Un balet dispărut de pe scenele noastre, dar neuitat: “Fântâna din Bahcisarai”

„Fântâna din Bahcisarai” a figurat în repertoriul teatrelor româneşti de operă şi balet vreme de peste trei decenii, la Bucureşti, Cluj, Timişoara, Constanţa și Iaşi, în perioada următoare celui de-ai Doilea Război Mondial.

by Vivia Sandulescu
Share the NEWS & spread the JOY!

Uneori, dintr-un balet supravieţuieşte un pas de deux sau o variaţiune, pe care le găsim incluse în programele de concurs sau de gală, desprinse din contextul poveştii. Alteori se întâmplă exact invers: ecourile unui balet de succes cu mult timp în urmă ajung până la noi, deşi nu s-a păstrat niciun fragment coregrafic care să ne menţină în amintire imagini ale acestuia. Poate cel mai familiar asemenea caz este Fântâna din Bahcisarai.

Libretul lui Nikolai Volkov se bazează pe poemul omonim al lui Al.Puşkin publicat în 1824, la câţiva ani după vizita acestuia în Crimeea. Poemul avea să mai inspire o cantată în 5 părţi compusă de Anton Arensky, un film de scurt metraj realizat de Iakov Protazanov (1910) şi o operă compusă de Alexander von Zemlinsky (1911).

Citește și

Premiile Ballet Photography pleacă spre câștigătorii proiectului. 3,2,1 Start!

Top 5 din 70 de balerini care au marcat lumea dansului, potrivit publicației Ranker.com

„Fântâna din Bahcisarai”, un poem coregrafic liric în patru acte, prolog şi epilog, inspirat dintr-o poveste de dragoste reală

Fantana lacrimilor si bustul lui Al. Puskin

“Fântâna lacrimilor” există şi azi în perimetrul palatului din Bahcisarai, în Crimeea şi constituie o atracţie turistică.

A fost construită în 1764 în interiorul mausoleului ridicat de hanul tătar Kyrym-Girei în amintirea mult-iubitei sale concubine, georgiana Dilyara-bikech, dar a fost mutată în curtea palatului în timpul domniei ţarinei Ecaterina a II-a.

Publicarea poemului lui Puşkin a încetăţenit o nouă versiune a poveştii, conform căreia fântâna era închinată memoriei tinerei nobile poloneze Maria şi a dragostei neîmplinite a hanului pentru aceasta – variantă mai puţin plauzibilă, dar mai romantică şi mai în pas cu evenimentele vremii. 

Compozitorul Boris Asafiev s-a dedicat direcţiei „choreodramei” în baletul sovietic al anilor ’30. Muzica sa se distinge prin lirism, fineţea scriiturii şi dramatism şi foloseşte o serie de leitmotive. Reflectând romantismul epocii şi idealurile naţional-revoluţionare poloneze, Asafiev redă specificul fiecărui dans de caracter şi urmăreşte durata şi natura fiecărei scene, ceea ce face ca o redistribuire după un libret „regândit” – aşa cum se întâmplă de multe ori cu baletele clasice – să fie greu de imaginat.

Citește și

“Flăcările Parisului”, un „balet revoluţionar” sovietic în prim-planul istoriei dansului

Ballet Magazine vă prezintă juriul proiectului „Professional Ballet Photography, 2021 Edition”

Rostislav Zaharov: „Ne străduim să construim un spectacol coregrafic ca pe o acţiune dramatică, în care fiecare dans are o semnificaţie şi contribuie la dezvoltarea acţiunii.”

Maria (Galina Ulanova) si hanul Ghirei

Rostislav Zaharov a studiat regia la Colegiul de Teatru din acelaşi oraş, a dansat la Teatrul de Operă din Kiev timp de 7 ani, apoi a lucrat ca maestru de balet la Teatrul „Kirov” din Leningrad. Exponent al genului „drambalet”, înflorit în Rusia în anii ’30 ai secolului trecut, Zaharov a adăugat în libret unele scene menite să sporească veridicitatea acestuia.

Urmând principiile regizorale ale lui Stanislavski, el acorda expresivităţii limbajului dansului o importantă primordială, fiecare gest şi poză trebuind să aibă o încărcătură semantică.

În fapt, Zaharov nu se îndepărta de construcţiile dramatice din baletele lui Petipa: confruntarea dintre eroinele principale Maria – care întruchipa atât puritatea cât şi loialitatea neclintită faţă de neamul său şi de logodnicul ucis – şi Zarema – favorita hanului, disperată din cauza abandonării de către omul iubit – aminteşte de cea dintre Nikia şi Gamzatti din Baiadera, balet cu care are în comun şi viziunea iubitei moarte din epilog. De asemenea, evoluţiile interpreţilor urmăresc structurile clasice: pas de deux, variaţiuni, dansuri de ansamblu, în intercalări sofisticate, care servesc acţiunea şi totodată dau un respiro soliştilor. Exotismul deţine o pondere substanţială, dansul clasic alternând cu colorate dansuri de caracter ale civilizaţiilor contrastante, slavă şi orientală: krakoviac, poloneza, mazurka în actul I şi dansuri tătare în actele III-IV.

Citește și 

Special Ballet Magazine! Adrian Scriminț – “Ceartă și Împăcare”, încă un episod din serialul „Povestiri adevărate”

Coaching pentru balerini și dansatori, un ghid practic pus pe hârtie de Lidia Marina Sperling și Gabriela Sima

Spre deosebire de Petipa însă, la Zaharov nu există personaje generice, toţi soliştii şi ansamblul sunt implicaţi în acţiune, devenind imagini vii. Dansurile incorporează elemente de pantomimă, sunt construite ca monologuri şi dialoguri, încât nici nu ne dăm seama că Ghirei de fapt nu dansează. Această abordare a marcat o nouă etapă în spectacolul de balet din secolul trecut, tehnica nemaifiind primordială, ci reclamând cultivarea talentului actoricesc.

Zarema

Uimitoare este similitudinea fundamentelor „choreodramei” cu concepţiile lui Sir Frederick Ashton şi ulterior ale lui Kenneth McMillan, care nu aveau cum să fi cunoscut baletele lui Zaharov, trăind în lumi şi epoci diferite.

O explicaţie poate fi influenţa lui Stanislavski, care a determinat peste decenii abordarea teatrală a baletelor în Occident. În Rusia, choreodrama se consideră a fi o continuare a ideilor lui Mihail Fokin care, la începutul secolului XX, se aplecase asupra unor poeme lirice creând balete unde primau conflictele dramatice puternice iar acţiunea avea o coerenţă ce depăşea şabloanele romantice (Şeherazada, Pasărea de foc, Daphnis şi Chloé ş.a.).

Paliere fără strălucire în sine, unite într-un tot unic

Zaharov a fost criticat adesea pentru sărăcia vocabularului său coregrafic şi insuficienta expresivitate a paşilor. În spectacol însă, toate aceste neajunsuri au fost umbrite de calitatea regiei şi interpretarea actoricească a dansatorilor. Deşi muzica, coregrafia, scenografia nu constituiau fiecare în parte un punct culminant al „drambalet”-ului, împreună au fuzionat, contopindu-se într-o capodoperă a genului.

Zaharov era fascinat de frumuseţea spiritualizată a Mariei în interpretarea de la premieră a Galinei Ulanova. O imagine profund dramatică a Zaremei, cu un protest plin de pasiune împotriva violenţei din harem, a fost creată mai apoi de către Alla Şelest. În multe privinţe, succesul baletului peste timp a fost asigurat de excelenţa interpretării.

Fântâna din Bahcisarai, un balet eminamente sovietic? 

Premiera a avut loc la Teatrul „Kirov” din Leningrad (Mariinsky din Sankt Petersburg) în 1934. A urmat cea de la Teatrul Bolşoi în 1936, reluată în 1944, 1954. În 1946, „Kirov”-ul a cunoscut o versiune coregrafică nouă, după Zaharov.

Fântâna din Bahcisarai a figurat în repertoriul teatrelor româneşti de operă şi balet vreme de peste trei decenii: la Opera Română din Bucureşti (1947: coregrafia Seda Vasilieva Sarkizian, 1955: Oleg Danovski); Opera Română din Cluj (1949); Opera Maghiară din Cluj (Oleg Danovski); Opera Română din Timişoara (1953); Teatrul Liric din Constanţa; Teatrul Liric din Craiova; Opera Română din Iaşi (1959: Marilena Preoteasa Toth; 1966, 1977: Béla Ballogh). A fost de asemenea primul spectacol de balet montat la Teatrul de Operă şi Balet din Chişinău. În 2017, conducerea Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa avea în plan premiera pentru stagiunea următoare, proiect care nu s-a mai putut concretiza.

Maria si Ghirei (actul II)

Printre balerinele care au dat viaţă Mariei s-au remarcat: Cora Benador, Cristina Hamel, Irinel Liciu, Alexa Mezincescu, Puşa Niculescu, Sanda Orleanu (Bucureşti); Rodica Murgu (Timişoara), Cristina Dinulescu, Anca Boar, Natalia Vronski (Iaşi), Isabela Aguletti (Constanţa).

Câteva dintre cele mai memorabile întruchipări ale Zaremei – personajul cel mai ofertant prin gama largă de trăiri dramatice, de la euforie la deznădejde, de la umilire la răzbunare, de la măreţie la violenţă –, au fost redate de: Ileana Iliescu, Valentina Massini, Elena Penescu Liciu, Simona Ştefănescu (Bucureşti); Maria Trăilă, Larisa Şorban (Cluj), Venera Gherman, Natalia Vronski, Virginia Fierăscu, Liana Comşa, Pania Raja, Carmen Stanciu (Iaşi).

Ghirei – hanul îndrăgostit iremediabil de Maria, dar care nu se îndură să curme viaţa ucigaşei Zarema, lăsând ca aceasta să fie aruncată de pe meterezele palatului –, a cunoscut şi el interpretări notabile, printre care: Trixy Checais, Oleg Danovski, Gelu Barbu, Anton Romanovski (Bucureşti); Francisc Valkay (Timişoara), Petre Ciortea, Ion Rusu, Béla Balogh (Iaşi).

Ne mai interesează azi baletele narative?

Ileana Iliescu (Zarema) si Ghirei

Spectacolul a fost pus în scenă în a doua jumătate a secolului XX în ţările din zona „democraţiilor populare” (fosta Iugoslavie, Ungaria, Bulgaria etc), dar şi în Finlanda, Japonia, Egipt, în montări adaptate după Zaharov. Producţia originală este dansată până în zilele noastre numai acolo unde a fost creată, la Teatrul Mariinsky.

Posibile motive pentru supravieţuirea neîntreruptă a Fântânii din Bahcisarai în Rusia? Apetenţa constantă a publicului pentru balet în general şi pentru baletele narative în special; calitatea superlativă a interpreţilor; capacitatea teatrelor de a oferi montări de anvergură; perceperea exotismului oriental ca pe o componentă a culturii ruse etc.

De ce nu a supravieţuit la noi? Probabil din lipsa unora dintre condiţiile de mai sus…


Share the NEWS & spread the JOY!

Related Posts

Leave a Comment

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate