Despre tehnică și interpretare, despre balerini și despre publicul lor

by Alin Gheorghiu
alin gheorghiu - tehnică și interpretare
Share the NEWS & spread the JOY!

Am afirmat în mai multe situații că, pentru mine, balerinii sunt de două feluri. Cei care încântă ochii publicului, adică cei tehnici, și artiștii interpreți, cei care încântă sufletul publicului. Cele două noțiuni – de tehnică și de interpretare, sunt în strânsă și unică legătură, iar balerinul nu este complet în arta sa dacă nu posedă în egală măsură aceste două noțiuni. Și dacă nu le consideră la fel de importante.

Nu spun despre balerini în general dacă sunt buni sau nu, ci dacă îmi plac sau nu.

Cred cu putere că educaţia şi cultura reprezintă şansa României de mâine.

Fiecare dintre balerinii celor două categorii se adresează, de fapt, unei alte categorii de public. Ochiul se bucură de estetica corpului, de armonia proporțiilor, de execuția precisă a mișcărilor de balet, de eleganța și vigoarea lor. Acest grup de imagini, senzații estetice, plăcerea de a vedea ceva frumos, ce te încântă, te bucură…într-un anumit fel…te face să apreciezi munca balerinului de pe scenă.

Acest amalgam de senzații vibrează pe un anumit palier al cunoașterii, al adevărului. Spiritul (cu gradele sale de evoluție) însă, se bucură și vibrează la alt gen de lucruri. La multitudinea de sentimente, la trăirile și experiențele personajului, la mesaje, la bine, la rău, la toată partea de interpretare și trăire a balerinului pe scenă. La acel transfer de energie care se realizează în timpul actului artistic, de la balerinul interpret la personaj și apoi la public.  Nu e importantă doar starea balerinului de pe scenă, ci contează și nevoia publicului, starea cu care vine și primește acest public actul artistic ce prinde viață pe scenă.

A percepe nedistorsionat un act artistic de valoare, te așază pe un drum corect de evoluție spirituală.

De aceea ceea ce place unora poate să nu placă altora. Nu e nicio supărare, nicio greșeală. Unii vibrează pe un anumit palier, alții pe altul. Diferența majoră este, după părerea mea, viteza. Viteza cu care ajungi la Adevăr, la Desăvârșire. La nevoia de a simți și a transmite ceea ce simți.

La unii poate dura o veșnicie, alții cunosc toate aceste lucruri într-o singură viață. Și se pot bucura de beneficiile nemăsurate ale Cunoașterii, apoi ajutându-i și pe alții în a cunoaște, a se perfecționa și a transmite.

Pentru că a simți în mod clar, a percepe nedistorsionat un act artistic de valoare, te așază pe un drum corect de evoluție spirituală.

 

Alin Gheorghiu, maestru de repetiții la Opera Națională București și fost prim-solist pe această scenă, fost coordonator al compartimentului Balet la Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”, a absolvit cursurile Liceului de Coregrafie din București în 1992 și cursurile Universității de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L Caragiale” din București, în 2001.

Citește aici mai multe despre Liceul de Coregrafie “Floria Capsali 

Prim solist al Operei Naționale București din 1994, dansează majoritatea rolurilor solistice din repertoriu. Absolvent al Universității de Artă Teatrală şi Cinematografică “I. L. Caragiale”, București, secția Coregrafie – 2001.

Laureat al Concursului Național de Balet în 1989 și 1991, a obținut Marele premiu al Festivalului de Dans de la Phenian ȋn Coreea de Nord, ȋn 1998 și a fost distins cu Meritul Cultural în grad de Cavaler, la Ambasada României de la Viena, de către Președinția României, în 2004.

Vezi și “Lista Facultăților și a secțiilor de coregrafie”

Între anii 2011-2013, este șeful compartimentului Balet al Operei Naționale București.

În perioada 2002 – 2005 activează ca solist la Landestheatre, Salzburg, Austria. Dansează roluri solistice ca invitat pe scene importante, precum Teatrul de Operă și Balet din Ruse, Bulgaria, Festivalurile din Udine și Vigniale, Italia, Teatrul Fantasio din Constanța și Festivalul de Balet de la La Baule, Franța.

Din 2001 și până în prezent, este invitat să predea stagii de dans clasic în Austria, Elveția și Italia, și ca jurat, în cadrul unor concursuri naționale și internaționale de dans și balet. Între anii 2017 – 2019, a fost coordonatorul compartimentului Balet al Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”.


Share the NEWS & spread the JOY!

Related Posts

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate