Într-un demers unic pentru lumea coregrafiei românești, Ballet Magazine a deschis paginile sale către profesioniștii lumii baletului. Numeroase voci din domeniu și-au găsit astfel un spațiu de exprimare liber și profesionist în paginile virtuale sau tipărite ale revistei.
Astăzi, Ballet Magazine vă prezintă un interviu cu maestrul Vasile Solomon realizat de Simona Noja, fostă elevă a acestuia – prim-balerină, profesor, mentor, cercetător știintific și fostă directoare a școlii de balet a Operei din Viena. Interviul a avut loc la sediul Fundației Culturale Simona Noja din Cluj-Napoca, la 22 octombrie 2021, cu ocazia apariției cele de-a treia cărți semnate de maestrul Vasile Solomon, “ABC-ul dansului clasic”.
Citește și
Interviul a fost publicat pe site-ul Fundației culturale Simona Noja, cu ocazia celei de-a 7-a ediții a Festivalului european al școlilor de balet “Grand Assemblé” 2021.
Simona NOJA: Mulțumesc că ați acceptat invitația pentru un interviu de suflet cu ocazia apariției noului volum al Dumneavoastră despre balet.
Vasile SOLOMON: Sărutmâna, mă onorează invitația pe care mi-o faci. În această discuție, vor fi amintiri și constatări acumulate de-a lungul vieții și carierei mele de pedagog și artist…
SN: Maestre, ce iubiți la profesia de balerin?
VS: Ca să pot răspunde la această întrebare, trebuie să vedem mai întăi ce este un balerin.
Un balerin este un om care își exprimă ideile și sentimentele prin mișcarea corporală, corpul devenind un instrument de expresie, care mai întâi trebuie pregătit ca atare. Această pregătire se face începând din copilărie, cam de pe la 10 ani, când un fizic dotat cu calități specifice profesiei se educă într-o școală specializată, sub îndrumarea unor pedagogi. În timpul pregătirii de 9-10 ani, corpul își dobândește mlădierea și forță necesară pentru diverse evoluții artistice. Odată dobândită tehnica dansului cult, poate fi admirată la el (la corp) apariția scenică, proporția, dezvoltarea musculaturii, abilitatea fizică, expresia actoricească. Mai apoi, conform talentului, fiecare balerin va putea veni în întâmpinarea cerințelor coregrafului.
Până a ajunge să fie admirat, balerinul trebuie să depună o muncă enormă și rațională.
SN: Care au fost primele impresii la începutul educației Dumneavoastră în dansului clasic care v-au fascinat și care v-au determinat să continuați această profesie?
VS: Îmi aduc aminte foarte bine. Primul lucru care m-a fascinat a fost contactul cu sala de balet. Era plină de oglinzi, avea o luminozitate aparte, eram parcă într-o lume ireală. Al doilea mare impact asupra sentimentelor mele ca și copil a fost apariția profesoarei în sala de balet. Mi s-a oprit pur și simplu respirația. În acest loc aproape ireal, cum îmi apărea mie sala de balet, a apărut o zână: profesoara. Avea breton si părul lung, ne-a spus bună-ziua, a urmat un dialog cu această superbă profesoară, și timp de trei ani ea s-a ocupat de educația noastră, și de a mea în special.
Apoi, al treilea mare impact asupra sentimentelor și gândirii mele a fost contactul cu scena Operei Române (din Cluj-Napoca). I-am văzut luminile, candelabrele, am auzit orchestra cântând, ce nu mai auzisem până atunci, ridicarea cortinei, evoluția balerinilor, totul m-a impresionat atât de profund, încât mi-am zis: eu de aici nu mai plec!
SN: Ați avut și calități native pentru profesia de balerin?
VS: Calitățile mele fizice nu au fost extraordinare pentru profesie. Eram un copil bine proporționat, eram muzical, și, cred eu, un copil carismatic. Intram foarte repede în sufletul celor care lucrau cu mine. O altă calitate, cred eu, a fost și plăcerea de a munci. N-am dat înapoi niciodată de la efortul fizic, de la nicio greutate. Orice obstacol a fost pentru mine o încercare de-a mă autodepăși.
SN: Ce abilități ați dobândit rapid?
VS: Prindeam mișcarea repede. Eram sprinten și muzical. Toate ideile pe care mi le dădea profesorul, le “fotografiam” imediat… Restul a fost muncă.
SN: Care au fost cele mai dificile momente prin care ați trecut ca elev?
VS: Spre finalul școlii, având predispoziție spre dezvoltarea celor mai complicate mișcări tehnice, am neglijat partea artistică, expresivitatea. Chiar dacă mi s-a atras atenția din mai multe parți, la început nu îmi venea să cred ce mi se spunea. Pasul hotărâtor a fost când am început să realizez singur adevărul. Am reușit să trec peste această blocadă în evoluția mea, să depășesc încrâncenarea în care mă aflam din cauza dorinței de a dobândi performanțele tehnice. Când am înțeles că nu acestea sunt principalele argumente de care are nevoie publicul, ele fiind doar “învăluite” în partea artistică, am început să lucrez la plastica corpului, la brațe, la expresivitatea feței. Acesta a fost momentul cel mai greu. Restul a venit de la sine…
SN: Cum ați sesizat acest moment dificil? Cum l-ați realizat? Singur? Prin profesori?
VS: Foarte bună întrebarea. Tot prin profesori. Mai exact, printr-un profesor: Bela Balogh, care m-a îndrăgit, pe care l-am simțit aproape, în care am avut încredere. Pe o parte mă încuraja, spunea că sunt grozav, pe cealaltă parte îmi explica ce trebuia să învăț ca să ajung mai departe. Mai mulți profesori mi-au spus același lucru. Dar felul în care el a știut să îmi pătrundă în suflet și în felul meu de a gândi, m-a adus pe calea cea bună. Odată cu maturitatea, am înțeles modul lui de a lucra cu elevii, și la rândul meu l-am adoptat și eu când am devenit pedagog. Concomitent cu partea tehnică se dezvoltă și partea artistică.
SN: Vă aduceți aminte și de profesori al căror exemplu nu ați dorit să-l repetați?
VS: Atunci nu mi-am dat seama. Ajungând însă pedagog, mi-am amintit de unele lucruri pe care am știut că nu le voi repeta. Eu am urmat pilda maestrului Bela Balogh și am căutat să fiu foarte apropiat de elevi. Am încercat să le pătrund în suflet, să-i înțeleg, și doar mai apoi am putut să lucrez cu corpul lor și să-i duc pe calea cea bună.
SN: Adică ați stabilit o relație de încredere reciprocă.
VS: Dacă asta nu există, categoric nu vor exista nici rezultate. Exista în munca noastră o disciplină și o strictețe, dar nu trebuie să fie o disciplină cazonă. Elevul trebuie să respecte regulile profesorului. Există o apropiere specifică profesiei noastre.
SN: Ce rol are atingerea? Corecturile trebuie făcute și fizic?
VS: La clasele mici, da, profesorul trebuie să demonstreze fizic mișcarea. Elevul “fotografiază” și vrea să-și însușească identic mișcarea. Unii reușesc imediat, alții nu. Cei care nu izbutesc imediat, trebuie ajutați, să simtă fizic mișcarea, unde sunt omoplații, direcțiile picioarelor, etc. Asta se poate doar prin atingere. Este similar unui ceramist, care modelează lutul. Prin modelare continuă, transformă lutul în forma finală dorită. Așa este și cu elevul. Trebuie modelat ca să dea viață mișcării. Chiar și la balerinii profesioniști, trebuie uneori să-i atingi ca să înțeleagă unghiurile mișcării, ce grupă de mușchi trebuie să simtă… nu poți dicta de la distanță mai sus sau mai jos…
SN: V-ați perfecționat la Moscova. Vă amintiți care sunt schimbările care le-ați aplicat după ce v-ați întors de la Moscova?
VS: Da, foarte multe transformări au avut loc în mine. Cred că am avut în mine însă ceva nativ. Intuiția m-a ajutat mult și înainte de Moscova. Acolo am descoperit sursa exactă a cunoștințelor. La noi se lucra după metoda stilului rusesc, dar lucrurile nu erau așezate. Era un pic la fel ca și în folclor…din vorbă în vorbă…până se ajungea la final, se pierdea sensul uneori. La Moscova mi s-a făcut ordine în cunoștinte. Ele au fost ordonate ca într-o bibliotecă. Atunci am învățat să știu de ce, când și unde. Trei lucruri în balet care trebuiesc știute. Daca ai bunavoință și un pic de talent, poți repede acumula cunoștinte. Românii au însă alte abilitați fizice decât rușii.
Totuși, multe lucruri a trebuit după Moscova să le adaptez temperamentului, fizicului și școlii românești. După ce am făcut “ordine în bibliotecă”, am început să descopăr metode care să mă ducă mai repede la rezultate. Mulți fac greșeala să se învârtă în jurul problemei. Eu am mers direct în nucleul ei. Prin ocol se pierde timp, se pierde răbdare, se pierde încrederea elevilor. Cu cât ești mai concret în corecturi, în dozaj, cu atât mai mare succesul.
SN: Ați reușit să scoateți o generație de prim-balerini băieți înainte să mergeți la Moscova. Cum vă explicați fenomenul?
VS: Aceasta clasă de băieți i-am luat ca foarte tânăr pedagog. Aveam 21 de ani. La început am refuzat clasa, directorul mi-a dat însă încredere. Eu am crescut ca pedagog împreună cu ei. Am avut norocul să mixez tot ce luam din dreapta și stânga și să le ofer acestor tineri tot ce am crezut eu că este bun. A fost, cred eu, pur și simplu, intuiție.
SN: Cât este talent și cât este educație la un profesor?
VS: Sunt două lucruri fundamentale: harul și dragostea. Farăele nu se poate. Talentultrebuie “îmbrăcat” încunoștinteșidragostea se dăruieștegeneros. Eu le-am avutpeamândouă. Predând, uitasem de profesia mea de bază de balerin. Mi-a plăcut mai mult pedagogia și am savurat totul, de la micile succese până la premiile internaționale câștigate cu elevii mei.
SN: Ce apreciați cel mai mult la un balerin?
VS: Inteligența și talentul. Fară inteligența artistică nu poți ajunge la rezultate superioare. Este o inteligență specifică pentru balet, în același timp muzicalitate, mișcare în spațiu, coordonarea corpului care se întâmplă într-o sutime de fracțiune de secundă. Inteligența balerinului este ceva special. În plus, la ea se adaogă expresia artistică. Țoață lumea zice frumos – frumos, dar nu știe ce este dedesubt…
SN: Ce vă bucură când priviți un spectacol de balet?
VS: Cel mai mult mă bucură actul artistic în sine. Eu nu îl privesc fragmentat. Îl percep în totalitate. Vreau să văd doar ce îmi transmite. Fac abstracție de regulile noastre academice.
SN: Care ar fi sistemul ideal în care dansul clasic ar da roade?
VS: Este dovedit că sistemul rus a avut cea mai bună organizare. Erau stabilite clar normele de pregătire, era un tot unitar. Și totuși, cred acum, că sistemul era un pic prea rigid. Făcând același lucru zilnic din nou și din nou, încet te robotizezi. Te dezvolți fizic foarte bine, devii puternic tehnic, dar pe undeva sistemul este totuși lacunar. Trebuie mers pe acest principiu de disciplină, de organizare, dar trebuie totuși lăsat un pic mai multă libertate, trebuie luat contact cu societatea, cu informația. Trebuie respectat regimul de performanță a unui balerin și combinat cu cultura necesară unui “împrăștietor” de mișcare și de frumos, de artă și sentimente, care trebuie cultivat în altă formă decât cea rigidă și cazonă. Trebuie dat și altceva. Altfel este o știrbire de personalitate. Acolo este pericolul mare. Eu am enunțat principiul, și fiecare și-a adus propria contribuție la mișcarea. În ziua de azi, dansul clasic nu mai este împărțit pe școli. Nu se poate vorbi despre o școală delimitată clar. Fiecare școală și-a elasticizat formele și conținuturile.
SN: Ați putea defini tipul unei companii ideale?
VS: Depinde de ce se dorește într-o companie. Ce fel de abordare a repertoriului există? Altfel se organizează o companie clasică și altfel una modernă. Eu aș organiza o companie care să facă de toate. Elastică, cu forță de abordare a diverse stiluri. Experimentele nu-mi plac. Ele nu își au locul într-o companie.
SN: Ce vă atinge sufletul profund când vă gândiți la balet?
VS: Mișcarea și exprimarea sentimentului în spațiu. Parcă mă simt în univers.
SN: Ați publicat deja trei cărți despre balet: D´ale baletului (2014) și traducerea ei în limba italiană Balet á la carte (2018), Lumina dansului prin veacuri (2017) și iată ultima apariție: ABC-ul dansului clasic (2021)
VS: ABC-ul dansului clasic este, așa cum am scris și în cuvântul înainte, un îndrumar pentru cei care doresc să devină pedagogi. Sunt cuprinse aici sfaturi, îndrumări pentru elevi, tinerii balerini, și chiar balerinii cu experiență. Fară aceste cunoștinte de bază, amintite în această carte, nu poți practica pedagogia dansului clasic. Bâjbăi, așa cum am bâjbâit și eu la început. Aceasta carte nu este însă o dogmă. Cartea conține niste principii care trebuiesc respectate și reguli de organizare a mișcării dansului clasic. Pedagogia de balet nu este o dogmă, a spus Tarasov, ci este în continuă evoluție, depinzând de evoluția coregrafiilor spectacolului. Dansul clasic s-a dezvoltat în jurul unor mari personalități, coregrafi, ori interpreți, care au schimbat perodic stilul. Gustul și rafinamentul se schimbă ciclic, la circa 10-20 de ani. Și pedagogia trebuie să se adapteze. Ea trebuie să meargă în același ritm cu marile stele ale dansului. Altfel cade în anacronism. În cartea mea sunt bazele vocabularul dansului clasic și cunoștințele minime pe care trebuie să le aibă un pedagog la început de carieră.
SN: Câteva cuvinte despre Festivalul european al școlilor de balet “Grand Assemblé”, din care ați făcut parte integrantă de la începutul său în 2015, fie ca pedagog, fie ca și coregraf.
VS: Acest festival a fost ideea Simonei Noja, prietena mea, și s-a dezvoltat din an în an și valoric și numeric. Au fost ani extraordinari, cu săli extrapline, cu urale, cu bisuri și a avut un impact extraordinar asupra tineretului clujean. Se vorbea lung încă după festival, săptămâni întregi, despre cele petrecute, influențând foarte mulți copii și tineri să abordeze profesia de balerin.
Trebuie ținută flacăra aprinsă!
