Rebecca Olărescu, masterand Screendance: Experiența din balet îmi conferă o percepție unică asupra filmului dans!

by Mihaela Moldoveanu
Share the NEWS & spread the JOY!

După câțiva ani buni de studii în străinătate, la 17 ani, Rebecca Olărescu a luat decizia să se întoarcă în România pentru a termina clasa a 12- a. Însă deja înaintea întoarcerii acasă a știut că deși va păși pe același drum, va alege o potecă diferită. După bacalureat a aplicat la facultăți în străinătate.

Și-a dorit o educație în balet, alta însă decât cea fizică! Așa a început să predea balet și să studieze baletul dintr-o perspectivă mai degrabă teoretică: istorie, anatomie și psihologie. Dizertația de final de an a fost legată de schimbarea percepțiilor asupra balerinei prin prisma lui Balanchine.

Citește și 

Francesca Baciu: ”Educația din balet și din sportul de performanță este benefică pe termen lung”

Există viață după balet? Care sunt oopțiunile celor care renunță la balet, chiar dacă perspectivele lor sunt luminoase?

După ce a absolvit facultatea, a început un master în Screendance; o formă de artă hibridă care combină mișcarea cu camera de filmat pentru pentru a explora mișcarea și subiectul. O formă de artă în care relația dintre camera de filmat și subiectul în mișcare este împletită în procesul de editare, oferind un dans filmic.  Cel puțin așa explică Douglas Rosenberg, regizor, academician și colaborator activ în comunitatea screendance.

Screendance-ul este o construcție literală a unei coregrafii care trăiește doar așa cum este redată fie în film, video, fie în tehnologiile digitale

International Screendance Journal descrie “screendance-ul” ca pe “nouă artă” care include dansul, spectacolul, arta vizuală, cinematografia și artele media. În timp ce Liz Aggiss, un practicant în domeniu și profesor, spune:

Screendance-ul este un dans făcut special pentru cameră, sau spațiul unde coregrafia și practica ecranului se împreunează

Rebecca Olărescu, masterand Screendance: “Pentru mine arta înseamnă muncă, e un fel de a privi lumea”

În copilărie, văzând-o pe Corina Dumitrescu în ”Giselle” a vrut și ea să zboare. A descoperit că există o lume în care se poate simți acasă. ”În liniștea corpului meu, fără să fiu nevoită să vorbesc, doar eu și muzica din fundal.” A intrat fascinată pe această poartă simțind că baletul este ceva foarte important pentru ea. I s-a dedicat cu angajament și hotărâre.

Apoi și-a completat pregătirea de balerină cu știința predării baletului. În timpul adolescenței, mama a susținut-o și a mers cu ea la școlile de vară din străinătate. De curând, a venit rândul tatălui să intre în joc. Rebecca și-a amintit de colecția ei de filme și de camera de filmat a tatălui. Pe care o împrumuta în copilărie ca să filmeze amintiri din călătoriile cu părinții. Și a înțeles că pașii de balet au purtat-o către vechea pasiune din copilărie. Și că filmul și dansul s-ar întâlni fericit într-un master de screendance! Tot artă! O altă artă, un alt fel de a privi lumea!

 

Rebecca Olărescu ”În plutirea Corinei Dumitrescu am simțit și bucurie și tristețe. Atunci mi-am dorit să pot zbura! ”

Vă mai amintiți primele impresii lăsate de spectacolele de balet?

Rebecca – Primele impresii lăsate de spectacolele de balet? Uimire, inspirație, fantezie. O lume cu mult mai interesantă decât realitatea pe care o trăiam la acea vârstă. Un vis, zbor și senzația pe care o ai când realizezi că ceva ce nu știai că există, există totuși. Și mai mult decât atât, că este posibil, accesibil și pentru tine!

De când aveți primele amintiri?

Rebecca – De la vârsta de 4 ani, când am început să practic baletul la grădiniță. Țin minte și acum exercițiile și cum eram îmbrăcată la cursurile de balet. Pe lângă asta, împreună cu mama mergeam săptămânal la Opera Română.

Ce v-a fascinat, ce v-a atras către această lume?

Rebecca – Primul spectacol pe care l-am văzut cu mama, “Giselle”. Cu prim-solista Corina Dumitrescu. Actul 2.  Acela a fost momentul în care mi-am dorit să pot zbura pentru că în această plutire am simțit și fericire și tristețe. Atunci am înțeles că baletul poate fi un loc în care eu pot exista. În liniștea corpului meu, fără să fiu nevoită să vorbesc, doar eu și muzica din fundal. O explozie de emoții.  Revăd adesea în memorie solourile ei.

Care sunt cele mai importante momente din pregătirea ca balerină?

Rebecca – Din punct de vedere al momentelor, mintea sau starea unui balerin la începutul orei de antrenament dictează calitatea memoriei corpului.

Ce a fost cel mai greu când vă pregăteați pentru a deveni balerină?

Rebecca – În majoritatea timpului nu am considerat că ceea ce fac este greu, poate și pentru că am făcut din pasiune. Posibil că primul moment greu întâmpinat să fi fost la 13-14 ani. Acela a fost anul când mă pregăteam să plec la studii în străinătate, în Belgia.

Rebecca Olărescu: La 10 ani m-am decis pentru o carieră în balet. La 17 ani, am schimbat ”poteca”

Când ați decis că vreți să faceți balet la nivel profesionist?

Rebecca – În jurul vârstei de 10-11 ani, eram în clasa  a 5-a. Până atunci învățasem deja în două școli diferite. Și deși mă bucuram de experiența a două sisteme diferite de predare, zilele în care mergeam la balet în afara școlii erau momentele mele preferate. Într-un fel, de mică am considerat baletul foarte important. Țin minte că deși erau ore extra curriculare, participam cu interes și seriozitate.

Chiar înainte de semestrul doi din clasa a 5-a, am avut de făcut un proiect pentru limba engleză. Ceva  legat de o personalitate/vedetă preferată. Momentul acela m-a făcut să mă întreb ce mi-ar plăcea să fac în viitor, cine mi-ar plăcea să fiu.

Deși personalitatea aleasă nu a fost o balerină, atunci mi-am dat seama că aș vrea ca baletul să-mi ocupe cel mai mult timpul. Și că aș vrea să dansez pe scenă. Prin prisma personalității alese și a proiectului, am prins curaj că pot alege un subiect/ o materie din afara celor învățate la școală pentru studiile mele viitoare.

Când mergeați la școlile de vară de balet din străinătate, ce diferențe ați observat?

Rebecca – Metodele de predare din perspectiva stilului tehnic. În România învățasem stilul rusesc, metoda Vaganova.  Însă în străinătate am avut șansa să învăț și tehnici de balet clasic (englez, francez, italian). M-au impresionat resursele, studio-urile mari, locurile dedicate pentru schimbarea hainelor, sălile de antrenament și gimnastică. Mi-a plăcut deschiderea către integrarea baletului în orele de dans contemporan. Să dansez alături de alți balerini, cu experiențe diverse.

Pot spune că școlile de vară din străinătate mi-au lărgit orizontul asupra dimensiunii lumii baletului.

Mai târziu, discutând cu mama despre experiențele din afară și din România, mama s-a gândit la oportunitățile copiilor iubitori de balet, pe timp de vară. Odată cu înființarea asociației MBAS, a luat naștere și prima școala de vară Balet București.

Când ați decis și ce v-a determinat să nu vă continuați cariera ca balerină?

Rebecca – La 17 ani am luat decizia să mă întorc în România și să-mi termin clasa a 12- a la fosta mea școală de balet. Însă deja înaintea întoarcerii acasă am știut că deși voi păși pe același drum, voi alege o potecă diferită.

M-am întors pentru a-mi da examenul de bacalaureat și aplica la facultăți în străinătate. Mi-am dorit o educație în balet, alta decât cea fizică. Așa am început să predau balet și să studiez baletul dintr-o perspectivă mai teoretică: istorie, anatomie și psihologie. Dizertația mea de final de an a fost legată de schimbarea percepțiilor asupra balerinei prin prisma lui Balanchine. După ce am absolvit facultatea, am început un master în Screendance.

 

Rebecca Olărescu: ”Filmul a fost mereu parte din viața mea”

Când v-ați descoperit pasiunea pentru film? Și cum vreți să îmbinați cele două pasiuni?

Rebecca– Filmul a fost mereu parte din viața mea. Când eram mică, aveam acasă în dulap o colecție cu filme, doar a mea. Tatăl meu mă ajutase s-o ”construiesc ”. Era împărțită pe categorii : filme preferate, genuri de film, filme de văzut. În timpul liber, în weekend-urile și plimbările cu familia în afara Bucureștiului “furam” camera video a tatălui meu pentru a înregistra și surprinde toate detaliile călătoriei. Mai târziu am descoperit aparatul foto.

De scurt timp am revenit la acest hobby cu interesul de a-l transforma într-o carieră. Masterul în Screendance îmbină de fapt pasiunea și experiența din balet cu înfruntarea unei frici mai vechi. Legată de acest hobby mai vechi era teama că nu aș fi destul de bună să lucrez în alt domeniu, cum ar fi cel cinematografic.

Cred că experiențele de până acum, din viață și din balet în special îmi conferă o percepție unică asupra filmelor care includ mișcare și dans.

 

Rebecca Olărescu: ”Copii, iubiți ceea ce alegeți să faceți! Părinți, lăsați copiii să decidă!”

Legat de balet, ce vă doriți în viitor? Veți profesa, vreți să lucrați cu copiii?

Rebecca – În prezent predau ore particulare, mi-ar plăcea să fiu Private Coach în special pentru adolescente.

Ce i-ați sfătui pe copiii și tinerii care se pregătesc pentru o carieră în balet?

Rebecca – Sfat pentru copii: Iubiți ceea ce alegeți să faceți. Aveți răbdare și perseverență. Sfat pentru părinți: Pregătirea unei minți puternice mai întâi, adică încrederea în propria persoană indiferent de abilitățile/calitățile sau lipsa lor!  Apoi, atenție sporită la sănătate, construirea unui corp puternic și antrenat prin strategii complementare (pilates, gyrotonics, yoga, sau old-school gym, în funcție de posibilități).

Copiii să  decidă dacă este exact lucrul pentru care sunt dispuși să dea totul și să-l iubească din tot sufletul.

Arta înseamnă muncă. Este un fel de a privi lumea. Mie baletul mi-a îmbogățit viața!


Share the NEWS & spread the JOY!

Related Posts

Leave a Comment

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate