În literatura europeană basmul Cenuşăresei se pare că are rădăcini adânci, una dintre ele fiind povestea grecului Strabo despre sclava Rodopis care, undeva prin secolul I e.n., a devenit aleasa regelui Egiptului.
Versiunea literară cea mai cunoscută în zilele noastre este cea a lui Charles Perrault, datată 1697. O alta, cu întâmplări ceva mai violente, a fost publicată în 1812 de către Fraţii Grimm sub titlul Aschenputtel. Ambele au servit în timp ca bază pentru pantomime, opere şi balete, în funcţie de predilecţiile compozitorilor/coregrafilor/regizorilor şi de apartenenţa geografică a acestora.
Opera La Cenerentola de Gioacchino Rossini, o popularitate neîntrecută încă
Primele transpuneri cântate au aparţinut lui Jean-Louis Laruette (Cendrillon, 1749), Nicolas Isouard (Cendrillon, 1810) la Paris şi lui Stefano Pavesi (Agatina o la virtù premiata, 1814), la Milano.
Cea mai cunoscută însă, montată şi în zilele noastre, a fost La Cenerentola, ossia La bontà in trionfo, dramma giocoso în două acte de Gioacchino Rossini, pe un libret de Jacopo Ferretti. Compusă în doar trei săptămâni, pe când avea 25 de ani, a văzut lumina rampei la Roma, în 1817, la un an după Bărbierul din Sevilia. Datorită rafinatelor sale arii şi coruri, opera a cunoscut imediat şi succesul internaţional, în decursul secolului XIX întrecând popularitatea Bărbierului.
În libretul lui Ferretti, care se îndepărtează de basmul lui Perrault, personajele sunt Angelina (Cenuşăreasa), Don Ramiro (Prinţul de Salerno), Dandini (valetul Prinţului), Don Magnifico (tatăl Cenuşăresei), Alidoro (filosof şi fost tutore al Prinţului), Clorinda (fiica cea mare a lui Don Magnifico) şi Tisbe (fiica cea mică a lui Don Magnifico), la care se adaugă Curtenii de la palatul lui Ramiro. Cenuşăreasa este identificată nu printr-un pantofior de cristal ci printr-o brăţară iar elementele supranaturale lipsesc cu totul.
Citește și
Infernul din spatele scenei! O poveste tristă despre abuzuri, despre fața nevăzută și urâtă a baletului, și un îndemn la curaj
Top 15 cele mai importante reviste internaționale dedicate baletului! Vezi care sunt, și urmărește-le în spațiul virtual!
Cenuşăreasa, o sursă nesecată de inspiraţie pentru compozitori
Jules Massenet a compus în 1899 o fermecătoare Cendrillon cu consistente divertismente de balet, pe un libret semnat de Henri Cain, care a avut premiera la Opéra Comique din Paris. Rar interpretată în timp, creaţia lui Massenet va fi repusă în scenă în câteva teatre din Franţa abia către sfârşitul secolului XX, în 1988 dansurile purtând semnătura lui Thierry Malandain.
Câteva alte viziuni lirice, cu librete mai mult sau mai puţin libere, au fost: opera de cameră Cinderella de Gustav Holst (1902); La Cenerentola de Ermanno Wolf-Ferrari (1902); opereta de cameră Cendrillon de Pauline Garcia Viardot (1904); Aschenbrödel de Leo Blech (1905); Das Märchen vom Aschenbrödel de Frank Martin (1941); La Cenicienta de Jorge Peña Hen (1966); opera-pantomimă Cinderella de Peter Maxwell Davies (1979).
Citește și
Vara Teachers for SwanZ! Vacanță activă pentru profesorii implicați în proiectul de dans inițiat și derulat de Liceul Floria Capsali
Pe drumul succesului! Cinci nume noi, proaspete și promițătoare tinere talente, în ansamblul de balet al Operei Brașov
Cenuşăreasa pătrunde în vârful picioarelor în balete
Primul balet intitulat Cenușăreasa a fost reprezentat la Londra în 1822, în coregrafia lui François Albert Delcombe. Muzica era semnată de Fernando Sor, autor al mai multor partituri de balet, dar mai cunoscut astăzi datorită studiilor sale pentru chitară. În 1825 a fost reluat la Moscova, la Teatrul Bolşoi, de către soţia sa, balerina Felicité Hulin.
Marianela Nunez
În 1893 Marius Petipa, Lev Ivanov şi Enrico Cecchetti au creat o Cenuşăreasă pentru Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg, pe partitura uitată de-atunci a lui Boris Schell (scris uneori ca Scheel). În timpul acestei producții, Pierina Legnani şi-a inaugurat celebrele 32 de fouettées (pe care ea însăşi le-a negat mai târziu, afirmând că putea face doar 16), dar coregrafia nu a supraviețuit.
Cenuşăreasa, o provocare pentru coregrafii din prima jumătate a secolului trecut
În Occident, Cenuşăreasa a cunoscut în decursul secolului XX multiple scenarii şi adaptări, care mai de care mai personale. Scrisă în 1899, singura muzică de balet compusă de Johann Strauss a fost Aschenbrödel, montată pentru prima dată de Emil Grab la Berlin în 1901, dar răspândită ulterior la companii din întreaga lume. Libretul redimensiona întrucâtva distanţa dintre parteneri, depănând dragostea dintre o vânzătoare de magazin şi fratele mai mic al patronului său.
O altă versiune istorică este cea într-un singur act a lui Andrée Howard pentru Rambert Dance Company, pe muzică de Weber, din 1935, cu Howard însăşi şi Frederick Ashton în rolurile prime.
De un succes deosebit s-a bucurat şi coregrafia lui Mihail Fokin pentru Cendrillon pe muzica lui Frédéric d’Erlanger, creată pentru Baletele Ruse ale Colonelului de Basil în 1938. O particularitate a scenariului era existenţa unui personaj care o întruchipa pe… Pisica Cenuşăresei.
Citește în secțiunea de engleză și
World Ballet Day 2022! Malgorzata Dzierzon Ballet Director at the Wroclaw Opera
World Ballet Day 2022! Reginaldo Oliveira, ballet director of the Salzburg State Theatre
World Ballet Day 2022! Tamás Solymosi, Artistic Director Hungarian National Ballet
Alina Cojocaru si Isaac Hernandez
Zoluşka, Cenuşăreasa prin excelenţă
Baletul Cenuşăreasa este identificat azi în bună măsură cu partitura lui Serghei Prokofiev, începută în 1941 şi terminată în 1944 din cauza războiului. Premiera a avut loc la Teatrul Bolşoi în 1945, Olga Lepeşinskaia alternând în rolul Cenuşăresei cu Galina Ulanova. Coregrafia i-a aparţinut lui Rostislav Zaharov iar baletul a fost preluat în 1946 la Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg, cu Natalia Dudinskaia în rolul titular, în coregrafia lui Konstantin Sergheiev.
Muzica lui Prokofiev nu este foarte specific rusă, dar foarte melodică şi puţin prea dramatică pentru un basm. Considerat a fi dedicat lui Ceaikovski, faţă de care compozitorul avea o mare admiraţie, baletul este conceput în stil clasic, cu variaţii, adagio-uri, pas de deux-uri etc, însă pentru o Cenuşăreasă „din carne şi oase, care simte şi trăieşte printre noi”, după cum mărturisea el însuşi.
În 1948, Fredrick Ashton a ales muzica lui Prokofiev pentru Cinderella sa de la Sadler Well’s (actualul Birmingham Royal Ballet). Şi, desi intenţiona să aducă un omagiu tradiţiei clasice, a intervenit masiv în partitură, eliminând o serie de fragmente solistice sau de grup. În 1965, o producţie nouă a fost montată la Royal Ballet, cu Margot Fonteyn şi Rudolf Nureyev.
Citește și
Dansatorii, balerinii, acrobații şi soliştii de balet se vor putea pensiona mai devreme
Cum alegem o școală de balet? Lista școlilor de profil, private și publice, din România
Cenuşăreasa lui Prokofiev, mereu tânără, mereu proaspătă
Începând din a doua jumătate a secolului XX, partitura lui Prokofiev a fost adoptată de numeroase companii importante. Urmând suportul sonor, în majoritatea montărilor dragostea dintre Cenuşăreasă şi Prinţ se îmbină cu accentele comice, Mama vitregă, uneori şi Surorile vitrege fiind interpretate în travesti. Succesul producţiilor ruseşti a făcut să devină o obişnuinţă regizorală atât înlocuirea pantofiorului de cristal cu un pantof de pointe, cât şi invenţia Zânelor anotimpurilor, care nu există la Perrault.
Una dintre cele mai apreciate Cinderelle americane a fost cea a lui Mihail Barâşnikov, produsă în 1984 pentru American Ballet Theatre în colaborare cu Peter Anastos, fost dansator al companiei all males Trockadero, care a contribuit la elaborarea partiturilor masculine executate în poante.
La Opera din Lyon, în 1985, Maguy Marin a adus cu Cendrillon basmul şi mai aproape de copii, plasându-l în compartimentele unei căsuţe de jucărie şi a creat senzaţie costumând dansatorii integral în păpuşi, cu cap cu tot.
Cenuşărese clasice, neoclasice, moderne…
În varianta lui Rudolf Nureyev din 1986 de la Opera din Paris (cu Sylvie Guillem în rolul principal şi în scenografia impresionantă a lui Petrika Ionescu), povestea lui Perrault a fost transpusă în Hollywood-ul anilor 1930. Cendrillon visa să fie o vedetă a marelui ecran datorită intervenţiei miraculoase a unui producător de film…
Cinderella din 1997 a coregrafului Matthew Bourne se întâmpla în Londra anilor 1940 iar Prinţul era pilot de avion de război.
Concepţia lui Jean-Christophe Maillot (1999) s-a remarcat prin tehnologiile moderne de scenă şi costume şi prin îmbinarea dintre neoclasic cu contemporan, în care Les Ballets de Monte-Carlo excelează.
Thierry Malandain a regândit Cendrillon ca pe călătoria unei stele, o stea dansatoare, parcursul acesteia fiind unul al împlinirii personale. Lucrarea a avut premiera în 2013 la Opéra Royal de Versailles.
O reinterpretare dramatică, pusă în scenă iniţial la Dutch National Ballet în 2013, i-a aparţinut lui Christopher Wheeldon: Zâna bună este înlocuită cu spiritul unui copac, care creşte din lacrimile vărsate de Cenuşăreasa la mormântul mamei ei.
Bianca Fota la ONB
La Cenerentola pe scenele noastre
Varianta lirică cea mai cunoscută la noi este cea aparţinând lui Rossini. La Cenerentola a intrat în repertoriul Operei Naţionale Române din Cluj în 2010 iar în 2015 a fost reprezentată sub forma unui musical pentru copii, în colaborare cu Academia de Muzică „Gheorghe Dima”.
Povestea Cenuşăresei s-a aflat pe afişul Operei din Braşov în 2014 şi pe cel al Operei Comice pentru Copii în 2020.
Cenuşăreasa şi-a găsit perechea (de poante) şi în teatrele româneşti
Prima Cenuşăreasă românească i s-a datorat lui Oleg Danovski, a avut avanpremiera în timpul turneului din ţările germanofone în 1986 şi premiera naţională la Constanţa, în 1987. „Un balet post-clasic, în trei acte, pe muzica modernă, rafinată a lui Serghei Prokofiev, consfințind o schimbare în tactica regizorală a lui Danovski: utilizarea unui mixtum compositum coregrafic, alcătuit din dans clasic, de caracter, pantomimă și mult umor.” (Nicolae Spirescu, citat de Eva Spirescu în „O clipă de frumuseţe”)
Tot după libretul lui Nikolai Volkov a fost şi adaptarea în două acte a lui Mihai Babuşka de la Opera Naţională din Bucureşti în 2002 (cu Corina Dumitrescu şi Ovidiu Matei Iancu în rolurile principale), reluată în 2014. Aceeaşi versiune a fost inclusă în repertoriul Operei Naţionale Române Iaşi în 2008.
Coregrafii noştri au ieşit din tipare folosind şi alte muzici
Distanţându-se de formula obişnuită, Horaţiu Cherecheş a folosit în 2012, în montarea sa plină de culoare de la Teatrul de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, un colaj din lucrări de Serghei Prokofiev şi Jules Massenet.
Tot în 2012, la Opera Comică pentru Copii am regăsit-o pe Corina Dumitrescu în postura de creatoare a unei variante „de buzunar” a Cenuşăresei după Fraţii Grimm, pentru spectatorii preşcolari, pe un suport muzical alcătuit din lucrări de Johann Strauss și Dmitri Șostakovici.
Cea mai recentă versiune autohtonă, respectând în mare libretul tradiţional şi revenind la Prokofiev, dar cu o coregrafie originală, în care se îmbină hazul şi lirismul, a aparţinut Amaliei Mândruţiu, la ONR Iaşi, în 2019.
