De ce durează atât de mult să renunţi la balet

by Vivia Sandulescu
Share the NEWS & spread the JOY!

„Baletul este un stil de viață.” Este o afirmație adesea făcută de artiștii din domeniu și, fără îndoială, o realitate. O realitate care ascunde, dincolo de strălucirea și mirajul scenei și al costumelor, o serie de lucruri ce afectează major, fizic și emoțional, individul în dezvoltarea sa. Ce înseamnă baletul din perspectiva sacrificiilor subsumate? Care sunt urmările acestora și cum te poți reechilibra dacă renunți? Sunt întrebări pe care, în gând sau cu voce tare, mulţi tineri balerini și le-au pus la începutul parcursului lor profesional.

Dincolo de sinceritatea ei, confesiunea de mai jos, preluată de pe un blog personal, dintr-un articol cu titlul “Why It Takes So Long To Move On From Ballet”, merită a fi împărtăşită dat fiind numărul mare de fete care se dedică trup şi suflet dansului clasic dar care, din diferite motive, nu pot face o carieră în balet sau sunt nevoite să o întrerupă prea devreme.

“De ce mi-a luat atât de mult să pun capăt relaţiei mele de zece ani cu baletul

Când am pus punct relaţiei mele cu baletul, de care mă îndrăgostisem de peste un deceniu, am făcut-o aşa cum multe fete se despart de relaţiile nereuşite. Mi-am făcut găuri în urechi şi m-am tuns, încercând să obţin un aspect nou, mai bun. Dar, deşi s-au împlinit doi ani de când nu mă mai antrenez, încă nu m-am împăcat cu ideea. Am pus cap la cap mai jos o listă de motive pentru care mi-a luat atât de mult timp să renunţ la dorinţa de a dansa ca profesionistă.

Baletul pune stăpânire pe copilăria ta. E greu de înţeles cât de obsedaţi devin balerinii. În timp ce „copiii normali” ascultau muzică pop, eu ascultam Ceaikovski; când „copiii normali” îşi savurau îngheţata, eu îmi număram caloriile.

Baletul te face să te simţi bătrân. Am încetat să-mi serbez ziua de naştere când am împlinit 16 ani. Cu fiecare an care trecea eram tot mai îngrijorată de ceea ce nu realizasem. Marianela Nunez obţinuse un contract cu Royal Ballet la 16 ani, Paloma Herrera devenise prim-solistă a American Ballet Theatre la 19 ani. Cariera unei balerine e scurtă, aşa că trebuie să te grăbeşti să ai realizări devreme. Chiar şi după ce nu mai dansezi, e greu să-ţi schimbi mentalitatea asta.

Baletul îţi conferă o structură şi un simţ al scopului. Baletul îţi pune stăpânire pe viaţă. Trebuie să mă duc la ora de studii, să fac exerciţiile de deschidere şi mobilitate, să-mi cos poantele pentru mâine… Seara eşti adesea prea obosită ca să mai faci şi altceva. Ajungi foarte uşor să te concentrezi într-o singură direcţie. Când încetezi să dansezi ai momente când nu mai ştii ce să faci. Dacă nu găseşti ceva care să înlocuiască dansul, poţi să cazi într-o criză existenţială.

Baletul îţi poate distruge încrederea de sine. Am petrecut zece ani analizându-mă în oglindă şi criticându-mă. Am avut profesori care mi-au spus că sunt proastă, leneşă, că nu am nicio şansă, că-mi pierd timpul şi risipesc banii părinţilor. Oricât de puternic eşti, până la urmă aceste afirmaţii negative îţi erozează încrederea de sine.

Mulţi tineri balerini trec printr-o fază de excese după ce se lasă de dansat. Eu nu am mâncat ciocolată până la 18 ani. Evitam brânza şi lactatele. Dar când nu a mai trebuit să am o anumită greutate sau să arăt într-un anumit fel am cam luat-o razna. Am devenit brusc cea care la o petrecere putea mânca o pizza întreagă. M-am îngrăşat 10 kg. Durează ceva timp până când găseşti echilibrul între a te răsfăţa ocazional şi a nu exagera.

Baletul mi-a întârziat dezvoltarea socială. Mi-am terminat studiile liceale la distanţă. Perioada când tinerii se dezvoltă social cel mai rapid, eu am petrecut-o uitându-mă în oglindă, în ţinută de studii. Îmi amintesc că, după ce m-am oprit din dansat, am spus unei prietene că nu ştiam cum să intreracţionez cu un băiat care nu era gay.

Ce m-a ajutat:

Cursurile de actorie. Nu ştiu ce m-aş fi făcut fără cursurile de actorie şi fără oamenii pe care i-am cunoscut acolo. […] Baletul te învaţă să fii tăcut şi ascultător, aşa că a fost o provocare dar şi o nemaipomenită eliberare să mă pot exprima verbal. Aşa am avut ocazia şi a primului sărut pe ecran…

Cursurile de actorie mi-au adus mai multe rezultate pozitive, printre care contactul cu un impresar care mi-a intermediat participarea la câteva filmări de clipuri publicitare.

Universitatea. Studenţia m-a ajutat să deschid ochii, să cunosc oameni noi şi să mă gândesc la lucruri mai importante decât eu însămi.

Prietenii. Nu subestimaţi efectul anturajului cu oameni de calitate. Acum am momente când cânt sau râd cu prietenii mei şi nimic altceva nu mai contează.

Efortul de a trăi în prezent. Pe vremea când dansam, trăiam întotdeauna în viitor. Trăgeam de mine azi ca să pot ajunge mai sus mâine. Totul se învârtea în jurul ideii de a munci ca să devin o balerină cât mai bună. Dar am petrecut zece ani străduindu-mă să ating un viitor care nu s-a mai întâmplat, ceea ce m-a făcut să mă opresc şi să reflectez. Acum încerc să-mi concentrez atenţia asupra prezentului şi să găsesc echilibrul între urmărirea unui ţel şi lucrurile care mă fac fericită.”

 

 


Share the NEWS & spread the JOY!

Related Posts

Leave a Comment

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate