Mihaela Moldoveanu

Mihaela Moldoveanu

Copil fiind, pe lângă jocurile de-a v-ați ascunselea, rațele și vânătorul sau leapșa, au început să mă pasioneze poveștile scrise, filmele si muzica. Pe vremea aceea, televiziunea română, singura, avea un program de divertisment care includea pe lângă glumele cu Amza Pellea, Stan și Bran sau Charlie Chaplin, numere de dans contemporan, de balet sau muzica clasica. Muzica și dansul cred că au fost prima pasiune, după alergat. Îmi plăceau secvențele de balet și încercam și eu, spre amuzamentul celor din casă să le imit pe experimentatele balerine. În fond, era o distracție, doar nu voiam de-a binelea să mă fac balerină că doar în orășelul nostru nu cred că pomenise cineva de cursuri de balet. Oricum, eu mă simțeam bine și am ținut-o așa, dansând odată cu televizorul, cântând cu televizorul, multă vreme, până am crescut adică și au început să mă intereseze mai mult alte exprimări artistice. Cum ar fi cinematografia și literatura. Iar pasiunea pentru imagine și cuvânt mi-a îndreptat pașii spre televiziune. Nu m-am întrebat până acum ce a fost cu această atracție față de balet mai întâi și apoi către dans în general, dar știu că am dansat mereu nu doar cu picioarele ci și cu sufletul. În ceea ce privește baletul, mă impresionau corpurile fragile și poezia dansului. Îmi amintesc figura de poet a lui Nureyev și eram fascinată de ideea de zbor. Mai târziu, mult mai târziu, am urmărit documentare și filme care aveau ca subiect baletul și am aflat și mai multe despre acest dans-zbor. M-a impresionat filmul lui Wim Wenders despre Pina Bausch, la fel și Billy Elliot, al cărui zbor de final a rămas de atunci în inima mea. La aceste imagini și povești, s-au adăugat mai târziu poeziile sufiților, care au văzut întreaga existență ca pe un dans, dansul dervișilor rotitori ai lui Rumi și chemarea continuă a vieții, a iubirii, a lui Dumnezeu, ''dansează cu mine, dansează cu mine...''. Și muzica lui Leonard Cohen, ''Dance me to the end of love''...și toate poveștile ce au să vină!