Romanul L’Histoire du chevalier des Grieux et de Manon Lescaut (1731) al abatelui Antoine François Prévost d’Exiles, cunoscut ca Abbé Prévost, s-a bucurat de mult succes în epocă. Controversat şi interzis în Franţa, a apărut totuşi în mai multe ediţii piratate, Prévost adăugând încă de la a doua câteva note moraliste.
Des Grieux şi Manon, o iubire ca-n romane
Leanne Benjamin si Steven McRae
În decursul desfăşurării lui, dragostea celor doi protagonişti înfloreşte în Franţa, în primul sfert al secolului XVIII, îşi urmează firul la Paris, este reluată în New Orleans şi se termină tragic în Louisiana.
Primele transpuneri în alt limbaj artistic denotă deja o schimbare de focus dinspre cavalerul naiv înspre tânăra frumoasă dar pragmatică şi frivolă, optând pentru titlul Manon Lescaut: muzica de balet a lui Fromental Halévy (1830) şi opera lui Daniel Auber (1856, acelaşi care semnase partitura baletului Marco Spada şi ale cărui lucrări aveau să fie folosite mai târziu de mari coregrafi, printre ele numărându-se Grand pas classique).
Manon încântă compozitorii de operă
În 1884 Jules Massenet prezenta la Opéra Comique din Paris drama lirică în cinci acte Manon, pe un libret de Henri Meilhac şi Philippe Gille. Este creaţia sa cea mai populară, care a cucerit imediat scenele lumii şi şi-a păstrat un loc important în repertoriul teatrelor de operă până în zilele noastre, fiind un exemplu de farmec şi vitalitate a muzicii şi culturii Parisului din la Belle Epoque.
Massenet a compus şi o continuare într-un act, Le Portrait de Manon (1894), în care Cavalerul des Grieux este înfăţişat la bătrâneţe. Rar reluată în secolul XX, aceasta reînvie amintirea lui Manon, a cărei nepoată de frate trăieşte la rândul ei o poveste de dragoste, de astădată cu happy end.
Vezi aici: https://www.youtube.com/watch?v=pyAdb6xTel8&ab_channel=RoyalOperaHouse
Alina Cojocaru
Giacomo Puccini nu s-a lăsat descumpănit de răsunetul operei lui Massenet, compunând opera Manon Lescaut în patru acte între 1889-1892 pe un libret de Luigi Illica, Marco Praga şi Domenico Oliva. Versiunea sa, în care a inclus elemente din unele lucrări anterioare, a fost prezentată în premieră la Teatro Regio din Torino în 1893, devenind primul său mare succes.
Opera într-un act Boulevard solitude de Hans Werner Henze (1952) a fost doar indirect inspirată de romanul Abatelui Prévost, fiind o versiune modernizată, pe un libret de Grete Weil după piesa lui Walter Jöckisch şi filmul lui Henri-Georges Clouzot din 1949.
Manon, un balet englez despre un cuplu francez
În mod surprinzător, un singur coregraf s-a aventurat în „traducerea” în dans a poveştii eroilor lui Abbé Prevost, poate pentru că aceasta a fost descurajant de reuşită pentru cei care ar fi dorit să-şi încerce forţele cu acelaşi subiect.
Manon în coregrafia lui Kenneth MacMillan a avut premiera în 1974 la Londra, la Royal Ballet. Muzica aleasă îi aparţinea în întregime lui Jules Massenet, ocolind însă opera omonimă a acestuia. Leighton Lucas a asigurat aranjamentul orchestral folosind fragmente din alte opere, oratorii, suite pentru orchestră, uverturi şi lucrări pentru pian.
Darcey Bussell si David Makhatelli
MacMillan îşi dovedeşte şi aici predilecţia pentru personajele rătăcite şi situaţiile dramatice. Libretul creat de el însuşi remodelează întrucâtva trama romanului din secolul XVIII. Într-o societate care se îmbată de lux şi plăceri uşoare, Manon se lasă dusă de val şi nu rezistă tentaţiilor, trăgându-l după ea pe credinciosul Des Grieux.
Vezi aici: https://www.youtube.com/watch?v=LryyMf74p40&t=4479s&ab_channel=ToscaninaI
Kenneth MacMillan şi baletul cinematic
Povestea frumoasei Manon şi a Cavalerului des Grieux este redată într-un mod cinematic, inovator pentru regia spectacolelor de balet. De altfel, balerinii nu-şi întrerup firul pentru a primi aplauze, ci rămân în rol pe tot parcursul spectacolului.
Manon a fost cel de-al doilea balet în trei acte al lui MacMillan ca director al Royal Ballet, după Anastasia, iar structura sa narativă este asemănătoare celei din Romeo şi Julieta, montat ulterior. Scenele de mulţime şi de bal, în care grupuri sau indivizi au evoluţii diferite simultan, creând o mare frescă dansantă, se îmbină cu pas de deux-uri şi variaţiuni ale unor personaje, culminând cu finalul tragic al morţii lui Manon, de o expresivitate sfâşietoare.
Deşi publicul a primit premiera cu ovaţii prelungite, critica a avut la început reacţii foarte rezervate sau chiar ostile. Din motive de copyright şi pentru a evita confuzia între opera şi baletul cu acelaşi titlu pe muzică de Massenet, în 1991 s-a decis la Paris ca denumirea celui din urmă să fie L’Histoire de Manon, decizie care se aplică totuşi doar în Franţa.
Vezi aici: https://www.youtube.com/watch?v=anzH2CmUhqI&ab_channel=balletalban4690
Manon a trecut şi pe la noi
Marina Minoiu si Dawid Trzensimiech
În România baletul a putut fi văzut pentru o scurtă perioadă (şase reprezentaţii) la Opera Naţională Bucureşti în 2016, fiind penultimul din seria celor aduse de Johan Kobborg în răstimpul cât a fost director artistic al Compartimentului Balet.
Orchestra ONB a fost dirijată de Martin Yates, cel care reluase în 2011 aranjamentul muzical pentru producţia de la Baletul Regal din Londra, realizând câteva modificări faţă de varianta iniţială. Au dansat în rolurile principale Marina Minoiu (la premieră)/Andra Ionete şi Dawid Trzensimiech.
