Școala de balet Ovidiu Danci

by Ballet Magazine
Spread the love

Profesori Ovidiu Danci, Timeea Zadic, Karina Gălan, Laura Boldor, Silvia Baritchi-Gradea, Crina Cătinean

Adresă: Strada Busuiocului / Studioul 6 – Sala de Sport / Casa de Cultură „Liviu Rebreanu”

 „Școala de balet Ovidiu Danci” este prima școală privată de gen din Bistrița. Înființată în 2016 din dragoste pentru artă, își ține porțile deschise pentru copiii și adulții care doresc să pășească în lumea baletului sau care își doresc un hobby plăcut. Ovidiu Danci, fondatorul școlii, este fost solist la Teatrul Oleg Danovski din Constanța și se numără printre puținii români care au reușit să ajungă ca bursier la Academia de Balet din Munchen.

Ovidiu Danci, fondatorul școlii, a fost bursier la Academia de Balet din Munchen

Rezultatele sunt cartea de vizită a școlii de balet „Ovidiu Danci”! Chiar la câteva luni de la înființare, cele mai bune eleve ale școlii s-au întors acasă cu locul întâi pe țară. De atunci, micii balerini îndrumați de o echipade profesioniști în domeniu se remarcă la concursurile de specialitate și ajung mereu pe podium.

Printre reușitele elevilor școlii de balet se numără nu mai puțin de 10 premii I, II și III la concursul național „Cupa Floris”. „Școala de balet Ovidiu Danci” își desfășoară activitatea în Bistrița, Prundu Bârgăului, Beclean, Sîngeorz-Băi și Năsăud.


Spread the love

Related Posts

Leave a Comment

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate