Există viață după balet?

by Vivia Sandulescu
Spread the love

Un articol recent din Pointe Magazine readuce ȋn discuție opțiunile celor care renunță la balet de timpuriu, chiar dacă perspectivele lor sunt cȃt se poate de luminoase. (Despre renunțarea silită, din motive de vȃrstă și/sau sfȃrșit de carieră, altădată. Între cele două motivații se află cele legate de sănătate, inclusiv accidentări, care pot interveni ȋn orice etapă a vieții.)

Vezi fotografiile Cristinei Dijmaru, prim-solistă ONB, și ale cățelușului ei, Puccini

Renunțarea din proprie inițiativă

Cu siguranță fanii baletului și-o amintesc pe Miko Fogarty care, la 12 ani, apărea ȋn documentarul First position și care avea să cȃștige mai apoi o serie de premii internaționale importante, inclusiv la Varna, Lausanne sau Moscova. Dar, după doar un an petrecut la Birmingham Royal Ballet, a renunțat brusc și iat-o acum studiind biologia la University of California!

Citește “Interviu – Andreea Țăruș”

Un alt exemplu din articol este Alexandra Pullen, membră a American Ballet Theatre, a cărei viață era ȋn ȋntregime construită ȋn jurul baletului ȋncă din copilărie, dar pe care ȋndoielile ce o rodeau au făcut-o să se mute benevol ȋntr-o companie mai mică, pȃnă cȃnd a cedat anxietății și depresiei care o amenințau. Acum studiază yoga…

Citește și “Interviu – Cosmin Marinescu”

Un caz diferit este cel al Juliei McColligan, nevoită să pună poantele ȋn cui ȋn urma unei accidentări survenite după ce fusese acceptată ȋn Manhattan Youth Ballet și care devenise evident că avea să-i pună sub semnul ȋntrebării ȋntreaga carieră. Chiar dacă nu mai spera să facă performanță, s-a apucat ulterior de dansat jazz și hip hop ȋn echipa Universității unde a ȋnceput să studieze jurnalism și media.

Citește și “Interviu – Fabian Rășchitor”

Motive pentru care unele tinere speranțe se opresc din drum

Punȃnd cap la cap ceea ce ni se spune cu ceea ce știam din lecturi anterioare și cu propriile noastre cunoștințe, să ȋncercăm să trasăm cȃteva motive pentru care unele tinere speranțe preferă să se oprească dintr-un drum ce părea a fi larg deschis:

1 Perfecționismul, marcat de o prea acută conștientizare a limitelor fizice și a aspectului. Uitați de filmul Black Swan, perfecționismul este ȋn primul rȃnd o luptă cu sine ȋnsuși, niciodată cȃștigată, nu cu ceilalți, iar cei prea ȋndȃrjiți e foarte probabil să cedeze la un moment dat! Cele mai multe șanse le au cei cărora le place să se arate, să fie văzuți, și care reușesc să-și depășească ȋndoielile legate de propria lor valoare.

2 Recunoașterea incapacității psihice de a rezista presiunilor de tot felul: aceea de a-și menține silueta dorită, de a ȋnfrunta tracul de scenă, de a-și menține nivelul profesional indiferent de context, de a fi competitiv ȋn concursuri sau audiții etc.

3 Problemele de sănătate legate de creștere și/sau de moștenirea genetică: pubertatea ȋntȃrziată, tendința de ȋngrășare, dereglările glandulare, bolile de alimentație ș.a.

4 Imaginea de sine (auto)creată, care ȋmpiedică adaptarea la ceea ce este perceput drept un statut inferior – este cazul vedetei adolescente, angajată după absolvire ȋn ansamblul unei companii. Puține teatre din lume oferă ȋnsă debutanților șansa de a primi roluri importante din start, majoritatea celor europene urmȃnd politica pașilor mărunți ȋn ierarhia profesională, indiferent de calitatea artistului ȋn cauză.

5 Respingerea subconștientă a ceea ce se dovedește a fi fost visul părinților – cel mai adesea al mamei pentru fiica sa –, a obligației de a se conforma așteptărilor și de a fi la ȋnălțimea eforturilor depuse de familie, profesori etc. Teama de a dezamăgi poate prelungi momentul critic, accentuȃnd dificultatea deciziei și a implicațiilor ei.

Printre motivele citate ȋn articol se numără și saturația, plictiseala sau apariția altor interese și preocupări.

Nu are nimic de-a face cu talentul. Unii dansatori extrem de talentați aleg să nu urmeze această carieră. Îi interesează și alte lucruri, iar baletul pur și simplu le ia prea mult din viață.

Din evoluțiile „post-balet” ale tinerelor citate observăm că, cu cȃt renunțarea are o componentă afectivă mai puternică, depărtarea de balet pare să fie mai drastică, ca o reacție de autoapărare ȋmpotriva a ceva ce a produs suferință. Dimpotrivă, dacă intervine ca o urmare a recunoașterii unor limite/imposibilități obiective, cel/cea ȋn cauză va căuta să rămȃnă cȃt mai aproape de zona dansului, cu care punțile afective au rămas intacte.

Mai există situația, cel puțin la fel de dramatică, cȃnd părinții ȋși impun voința ȋn fața dorinței copilului, considerȃnd că baletul nu este o meserie de viitor, suficient de bănoasă și care să merite sacrificii, obligȃndu-l să-și schimbe traiectoria. Un exemplu: ȋn vacanța de iarnă a clasei a VIII-a, C. a fost retrasă de la Colegiul de Artă de unde ȋnvăța, cu rezultate foarte promițătoare la balet, pentru a avea timp să se pregătească de admiterea la un liceu „adevărat”, ȋn vederea urmării Facultății de Medicină…

Nevoia de consiliere psihologică și profesională

Desigur, coregrafiștilor noștri nu le-ar strica să aibă acces la niște consiliere psihologică ȋn instituțiile de ȋnvățămȃnt de artă din țară, după cum le-ar prinde bine și o consiliere profesională, ȋn vederea orientării cȃt mai satisfăcătoare la ȋnceput de carieră. Sunt lucruri de bunsimț, care fac parte din curricula majorității școlilor de balet din străinătate, din Franța pȃnă ȋn Australia și din Rusia pȃnă ȋn Anglia. Ca să nu mai vorbim despre lecțiile de nutriție sau de necesitatea de a avea la ȋndemȃnă un cadru de medicină sportivă sau un kinetoterapeut.

Dar cum la noi lucrurile cele mai elementare lipsesc și nu dau semn să fie ȋndeplinite curȃnd – ȋncepȃnd cu o clădire adecvată pentru Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”– suplinirea lor ține de cele mai multe ori de noroc, de susținerea din partea familiei și de posibilitățile materiale ale acesteia.

Şi nu ȋn ultimul rȃnd, de o justă apreciere a perspectivelor copilului, care poate rămȃne cu frustrări severe, căci baletul este extrem de adictiv, ȋn sensul pozitiv al cuvȃntului, iar renunțarea la el poate lăsa cicatrici greu de vindecat.

Sfaturi pentru o “viață după balet” echilibrată

Articolul oferă și o serie de sfaturi pentru cei care trec printr-o astfel de alegere dificilă, pentru a se bucura de o viață echilibrată ȋn continuare:

1 Nu te izola, petrece timp cu prietenii, du-te la filme și concerte.

2 Întărește-ți stima de sine căutȃnd să ai succes și ȋn alte domenii.

3 Acceptă-ți corpul, nu-i cere să fie perfect.

4 Profită de tot ce te-a ȋnvățat baletul: disciplină, respect, managementul timpului, lucrul ȋn echipă, muncă asiduă, perseverență, răbdare etc.

Căci, așa cum spunea una dintre tinerele menționate mai sus:

Dacă poți face balet, poți face orice.


Spread the love

Related Posts

1 comment

Ioana June 21, 2021 - 6:17 pm

Iar Miko Fogarty nu este singura care a renuntat la balet si s-a indreptat catre un alt domeniu; si la noi in tara sunt elevi ai liceelor de coregrafie, care dupa ce au absolvit liceul s-au indreptat spre domeniul medical ca de exemplu tehnician dentar, medicina militara, medicina generala.
Sincerely chiar cred ca este bine sa se vorbeasca si desre viata de dupa balet. Pentru ca unele schimbari nu sunt usoare si poate astfel de exemple pot sa motiveze tinerii elevi care s-au gandit ca dansul, chiar daca e o arta mirifica, nu este ceea ce vor si poate sunt speriati ca nu stiu sa faca altceva inafara de dans.

Reply

Leave a Comment

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate