Member Directory

Share the NEWS & spread the JOY!

Sandra Mavhima este coregraf, profesor și director artistic. A absolvit Liceul de coregrafie „Floria Capsali”, București în 2003. În 2007 a obținut licența în arte (coregrafie) la Universitatea Națională de Teatru și Cinematografie „I.L. Caragiale” (UNATC), în 2010 masterul în Artele Spectacolului, în cadrul aceleiași universități. În 2014 a absolvit Universitatea Națională de Arte București, Facultatea Istoria și Teoria Artei, iar în 2018 a obținut un doctorat în cinematografie și media pe baza studiului de cercetare „Limbajul coregrafic în filmul experimental” (UNATC).
Și-a început cariera de coregraf în 2008. Din 2011 lucrează ca manager cultural pentru Asociația Secția de Coregrafie. În perioada 2014 – 2017 a fost director artistic al „ALT Concurs Național de Coregrafie”
A început să predea în 2007, în cadrul Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” și UNATC. Rezultatele pedagogice au fost recunoscute de Ministerul Educației cu Diplomă de Excelență pentru realizările din domeniul educației și poziția de excelență în galeria olimpicilor ai școlii românești.
În prezent este lect. univ. dr. la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași și coregraf colaborator la Teatrul de Balet Sibiu.

Acum mai bine de 6 ani m-a luat valul de la Constanța, m-a adus la București și m-a lasat aici. Pasiunea pentru scris m-a dus de la Mate-Info la Comunicare și Relații Publice, iar de aici incolo, am profitat de fiecare oportunitate ce mi-a ieșit în cale.
De la organizații studentești și voluntariat, până la internship-uri și job-uri în domeniul Social Media și Online Marketing, mi-am croit încet dar sigur drumul spre o independență profesională.
Ce fac mai exact? Numit modern, content writing – îmi place să scriu povești, pentru oameni sau pentru business-uri – fie că sunt articole de blog, newslettere sau conținutul paginilor de pe website-ul de prezentare.
De asemenea, ”manageriez” după strategie și obiective paginile din rețelele sociale (Facebook, Instagram, LinkedIN) ale unui business/ persoană publică și mă asigur că există un conținut liniar și o linie de branding.
Sunt o millenială hibrid care încearcă să găsească un echilibru dintre life, fun, career, love and health – ca toți ceilalți.

Pe scurt, despre mine: sunt profesor coregraf, absolvent al UNATC Bucureşti, facultatea de Teatru, specializarea Coregrafie-pedagogie, cu master în Arta Spectacolului Coregrafic al aceleiași Universităţi. Doctorand al UNARTE București, domeniul Arte Vizuale.
Sunt fondatorul Festivalului Internaţional de Artă Coregrafică „Lebăda de Cristal” şi al EuRo&Dans, aflat în CAEN al Ministerului Educației şi Cercetării din România.
Am iniţiat proiectului internaţional Comenius „Theater without frontiers”, desfășurat în colaborare cu şcoli din Italia, Franța, Germania, Reunion şi România. Sunt adesea jurat în competiții de dans naționale și internaționale.
Mă bucur şi sunt onorat să colaborez cu Ballet Magazine.

Cu peste 10 ani de activitate in marketing si publicitate in echipele de specialitate ale catorva dintre cele mai dinamice companii din Romania, am luat decizia de a munci doar pentru mine. M-am focusat pe devoltarea si sustinerea in social-media a brandurilor aflate la inceput de drum. De mai bine de 2 ani de activitate, cu esecuri si reusite rasunatoare am ales sa ma alatur echipei Ballet Magazine. De departe cel mai interesant, frumos si exclusivist produs media la acest moment!

1977 a fost anjul când am absolvit Liceul de Coregrafie din Cluj-Napoca, dar și cel în care Oleg Danovski a început demersurile pentru formarea unei trupe independente de balet. Mi-am dorit să fac parte din aceasta, am reuşitși i-am rămas fidelă până la capăt – pensionarea. Am dansat în ansamblu și roluri demi-solistice în tot repertoriul și mă mândresc cu statutul de membru fondator, cu creditul pe care ni l-a acordat Maestrul și cu faptul că am luat parte pas cu pas la nașterea fiecărui balet danovskian din acea perioadă.
În ultimii ani de teatru (1995-1999) am început activitatea didactică la C. N. A. „Regina Maria” din Constanța, pe care o continui și acum. Până în 2005 am mai avut colaborări sporadice cu Teatrul de Balet „Oleg Danovski”.
În paralel, m-am ocupat de cursurile de dans clasic de pe lângă Teatru (2001-2014). O mare provocare a fost înfiinţarea, în 2003, a primei școli de balet din mediul rural, datorită eforturilor lui Nicolae Spirescu și cu sprijinul Primăriei Cumpăna (județul Constanța), cât și continuarea activității – deşi la o scară mai modestă – după dispariția celui care a iniţiat-o și a condus-o.

Mă întreb de multe ori cine sunt? Cred căsunt un căutător de frumos, un căutător de oameni, de la care să aflu povești de viața, care să mă ajute să cresc frumos. Absolvirea studiilor de licențăși master în cadrul Universității de Muzică din București - Facultatea de Interpretare Muzicală, Departamentul Canto și Artele spectacolului muzical, nu a fost întâmplătoare. Tot acest parcurs în timpul Conservatorului, m-a ajutat să îmbrățișez cu professionalism funcția de regizor de scenă la Opera Națională București. Fără artă, fără cultură nu suntem nimic. Iubesc oamenii, iubesc publicul, care trebuie respectat. Dacă vrei să fii apreciat și respectat este imperios necesar să faci același lucru. În decursul timpului, am acordat atenția cuvenită tuturor galelor și evenimentelor moderate și prezentate. În fața publicului trebuie să fii impecabil. Fără rigoare, atenție la detaliu, muncă asiduă, determinare și implicare,nu poți crea nimic frumos și durabil. Un gând bun tuturor!

Constănţeancă prin naştere, sibiancă prin educaţie, absolventă a Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, secţiile Compoziţie, muzicologie şi Pian, unde a avut profesori de ȋnaltă ţinută. A cochetat de timpuriu cu jurnalismul, lucrând efectiv ȋn domeniu ca şi critic muzical şi de balet ȋn ţară (1969-1971) şi la Londra (1983-1990), iar ulterior ȋn paralel cu profesoratul. S-a ataşat mai mult de dans din anii când preda pian complementar la Liceul de Coregrafie din Bucureşti, aducând elevilor cunoştinţe suplimentare despre istoria muzicii şi formându-şi ochiul ȋn a aprecia evoluţia balerinilor şi calitatea coregrafiilor, vizionate cu asiduitate. Cronicar consecvent, autoare a mai multor cărţi – culegeri de critică/muzicologie şi nu numai – continuă să nu rateze concerte de muzică clasică şi contemporană cât şi spectacole de dans clasic şi modern, pe care le comentează ȋntr-o notă particularizată ȋn reviste de cultură. Membră a UCMR, posesoare a mai multor premii naţionale şi internaţionale pentru compoziţie, naţionale pentru jurnalistică, cel mai recent fiind Premiul de Excelenţă pentru cronică la spectacole lirice şi de balet, primit ȋn 2018 din partea revistei Actualitatea muzicală.

Cu o experiență de peste 17 ani ca jurnalist, din care 13 în televiziune și alți patru în presa scrisă, îmi plac poveștile frumoase, întâlnirile cu oamenii de la care ai ce învăța, oameni care-i pot influența și pe alții, constient sau nu, să își ducă visurile până la capăt.

Mihaela Ivan are o experiență în presă de peste 20 de ani. A colaborat cu mai multe posturi de televiziune, cum ar fi Antena 1, B1TV, The Money Channel și TVR. De formație redactor de stiri externe, a lucrat la emisiuni care au acoperit un spectru larg de domenii: economic, social, politic și cultural. Între 2011 și 2013 a fost producătorul Jurnalului Cultural. În prezent colaborează la site-ul auzimdebine.ro.


Share the NEWS & spread the JOY!

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate