Interviu cu Alexandru Deneș, Prim-solist al cabaretului Moulin Rouge

by Sena Vladoiu
Share the NEWS & spread the JOY!

În octombrie 1889, când Parisul trăia momentul inaugurării turnului Eiffel și serba expoziția industriei universale amintind și de centenarul Revoluției din 1789, doi întreprinzători inventivi, Joseph Oller și Charles Zidler, puneau bazele unui cabaret atrăgător, plantat în inima orașului – Moulin Rouge. Nu numai locul, dar și momentul a fost bine ales, fiind vorba despre acea perioadă pe care francezii o numesc “la belle epoque”, cu zile de pace și de optimism general, când viața a ajuns îmbelșugată și gândul fiecăruia era cum să se distreze mai bine.
Foto © Moulin Rouge
Iar cabaretul Moulin Rouge oferea distracție din belșug. Promitea spectacole de calitate pe placul tuturor, prin muzica săltăreață care se auzea până afară – se lansase pentru prima oară cancanul – și prin uriașele postere de la intrare, cu balerinele costumate atrăgator și viu colorat.

Cei doi inițiatori au dovedit că sunt oameni de afaceri fomidabili, că știu să discearnă gustul publicului de tot felul și să atragă atât oameni simpli dar cu bani, cât și afaceriști, politicieni, diplomați și chiar femei elegante, dornice să-și etaleze ținutele.

Printre artiștii celebri care au ținut reprezentații în faimosul cabaret din Paris se numară: Marlene Dietrich, Dean Martin, Ray Charles, Elton John, Liza Minelli, Frank Sinatra, Josephine Baker sau Edit Piaf.

Moulin Rouge a fost subiectul unor opere ale pictorului post-impresionist Toulouse-Lautrec. De asemenea, au existat mai multe filme cu numele cabaretului printre care și cel din 2001 cu Ewan McGregor si Nicole Kidman care, la fel ca adaptarea din 1952, a fost nominalizat pentru categoria cel mai bun film la Oscar-uri.

Astăzi, Moulin Rouge, reprezintă unul dintre simbolurile Parisului, este un obiectiv turistic de seamă și oferă spectacole de dans și divertisment clienților săi din întreaga lume.

Alexandru Deneș, vedetă la Moulin Rouge de 20 de ani

Alexandru Nicolae Deneș a fost printre primii români balerini, ajunși în anul 2000 la Moulin Rouge. După 4 ani, a devenit solist, iar astăzi, este una dintre vedetele celui mai renumit cabaret din lume.

Absolvent al Liceului de Coregrafie “George Enescu”, actualmente “Floria Capsali” din București, Alexandru Nicolae Deneș a dansat o perioadă la Opera Națională București, după care au urmat turnee în Coreea de Sud și Germania, apoi a ajuns la o audiție pentru Moulin Rouge.

Foto Credit © Moulin Rouge 

– Alexandru, cum a început drumul tău în balet? Cât de mult a contat pentru viitorul tău pregătirea și profesorii din cadrul Liceului de Coregrafie și ce ai făcut după terminarea acestui liceu?

Alexandru N. Deneș: Inceputul pregătirii mele ca balerin a fost ceva foarte natural. Tatăl meu fiind balerin la Opera Națională din București, și eu, și sora mea mai mare, știam ca vom urma aceeași carieră. Cursurile de balet le-am început în 1986, la vârsta de 9 ani (clasa a IV a) după un examen în care eram evaluați în funcție de calitățile fizice necesare unui viitor balerin.

Anii petrecuți în Liceul de Coregrafie din București au contat foarte mult în formarea mea ca viitor dansator profesionist. Disciplina, perseverența și respectul sunt calități esențiale în cariera oricărui balerin. Împreună cu colegii mei, am petrecut multe ore în sălile de balet ale Liceului de Coregrafie, precum și la Opera Națională București, pregătindu-ne pentru Olimpiada Națională de Balet care avea loc în fiecare an (Concursul pe Meserii în perioada comunistă), concurs care era întotdeauna o prioritate pentru elevii din clasele de liceu. Pot spune ca suportul și îndrumarea familiei a contat foarte mult pentru mine în acea perioadă.

“Am intrat la Opera Națională după ce tatăl meu a ieșit la pensie”

După examenul de bacalaureat am dat audiție la Opera Națională București unde am avut șansa să obțin un post. În acel an, tatăl meu a ieșit la pensie așa ca am preluat locul lui în cabină și multe dintre costumele lui.

În primul an petrecut în compartimentul Balet al Operei Naționale, am progresat foarte mult. Nemaiavând presiunea examenului de bacalaureat și lecțiile prntru a doua zi, am putut să-mi canalizez toată energia pe antrenament. Din păcate, foarte repede am început să realizez că pasiunea pentru artă nu era suficientă să trec peste anumite inconveniente. În acea perioadă, la mijlocul anilor ‘90, salariul era ridicol, condițiile de lucru insuportabile, iar visul tuturor balerinilor încă în formă, era să plece din țară.

Drumul lui Alexandru Deneș de la Opera Națională la Moulin Rouge

Sălile de spectacol ale Operei erau aproape goale. Câteodată dădeam spectacol pentru mai puțin de 60 de spectatori. Locuiam încă cu părinții mei, iar salariul îl cheltuiam în primele trei zile ale lunii.

Prin intermediul unor colege, am aflat că Teatrul Cazino Victoria căuta să înlocuiască un dansator plecat în străinătate. Astfel, cu multe emoții mi-am luat inima în dinți și m-am dus să dau audiție.

Din punct de vedere tehnic nu aveam probleme, dar în schimb, stilurile de dans cerute de coregraf îmi creau mari probleme. Am avut totuși șansa să fiu ales și astfel, la vârsta de 19 ani, mi s-au deschis ușile către noi oportunități.

Spre surprinderea mea, Teatrul Cazinoului Victoria era foarte bine organizat. Costumele erau create de Doina Levința, coregraful era adus din Las Vegas, iar salariile erau de trei ori mai mari decât la Operă. O mașină ne ducea acasă după spectacol pentru că terminam prea târziu pentru a folosi transportul în comun. Lucram în spectacol cu cantăreți cunoscuți precum Marcel Pavel, Sanda Ladoși, Luminița Anghel, etc.

Am avut astfel șansa în acea perioadă să învăț noi stiluri de dans de la coregraful american. O experiență care m-a ajutat enorm pe viitor. Programul meu era destul de încărcat ținând cont ca nu am renunțat să lucrez la Operă.

În plus, datorită experienței dobândite am început să fiu din ce în ce mai solicitat pentru alte evenimente. Eram doar câțiva băieți dansatori care eram contactați și participam la concertele anumitor cântăreți, la emisiunile de la TVR, precum și la posturile nou apărute în acea perioadă: ProTV, Prima TV, Antena 1, etc. Fiind un număr atât de mic de dansatori ne-am permis chiar să fixăm între noi o sumă minimă pe zi de lucru.

Alexandru Deneș, pe podiumul de modă pentru designeri celebri

Am început să fiu contactat pentru clipuri publicitare și pentru prezentări de modă. Astfel am ajuns să particip la prezentări  pentru Janine, Cătălin Botezatu, Doina Levința, Zina Dumitrescu, etc. Sumele câștigate erau enorme pentru aceea perioadă, dar fizic începeam să nu mai fac față. Încercam în permanență să jonglez între Opera Națională, Cazino Victoria și tot ce aveam de făcut în plus. De multe ori, repetițiile erau în același timp, în mai multe locuri. Dormeam doar câte 4 sau 5 ore pe noapte, în rest era doar o mare cursă dintr-un studio în altul. La aceea vârstă, totul era foarte tentant. Îmi câștigam banii foarte bine, ieșeam în cluburile cele mai selecte cu VIP-urile momentului, eram înconjurat de femei sublime, dar la un moment dat, am simțit o anumită plafonare.

Alexandru Deneș, cooptat într-un teatru de cabaret din Coreea de Sud

În momentul în care o companie de producție franceză mi-a oferit mie și altor colegi de la Teatrul Cazino Victoria un contract într-un teatru de cabaret din Coreea de Sud, am decis să accept. În turnee fusesem de câteva ori cu Opera Națională București în Germania, Belgia, Austria, Italia, dar Asia era ceva tentant. Salariul era foarte bun și nu aveam decât un spectacol, 6 zile pe săptămână. Puteam în sfârșit să am nopți întregi de somn. Îmi doream să descopăr în același timp o țară cu o cultură atât de diferită față de țările din Europa.

Decizia odată luată, am fost nevoit să le spun părinților că am hotărât sa-mi închei contractul cu Opera Națională București. Mi-a fost foarte greu pentru că știam cât de mult însemna pentru ei să continui tradiția familiei și să am un loc de muncă stabil. Repetițiile au avut loc în Paris la începutul anului 1999 la Casino de Paris, un teatru foarte cunoscut, cu o mare istorie în lumea spectacolelor de cabaret. Eram câțiva români într-o trupă internațională cu dansatori veniți de pe mai multe continente. Astfel am putut să văd pentru prima oară spectacolele mai multor cabarete parisiene, printre care și faimosul Moulin Rouge.

Contractul în Coreea de Sud mi-a permis să-mi îmbunătățesc anumite stiluri de dans și să învăț limba engleză care era esențială pentru repetiții și pentru comunicarea cu colegii. A fost un contract foarte ușor în care am putut să beneficiez de niște condiții de viață deosebite. Mi-am făcut mulți prieteni și am putut vizita mai multe locuri interesante din regiune.

La începutul anului 2000, aceeași companie de producție cu care am colaborat în Coreea de Sud, mi-a oferit un contract în Germania. Din păcate, după doar o lună, organizatorii spectacolului au început să aibă dificultăți în a aduce destui spectatori. După câteva săptămâni în care am lucrat doar trei zile pe săptămână, am fost informați că spectacolul va fi oprit în curând. Știind foarte bine dificultățile pe care le aveam în aceea perioadă cu vizele, compania de producție Rios Production ne-a pus la dispoziție un minibus și au contactat pentru noi câteva cabarete din Paris.

– Cum ai ajuns să te prezinți la audiția pentru Moulin Rouge? Care au fost criteriile de selecție și ce te-a determinat să alegi acest cabaret?  

Alexandru N. Deneș: Cu ajutorul unei dansatoare cu care am lucrat în Coreea de Sud, am obținut odată ajunși la Paris o audiție privată la Moulin Rouge. Sincer nu aveam prea multe speranțe. Văzusem deja spectacolul cu un an înainte în perioada cât am repetat pentru Coreea de Sud și nu consideram că voi putea vreodată dansa Cancan-ul sau alte coregrafii din spectacol. Fiind împreună cu alți trei prieteni români, mi-am spus că ar fi păcat să nu încerc măcar pentru faptul că aș putea să spun odată întors acasă, că am reușit sa dau audiție la Moulin Rouge.

O audiție privată se numește o audiție organizată special pentru câțiva artiști care se întâmplă să fie în trecere prin Paris. Nu este anunțată nici în presă, nici pe internet. Astfel ne-am prezentat doar 5 băieți, dintre care 4 români.

Dansatorii de cabaret, selectați după înălțime și aspect fizic

Criteriile la Moulin Rouge sunt foarte bine definite. În primul rând, fiind un spectacol de Cabaret, dansatorii sunt selectionați întâi după înălțime și apoi după aspectul fizic. Pentru băieți minimum 185 cm, iar pentru fete cel puțin 175 cm. În ceea ce privește aspectul fizic, se cerea ca dansatorii să nu fie prea slabi, ci să aibă o musculatură destul de bine antrenată. Băieții sunt destul de bine puși în evidență în spectacole și este important ca între costumele enorme pe care le poartă partenerele lor, să se poată impună. Unele dintre dansatoarele de la Moulin Rouge măsoară chiar 182 cm așa ca odată urcate pe tocuri și cu pălării cu pene de un metru,  sunt foarte impresionante. Eu am 186 cm și câteodată când sunt pe scenă, mă uit în sus la colegele mele.

După înălțime și aspectul fizic, este foarte importantă flexibilitatea dansatorului. Cancan-ul este un dans emblematic la Moulin Rouge. Este unul dintre motivele pentru care mulți spectatori vin din lumea întreagă să vadă spectacolul nostru. Dansatorii trebuie să aibă o tehnică ireproșabilă și o energie molipsitoare. Șpagatul pe piciorul drept și stâng și roata pe partea dreaptă și stângă, sunt primele elemente cerute pentru cancan la fiecare audiție. Dansatorii trebuie să aibă o flexibilitate care să le permită să sară și să aterizeze direct în șpagat cu ușurință, de mai multe ori pe seară.

Odată ce dansatorul dovedește că posedă aceste calități, începe predarea unor mici coregrafii ca la orice audiție. Astfel, se poate vedea dacă artistul poate reține repede ordinea mișcărilor și felul în care le execută. În această parte a audiției, se cer anumite elemente din dansul clasic, din jazz și din hip-hop.

Alexandru Deneș, ales la Moulin Rouge din 4 români

În momentul în care am dat audiție pentru Moulin Rouge, nu prea eram în situația de a alege un anumit cabaret. România nu era încă în spațiul European și știam că dacă mă întorc în țară înainte să găsesc un nou contract, va fi foarte greu să mai ajung la audiții. Am avut șansa să fiu la Paris în momentul în care la Moulin Rouge se căutau noi dansatori. Astfel dintre cei 4 români care am dat audiție, doi am fost aleși și am început repetițiile a doua zi.

Vă pot spune că profesionalismul nostru a fost foarte apreciat aici. A fost pentru prima dată când au angajat dansatori români, dar nu și ultima. După mine și Claudiu Caraiman, patru alți dansatori români au fost selectați să facă parte din trupa noastră. Pot spune că am avut o mare șansă să obțin această audiție în acel moment în cariera mea de dansator. În schimb, a fost alegerea mea să rămân aici odată ce am început să cunosc companiile de cabaret din Paris și din alte țări. Faptul că după doi ani în ansamblu am fost ales să preiau un loc de solist, a contat foarte mult. După încă doi ani ca solist, am obținut rolul de dansator principal în actualul spectacol Feerie. Acest post îl dețin de 16 ani.

Încrederea care mi s-a acordat și faptul că lucrez în cel mai cunoscut cabaret din lume, m-a făcut să nu mă gândesc să plec de aici.

-Cum se defășoară o zi din viața ta? Care este programul tău și câte spectacole ai într-o lună?  

Alexandru N. Deneș: În primii ani la Moulin Rouge majoritatea timpului meu liber era împărțit între antrenament și ieșirile în oraș. Ținând cont că al doilea spectacol se termina la ora două noaptea și că destul de des ieșeam cu colegii în cluburi unde stăteam până dimineața, câteodată dormeam până după-amiaza.

Când ieșeam împreună cu colegii în orice club cunoscut din Paris, era suficient să spunem la intrare că suntem de la Moulin Rouge pentru a fi lăsați să intram pe gratis și să fim așezați la mese cu câteva sticle oferite de club.

Și la Paris am participat în timpul meu liber la alte spectacole și prezentări de modă. Am călătorit și cu trupa de la Moulin Rouge în turnee în Australia și Hong Kong.

Directorii corpului de balet de la Moulin Rouge, organizează repetiții destul de des pentru a păstra calitatea spectacolului, dar ne acordă încredere pentru a ne antrena singuri. Astfel, fiecare își poate alege orele la care vrea să se antreneze și felul de antrenament necesar lui. Câteodată trebuie să fim prezenți pe timpul zilei pentru probe de costume sau de pantofi pentru spectacol. Moulin Rouge deține propriile ateliere de costume, de pene și de încălțăminte.

Alexandru Deneș, tatăl a doi băieți de 4 ani și respectiv, 6 ani

Din anul 2013, de când s-a născut primul meu băiat, a trebuit să-mi schimb complet ritmul de viață. Soția mea, lucrând și ea ca dansatoare la Moulin Rouge, avea același orar ca și mine. În 2017, după 15 ani petrecuți pe aceeași scenă cu mine și ea fiind dansatoare principală, a decis să-și încheie cariera. Ritmul nostru de viață devenise foarte dificil de menținut. Faptul că veneam amândoi acasă la ora oouă noaptea și că trebuia să ne trezim pe la ora 7 cu cel mic, nu ne permitea să recuperăm suficient după efortul depus pe scenă. În anul 2015, când s-a născut al doilea nostru băiat, lucrurile au devenit și mai complicate. Ne era foarte greu să găsim timp să ne odihnim sau să ne antrenăm. Nici eu, nici soția, nu am avut familia aici pentru a ne ajuta, așa că singura soluție a fost ca unul dintre noi să se oprească din lucru.

În prezent, cu soția care nu mai lucrează aceleași ore ca mine și cu băieții la grădinița și la școală, pot spune că putem face față programului nostru destul de încărcat.

Dimineața, soția se trezește pentru a-i duce pe băieți la școală, după care pleacă direct la sala de sport unde se antrenează. Eu pot dormi până la 10:30, după care luăm împreuna micul dejun tardiv. Antrenamentul meu are loc în fiecare zi în jurul prânzului, pentru a putea recupera băieții de la școala la ora 16:30 sau miercurea la ora 13:30. Hugo, care are 6 ani, practică gimnastică sportivă și trebuie dus la antrenament de două ori pe săptămână. Adesea are competiții duminica dimineață, în diferite locații din Paris sau din împrejurimi. Lenny, care are 4 ani, se antrenează la Judo, miercurea și câteodată sâmbăta. Astfel că e necesar să fie duși la antrenament și la competiții, cu toate că de cele mai multe ori, competițiile încep în weekend la 8 sau 9 dimineața.

La Moulin Rouge avem spectacole în fiecare seară. Ca dansator principal trebuie să fiu prezent în weekend-uri și de sărbători. Am o singură zi liberă pe săptămână, joi. Dansez în două spectacole pe seară, șase zile pe săptămână.

Familia soției lui Alexandru Deneș locuiește în Australia

Ritmul este foarte intens, așa că profit pe cât pot de vacanțe pentru a-mi reîncărca bateriile. Încercăm să venim în România o dată pe an pentru a-mi vedea părinții și mergem în Australia o dată la doi ani, pentru ca soția mea, să-și poată vizita și ea familia. În rest, preferăm cluburile de vacanță la plajă sau la schi, unde putem profita de odihnă și unde băieții se pot distra la mini cluburile puse la dispoziție.

În afară de antrenamentul evident necesar unui dansator, trebuie să-mi găsesc timp și pentru ședințele de musculatură și măcar pentru câteva ședințe de jogging pe săptămână.

Am început din 2010 să particip la curse pe diferite distanțe și de atunci continui să alerg de câteva ori pe săptămână. Totul a început cu un pariu între colegi pe o distanță de 20 km. Foarte repede a devenit un hobby. Alergatul mă ajută să-mi mențin condiția fizică și în același timp, îmi oferă o formă de relaxare. Din anul 2010 și până acum, am participat la numeroase curse pe diferite distanțe. Printre acestea și maratonul din Paris, semi-maratonul din Paris și alte curse pe distanțe de 10-20 km.

Ce sfaturi ai avea pentru tinerii balerini aflați la început de carieră?

Alexandru N. Deneș: Având și eu copii, mă gândesc câteodată la viitorul pe care îl vor avea și cum pot eu sa-i îndrum. Ca și în multe alte meserii, dansul este într-o continuă schimbare. Singura garanție pe care o poți avea dacă ești un tânăr care aspiră la o carieră de balerin, este că meseria aceasta, nu o sa dispară. Cu progresul rapid al tehnologiei și al științei, multe alte meserii pot să dispară înainte ca un elev să ajungă să le profeseze.

În schimb, revenind la dans, concurența este din ce în ce mai mare. Nivelul tehnic al dansatorilor crește, la fel și cerințele coregrafilor. Granițele aproape că au dispărut, așa că un viitor dansator o să trebuiască să fie la un nivel cel puțin egal cu dansatorii din multe alte țări pentru a putea spera la un loc într-un teatru sau o companie de dans.

În ultimii ani constat că mulți tineri dansatori, sunt polivalenți. În afară de calitățile pe care le au pentru dansul clasic, au o foarte mare ușurință în alte stiluri de dans și pot efectua multe elemente acrobatice. Unii dintre ei chiar având ore de canto în școală, poseda voci deosebite.

Un tânăr balerin la începutul carierei, trebuie sa înțeleagă din start că nu a ales o meserie ușoară. Trebuie să găsească cât mai repede o anumită plăcere în ceea ce face. Și mă refer nu numai în a găsi această satisfacție când iese pe scenă, ea fiind necesară și atunci când se antrenează.

Alexandru Deneș: “Această meserie necesită suferință fizică și multe sacrificii”

Mulți dintre colegii mei de la Moulin Rouge au absolvit școli de dans clasic de pe continente diferite, dar au ales să dea audiție pentru a profesa într-un spectacol de cabaret. Motivele lor sunt destul de diferite. Am colege din Australia sau Canada care au ales o carieră aici pentru că au o înălțime care nu le permite să fie într-un ansamblu al unei trupe de balet. Fetele de 1.80 m, cu toate că au o tehnică foarte bună, au realizat repede că nu au nicio șansă. De fiecare dată când o nouă colegă trebuie să învețe coregrafia, îmi spune ca ea nu a putut să se antreneze la Pas de Deux, pentru că nu era nici un partener pentru ea în școală. Am colegi cu o tehnică deosebită care au absolvit școli de dans clasic în Cuba și care au ales să-și încerce șansa în lumea cabaretului din motive economice. Alți colegi vin din mediul dansului contemporan și doresc doar să încerce ceva nou pentru un an sau doi.

Acesta este motivul pentru care eu folosesc mai des cuvântul “dansator” în loc de “balerin”. Nu mai am legături foarte strânse cu mediul dansului din România, dar cât am profesat în țară se făcea o diferență clară între balerini și dansatori. Lucru pe care eu nu l-am înțeles și automat, nu l-am acceptat. Stigmatizarea dansatorului care iese din mediul dansului clasic a fost o adevarată problemă în școlile de profil din România.

Eu consider că oricine dansează, indiferent de stilul de dans, se numește întâi dansator. De aceeea și în Liceul de Coregrafie aveam ore de “dans clasic” sau “dans de caracter”, “dans contemporan” etc. Practicăm diferite stiluri de dans, deci suntem toți la bază dansatori. Aceasta stigmatizare a altor stiluri de dans a făcut din păcate, ca mulți tineri dansatori să renunțe complet la pasiunea lor de a dansa, pentru că nu aveau calitățile cerute unui dansator de dans clasic. Spun aceste lucruri fără a nega faptul ca dansul clasic trebuie să fie baza de antrenament a oricărui dansator. Orele de studii sunt foarte importante și oferă calități pe care nu le putem obține altfel.

Pentru viitorii balerini la începutul carierei, un sfat ar fi să nu ignore alte stiluri de dans. Nu vor ști când le pot fi utile.

O mică anecdotă pe acest subiect: În 1999, când am venit la Paris să repetăm pentru contractul din Coreea de Sud, am dat audiție la alt mare cabaret parisian. Asta nu pentru că am fi crezut că avem o șansă, dar pentru că puteam astfel veni seara să vedem spectacolul lor pe gratis. Aveam deja semnat contractul cu Coreea pe un an, deci era cam inutil.

După mai multe combinații pe care asistentul coregraf a cerut să le executăm, acestea fiind bucăți de coregrafie bazate pe stiluri ca modern-jazz și dans clasic, ne-a cerut să-i arătam că putem executa câțiva pași de “tap” sau “claquette” în franceză. Bineînțeles că acest stil, nu se preda în România și am fost complet luat prin surprindere. Împreună cu ceilalți doi români care erau cu mine, ne-am decis repede să-i arătam câțiva pași din “Căluș” (dansul popular românesc). Vă mărturisesc că asistentul coregrafului a fost destul de impresionat. Ne-a spus că este prima oară când vede așa ceva, dar că este sigur că putem copia câțiva pași de tap.

Un alt sfat, de data asta pentru tinerii care sunt aproape de vârsta absolvirii, ar fi să nu uite că alături de motivul principal pentru care își doresc să profeseze ca dansatori, trebuie să existe și aspectul financiar. Cariera de dansator, în oricare dintre stilurile de dans pe care îl alegem, este o carieră scurtă. Această carieră trebuie să ofere o anumită stabilitate financiară. Baletul este introdus tinerilor dansatori ca ceea ce este el cu adevărat, o artă. Din păcate, de multe ori, se așteaptă ca tinerii balerini să profeseze numai din pasiunea pentru această arta, din pasiunea de a dansa. Eu cred că în momentul în care începem să profesăm, trebuie să ne aducem aminte de sacrificiile făcute, de suferința, de anii și de orele petrecute în sălile de balet. Ca orice sportiv de performanță, și calitățile unui balerin au fost obținute prin foarte multă muncă.

Acum, pentru a repeta și eu ce am auzit de la mulți alții înaintea mea, aș dori să le spun că “meseria se fură”.

Poate ar trebui să-mi fie rușine să declar acest lucru, dar eu consider că sunt pe scenă o combinație a ceea ce am apreciat mai mult la colegii cu care am lucrat de-a lungul carierei mele. Nu m-am considerat niciodată atât de bun încât să nu pot învața ceva de la alt dansator. Până și astăzi, după atâția ani de carieră, nu ezit să “împrumut” ceva ce consider că se potrivește coregrafiei și rolului meu.

Mulțumim pentru interviu și îți dorim un 2020 cu sănătate, bucurii și multe reprezentații de succes la Moulin Rouge!


Share the NEWS & spread the JOY!

Related Posts

Leave a Comment

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate