Sergiu Anghel, mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Dansului

by Cherciu Lavinia
Spread the love

„Dansul ca eliberare de tirania nemișcării și a izolării
Să vorbești despre dans în vreme de pandemie ar putea părea o impietate. Dansul a fost nu de multe ori văzut ca o exuberanță facilă.
Fiind cea mai veche formă de artă, dansul l-a însoțit totuși pe om chiar și în momentele lui dramatice; boala și chiar moartea au fost sublimate prin dans.
Dar dansul – care este nu doar o formă de artă, ci și o componentă a vieții sociale – a cunoscut chiar și o formă ”epidemică” prin contaminarea mulțimilor cu ”demonul” dansului. E cunoscută epidemia dansantă din Strasbourg din anul 1518, relatată de Paracelsus, care ne povestește despre o oarecare Frau Troffea care a început să danseze spontan pe străzi, antrenând treptat o întreagă comunitate care a continuat să danseze zile și nopți, până la epuizare, spre îngrijorarea autorităților. Fenomenul, expediat de analiști în zona efectelor unor substanțe psihogene sau în cea a epifenomenelor unei forme de stres colectiv, intrigă și azi, fiind o formă de manifestare încă nedeslușită și care are rădăcini adânci în psihismul uman cel mai profund.
Chiar zilele acestea, la Paris, în arondismentul 18, a apărut un fenomen similar. Oamenii au ieșit spontan pe stradă și, ignorând izolarea, au început să danseze pe melodia „Laissez-moi danser” a celebrei Dalida. De la „terpnos logosul” medicinei antice grecești, prin muzică, este știut că vibrațiile sunetelor ne influențează sufletul. Ni-l vindecă. Dar omul este și corp, iar rolul terapeutic al dansului e cunoscut chiar înainte de lumea antică. Muzica și dansul, îngemănate, ne-au fost din timpuri imemoriale doctorul și leacul căderilor noastre în haosul bolii. Poate că un resort inconștient ne împinge, atunci când medicina modernă depune armele, să ne întoarcem la medicul primordial, singurul care știe să ne vindece în același timp și sufletul și corpul.”
Dar cel mai evident lucru în aceste zile teribile este faptul că oamenii simt nevoia să-și exprime opoziția la tirania bolii prin dans. Oare nu pentru că dansul este resimțit de noi toți ca ultima formă a eliberării, a eliberării de teamă, de frica de boală și de moarte, dar și a eliberării de tirania lui „a sta”, de tirania nemișcării și de cea a izolării, identificabile în adâncul ființei noastre cu moartea însăși? Într-un astfel de context, dansul pare a redeveni expresia însăși a libertății noastre absolute: interioară și exterioară în același timp.”

Sergiu Anghel – Profesor Universitar Doctor și Președinte al Uniunii Artei Coregrafice din Romania

Citește și Mesajul lui Friedmann Vogel cu ocazia Zilei Internaționale a Dansului, 29 aprilie 2021

Vă invităm să sărbătoriți alături de noi Ziua Internațională a Dansului! INTRĂ ÎN PROIECTUL “BALLERINAS IN RED 2021”! Află ce trebuie să faci pentru a te ÎNSCRIE și pentru a VOTA.

3,2,1 START! Ballet Magazine Romania a deschis platforma pentru înscrieri în proiectul “Ballerinas in Red 2021”

Cu această a doua ediție a proiectului Ballet Magazine Romania te invită să sărbătorești Ziua Internațională a Dansului pe 29 Aprilie, alături de International Theater Institute și cea mai frumoasă comunitate a dansului din România.


Spread the love

Related Posts

Leave a Comment

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate