Competiția AllStyles Hybrid organizată de Uniunea Dansurilor Sociale din România, a readus emoția dansului pe scenă!

by Mihaela Moldoveanu
Share the NEWS & spread the JOY!

Foto: Daria ENE, câștigătoarea premiului special, în valoare de 100 de EUR oferit de Ballet Magazine Romania 

Restricții, condiționări, reguli, distanțare, sunt cuvintele zilei. Dar ne mai gândim și la bucurie, dans, emoție, competiție. Impresionant că și în aceste condiții grele, oameni pasionați găsesc puterea de a se uni pentru un scop comun, dansatorii se antrenează cu îndârjire și competițiile înfloresc din chiar terenul arid al pandemiei. Setea de dans e mare, de emoție și chiar de aplauze.

Derulată în perioada 26-27 Martie, competiția AllStyles Hybrid a reușit să readucă dansatorii pe scenă. Live. Ca pe vremuri. Să miște sala. Să primească aplauze și premii. Și recunoașterea talentului, a pasiunii și a muncii. Dansatorii au nevoie de asta. Și la fel și noi, spectatorii, ca să ne lăsăm inspirați de efort, vrăjiți de mișcări, și motivați prin emoția lor să mergem mai departe!

Citește și 

3,2,1 START! Ballet Magazine Romania a deschis platforma pentru înscrieri în proiectul “Ballerinas in Red 2021”

„Ballerinas in Red 2020” la final! Iată cele 12 tinere balerine ce au participat anul trecut la realizarea calendarului Ballet Magazine 2021

Horia Deprato, președintele Uniunii Dansurilor Sociale din România: încă două competiții de dans, în luna iunie

Horia Deprato este președintele Uniunii Dansurilor Sociale din România, o asociație proaspătă, înființată la finalul anului 2020. Profesioniști din lumea dansului și-au pus la bătaie experiența și pasiunea și rezultatele au început să apară. O competiție live la final de martie, dansatori și părinți fericiți, sute de mesaje de recunoștință. Ceea ce îi motivează să meargă mai departe.

Am stat de vorbă cu Horia Deprato și am aflat pentru voi ce va urma. AllStyles Hybrid este prima competiție din grila de evenimente afiliate UDSR. Urmează două evenimente importante în luna iunie! BonitoDance Festival – 5,6 Iunie – organizat de Dan și Laura Frumușanu și MOVMNT IDC – 26,27 Iunie – organizat de Alex și Anita Asenov!

Competiția AllStyles Hybrid, organizat de Uniunea Dansurilor Sociale din Romania: 800 de dansatori, peste 1000 de numere de dans, emoție 100% live!

B.M. – Cum s-a văzut în lumea dansului această competiție?

H.D. – Ne așteptam la reacții pozitive, deoarece lumea și-a dorit o competiție cu prezență fizică. N-am primit nici cel mai mic feedback negativ. Asta ne-a motivat să ne continuăm munca. Și am fost recompensați cu sute de mesaje și telefoane de recunoaștere a unei organizări impecabile.

Ceea ce am demonstrat prin crearea acestui eveniment este cât de puternică poate fi o echipă bine închegată. Nu am cum să spun că această competiție a fost organizată de mine. Succesul All Styles a fost determinat de 4 factori decisivi.

Mai întâi, staff-ul incredibil de implicat (Dan Frumușanu, Manuela și Cătălin Joița, Andreea Feher și colaboratorii ei, plus doi prieteni de-ai mei, foarte buni, Cezar Georgescu și Alexandru Bogdan).

Apoi jurații, care și-au făcut incredibil de bine treaba; coregrafii și părinții care au respectat la virgulă regulile impuse de autorități. La final și eu, care am creat conceptul și imaginea evenimentului.

B.M. –  Ce a însemnat mutarea competiției pe scena de la Ploiești ?

H.D. – Mutarea la Ploiești a însemnat un sacrificiu financiar mult peste așteptări, drumuri în plus, stres permanent și forțarea limitelor cu fiecare decizie. Din perspectiva locației, a trebuit să ne mobilizam și să ne adaptăm foarte rapid. Ne-a ajutat enorm relația foarte strânsă pe care o avem cu Sorin Tudor, proprietarului Casei de Cultură a Sindicatelor din Ploiești.

Este impresionant să vezi cum un proprietar face orice ține de el ca să îți ușureze munca! A stat cu noi în fiecare zi ca să se asigure că avem tot ceea ce ne trebuie pentru desfășurarea evenimentului în condiții optime. Mutarea la Ploiești am făcut-o cu scopul de a facilita accesul părinților în sala de spectacole pentru a-și putea vedea copiii performând pe scenă.

Am avut un număr de 200 de spectatori în sala construită pentru 600. Ei au intrat prin rotație în urma unui flux tehnic foarte bine pus la punct. Fiecare școală a avut încăperile proprii pentru schimbul vestimentar și săli de reptiție pentru copii.

Au dansat pe scena All Styles copii în vârstă de 4 anișori și tineri de până la 22 de ani. Momentele de senzație au fost oferite de Mihaela Răchita, de 50 de ani!

B.M. –  Câți participanți ați avut și din ce categorii de vârstă?

H.D. – Am avut 1.188 de înregistrări. Nu pot să vă ofer însă un număr exact de participanți, deoarece unii au participat la mai multe categorii de dans. Cu aproximație au fost peste 800 de dansatori. Cu două-trei zile înainte, 14 școli, mai mari și mai mici, s-au retras din înregistrări datorită situației actuale. Unii au avut părinții depistați pozitiv, alții au avut orașele carantinate, iar alții au fost doar speriați de situația incertă prin care trecem. Rezultatul putea fi mult mai bun, ca număr de participanți, deoarece acesta, înainte de aceste retrageri, sărea de 2.000 de înregistrări.

Au dansat pe scena All Styles copii în vârstă de 4 anișori și tineri de până la 22 de ani. A mai fost Mihaela Răchita, din Cluj, de 50 de ani, care a avut două momente senzaționale, unul de Bachata și unul de ShowDance. Ea a reprezentat cu curaj seniorii dansului și aș spune că a făcut-o impecabil!

Competiția AllStyles Hybrid by Uniunea Dansurilor Sociale din România. Bianca Maria Purice, de la “Românii au Talent” , la  Ambasador AcroDance AllStyles

B.M. – V-a impresionat ceva în mod deosebit, un concurent, o coregrafie?

H.D. – Am avut parte de un procent foarte ridicat de profesioniști. Au fost mulți care m-au impresionat și  chiar dacă aș enumera doar câțiva, ne-am întinde pe multe pagini.

Bianca Maria Purice, a prezentat același moment pe care l-a executat și la “Românii au Talent” prin care ne-a confirmat încă o dată cât de talentată și de pasionată este. Bianca a fost desemnată Ambasador AcroDance AllStyles și va beneficia de participare gratuită pe viață la competițiile noastre și ale partenerilor noștri. Iar în cazul în care evenimentul va avea loc și în alte orașe, ea va beneficia de transport și de cazare gratuită.

Competiția AllStyles Hybrid by Uniunea Dansurilor Sociale din România. Daria Ene, câștigătoarea premiului Ballet Magazine România

B.M. – Ce impresie v-au lăsat dansatorii noștri după această competiție?

H.D. – Unii dintre dansatori au revenit pe scenă cu o dorință atât de mare încât, atunci când au performat, puteai să juri că simțeau că poate fi ultima de acest fel.  Au fost incredibil de bine pregătiți și fizic și psihic. Au trăit momentul, și noi cu ei.

Daria Ene a avut mai multe prestații foarte bune și ea a câștigat din partea revistei Ballet Magazine, premiul de 100 Euro. Fetița aceasta impresionează prin orice mișcare, iar jurații au ales-o dintr-un număr foarte mare de concurenți.

B.M. –  Ce diferențe ați sesizat între competiția online și cea live?

H.D. – Noi am organizat AllStyles în ambele forme: live și online, cea din urmă fiind o variantă pentru cei care nu au putut să se deplaseze fizic. Am avut participanți din România, Bulgaria, Cehia și Serbia. A fost o competiție frumoasă și am prezentat fiecare moment în parte, exact ca în competiția fizică.

Ce nu putem să simțim online, este emoția. Emoția pe care o transmit competitorii atunci când pășesc pe scenă, când își văd spectatorii pentru prima oară și când simt în mână trofeul binemeritat.

Competitiile online rămân o variantă necesară pentru această perioadă. Uniunea Dansurilor Sociale din România va prioritiza însă evenimentul fizic. Indiferent dacă vom continua în varianta online, aceasta este doar o extensie temporară.

Este foarte ușor să realizezi o competiție online și de aceea mulți folosesc acest prilej doar pentru a organiza ceva. Vreau să subliniez faptul că,  indiferent cât de greu este acum sau cât de dificil va mai fi pe viitor, noi vrem să vedem copiii pe scenă, aplaudați și ovaționați de către spectatori. Asta urmărim în primul rând prin organizarea acestor competiții, recunoașterea și promovarea talentului dansatorilor!


Share the NEWS & spread the JOY!

Related Posts

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate