7 mari coregrafi în istoria baletului mondial, 7 povești de viață de citit

by Sena Vladoiu
Maurice Bejart coregraf
Spread the love

Foarte probabil că fără Ludovic al XIV-lea, și fără dragostea lui pentru arta dansului, baletul, așa cum îl vedem astăzi, poate că nu ar fi existat. Numeroase sunt însă personalitățile a căror contribuție la dezvoltarea acestei arte trebuie deasemeni notată.

Citește despre “Regele Soare”, și contribuția sa la nașterea baletului

Vă propunem 7 personalități care prin activitatea lor, au avut o influență majoră asupra artei baletului: Jean Georges Noverre, Filippo Taglioni, August Bournonville, Marius Ivanovich Petipa, George Balanchine, Martha Graham, Maurice Bejart.

1. Jean Georges Noverre

Jean Georges Noverre (1727 – 1810), a fost un dansator și maestru de balet francez. A adus o nouă concepție în arta baletului, l-a reformat și a pus bazele coregrafiei moderne. Ziua lui de naștere a devenit Ziua internaționlă a dansului, sărbătorită în fiecare an, pe 29 aprilie.

Citește și “Balletmagazine.ro debutează de Ziua Mondială a Baletului”

Jean Georges Noverre este creditat ca fiind creatorul conceptului ballet d’action. Acest concept, implică mai degrabă expresia caracterului, interpretarea și emoția unui rol, decât costume elaborate și recuzită. Mișcarea a început ca urmare a reacției negative a lui Noverre pentru ceea ce el considera concentrarea excesivă a dansatorilor pe expertiza tehnică și neglijarea adevăratului scop al baletului.

Jean-Georges Noverre a studiat dansul cu Louis Dupré și a debutat sub îndrumarea acestuia în 1743 la Opéra-Comique din Paris, instituție în care este angajat în 1754. În acești ani, s-a manifestat ca un apreciat autor de balete, primul dintr-o lungă serie fiind “Sărbători chinezești”.

În 1755, Noverre a plecat la Londra chemat de celebrul actor englez, David Garrick, pentru a prezenta baletul “Sărbători chinezești” la Teatrul Drury Lane. Întors în Franța cu titlul de “Shakespeare al dansului”, pe care i-l atribuise Garrick, Noverre prezintă între anii 1757-1760, la Lyon, baletele “La Toilette de Vénus”, “Les Jalousies du sérail”, “L’ Amour corsaire”.

În 1763, J.G.Noverre prezintă la Hoftheater Stuttgart, premiera baletului de acțiune “Jason et Médée”, cu ocazia zilei de naștere a Ducelui de Württemberg.

Datorită acestui balet, faima sa a crescut exponențial, iar “Jason et Médée”, a fost preluat, adaptat și montat zeci de ani în toată Europa. În următoarea jumătate de secol, Noverre va monta aproape o sută de lucrări, în special la Stuttgart și Viena, unde s-a bucurat de cele mai mari succese ale sale.

Noverre s-a întors la Paris în 1775, unde Marie-Antoinette (fosta sa elevă de la Viena), l-a numit maestru de balet al Académie Royale de Musique – actuala Operă din Paris, funcție pe care a ocupat-o din 1776 până în 1781.

“Lettres sur la danse et sur les ballets” publicat în 1760, este un manuscris, o mărturie a viziunii sale avangardiste despre balet, pe care s-a străduit să îl redea ca pe o artă în sine, prin legătura dintre muzică, decoruri și regie.

La întrebarea Ce este baletul? pe care și-o puneau mulți teoreticieni, Noverre căutase un răspuns în doctrina lui Aristotel.

“Baletul, de orice tip ar fi, trebuie, ca și poezia, să aibă două părți: una calitativă, iar cealaltă cantitativă. Baletul este însă și un tablou sau o suită de tablouri reunite printr-un subiect; scena este pânza pe care autorul își așterne ideile; muzica, decorurile și costumele alcătuiesc culorile; coregraful baletului este pictorul acestui tablou. Când este bine compus, baletul este o pictură vie a moravurilor, obiceiurilor, costumelor și pasiunilor, în care există un grad de tensiune pe care cuvintele nu-l ating sau, mai degrabă, pentru care nu există cuvinte. Atunci intervine dansul în acțiune.”

 

2. Filippo Taglioni

Filippo Taglioni (1777-1871), a fost un profesor și coregraf italian. Se numără printre artiștii cei mai strâns asociați cu romantismul, concept care valorifica emoția, imaginația, intuiția și individualismul.

Originar din Italia, Taglioni s-a stabilit ca dansator și coregraf pe scenele Europei, înainte de a deveni și maestru de balet. A debutat în 1794, la 17 ani, dansând în roluri feminine. După ce a dansat în Italia, s-a mutat la Paris în 1799, unde a studiat cu Jean François Coulon și a dansat la Opera din Paris.

În 1802, a părăsit instituția pentru a lucra ca solist și maestru de balet la Stockholm.  La Stockholm, un an mai târziu, s-a căsătorit cu balerina Sophie Karsten, fiica unui celebru cântăreț de operă suedez Christoffer Christian Karsten. Împreună, au avut doi copii, Marie Taglioni și Paul Taglioni, ambii devenind balerini de profesie. Timp de câțiva ani, familia a locuit la Viena și Germania, dar pentru a scăpa de pericolele războaielor napoleoniene, s-au mutat la Paris.

Filippo Taglioni a dansat și a coregrafiat în toată Europa, mai ales în Italia, Austria, Suedia, Danemarca și Germania. În cele din urmă, a fost invitat să ia o poziție mai permanentă cu Theatre am Kärntnertor din Viena. Eleva sa vedetă a fost fiica sa, Marie Taglioni – eterna balerină romantică.

În anul 1832, creează baletul romantic La Sylphide, pe muzica lui Jean Madeleine Schneitzhoeffer, cu un libret de Adolphe Nourrit, după o poveste de Charles Nodier, spectacol care a avut premiera la Opera din Paris, pe 12 martie.

„La Sylphide” este primul balet dansat în poante, în care Marie Taglioni, interpretează rolul principal alături de Joseph Mazilier, în coregrafia lui Filipo Taglioni.
De notat că prima apariţie a balerinelor pe poante, a avut loc în anul 1796, în baletul “Cefiro şi Flora”, creaţie coregrafică a lui Charles-Louis Didelot.

 

3. August Bournonville

August Bournonville (1805- 1879), a fost dansator, director, maestru de balet și coregraf al Baletului Regal Danez timp de aproape 50 de ani. A fost instruit de Vincenzo Galeotti, dansatorul și coregraful italian, unul dintre fondatorii Baletului Regal Danez, precum și de tatăl său, dansatorul francez Antoine Bournonville.

August Bournonville a intrepretat roluri solistice de la o vârstă fragedă. În 1820, a plecat la Paris cu tatăl său și astfel, s-a regăsit în centrul lumii baletului internațional. Stilul francez era foarte influent în balet la acea vreme, iar Bournonville a avut ocazia să studieze cu cei mai buni profesori, inclusiv cu celebrul maestru  Auguste Vestris. A dansat în roluri solistice la Opera din Paris  și părea asigurat de o carieră de succes, dar a ales să se întoarcă la Copenhaga.

În 1830 a devenit director şi coregraf al Baletului Regal Danez, unde a continuat să și danseze până în 1848. A pus bazele stilului danez, caracterizat de un dans ostentativ, eleganță şi o mimică expresivă. A fost preocupat în special de poziția dansatorului masculin și a creat roluri importante și coregrafii dificile pentru bărbați, într-o perioadă în care rolul de balerin scăzuse considerabil.

În calitate de coregraf, a realizat un număr mare de balete care au la bază observaţii din timpul călătoriilor sale din Franța, Italia, Scoția, Rusia, America de Sud. Cele mai cunoscute balete sunt: La Sylphide (1836),  Napoli (1842), Le Conservatoire (1849), The Kermesse in Bruges (1851) şi A Folk Tale (1854).

Bournonville rămâne o figură centrală în cultura daneză dar și o personalitate care a luptat și pentru îmbunătățirea statutului social al dansatorilor săi. Baletul Regal Danez este instituția principală care păstrează repertoriul Bournonville; tradiția și respectul pentru stilul Bournoville este foarte apreciat, iar producțiile instituției sunt considerate cele mai autentice.

 

4. Marius Ivanovich  Petipa

Marius Ivanovich  Petipa (1818-1910), a fost considerat cel mai influent maestru de balet şi coregraf care a trăit vreodată. A creeat peste 60 de balete, marea majoritate fiind dansate şi în zilele noastre, în aproape toate instituțiile din lume, în versiunea lor originală sau reconstruite.


Petipa s-a născut pe 11 martie, 1818, la Marsilia. Mama sa, Victorine Grasseau, a fost actriță și profesoară de dramă, în timp ce tatăl său, Jean-Antoine Petipa, a fost printre cei mai cunoscuți maeștri de balet și pedagogi din Europa.

După mutarea familiei la Brussels, Petipa a primit o educație aparte la Marele Colegiu, dar a urmat și Conservatorul Brussels unde a studiat muzica și a învățat să cânte la vioară. Petipa a început să danseze la vârsta de 7 ani, studiind baletul cu tatăl său.

La început, tânărul Petipa nu părea interesat de această forma de artă, dar cu convingerea din partea mamei sale, a acceptat că era de datoria lui să se supună și să urmeze voința tatălui său. În cele din urmă, a devenit pasionat de balet și a avut prima apariție pe scenă la vârsta de 9 ani, în baletul versiune al lui Pierre Gardel, “La Dansomanie”, pus în scenă de Jean Petipa.

A studiat la Paris cu Auguste Vestris înainte de a continua să lucreze ca dansator în Franța. În luna mai 1847, a sosit la St. Petersburg și două luni mai târziu, și-a făcut debutul în roluri solistice, dar și ca maestru de balet în cadrul Teatrului Mariinsky.

Valoarea lui Marius Petipa pentru baletul clasic nu poate fi estimată suficient. Datorită lui a evoluat baletul ca forma de artă pe care o cunoaștem astăzi.

Printre cele mai remarcabile creaţii coregrafice: Paquita (1847); Fiica Faraonului (1859); Don Quijote (1869);  Baiadera (1877);  Coppélia (1884); Giselle (1884); La Fille Mal Gardée (spectacol la care a colaborat cu Lev Ivanov, 1885); La Esmeralda (1886); Talismanul (1889);  Frumoasa din pădurea adormită (1890);   Spărgătorul de nuci ( cu Lev Ivanov, 1892); Cenuşăreasa (1893); Lacul Lebedelor 1895 (cu Lev Ivanov);   Raymonda (1898); Corsarul (1899).

 

5. George Balanchine

George Balanchine (1904 – 1983), a fost considerat cel mai important coregraf contemporan al secolului XX. A venit în Statele Unite la sfârșitul anului 1933, după o carieră timpurie în toată Europa.

Fiu de compozitor, Balanchine a dobândit încă de mic copil o cunoaștere a muzicii care o depășea cu mult pe cea a majorității colegilor săi balerini sau coregrafi. A început să studieze pianul la cinci ani și după ce a absolvit, în 1921, Școala de Balet Imperial (academia din Sankt Petersburg, unde începuse studiul baletului la vârsta de nouă ani), s-a înscris în Conservatorul de Muzică.

Aici a studiat din nou pianul și teoria muzicală, inclusiv compoziția, armonia și contrapunctul, timp de trei ani. O astfel de pregătire muzicală extinsă a făcut posibil ca mai târziu, Balanchine, în calitate de coregraf, să comunice extraordinar cu un compozitor de talia lui Igor Stravinsky.

Balanchine și-a făcut propriul debut dansant la vârsta de 10 ani în rolul lui Cupidon din baletul “Frumoasa din pădurea adormită”, la Teatrul Mariinsky. S-a alăturat ca membru al corpului de balet la 17 ani și a montat o lucrare coregrafică numită “Enigmas”. Cea mai mare parte a energiilor sale în această perioadă s-a concentrat pe experimente coregrafice din afara companiei.

În vara anului 1924, Balanchine a fost unul dintre cei patru balerini care au părăsit Uniunea Sovietică nou formată, pentru un turneu în Europa de Vest. Ceilalți trei au fost Tamara Geva, Alexandra Danilova și Nicholas Efimov, care mai târziu au devenit artiști cunoscuți în Europa și Statele Unite.

Toți cei patru balerini au fost invitați de către impresarul Sergei Diaghilev să se prezinte la o audiție pentru Ballets Russes, la Paris, fiind acceptați în companie. In urma unei accidentări la genunchi, Balanchine a fost promovat de către Diaghilev în postul de coregraf, astfel, între anii 1924-1929, Balanchine a creat nouă balete și a realizat coregrafia unor producții mai mici. Printre acestea: “L’Enfant et les Sortileges” de Maurice Ravel, “Apollon Musagete” și “Le Chant du Rossignol” de Igor Stravinsky, spectacol în care a introdus-o pe Alicia Markova, care pe atunci avea 14 ani.

În 1933 emigrează în Statele Unite unde alături de Lincoln Kirstein, înființează o școală americană de balet și mai târziu, în 1948, o companie echivalentă cu cele din Europa – New York City Ballet, al cărui director artistic rămâne până în 1983.

Printre cele mai cunoscute creații coregrafice  Serenade (1935); Tschaikovsky Piano Concerto No. 2 (1941); The Four Temperaments (1946) Theme and Variations (1947); The Firebird (1949); Swan Lake – Act 2 (1951); Tschaikovsky Pas de Deux (1960); A Midsummer Night’s Dream (1962); Tarantella (1964); Don Quijote (1965);  Harlequinade (1965); Valse-Fantaisie (1967); Variations (1966), Coppelia (1974) Mozartiana (1981).

 

6. Martha Graham

Martha Graham (1894-1991), a fost o dansatoare-coregrafă americană privită ca unul dintre pionierii dansului modern, a cărei importanță asupra dansului poate fi comparată cu influența pe care a avut-o Stravinsky asupra muzicii, Picasso asupra artei, sau Frank Lloyd Wright în arhitectură. Graham a fost interesată în special de expresia corporală a comportamentului uman.

Familia sa s-a stabilit în 1909 în Santa Barbara, California, unde Martha a descoperit ritmul mării și a făcut cunoștință cu arta asiatică, influențe care aveau să fie evidente în coregrafiile ei de-a lungul carierei.

Cariera ei profesională  a început în anul 1916 la Denishawn, în cadrul companiei și școlii de dans fondată în Los Angeles de Ruth St. Denis și Ted Shawn, unde a fost introdusă într-un repertoriu și un curriculum care, pentru prima dată în Statele Unite, a explorat dansurile lumii – folclor, clasic, experimental, asiatic și nativ american.

În 1924, merge la Eastman School of Music din Rochester, New York, pentru a preda și experimenta diferite stiluri coregrafice, iar doi ani mai târziu, în 1926, Graham și-a făcut debutul ca artistă independentă.

Tot în același an, artista a fondat  Martha Graham Dance Company, cu o proprie viziune asupra dansului, bazată pe căutarea esenței umane.

O influență puternică și continuă în viața ei a fost Louis Horst, care a devenit regizorul ei muzical, compunând deseori piese pentru ea: “Primitive Mysteries” (1931), “Frontier” (1935),  “El Penitente” (1940), în primele două decenii de independență; cei doi au rămas apropiați până la moartea lui în 1964.

Martha Graham a inventat o nouă tehnică – un nou limbaj al mișcărilor, pe care l-a folosit pentru a descoperi pasiunea, furia și extazul, sentimente comune experienței umane. Această tehnică denumită Graham se predă și astăzi în majoritatea școlilor de coregrafie.

Cariera ei coregrafică se întinde pe o perioadă  de peste șaptezeci de ani, a fost primul dansator care a dat un spectacol la Casa Albă , primul dansator care a călătorit în străinătate ca ambasador cultural, precum și primul dansator care a primit cel mai mare premiu civil ale SUA: Medalia Prezițiala de Libertate.

 

7. Maurice Bejart

Maurice Bejart (1927 – 2007), a fost un dansator, coregraf și regizor de operă, cunoscut pentru combinarea baletului clasic și a dansului modern cu jazz-ul, acrobația și muzica concrète (muzică electronică bazată pe sunete naturale).

Fascinat de când era copil de un recital de balet compus de coregraful Serge Lifar , a decis să se dedice în întregime dansului. Prima sa coregrafie a fost în 1952, pentru filmul suedez “The Firebird“, în care a dansat și rolul principal.

După studii de dans clasic la Londra și Paris, Béjart a făcut turnee cu Ballets de Paris, Roland Petit (1947–1949), Baletul Internațional (1949–1950) și Baletul Regal Suedez (1951–1952). În 1954, el a fondat Les Ballets de Étoile (ulterior Ballet Théâtre de Maurice Béjart), pentru care a coregrafiat spectacolul “Symphonie pour un homme seul”.

În 1960, după ce în urmă cu un an montează propria versiune a baletului “Le Sacre du printemps”, devine directorul baletului Théâtre Royal de la Monnaie din Brussels. În același an, preia și conducerea ca director artistic al Ballet du XX e Siècle, care a devenit una dintre cele mai importante companii de dans din lume.

În 1987, trupa s-a mutat la Lausanne și a fost redenumită Béjart Ballet Lausanne. Producțiile lui Béjart au fost remarcabile pentru teatralitatea lor flamândă și reeditarea inovatoare a muzicii și a materialelor de dans tradiționale, adesea într-un mod neobișnuit și controversat pentru publicul larg.

Maurice Bejart a primit “Ordinul Soarelui Răsare” de la împăratul japonez Hirohito (1986), a fost numit “Mare Ofițer al Ordinului Coroanei” (1988), de către regele belgian Baudouin, și a fost ales în 1994 membru al Academiei Franceze de Arte Frumoase.

Printre realizările sale coregrafice de mare valoare, se numără: “Bolero” (1961); “Simfonia a-IX-a” de Beethoven (1964); “Romeo și Julieta” (1966);  “Messe pour le temps present  (1967); “Fire Bird” (1970); “Malraux” (1986).


Spread the love

Related Posts

Leave a Comment

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate