Irina Roşca, profesor la Accademia di Danza, Roma: „Când am plecat din țară am realizat cât de mult ne-a dat școala românească”

Profesor titular la Accademia di Danza din Roma și maestră de balet la Teatrul Arena din Verona şi la compania Balletto di Roma, Irina Roșca este absolventă a Liceului de Artă „George Enescu“ din Bucureşti secţia Coregrafie, promoţia 1981.

by Zahariuc Robert
Spread the love

Absolventă a Liceului de Artă „George Enescu“ din Bucureşti secţia Coregrafie, promoţia 1981, clasa Marilis Karda, Irina Roşca își începe cariera pe scena Operei bucureştene . Repertoriul ei cuprinde o gamă largă de roluri şi tipologii, de la clasice la neoclasice şi de la balete româneşti la roluri de compoziţie.

După 1992 dansează ca guest artist în companii din Italia, susţine stagii şi este maestră de balet la Teatrul Arena din Verona şi la compania Balletto di Roma. Creează coregrafii pentru recitaluri şi televiziunea italiană. Din 2010 este profesor titular la Accademia di Danza din Roma.

Reușita începe de fapt cu familia, în această meserie îngrozitor de grea și destul de scumpă – dacă nu eşti susţinut de familie este foarte greu faci carieră. Iar personalitățile pe care le întâlnești te ajută să crești şi să devii tu însuți o personalitate, ca să-i poți ajuta cu experiența ta pe tinerii balerini să-şi vadă visul împlinit.

Ce vă place mai mult, scena sau pedagogia și cât de lung sau scurt este drumul de la scenă la pedagogie?

Nu pot să spun ce îmi place mai mult, sunt două lucruri diferite, dar în același timp unul fără altul nu pot exista, sunt legate. Când dansezi ești concentrat numai asupra ta însuţi şi a rolului pe care îl interpretezi, asupra pregătirii tale fizice etc. Când predai trebuie să te dedici unui elev sau mai multora, trebuie să faci tot posibilul să te înțeleagă și să iubească ceea ce le explici, pentru a putea înfrunta scena şi a da maximul în ceea ce privește performanța tehnică şi interpretativă, cât şi controlul emoțiilor în scenă.

Citește și 

Lacune în dans. Nu poți preda dans clasic dacă nu ai studiat această materie, iar dans contemporan nu poți preda dacă nu ai studiat dans clasic

Studiile din baletul clasic, un proces de învățare continuă. Părerile și recomandările unor artiști balerini, profesori și coregrafi de renume

 

Irina Roșca: Am avut norocul să am profesori de excepţie, precum: Marilis Karda, Constantin Marinescu, Alinta Vretos, Raluca Ianegic, Sergiu Anghel sau Adina Cezar

Aparțineți unei generații foarte valoroase a baletului românesc. Care sunt primele amintiri despre începuturile dumneavoastră – colegi, profesori, maeştri de balet?                               

Primele amintiri sunt desigur din perioada de școală. Munceam mult dar cu pasiune și făceam mari sacrificii. Am avut norocul să am profesori de excepţie, care se dedicau cu dragoste pregătirii noastre: Marilis Karda, Constantin Marinescu, Alinta Vretos, Raluca Ianegic, Sergiu Anghel sau Adina Cezar. Aș vrea să o menționez și pe doamna Demian, cu care am lucrat în anii II şi III de balet, pe când şcoala era condusă de doamna Esther Magyar.

În perioada când eram elevă la Liceul de Coregrafie colaborau la pregătirea noastră și prim-soliștii Operei Ștefan Bănică și Alexa Mezincescu, iar spectacolele și repetiţiile se ţineau în incinta Operei după-amiaza. Se lucra cu maestrul Vasile Marcu, o mare personalitate a baletului românesc. Am să-mi aduc aminte totdeauna de repetițiile lui, cât de exigent era, cum ne era teamă de dumnealui și încercam să-l ascultăm și să executăm bine tot ceea ce ne spunea. Mulțumită domnilor profesori am fost pregătiți foarte bine în meseria noastră. Am realizat în momentul când am plecat din țară cât de mult ne-a dat școala românească.

După absolvirea liceului ați dat audiție la Opera Română, unde ați devenit prim-solistă.

Sigur că aspiram să devin balerină la Operă, era dorința multor colegi. Îmi aduc aminte ca și când ar fi ieri, eram în Sala I, așa-zisa Sală Mare, iar în comisie era şi maestrul Oleg Danovski. Spre sfârșitul audiției, când credeam că se terminase şi începuserăm să ne relaxăm, Oleg Danovski a chemat două nume, unul dintre ele era al meu și ne-a cerut să executăm 32 de fouettées en tournant. Am reușit să le facem, și eu și colega mea de promoție și am ieșit fericite din sală. Rezultatele au venit abia după două săptămâni și mi-am văzut visul împlinit, eram admisă în corpul de balet al Operei Române din București!

Începeam o viață nouă, plină de muncă și satisfacții. În prima stagiune am debutat în Pas de trois din Lacul lebedelor, în a doua în Myrtha din Giselle, roluri pe care deja le pregătisem din școală. Cu timpul, am dansat în aproape tot repertoriul de la acea vreme. Un rol care mi-a adus mari satisfacţii a fost Carabosse din Frumoasa din pădurea adormită.  E ciudat ca o balerină să spună că i-a plăcut foarte mult un rol secundar, dar din punct de vedere tehnic şi interpretativ era foarte solicitant şi l-am iubit mult.

Alte roluri pe care le-am îndrăgit au fost Catarina din Scorpia îmblânzită în coregrafia lui Ioan Tugearu și cel din Simfonia clasică în coregrafia artistei emerite Alexa Mezincescu – mi-au plăcut mult şi rolurile comice! În timpul cât am fost în Operă am lucrat cu maestrul Raul Erceanu, căruia am să îi rămân recunoscătoare toată viața. Între noi s-a instaurat o legătură profesională foarte frumoasă, m-a pregătit din punct de vedere tehnic și interpretativ și îl consider mentorul meu.

 

Irina Roșca: Am ajuns în 1992 la Roma şi a fost iubire la prima vedere. I-am cunoscut pe Anita Bucchi și pe Giancarlo Vantaggio

În primii mei ani de angajare am lucrat sub direcţia maestrei Doina Andronache. Abia devenită prim-solistă în 1991, în 1992 am plecat în Italia, pe când director al baletului era domnul Ioan Tugearu.

La Operă eram un colectiv foarte frumos, ne înțelegem bine iar turneele ne apropiau foarte mult, petreceam zile întregi, uneori luni întregi împreună, departe de familie. De fapt, de prietenii şi colegii mei de la Operă nu m-am despărțit niciodată. De câte ori mă întorc vara, ne întâlnim și depănăm amintiri ca și când ar fi fost ieri…

Începutul anilor ’90 a însemnat un exod al cremei baletului românesc. Este perioada când ați ales să plecați în Occident. A fost greu, a fost ușor sa vă croiți drumul profesional departe de colegi, de prieteni?

Sigur că la început mi-a fost greu, găsești o mentalitate diferită şi trebuie să te adaptezi țării noi în care ești, climei – care pentru balerini este foarte importantă, iar în Italia este foarte multă umezeală – mâncării și modului de a mânca, ceea ce pentru un balerin este de asemenea important. Când începi să trăieşti într-o ţară străină schimbarea este totală.

Am ajuns în 1992 la Roma şi a fost iubire la prima vedere, orașul este superb şi un mare lăcaș de cultură. I-am cunoscut pe coregrafa Anita Bucchi, care era directoarea companiei Balletto ’90 și pe colaboratorul său, coregraful Giancarlo Vantaggio, care în acea perioadă avea nevoie de o balerină blondă înaltă, care să se adapteze personajului principal din baletul L’Inconstante creat de el. Lucrând cu această companie, am devenit încetul cu încetul cunoscută. Am dansat 20 de ani, până la vârsta retragerii.

În anii care au urmat am lucrat cu multe alte companii. am avut ocazia să-i cunosc pe prim-balerina Carla Fracci, pe Raffaele Paganini, Fredy Franzutti, Mario Piazza ş.a. și să dansez în spectacole în regia maestrului Beppe Menegati.

 

Irina Roșca: Am început să predau lecții particulare, apoi am început să colaborez cu Academia Națională de Balet din Roma

Aţi obținut prin concurs un post de profesor titular la Accademia di Danza din Roma, o instituţie de învăţământ superior de balet de stat din Italia, cred că unica. Aici lucrați şi în prezent alături de celebrități ale baletului mondial. Cum aţi reuşit?

La 43 de ani, când corpul meu dădea semne de oboseală, am început să predau lecții particulare ca să pot să și să dansez în paralel. Apoi am început să colaborez cu Academia Națională de Balet din Roma, pe a cărei directoare o cunoscusem cu ani în urmă, pe când era prim-solistă a Operei din Roma. Pe-atunci ea organiza un important festival de balet iar eu dansam cu compania Balletto ’90. Îmi aduc aminte că atunci când s-a terminat primul spectacol în care am dansat în festival, doamna Margherita Parilla a intrat în cabina mea şi m-a intrebat cine sunt şi de unde vin, m-a complimentat pentru felul cum dansasem şi de-atunci am rămas foarte bune prietene. Margherita Parrilla a devenit directorul Academiei în 1996.

La 46 de ani m-am retras de pe scenă şi mai întâi am predat la Balleto di Roma, o școală foarte bună, iar după doi ani am avut posibilitatea de a intra la Academie şi de atunci predau în această instituţie, la catedra de repertoriu clasic.

 

La Accademia di Danza din Roma cursurile durează cinci ani, primii trei sunt pentru balerini iar următorii doi sunt de masterat. După primii trei ani se poate obţine o diplomă

Cum este structurat învățământul universitar coregrafic din Italia?

La Accademia di Danza din Roma cursurile durează cinci ani, primii trei sunt pentru balerini iar următorii doi sunt de masterat. Sunt sunt trei ramuri: Clasic, Contemporan și Creaţie coregrafică. În toate cele trei specializări se studiază dansul clasic, apoi fiecare ramură are materiile ei specifice. După primii trei ani se poate obţine o diplomă, indispensabilă pentru prezentarea la audiţii într-un teatru. Examenul de licenţă certifică calitatea de profesionist în domeniul interpretativ. Apoi poţi să optezi să te înscrii la masterat, care se finalizează cu calificarea de profesor.

În ultimii ani s-au deschis multe licee de coregrafie de stat, în care absolvenţii Academiei se pot angaja ca profesori, prin concurs. Este un lucru foarte bun pentru că, în această perioadă dificilă pentru breasla nostră, statul italian a dat astfel multe locuri de muncă studenţilor noştri.

Considerați că spectacolul de dans contemporan și-ar putea găsi locul în teatrele de operă cu stagiuni și montări de sine stătătoare, după modelul baletelor clasice?

Deja de ani de zile în teatre se alternează repertoriul clasic cu cel contemporan sau modern. La Opera din Paris se pune în scenă o montare cu Frumoasa din pădurea adormită, să zicem, apoi un spectacol al Pinei Bausch. În ziua de astăzi un balerin trebuie să fie complex, să poată să interpreteze orice tip de rol, de la clasic la  modern. Nu mai există granițe între diferitele genuri de dans.

 

Irina Roșca: Dacă viața nu o trăiești și nu ai experiențe – triste sau fericite – nu poți fi un artist desăvârșit

O întrebare pe care o pun tuturor celor pe care îi intervievez: viața = balet? 

Da, noi suntem ceea ce facem şi în același timp, dacă viața nu o trăiești și nu ai experiențe – triste sau fericite – nu poți fi un artist desăvârșit, întrucât netrăind anumite senzații nu poţi da viaţă unor personaje.

Care sunt personalitățile care v-au marcat cariera și evoluția profesională?  

În primul rând profesorii mei din școală şi maeştrii de balet din Operă. Am avut ocazia să cunosc foarte multe personalități, să lucrez cu ele şi să învăț lucruri noi. Fiecare persoană pe care o întâlnim pe parcursul carierei contribuibuie la creșterea noastră din punct de vedere artistic.

Reușita începe de fapt cu familia, în această meserie îngrozitor de grea și destul de scumpă – dacă nu eşti susţinut de familie este foarte greu faci carieră. Iar personalitățile pe care le întâlnești te ajută să crești şi să devii tu însuți o personalitate, ca să-i poți ajuta cu experiența ta pe tinerii balerini să-şi vadă visul împlinit.


Spread the love

Related Posts

Leave a Comment

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate