Raul Oprea Stoian s-a născut la București, în anul 2005. La vârsta de 10 ani,…
Sena Vladoiu

Sena Vladoiu
Liceul de Coregrafie (1993-2002) a fost școala care m-a format timp de 9 ani ca om și balerin profesionist, m-a învățat să fiu disciplinată, ordonată, responsabilă. Matură, pedantă, muncitoare și dedicată. In anul 2012, după 10 ani de cariera de scenă, am renunțat şi am înființat de la zero propriul studio de balet, unde îndrum şi pregătesc copii, cu multă pasiune şi atenţie. Sunt o persoană întreprinzătoare, cu un optimism debordant, implicată și activă în comunitatea baletului românesc, pasionată mai ales de promovarea acestui domeniu. Mi-aș dori ca revista Ballet Magazine România să contribuie la îmbunătățirea atitudinii față de arta baletului - cultură - spectacole - artiști, dar și la educarea/formarea publicului în această direcție.
-
-
-
-
-
Lumea Baletului
Creațiunile lui Prometeu – Premieră la Opera Națională Română Timișoara
by Sena Vladoiuby Sena VladoiuOpera Naţională Română din Timişoara prezintă duminică, 9 ianuarie 2022, începând cu ora 19.00, premiera…
-
“Spărgătorul de Nuci” spectacol devenit tradiție de sărbători, a avut premiera mondială în luna decembrie…
-
-
-
Lumea Baletului
Interpretarea în balet și importanța transmiterii emoțiilor.
by Sena Vladoiuby Sena VladoiuAm vorbit într-un articol mai vechi despre importanța tehnicii în balet. Despre balerinii profesioniști care…
-