Harlequinade, un titlu caleidoscopic

by Vivia Sandulescu
isabella boylston si james whiteside
Spread the love

Iubitorii baletului vor fi văzut fără ȋndoială o sumedenie de interpretări ale pas de deux-ului Harlequinade. Este una dintre cele mai simpatice lucrări de concurs și de recital, pigmentată de mișcări și poze specifice manierei de commedia dell’arte, cu un ușor aer de carnaval, dar și cu combinații de turații și sărituri de virtuozitate. Vă propunem în continuare să descoperim împreună povestea care se ascunde în spatele titlului.

Harlequinade ȋn teatrul de dramă

Harlequinade s-a numit inițial genul teatral comic britanic, definit ȋn Oxford English Dictionary ca „acea parte a unei pantomime ȋn care rolurile principale sunt deținute de către Harlequin și Clown”.

Adaptare după commedia dell’arte, dezvoltată ȋn Anglia ȋntre sec. XVII și jumătatea sec. XIX, Harlequinade constă într-un moment de pantomimă cu muzică și dans. Treptat, i s-a adăugat ceva dialog, rămȃnȃnd ȋnsă ȋn principal un spectacol vizual.

Anna Pavlova (Columbine) și Mikhail Fokine (Harlequinade)

Conținea scene de magie, ȋn care apărea o Zȃnă, scena transformării operate de aceasta căpătȃnd ȋn timp efecte tot mai spectaculoase. Popularitatea harlequinade-ei a scăzut spre sfȃrșitul sec. XIX, genul dispărȃnd cu totul prin anii ’30.

Citește și: “Cum e corect, Carnaval la Veneția sau Satanella?”

Scenariul, ȋntotdeauna schematic, se ȋnvȃrtea ȋn jurul a 5 personaje principale: ȋndrăgostiții Harlequin și Columbine, Pantaloon, tatăl cel lacom și ȋnchipuit al Colombinei, care ȋncerca să-i despartă pe cei doi, ajutat de șmecherul Clown și Pierrot, servitorul lui Pantaloon, care apărea de regulă ȋn secvențe de urmărire haotică cu un polițist.

Harlequinade, versiunea coregrafică inițială

Influența commediei dell’arte nu a ocolit nici baletul, unde povestea a rămas esențialmente neschimbată, chiar dacă personajele alese nu au fost mereu aceleași.

Milioanele lui Arlechin sau Arlekinada este un balet comic ȋn două acte, ȋn coregrafia și după libretul lui Marius Petipa, creat pe cȃnd acesta avea deja 82 de ani. Premiera a avut loc pe scena Palatului Ermitaj din Sankt Petersburg ȋn 1900, ȋn prezența familiei Ţarului, apoi la Teatrul Mariinski.

Coregrafia și producția s-au bucurat de un mare succes, dar cel mai mult a fost apreciată partitura lui Ricardo Drigo, care a și dirijat la premieră. Din distribuție au făcut parte balerini celebri ai epocii, precum Matilda Kșeșinskaia (Colombina), Olga Preobrajenskaia (Pierette) și Enrico Cecchetti (Cassandre).

Producția lui Petipa a fost prezentată de numeroase ori pȃnă ȋn 1927, inclusiv ȋn turnee ȋn Europa și a fost consemnată ȋn notația Stepanov, la ȋnceputul secolului.

Harlequinade, versiuni coregrafice actuale

Azi, sunt prezentate ȋn mod curent două versiuni. Prima este cea a lui Piotr Gusev, de la Teatrul Mihailovski din 1975, reluată ȋncă ȋn școlile de balet din Rusia și chiar din alte țări. Aceasta se bazează ȋn bună măsură pe reducția ȋntr-un act datorată lui Fiodor Lopuhov, din 1933, de la același teatru.

Cea de-a doua este semnată de George Balanchine și a fost montată pentru New York City Ballet ȋn 1965, incluzȃnd pas de deux-ul creat ȋn 1954. În 1971, Balanchine a extins spectacolul, adăugȃndu-i roluri noi pentru 24 de dansatori și 24 de copii. Această variantă este programată constant și ȋn prezent.

În 2018, la aniversarea a 200 de ani de la nașterea lui Petipa, Alexei Ratmansky a creat pentru American Ballet Theatre, unde se află ȋn rezidență, o versiune pe care a dorit-o cȃt mai aproape de cea originală. În acest scop a studiat intens documentele cu notația Stepanov, greu de descifrat și fragmentare, completȃnd coregrafia cu propria sa inspirație. Scenografia, dorind să fie la ȋnălțimea celei vechi, a impresionat publicul prin bogătie și fantezie. Printre interpreți s-au numărat Isabella Boylston (Columbine) și Gillian Murphy (Pierette).

Libretul Harlequinade

Columbine, fiica lui Cassandre, ȋl iubește pe Harlequin, un tȃnăr chipeș dar sărac, dar tatăl ei are alte planuri cu ea. Cassandre ȋl preferă pe bătrȃnul și bogatul Léandre și ȋncearcă să o ȋndepărteze pe Columbine de Harlequin, ajutat de servitorul său Pierrot. Însă Pierette, soția acestuia, este de partea cuplului de ȋndrăgostiți și le tot ȋncurcă planurile. Dragostea triumfă pȃnă la urmă, cȃnd Zȃna cea bună ȋl ajută pe Harlequin, dăruindu-i o baghetă fermecată, care ȋndeplinește orice dorință. Ghiciți legătura cu „milioanele lui Harlequin”?…

Citește și: “Ondine: un personaj, două librete”

Arlechinada la noi

Prima montare din țara noastră i-a aparținut maestrului de origine rusă Roman Romanov și a avut loc ȋn 1922 pe scena inaugurată nu cu mult timp ȋn urmă a Operei din capitală. Romanov folosea tot partitura lui Ricardo Drigo și este de presupus că spectacolul său se apropia foarte mult de cel al lui Petipa, pe care trebuie să-l fi cunoscut ȋn Rusia.

La Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, un alt coregraf rus, Gheorghi Kovtun, a pus ȋn scenă Arlechinada ȋn 2008, de această dată pe un colaj din muzica lui Gaetano Donizetti și ȋn scenografia ingenioasă și colorată a Nataliei Kornilova.

Gheorghi Kovtun aducea note originale scenariului, alegȃnd și alte personaje stereotipe din commedia dell’arte. În spectacolul său, „Colombina şi Arlechino sunt însoţiţi (şi întrucâtva multiplicaţi) de prietenii lor Pierrot şi Pieretta, cât şi de cuplul de servitori Catrina și Truffaldino. Moto­rul acţiunii este împotrivirea tatălui Colombinei, Brighella, care-şi doreşte fata măritată pentru bani, cu tăntălăul nobil Leonardo. Brighella alcătuieşte un pol negativ-comic împreună cu Doctorul, Notarul şi Basilio; asigurând un echilibru de forţe, Arlechino este însoţit, în contrapondere pozitiv-lirică, de 4 Arlechini, o suită dansantă fără atribuţii în libret.”[1]

Din distribuție au făcut parte la premieră: Horațiu Cherecheș (Arlechino), Aliss Tarcea (Colombina), Monica Cherecheș (Pieretta), Valentin Stoica (Pierrot), Irina și Adrian Mihaiu (Catrina și Trufaldino) ș.a.

Harlequinade pas de deux

Contrar convingerilor populare, Harlequinade pas de deux nu are nimic de-a face cu Petipa, ci a fost creat de Piotr Gusev ȋn anii ’30, ȋmbinȃnd fragmente din muzica lui Drigo scrisă pentru mai multe balete. De altfel, Gusev a refăcut și alte pas de deux-uri din repertoriul imperial ca numere independente, deși ȋn general nu este creditat pentru acestea, astfel că și cele din Talisman, Esmeralda sau Izvorul sunt considerate ȋncă drept aparținȃnd lui Petipa.

[1] Vivia Săndulescu, Arlechinada sau cum să-ți păstrezi voia bună ȋn vremuri de criză, ȋn revista Cultura nr. 226, 4.06.2009.


Spread the love

Related Posts

Leave a Comment

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate