De cȃtǎ „deschidere” e nevoie ȋn balet? Cum a evoluat etalarea picioarelor

by Vivia Sandulescu
Spread the love

Înainte sǎ se retragǎ, Sylvie Guillem a apǎrut ȋntr-un interviu al BBC, ȋn care i s-a spus cǎ un cronicar apreciase dansul ei ca fiind vulgar, datoritǎ mobilitǎții sale „exagerate”. Pȃnǎ la ea, norma fusese undeva ȋntre 135° și 160°, dar tradiționaliștii s-au obișnuit greu cu schimbarea. Guillem a amintit atunci cǎ, ȋntrebatǎ ce pǎrere avea despre picioarele care fluturǎ pe la urechile balerinelor, Margot Fonteyn spusese cǎ și ea ar fi fǎcut la fel, dacǎ ar fi putut…

În primele douǎ secole ale baletului (XVII-XVIII) problema nu exista, fiindcǎ bunacuviințǎ impunea ca piciorul sǎ nu se ridice mai sus de linia șoldului. A depǎși aceastǎ ȋnǎlțime ȋnsemna a arǎta prea multǎ piele, iar zona „aceea” era tabu pentru femei. În cazul bǎrbaților, o mai mare mobilitate at fi sugerat efeminarea, deci tendințe homosexuale, prin primatul flexibilitǎții asupra forței, convingere ale cǎrei reziduuri se resimt și azi, deși evidența le contrazice.

Citește și: “Margot Fonteyn și Rudolf Nureyev, cuplul secolului XX”

Evoluții și revoluții în balet

De-a lungul vremii, dansatorii s-au văzut nevoiți sǎ forțeze adesea limitele acceptǎrii sociale ȋn favoarea tehnicitǎții. Marie de Camargo a putut executa entrechat quatre la mijlocul secolului XVIII abia dupǎ ce și-a ridicat fusta la jumǎtatea gambei. Marie Taglioni și-a scurtat-o ȋncǎ puțin, pe la mijlocul secolului XIX, ca sǎ i se poatǎ urmǎri pas de bourrée-ul ȋn poante. Cǎtre sfȃrșitul secolului XIX, balerinele foloseau tutu-uri și mai scurte, care le permiteau sǎ execute o serie de mișcǎri de virtuozitate. Şi totuși, ȋnǎlțimea la care se putea ridica piciorul nu o depǎșea pe cea a șoldului.

Svetlana Zaharova

În secolul XIX balerinii și balerinele erau mai robuști, mai puțin flexibili și mai puțin en dehors decȃt azi. Baletul ȋnsemna o țesǎturǎ rapidǎ de mișcǎri ale picioarelor și etalarea unor poze elegante ale corpului și torsului, ceea ce se putea realiza mai bine atunci cȃnd picioarele erau sub 90°. Picioarele pe sus țineau de circ sau de cluburile de noapte, unde dansatorii de french cancan cǎdeau din sǎriturǎ ȋn șpagat și ȋși expuneau lenjeria intimǎ.

Când au început femeile să-și etaleze picioarele fără temeri

Treptat, ȋn prima jumǎtate a secolului XX, a vedea picioarele femeilor a devenit acceptabil datoritǎ revoluțiilor, feminismului și a rǎzboiului mondial. Femeile au concurat la gimnasticǎ la Olimpiada din 1928 de la Amsterdam, creatorii de modǎ au speculat accentul tot mai mare pus pe caracterul atletic ȋn culturǎ creȃnd stiluri practice pentru femei. Amintim aici fustele scurte pentru tenis sau costumele de baie dintr-o singurǎ piesǎ.

Fizicalitatea și potențialul expresiv au cǎpǎtat noi valențe datoritǎ unor companii precum Baletele Ruse ale lui Diaghilev. Ca urmare a gustului pentru noutate și exotic, mobilitatea putea fi dezvoltatǎ fǎrǎ restricții sociale.

Teoria și practica lui „90°”

Exponenții școlii ruse au susținut ȋnsǎ multǎ vreme cǎ adagio se executǎ la 90° pentru un plasament corect al corpului, care sǎ permitǎ postura en dehors și ȋmbinarea flexibilitǎții cu forța ȋntr-un mod coordonat. Oricȃtǎ mobilitate articularǎ ar avea cineva, șoldurile nu-și pot pǎstra linia orizontalǎ, consideratǎ fundamentalǎ, cȃnd piciorul este ridicat lateral la 175°. În plus, susținerea necesitǎ mai mult efort la 90° decȃt la ȋnǎlțimea umǎrului sau mai sus.

Alena Grivnina, Bolshoi Ballet Academy

O schimbare majorǎ i s-a datorat lui Balanchine, care punea accentul pe forma corpului și nu pe poveste. Mișcǎrile lui rapide, fragmentate, produceau o concentrare asupra unor pǎrți ale corpului, cum ar fi picioarele: linia, ȋnǎlțimea sau viteza lor.

Citește și: “Teorie sau practică în lumea dansului clasic. Ce este mai important?”

Începȃnd de-atunci, amplitudinea cȃt mai mare a abundat ȋn coregrafia contemporanǎ. De la Maurice Béjart și Roland Petit la William Forsythe sau Wayne McGregor, fiecare coregraf a ȋmpins, rǎsucit și ȋntins picioarele interpreților, urmǎrind diferite efecte.

Influențe și tendințe în balet

Datoritǎ repertoriilor mixte, clasic și contemporan, ale companiilor și așteptǎrilor tot mai ridicate ale spectatorilor, a fost inevitabil ca ȋnǎlțimea la care se ridicǎ picioarele ȋn baletele clasice sǎ urmeze trendul crescǎtor, cǎci ȋmpingerea limitelor posibilitǎților corpului este o tendințǎ irepresibilǎ.

O influențǎ incontestabilǎ a avut-o gimnastica artisticǎ, ȋn mod indirect, prin performanțele unor balerine care ȋncepuserǎ ȋn copilǎrie cu acest tip de antrenament. Ele au constituit mai ȋntȃi un imbold, impunȃndu-se apoi treptat ca normǎ. În zilele noastre, hipermobilitatea a devenit aproape o cerințǎ și nu o calitate excepționalǎ. 

Citește și: “Simona Noja-Nebyla, prima reacție în scandalul de la Academia de Balet”

Optica noastrǎ s-a modificat și ea ȋn consecințǎ. Nu mai ȋnțelegem de ce unele balerine erau considerate importante acum cȃteva decenii, deși rarele filmǎri le aratǎ executȃnd penché-ul la 140°. Este ȋnsǎ necesar sǎ le privim prin prisma epocii lor și sǎ nu le raportǎm la gustul nostru actual pentru spectaculosul fizic.

Reconstituire versus progres

Totuși, unii creatori par sǎ fi obosit deja de etalarea unei „deschideri” acrobatice. În cȃteva reconstrucții propuse de Alexei Ratmansky dupǎ baletele lui Petipa, liniile sunt mai rotunjite, retiré-urile sunt mai joase, arabesque-urile sunt și la 45°. Numeroasele poze ȋn épaulement, folosirea mai frecventǎ a demi-pointe-ului, mișcǎrile mici și rapide ale picioarelor aduc aceste coregrafii mai aproape de intențiile originale ale lui Petipa. Însușirea stilului secolului XIX și, odatǎ cu el, redobȃndirea ȋnǎlțimii de 90° se dovedește a-și pǎstra valoarea.

Cu cȃt dansatorii vor absorbi mai mult fiecare fazǎ a istoriei baletului, cu atȃt mai bogat va fi peisajul coregrafic și mai diversǎ paleta lor interpretativǎ. Dar, odatǎ niște parametri cȃștigați, nu se mai poate renunța la ei, dansatorii simt nevoia sǎ ȋși arate cuceririle, altfel achiziția ȋși pierde rostul. La fel s-a ȋntȃmplat și ȋn secolul XVIII, ȋn vremea lui Noverre: propǎvǎduind revenirea la expresivitate ȋn dauna tehnicitǎții, acesta s-a ciocnit de rezistența acerbǎ a balerinilor Operei din Paris, care resimțeau preceptele teoreticianului ca pe un regres profesional.

Un text inspirat din https://www.dancemagazine.com/ballet-legs


Spread the love

Related Posts

Leave a Comment

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate