O ultimă clipă de frumuseţe, ascunsă într-un sipet cu amintiri (I)

by Spirescu Eva
Share the NEWS & spread the JOY!

Conform uneia dintre multele legi ale lui Murphy, odată ce ai publicat o carte din note răzleţite prin calculatoare, vor mai răsări câteva pagini, prea târziu ca să mai prindă lumina aceluiaşi tipar. Aşa s-a întâmplat şi cu O clipă de frumuseţe, apariţia recentă care îmbină însemnările secretarului şi consultantului artistic Nicolae Spirescu cu completările soţiei sale Eva Spirescu, una dintre balerinele fondatoare ale Ansamblului de Balet Contemporan şi Clasic Fantasio din Constanţa, cunoscut ulterior ca Teatrul de Balet „Oleg Danovski”.

Citește și 

„O clipă de frumuseţe”, o carte care n-ar trebui să lipsească din biblioteca niciunui om de cultură

Cărți de referință bune de urmat în studiul dansului clasic

Vă prezentăm în trei episoade textul care ar fi trebuit să figureze în carte ca şi capitolul 1988. A zecea stagiune. Din fericire, Eva Spirescu a reconstituit şi prezentat cu grijă evenimentele acelui an, ultimul pentru care Nicolae Spirescu lăsase totuşi însemnări scrise.

Forţa lui Goethe, poezie vie, stă, după părerea mea, în aceea că a putut şi a ştiut să strângă şi să cuprindă în retorta clasicismului etern şuvoiul impetuos al unui romantism autentic. Astfel, fără a îngădui intrarea obiectelor de ipsos, aparent nude ale academismului în codrul verde de unde izvora viaţa, a obţinut frumuseţea perenă a operei „complete”.

 

Stagiunile Ansamblului nostru încep şi se termină în Germania, ca şarpele înţelepciunii muşcându-şi coada. Maestrul şi dansatorii nici nu concep altfel viaţa, profesia, carierele lor. Turneele de vară din Italia şi cele de iarnă din Germania, Austria, Elveţia, Olanda ş.a. sunt repere sine qua non în devenirea lor şi a  Ansamblului. Spaţiul Schengen de astăzi e perceput de artiştii dansului de la malul românesc al mării ca o a doua patrie. Publicul de aici pare extrem de familiar, iar succesele internaţionale se concretizează în articole elogioase permanente în ziare.

Euforia turneelor şi întunericul de-acasă

Reîntorşi acasă, sunt de ani de zile lăudaţi, felicitaţi, invidiaţi. Astfel, li se inoculează o stare de spirit specială, apropiată de vis, de beatitudine, cu atât mai specială pentru nişte tineri artişti veniţi dintr-o ţară a lipsurilor de tot felul, a întunericului şi frigului din case, instalate temeinic în anii din urmă ai dictaturii comuniste. Numai cine n-a călătorit mult în străinătate, în locuri splendide şi n-a fost primit cu drag şi apreciat, respectat şi invitat cu insistenţă să revină nu cunoaşte aceste simţăminte.

Ele condimentează şi îmbogăţesc hrana sufletească cuvenită fiinţelor guvernate de conştiinţă profesională, de disciplină, de simţul datoriei, Sunt o formă specială de răsplată a efortului câteodată maxim, a sacrificiilor de tot felul, încă din copilărie, suportate cu stoicism; premiul cel mare, nectarul băut din cupa campionilor;  inefabilul vieţii conştientizat de Maestru, cel care cunoaşte de acum măsura binelui dar şi a răului, fără de care binele nu ar putea fi perceput. Inefabil aspirat instinctiv, savurat şi asimilat de învăţăceii lui, artişti aflaţi pe diferitetrepte ale cunoaşterii.

Va mai trece o vreme până ce unii dintre ei, cei mai avansaţi, vor putea îndrăzni să gândească autoanalitic, ca Maestrul, ca Jiménez: „Pasiunile oarbe sunt echilibrate în mine de pasiuni clarvăzătoare: un ochi îmi formează lumea, altul mi-o deformează sau mi-o reformează. Cu această viziune fac binele şi am remuşcări; atunci fac răul, şi iarăşi am remuşcări. Viaţa şi opera mea sunt ca o roată care arde necontenit, cuprinsă de focul căinţei…”.

Oleg Danovski a ajuns demult la concluzia că „niciodată nu vom avea contrariul a ceea ce avem”, în timp ce discipolii lui apropiaţi vor să verifice cât de mult adevăr este conţinut într-o altă aserţiune a Andaluzului universal: „Idealul are un singur, dar incurabil defect: că poate fi atins.” Până la aflarea răspunsului (afirmativ, ne asigură tot Jiménez), atât Maestrul cât şi elevii lui conştienţi adresează aceeaşi invocaţie: „Suflet al meu, oglindă în umbră, oriunde te-ai afla, prinde în tine lumina!”.

Maestrul Danovski, între frământări şi beţia succesului

În lumina aceasta se reflectă şi se absorb instantaneu energiile pozitive, vibraţiile transmise de bucuria vieţii, de simţul colectivităţii percepute ca o tovărăşie constructivă şi inspiratoare, plăcută şi veselă, strâns conectate totodată la personalitatea Maestrului, receptată ca o umbrelă spirituală atoateprotectivă. Câtă dreptate aveau pe atunci dansatorii! Cât de corect au perceput ei personalitatea Magistrului! Mai târziu, mult mai târziu, după dispariţia Mentorului, atunci „când soseşte Raţiunea, care e acea regină a luminii, mamă a dezamăgirii” – după cum o prezintă Baltasar Gracian –, vor resimţi acut, debusolaţi, lipsa umbrelei protectoare.

În această stare specială de spirit – recompensă tardivă, cuvenită unei vieţi întregi dedicate dansului, scenei şi învăţăceilor –, Maestrul se hrăneşte la rândul lui cu epitete şi sintagme ditirambice, culese de prin sutele de cronici ce-i sunt adresate: strălucire, uşurinţă, înalt nivel, tehnică şi şarm, disciplină extraordinară, creativitate, umor, comedie, interpretare de primă clasă, sărbătoare, public încântat, montare grandioasă, virtuozitate, graţie, eleganţă, decoruri şi costume splendide, perfectă armonie, superb, Giselle ideală, balet modern nonconformist, contraste dinamice, sublimul lor pas de deux, eine gelungene Demonstration für das Klassische Ballett şi multe, multe altele.

Totuşi, Maestrul e încercat de sentimente contradictorii în această perioadă de vârf, după 10 ani de la întemeierea Ansamblului care a revoluţionat sistemul organizatoric şi repertorial al baletului românesc. Pe de-o parte încearcă bucuria profundă de a-şi vedea Ansamblul, propria sa creaţie, crescând, înflorind, dând roade şi atrăgând în continuare, irezistibil, cele mai promiţătoare talente din rândurile noilor generaţii; apreciat de public, de presă, de [impresarul] Landgraf, de organele locale şi chiar de cele centrale, de la Bucureşti. Soţia, feciorul şi ceilalţi dansatori, care în marea lor majoritate îl divinizează, tehnicienii şi staff-ul artistic, cu toţii nu-i ies din cuvânt şi nu-şi precupeţesc eforturile, contribuind efectiv la edificarea construcţiei începute cu un deceniu în urmă şi implicit a carierei sale de regizor şi coregraf, aflată acum la apogeu.

Oleg Danovski Jr, un început de carieră promiţător

La rândul său, feciorul Oleg jr. începe a se impune cu destulă autoritate în domeniul interpretării rolurilor de caracter şi demicaracter, prezente în aproape orice balet clasic. A devenit un fel de specialist al genului, îmbinând talentul nativ actoricesc cu îndrumarea tatălui şi autoperfecţionarea începută în Ecuador. Cronicarii germani îl simpatizează şi îi dedică aprecieri laudative. În ciuda unui scepticism afişat de unii dintre colegii săi – mai pe faţă, mai cu fereală –, el îşi vede netulburat de drumul lui. Nu se pripeşte şi nu se înflăcărează. Acumulează încet, dar sigur. Citeşte, se cultivă. Şi-a făcut debutul în calitate de coregraf şi rezultatele sunt încurajatoare. Începe să crească în ochii tatălui iar secretarul artistic, martor permanent al evenimentelor din trupă şi scribul dumneavoastră credincios înregistrează (descoperă, remarcă, surprinde, asemenea lui Gracián) cum asprimea autorităţii paterne e tot mai mult temperată de uimirea cu care sunt descoperite calităţi acolo unde erau bănuite a exista mai mult defecte.

  • Va urma.

Share the NEWS & spread the JOY!

Related Posts

Leave a Comment

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate