27-28 Februarie 2021 – Social Dance Fest, o competiție deschisă tuturor formelor de dans și dansatorilor din România

by Ballet Magazine
Share the NEWS & spread the JOY!

Social Dance Fest este prima competiție de dans pe care Uniunea Dansurilor Sociale din România (UDSR) o organizează anul acesta. Competiția va avea loc la sfârșitul lunii februarie, iar înscrierile abia au început.

Proaspăt înființată la sfârșitul anului 2020, Uniunea Dansurilor are planuri îndrăznețe, o echipă de oameni de mare calitate și o formă de organizare care s-o ajute să-și împlinească obiectivele. Obiective deasemeni mărețe! Și multe!

Și între acestea merită a fi menționate cel puțin următoarele: organizarea și implementarea un sistem clar și transparent de jurizare a competițiilor organizate, legitimarea dansatorilor, organizarea de competiții și tabere pentru copiii talentați, acreditarea școlilor private de dans ca furnizoare de diplome alături de cele de stat, crearea unei rețele naționale de jurați și organizarea de centre în toată România care să promoveze dansul în școli și să răspundă interesului noii generații pentru această formă de mișcare și de expresie.

Vorbim deci de o comunitate de iubitori ai dansului care își propune pentru România implementarea unei comunicări mai bune atât între ei, cât și între actorii din domeniu și instituțiile statului, și crearea unui spațiu în care micii dansatori, performerii de mâine, să poată crește armonios, studia și dezvolta abilitățile de care au nevoie pentru a străluci pe scenele lumii.

Social Dance Fest se va desfășura online, în zilele de 27 și 28 februarie 2021. Mai multe informații găsiți pe website și pe pagina de Facebook a UDSR. Coordonatori ai acestui demers, și între inițiatorii și coordonatorii planurilor Uniunii, sunt Horia Deprato și Dan Frumușanu, care pot fi contactați și pentru detaliile necesare participării la Social Dance Fest.

 

Horia Deprato, președinte UDSR: “Uniunea Dansurilor Sociale din România este o organizație care se dedică unui singur element, dansul!”

Uniunea Dansurilor Sociale din România este o organizație care se dedică unui singur element, DANSUL. De aceea, această entitate trebuie îndrumată de profesioniști ai dansului. Am ales, împreună cu bunul meu prieten și Vice Președinte al UDSR, Dan Frumușanu, doar oameni care provin din acest domeniu, dețin un bagaj enorm de mare de experiență și, la rândul lor, sunt deschizători de drumuri, fiecare în domeniul lui.

Misiunea noastră are ca scop uniformizarea înțelesului cuvântului DANS.

Considerăm că, indiferent de categorie, dansul este unic prin ceea ce transmite ca tehnică, mișcare, emoție.

Dezvoltând puțin scopul nostru, urmărim o bună desfășurare a activității studiourilor de dans, indiferent de perioada prin care trecem, o punere pe aceeași linie a competițiilor dedicate, o licențiere cât mai justă a arbitrilor și acordarea unui ajutor care să se regăsească în educația micilor dansatori prin organizarea de tabere și  workshopuri sub egida UDSR.

 

Oana Ioniță și Raluca Zetu membri ai Comisiei de balet din cadrul UDSR sunt totodată jurați în competiția de la finele lui februarie

În structura UDSR, președinta Comisiei de Balet este Oana Ioniță. Binecunoscută publicului român, nu doar dansatorilor, Oana Ioniță are o școală de dans, Dance Planet, unde îi învață pe copii să danseze și să își întrețină prin muncă și dedicație pasiunea pentru dans. Rezultatele frumoase obținute cu copiii de-a lungul anilor și timpul investit în această pasiune, cu dedicare și hotărâre au cântărit mult în asumarea acestei responsabilități.

Ballet Magazine a stat de vorbă cu cele două doamne care reprezintă baletul în structura UDSR, Oana Ioniță și Raluca Zetu, dar și cu Horia Deprato, Președintele Uniunii, despre planurile de viitor ale acestei organizații.

Așa am aflat că cele două doamne se cunosc de la 9 ani și iată că încă o dată, destinele lor se împletesc, în această tapiserie creată de UDSR, pentru ca dansul să devină mai accesibil și comunitatea de dansatori mai unită și mai puternică.

Uniunea Dansurilor Sociale din România își propune să ajungă în școli și să arate copiilor ”pe viu” ce înseamnă dansul

Ați fost aleasă președinta comisiei de arbitri secțiunea balet din cadrul UDSR. Ce ne puteți spune despre această organizație?

Oana Ioniță: Uniunea grupului de oameni din care fac parte reprezintă uniunea unei ideologii care dorește să vină cu un aport considerabil în lumea dansului. Este o organizație care se adresează artei, dar este creată pe o bază de regulamente interne. Este armonioasă, dar foarte exigentă în ceea ce privește normalitatea și conduita, bunul simț și libertatea. Ne dorim să oferim libertate de exprimare dar și siguranță și încredere.

Care sunt proiectele UDSR și ce a stat la baza înființării?

Horia Deprato: Misiunea noastră are ca scop uniformizarea înțelesului cuvântului DANS. Considerăm că, indiferent de categorie, dansul este unic prin ceea ce transmite ca tehnică, mișcare, emoție.

Oana Ioniță: UDSR este clădită pe o fundație care întrunește rezolvările mai multor dificultăți cu care ne-am intersectat în tot acest timp. Proiectele noastre au țeluri înalte, cât și lucruri destul de normale care ar trebui să fie punctate într-un domeniu artistic precum al nostru.

Ne dorim, în primul rând, să treacă această perioadă nefastă pentru a putea reuși să ne desfășurăm activitatea cum știm noi mai bine. Din momentul în care Uniunea Dansurilor Sociale din Romania va fi activă pentru înscrieri, ne vom pune în aplicare planul nostru de dezvoltare.

După cum ați văzut pe pagina noastră de promovare, UDSR a dezvoltat o rețea de Directori Zonali în fiecare oraș important din România. Aceștia s-au alăturat cauzei noastre pentru a ne ajuta să dezvoltăm cât mai bine și corect imaginea organizației. Avem deja un număr de peste 90 de școli care ni se vor alătura cu un total de câteva mii de dansatori, iar aceste cereri cresc de la lună la lună. Pentru o perioadă de promovare atât de scurtă a unui fenomen care ne poate ajuta, rezultatul este uriaș.

Tot ca proiect de viitor, vom organiza Congresul de Dans Social care se va adresa tuturor copiilor care nu practică sau nu au avut contact cu acest domeniu artistic. Cu ajutorul unei promovări foarte bune în instituțiile de învățământ și pe mass media, o să putem invita toți școlarii pentru a le arăta “pe viu” ce înseamnă dansul. La fața locului vom putea organiza o expoziție de standuri ale școlilor care vor participa pentru a putea promova studioul fiecăruia și pentru a putea înscrie dansatori în funcție de ceea ce oferă.

Care este rolul dvs ca președinte al comisiei de arbitri?

Oana Ioniță: Rolul meu, în calitate de Președinte al Comisiei de Jurați, este de a mă asigura de faptul că în competițiile afiliate UDSR, cât și în Campionatul Național, jurizarea se face într-un mod uniform, transparent și corect. Comisiile de Arbitraj sunt concepute pentru fiecare categorie de dans, astfel încât oamenii specializați pe domeniul respectiv să poată juriza din prisma experienței fiecăruia.

Din funcția de Președinte al Comisiei voi conduce seminariile de licențiere arbitri, cât și cele de upgrade al categoriei de jurizare. Pe scurt, avem trei categorii de arbitri: Arbitru Categorie 1 (care poate juriza competiții zonale și naționale), Arbitru Categorie 2 (care poate arbitra și competiții internaționale) și Președinte de Juriu (head judge care coordonează și organizează masa juraților la fiecare eveniment).

Fiecare jurat va fi nevoit să își obțină licența în urma unui examen pe care UDSR îl organizează sub formă de seminar de două ori pe an, o data în București, la începutul anului și o dată în centrul României, în perioada de vară.

Tot ca și Președinte al Comisiei de Jurați Balet, voi reprezenta ramura noastră în Biroul Federal al Comitetului Executiv, acesta fiind organismul central al UDSR prin care se iau toate deciziile din organizația noastră. 

Ce ne puteți spune despre ceilalți doi membri ai comisiei, Raluca Zetu și Traian Vlas?

Oana Ioniță: Consider că cei doi artiști pe care îi am aproape și pe care îi respect și stimez, pe lângă educația artistică și cunoștințele acumulate pe plan național și internațional, pot aduce plus valoare acestei organizații prin proiecte noi pe care le putem dezvolta împreună.

Raluca Zetu este un bun cunoscător al educației în dansul clasic și contemporan și prin dezvoltarea unei metode academice private a reușit să schimbe niște sisteme educaționale vechi în zonele unde a activat. Consider că schimbări se pot produce și la noi în țară dacă ne unim forțele. Traian Vlas este o emblemă a baletului românesc, un atent observator al programelor de învățământ și al evoluției sistemelor de jurizare în țară și străinătate.

Raluca Zetu: Pe Oana Ioniță o cunosc de când aveam 9 ani.  Am fost împreună pe tot parcursul școlii, colege la Operă, la facultate și 15 ani mai târziu, acum, lucrăm împreună în studiul Dance Planet unde Oana e proprietar și director. Împreună facem o echipă extraordinară, formăm și sculptăm dansatori în sfânta sală de balet.

 

Prin legitimarea copiilor interesați de dans în cluburi, UDSR dorește susținere pentru tinerii dansatori și pentru școlile de profil

Ce înseamnă UDSR pentru școala de balet din România?

Oana Ioniță: UDSR este o uniune care își dorește să sprijine micile talente prin recunoașterea de care au nevoie. Acești copii pot fi sprijiniți pentru a-și continua pregătirea la un nivel cât mai performant. Dorim să avem o evidență a tuturor copiilor care pot fi afiliați ca și la dansul sportiv cu ajutorul unor legitimații de dansatori prin care să beneficieze de anumite facilități.

La sfârșitul anului trecut și începutul acestui an, statul român a sprijinit prin programe de finanțare copiii legitimați ca și sportivi în cadrul cluburilor sportive. Noi nu suntem sportivi, dar din perspectiva activității și efortului depus, ar trebui să avem aceleași drepturi.

În prezent nu suntem sprijiniți de nici o instituție culturală, educațională sau sportivă. Doar de  Liceul de Coregrafie care oferă diplomele de absolvire ca recunoaștere a educației din cadrul instituției,  acesta oferind cursurile în mod gratuit din partea statului.

 

Școlile private și Asociațiile de genul UDSR fac un serviciu societății și ar trebui răsplătite pentru implicarea și interesul în dezvoltarea dansului

Raluca Zetu: UDSR este o echipă puternică, în primul rând. Avem în focus susținerea școlilor de dans și balet. În primul rand dorim să ajungem la un numitor comun cu regulile de jurizare pe toată țara și pentru toate concursurile pentru ca dansatorii sa fie notați și evaluați la un nivel superior european.

Horia Deprato: Dezvoltând puțin scopul nostru, urmărim o bună desfășurare a activității studiourilor de dans, indiferent de perioada prin care trecem, o punere pe aceeași linie a competițiilor dedicate, o licențiere cât mai justă a arbitrilor și acordarea unui ajutor care să se regăsească în educația micilor dansatori prin organizarea de tabere și  workshopuri sub egida UDSR.

Ce oportunități veți oferi tinerilor și profesioniștilor din domeniu?

Oana Ioniță: Dansatorii legitimați UDSR vor avea parte, în primul rând, de un sistem de jurizare uniform, obiectiv, corect si transparent. Tinerii legitimați vor primi calificative (puncte) în urma concursurilor la care participă, și acestea îi vor ajuta să se poziționeze într-un anumit clasament ierarhic calculat pentru fiecare grupă de vârstă, nivel de experiență și categorie de dans în care ei sunt înscriși. Rankul o sa le ofere beneficii precum workshopuri, tabere de dans și burse de studii.

Tot prin afiliere dansatorii vor putea participa la Concursul Național pe care UDSR  îl va organiza anual. Acesta este emblema Uniunii, un eveniment care vine în sprijinul dansatorilor cu premii substanțiale.

Raluca Zetu: Suntem la început dar planurile pe care le avem sunt concepute de mulți ani. Ne-am dorit să facem parte dintr-o echipă care să ajute sistemul dansului și coregrafiei românești prin crearea posibilității de a permite studenților extraordinari să primească diplomă de studii și la școlile private nu doar la cele de stat. Sperăm la un ajutor din partea ministerelor pentru toți copiii care studiază dansul și ajung la un nivel extraordinar. Ne dorim să nu mai fie nevoie ca un număr atât de mare de copii să plece în străinătate pentru a le fi evaluată performanța.

 

Este necesară avizarea și licențierea școlilor private din România, iar UDSR poate pune la dispoziție experiența și know-how-ul

Care sunt planurile dvs pentru timpul cât veți deține această funcție?

Oana Ioniță: Consider că școlile private din România pot fi avizate și licențiate în desfășurarea activităților profesionale. Pot acredita tineri care își doresc o carieră în acest domeniu și pot sprijini prin mijloace proprii sistemul educațional.

Formele de jurizare în cadrul competițiilor în momentul actual pot fi unitare, mai clare și concise. Comisiile de jurizare să confere păreri competente, obiective și care au la bază un sistem uniform și clar de jurizare a fiecărei discipline.

Raluca Zetu: Această comisie este nouă, este construită în așa fel încât și cei care reprezintă dansul contemporan cât și cei care reprezintă baletul să vină cu idei inovatoare care să ajute la construirea și consolidarea planurilor din sfera dansului românesc.

Ce vă doriți de la anul care abia a început?

Oana Ioniță: Îmi doresc o comunicare mai bună și pozitivă între toți cei care iubim dansul! Îmi doresc ca dansul să revină la libertatea pe care o avea înainte de pandemie și îmi doresc o schimbare atât în sufletele noastre cât și la nivel birocratic.


Share the NEWS & spread the JOY!

Related Posts

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate