Una dintre operele cele mai populare şi cel mai frecvent montate la nivel mondial este Carmen de Georges Bizet. Aceeaşi afirmaţie se poate face despre baletul omonim – dar lucrurile nu au stat din totdeauna aşa…
Carmen, între ştirea de senzaţie şi libretul liric
În 1845 Prosper Mérimée publica în Revue des Deux Mondes nuvela Carmen, scrisă ca o relatare a unui fapt real, petrecut în Spania în 1830. Istoria literaturii consemnează de asemenea, drept o posibilă influenţă, poemul Ţiganii de Alexandr Puşkin, pe care Mérimée îl tradusese.
În 1875 avea loc la Paris premiera operei Carmen, pentru al cărei libret, scris de Henri Meilhac şi Ludovic Halévy, Bizet alesese doar partea a treia a nuvelei, cea în care fostul ofiţer Don José, devenit bandit şi condamnat la moarte pentru mai multe crime (dintre care uciderea iubitei sale din gelozie era doar ultima) îşi mărturisea tragica poveste.
Iniţial opera a scandalizat publicul şi a fost primită cu ostilitate de către critică. La sfârşitul secolului XIX o ţigancă nu putea fi văzută într-o lumină pozitivă iar redarea vieţii proletare, a imoralităţii şi a ignorării legilor, ca şi moartea violentă a personajului principal pe scenă spărgeau tiparele operei franceze şi stârneau controverse.
Bizet a încetat din viaţă după doar 33 reprezentaţii şi nu a apucat să se bucure de succesul ei internaţional, început un deceniu mai târziu, când a revenit la Paris după mai multe puneri în scenă în străinătate.
O gitana se exprimă în mod firesc prin dans
În deceniile următoare au fost create mai multe balete pe acelaşi subiect, în mod surprinzător la Londra şi nu la Paris, de către Aimé Bertrand (1897), Lucia Cormani (1903), Augustin Berger (1912). Ruth Page, balerină a Operei Metropolitan a montat în SUA cel puţin patru versiuni sub diferite titluri (Guns and Castagnets, Carmen & Jose etc), în anii ’30-’70.
Renata Shakirova si Nikita Korneev
Se pare însă că prima i-a aparţinut lui Marius Petipa şi a văzut lumina rampei în acelaşi an cu tipărirea nuvelei lui Mérimée, 1845. Petipa se afla în acel moment cu contract ca maestru de balet în Spania şi este de presupus că s-a inspirat direct de la sursă, dar Carmen y su Torero nu s-a păstrat şi se poate să fi fost doar un divertisment.
Din multitudinea transpunerilor coregrafice, o scurtă cronologie
1949: Baletul Carmen creat de Roland Petit cu Les Ballets de Paris la Londra a lansat puternic cariera acestuia şi a intrat rapid în repertoriul companiilor din Franţa şi din lume, fiind considerat actualmente transpunerea coregrafică a operei lui Bizet cea mai frecvent reprezentată.
În trei acte şi cinci scene, Petit desfăşura pe muzica reorchestrată de Tommy Desserre un amestec total nou de dans clasic, spaniol, pantomimă şi acţiune dramatică. În rolul principal, Zizi Jeanmaire creiona un personaj atipic, fără tutu şi tunsă băieţeşte, dar debordând de senzualitate, alături de Petit însuşi ca Don José.
Maia Plisetkaia
1967: Suita Carmen, balet într-un act creat de coregraful cubanez Alberto Alonso, a avut premiera la Teatrul Bolşoi. Ideea a pornit de la prima ballerina assoluta Maia Pliseţkaia, care îi ceruse mai întâi lui Dmitri Şostakovici, apoi lui Aram Haciaturian să compună un balet după povestea lui Carmen.
Rodion Scedrin şi Maia Pliseţkaia, părinţii unei Carmen rebele
Muzica, un aranjament pentru corzi şi percuţie semnat în ultimă instanţă de Rodion Scedrin, este o regândire colorată şi proaspătă a partiturii lui Bizet, cu o pregnantă contribuţie personală, ceea ce face să fie mai mult decât o reorchestrare. Scedrin a adăugat Farandola din Arlesiana şi un fragment din Massenet, a lărgit paleta timbrală, în partura sa ritmurile sunt mai percutante iar frazarea suportă schimbări contrastante.
Sylvie Guillem
Coregrafia e îndrăzneaţă, cu poze en dedans bine înfipte în pământ, cu elemente de dans spaniol şi latin şi expresivitate teatrală a dialogului dinamic. Carmen e rolul care o defineşte pe Pliseţkaia, mai mult decât Odette. Respins iniţial de cenzura sovietică fiind considerat o ofensă la adresa dansului clasic, baletul a devenit treptat cea mai cunoscută lucrare a lui Scedrin şi mai îndrăgită în Occident.
Tot în 1967, Alonso a montat Carmen la Havana pentru Alicia Alonso, reintroducând fragmentele omise la Bolşoi. Două decenii după retragerea Maiei Pliseţkaia, Alonso a revenit la Moscova, unde a montat o nouă versiune (pentru Svetlana Zaharova), aflată în repertoriu şi în prezent.
De la flamenco la contemporan, Carmen îşi dansează pasiunea şi inima neîmblânzită
1983: Antonio Gades şi Carlos Saura au creat cu Compania Gades un Carmen flamenco, dansat în pantofi, intercalând în partitura lui Bizet fragmente de muzică spaniolă tradiţională însoţite de voce, bătăi din palme şi de tocuri. Într-un libret tulburător semnat de cei doi coregrafi, dansatorii alunecă treptat în destinul personajelor. O producţie de intensitate emoţională, mustind de pasiune, gelozie, rivalitate, a cărei filmare a cucerit premii internaţionale.
1992: În coregrafia sa pe varianta Bizet-Scedrin, cu Cullberg Ballet din Stockholm, Mats Ek desfăşoară libretul în flashbacks. Carmen (formidabila Ana Laguna) este o prostituată care fumează trabuc bărbăteşte, în opoziţie cu M (Micaela/Mama/Moartea), simbolizând conştiinţa, viaţa şi destinul. Stilul este contemporan, cu sclipiri de dans clasic, care atestă serioasa formaţie a interpreţilor.
Marianela Nunez
1995: O altă versiune, preluată de mari companii din Italia şi SUA, este cea a lui Amedeo Amodio, de la Aterballetto din Reggio Emilia. Pe muzica lui Bizet şi G.Cali, Amodio propune o regândire ingenioasă a libretului, apropiată de cea a coautorilor Gades-Saura.
2009: La National Ballet of Canada din Toronto, Davide Bombana (cunoscut publicului nostru ca autor al coupé-ului Carmina Burana şi Peer Gynt la ONB) a folosit un remix din Suita Carmen realizat de Tambours du Bronx, la care a adăugat vocea lui Meredith Monk.
2015: După mai multe încercări coregrafice promiţătoare, Carlos Acosta şi-a încheiat cariera pe scena Royal Opera House din Londra montând Carmen pe varianta Bizet-Scedrin cu inserturi de flamenco, la jumătatea drumului între Gades-Saura şi Alonso. Versiunea sa într-un act musteşte de erotism, mai firesc în clima toridă din care provine decât în cea rusească…
Singurul Carmen inspirat din nuvela lui Mérimée dar care nu urmează partitura lui Bizet i se datorează lui John Cranko şi a fost creat la Stuttgart Ballet în 1971 pe muzica lui Wolfgang Fortner şi Wilfried Steinbrenner.
Carmen e şi a noastră
Delia si Calin Hantiu
Un eveniment de un tip special a avut loc pe o scenă ridicată în Piaţa Mare din Sibiu în 2010: o dublare a operei lui Bizet printr-o reprezentare coregrafică de către dansatorii Teatrului de Balet Sibiu (cu Corina Dumitrescu în rolul titular), în viziunea lui Valentin Barteş.
În 1990, Adrian Mureşan a montat la Opera Română din Cluj o variantă în care libretul se reapropia de nuvela lui Mérimée. Tânărul coregraf Vlad Sebastian de la Opera Maghiară din acelaşi oraş construia în 2022 un Carmen dansat de trei colective reunite.
Versiunea românească cea mai veche şi mai cunoscută rămâne totuşi cea datorată lui Oleg Danovski. Montată la Opera din Bucureşti în 1974, la doar câţiva ani după premiera moscovită şi reluată apoi în 1978 şi 1984, se detaşează printr-o coregrafie originală, preponderent neoclasică, un libret esenţializat ce urmăreşte îndeaproape curgerea muzicii şi o concepţie regizorală proprie. De altfel, aceasta s-a bucurat de succes şi pe scena Teatrului Bolşoi în 1984, în interpretarea Aurorei Rotaru şi a lui Ioan Tugearu. În 1981, Maestrul a pus în scenă spectacolul şi la Ansamblul de Balet Clasic şi Contemporan Fantasio din Constanţa, unde Delia şi Călin Hanţiu au creat roluri definitorii.
