În paşi de dans spre târâmul dulcelui Crăciun cu “Spărgătorul de nuci”

by Tudor Costin Sicomas
Share the NEWS & spread the JOY!

E încă decembrie. Încă nu au apucat să cadă primii fulgi de nea. Şi totuşi se simte în aer acea magie specială, atât de cunoscută tuturor. Magia Crăciunului, care aduce cu sine miracole care îi schimbă şi pe cei mai severi adulţi în jucăuşi şi generoşi copii. Niciodată nu trebuie să alungi copilăria din suflet, mereu trebuie să ştii să te bucuri de cele mai mici lucruri în viaţă şi trebuie să crezi în miracole şi magie. Sunt tot atâtea lecţii frumoase de viaţă care ne sunt predate şi de una din cele mai apreciate, cunoscute şi frumoase poveşti ale tuturor timpurilor – „Spărgătorul de nuci”, creaţie a nemuritorului si mereu tânărului Ernst Theodor Amadeus Hoffmann (cunoscut sub numele de E.T.A. Hoffmann).

Macaulay Culkin din “Singur acasă”, nepotul Spărgătorului de nuci

 Lumea muzicii a preluat multe din povestirile fantastice ale scriitorului german de secol XVIII şi le-a transformat în lucrări scenice, şi aici amintesc, în primul rând de „Les contes d’Hoffmann”, operă în patru acte de Jacques Offenbach şi arhi-cunoscutul balet „Spărgătorul de nuci”, compus şi gândit de Piotr Ilici Ceaikovski (muzică) şi Marius Petipa (libret adaptat şi coregrafie originală).

Despre acesta din urmă e vorba astăzi şi aici. Mai exact, despre versiunea semnată de coregraful american de origine georgiană George Balanchine şi transformată în film pentru marile ecrane în 1993 de către regizorul Emile Ardolino şi avându-l în rolul Nepotului lui Drosselmeyer şi al Spărgătorului de Nuci pe copilul Macaulay Culkin, care va deveni celebru datorită francizei „Home Alone”.

Citește și: “Harlequinade, un titlu caleidoscopic”

Deşi producţia originală din 1954, pe care Balanchine a creat-o pentru New York City Ballet a devenit, în timp, cea mai aplaudată şi cunoscută versiune a baletului lui Ceaikovski, varianta distribuită de Warner Bros. Studios a avut un succes de casă şi de critică aproape invizibil. Cu toate acestea, filmul a fost transmis pe diverse posturi de televiziune, de-a lungul anilor, rămânând un favorit al iubitorilor baletului şi al stilului lui George Balanchine, iar acum poate fi vizionat cu uşurinţă pe platforma Amazone Prime Video.

Diferențe între balerinii din “Spărgătorul de nuci” și actorii de film

Revăzându-l la o distanţă de 20 de ani din momentul când l-am urmărit prima dată, am fost atent la toate micile detalii ale coregrafiei, ale punerii în scenă şi ale filmării. Căci nu este uşor să faci o peliculă după un spectacol dedicat exclusiv scenei. Baletul este complet diferit faţă de arta actorului, fie el de teatru sau de cinema.

Cu toate că şi balerinii sunt artişti ce-şi dezvăluie trăirile în faţa unui public, ei o fac doar prin intermediul trupului, al mişcării armonioase şi, cel mai important, poziţia lor este aproape întotdeauna cu faţa spre sală, spre public – lucru pe care un actor de film ori de teatru nu este obligat să îl facă în toate momentele unui spectacol.

De aceea, a filma în stil hollywoodian o reprezentaţie a unui balet este o acţiune extrem de complicată, iar reuşita înseamnă o muncă uriaşă, atât din partea artiştilor, cât şi din partea celor aflaţi în spatele camerelor de filmat.

Citește și: “Ballerinas in art! Edgar Degas sau „Pictorul balerinelor”

George Balanchine’s „The Nutcracker”, aşa cum este intitulat filmul din 1993, reprezintă un astfel de succes artistic, căci urmăreşte îndeaproape detaliile interpretative ale fiecărui solist, împletind acest aspect cu imaginile ce surprind momentele de virtuozitate ale ansamblurilor. Mişcările camerei prin somptuoasele decoruri realizate de Robert Ter-Arutunian sunt line şi permit descoperirea îndeaproape a coregrafiei lui Balanchine, a fiecărui gest al acestui stil ce se caracterizează prin rapiditate, virtuozitate şi o deschidere mai mare a trunchiului uman decât în coregrafia clasică a lui Petipa. De asemenea, costumele elegante şi diafane create de Barbara Karinska subliniază delicateţea balerinelor, precum şi forţa masculinităţii partenerilor lor.

Află mai multe “Informații despre Balet? Bloguri și site-uri ce te-ar putea interesa”

De menţionat şi reţinut este performanţa deosebită a interpretei Zânei Fondantelor, The Sugarplum Fairy, aşa cum este cunoscută, Darcey Kistler. Considerată ultima muză a lui Balanchine, artista transformă un rol de nu foarte mare întindere într-un expozeu de virtuozitate, delicateţi şi trăire intensă, graţie mişcărilor legate ce curg parcă dintr-una într-alta spre a dezvălui momente de neuitat, mai ales în celebra variaţiune a Zânei, dar şi în dramaticul pas de deux, alături de Damian Woetzel, un veritabil partener în rolul Prinţului Fondantelor. Demne de amintit sunt şi apariţiile lui Kyra Nichols, elegantă şi suavă în scurtul, dar solicitantul rol Picăturii de Rouă-Dewdrop. Amintim și contribușia mai cunoscutei Wendy Whelan, actualmente director artistic asociat al New York Ballet, o adevărată personalitate a baletului american. În producţia din 1993 a lui Balanchine a dat viaţă Boabei de Cafea, revelându-şi talentul şi disponibilitatea pentru zona de dans de caracter – o prezenţă absolut fascinantă, prin elasticitate şi plasticitatea mişcărilor.

Performanța remarcabilă a lui Macaulay Culkin în Spărgătorul de nuci

 Am lăsat la urmă performanţele celor doi copii-interpreţi, Jessica Lynn Cohen, în rolul Maria Stahlbaum, şi Macaulay Culkin, nepotul lui Drosselmeyer / Spărgătorul de nuci, deoarece am vrut să subliniez importanţa pe care o serioasă academie de balet de pe lângă o mare companie de gen o are în educaţia celor mici şi a celor tineri. Deşi nu erau balerini profesionişti, se poate observa din interpretările celor doi că au avut parte de o instruire de performanţă, din partea unor profesori care au ştiut exact ce să le ceară. Cu toate că Macaulay Culkin nu are graţia şi talentul necesare unui balerin (de altfel, nici nu a urmat o asemenea carieră), prezenţa sa carismatică, aproape magnetică, farmecă şi fascinează publicul, iar naivitatea Jessicăi Lynn Cohen, precum şi eleganţa prezenţei sale scenice nu fac decât să adauge un plus de savoare filmului din 1993.

Aşadar, în încheiere, nu pot decât să vă invit să vizionaţi George Balanchine’s „The Nutcracker”, căci vă garantez o oră şi jumătate de feerie muzicală, însoţită de un sentimente de plutire şi visare, datorită minunaţilor interpreţi şi a coregrafiei unice a lui George Balanchine care au rămas, astfel, cu toţii imortalizaţi pentru totdeauna pe pelicula filmului lui Emile Ardolino. Îndrăzniţi să vă lăsaţi pradă visării şi să intraţi, în pas de dans, pe tărâmul dulce al eternului Crăciun.

 

 


Share the NEWS & spread the JOY!

Related Posts

Leave a Comment

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate