Exponent al unei generaţii de absolvenţi ai Liceelor de Coregrafie din ţară pentru care fosta Iugoslavie era un pas mare către Occident, Constantin Teşea a cunoscut succesul ca prim-balerin al Operei din Belgrad – Narodno pozorište u Beogradu (National Theatre in Belgrade). Reprofilat ca pedagog după retragere, rememorează acum cu drag şi recunoştinţă anii formării sale la Bucureşti.
A absolvit Liceul de Coregrafie din Bucureşti în 1982, la clasa profesorului Constantin Marinescu, ceea ce a fost un noroc, fiindcă acesta și-a pus pregnant amprenta asupra carierei unor mari balerini români. Constantin Marinescu era un profesor devotat excelenței, elevilor, dar mai ales baletului, care oferea constant şi consistent ore de studii şi repertoriu din propriul său timp liber. Eforturile sale erau dublate de doamna Mădălina Gheorghiu, care îl acompania la pian – un sprijin real şi vital.
Citește și
Premiile Ballet Photography pleacă spre câștigătorii proiectului. 3,2,1 Start!
Maestrul Gilbert de la Opera din Paris, un titan al pedagogiei de balet, aprecia şcoala noastră
Destinul meu a fost numărat în paşi de balet. Cu fiecare pas pe care l-am facut departe de ai mei m-am apropiat de balet, deşi baletul românesc era o pepinieră însemnată de talente pe harta europeană. Nu regret alegerea făcută, însa mi-aș fi dorit ca tata să fi fost prezent în sala de spectacol şi mai târziu, când m-am desăvârşit ca artist. A fost singurul din familie care m-a susţinut pe drumul urmat de mine, dar s-a mutat prea devreme la cele veşnice.
După cutremurul din 1977 clădirea Liceului din strada Lemnea nu a mai putut fi folosită. Am continuat să ne antrenăm pe scările unei şcoli din cartierul Pajura, în sala de gimnastică a clubului Dinamo, în clădirea unei școli din strada Griviței. Apoi ne-am mutat studiile la Opera Română, până la sfârșitul liceului, continuând să mergem la cursuri la şcoala din strada Principatele Unite şi revenind pentru orele de specialitate la Operă, unde ne prindea seara.
Alaturi de Corina Dumitrescu in Frumoasa din padurea adormita
De-a lungul carierei mele am lucrat cu pedagogi din Rusia, Anglia, Ucraina, Cuba, Franța sau America. Am avut șansa să lucrez şi cu maestrul Gilbert Mayer de la Opera din Paris, un titan al pedagogiei de balet. În cadrul unui proiect m-a întrebat unde şi cu cine am studiat. Când i-am răspuns, a remarcat că şcoala românească este foarte bună şi originală. Nu era un compliment adresat mie, ci profesorului meu şi tuturor celor care contribuiseră la formarea mea: Alexa Mezincescu, Gheorghe Iancu, Ion Tugearu, Aurora Rotaru.
Disciplina ca de armată a baletului şi baletul în armată
În liceu eram un grup de 5 băieţi care intram în spectacolele Operei. A fost greu – plecam de-acasă pe la 6.30 şi mă întorceam după ora 22.00 –, dar am învăţat să fiu disciplinat și devotat profesiei şi carierei. În clasa XI-a am gustat pentru prima dată victoria, când am câştigat locul I la „Concursul pe meserii” între Liceele de Coregrafie din Bucureşti şi Cluj, alături de Irina Roşca.
După absolvire m-am angajat la Opera Română, dar după 5 luni am plecat în armată și timp de un an şi jumătate am dansat în ansamblul Casei Centrale a Armatei. La întoarcere am intrat direct în spectacole, având condiția fizică necesară. Curând, baletul a plecat la Moscova la Teatrul Bolşoi cu dipticul Carmen şi Bolero. Erau timpuri minunate, am împărţit scena cu artişti foarte mari şi am participat la spectacole de suflet, care mi-au rămas în amintire.
În 1985 am părăsit Opera Română la chemarea coregrafului Drago Boldin, care prelua ca director baletul teatrului din Split, pe atunci în R.S.F. Iugoslavă. Domnia sa a adus mulţi balerini tineri din Rusia, Italia, Bulgaria, Polonia, eu fiind singurul român. Erau totuși numeroși balerini români la Zagreb, Sarajevo, Novi Sad, fiecare republică avea câte un balet, ba chiar două sau trei.
Alaturi de Corina Dumitrescu in Giselle
Split este un oraş superb, pe ţărmul Mării Adriatice, unde turiştii îşi făceau simțită prezența din aprilie până în octombrie. Repertoriul baletului era clasic şi neoclasic, dar a fost integrat rapid şi modernul. Am fost angajat ca solist şi, după doar o stagiune, am devenit prim-balerin. Cu legendarii balerini ruşi Natalia Dudinskaia şi Konstantin Sergejev am pregătit Paquita. Au urmat Copellia, Giselle, Don Quijote (în coregrafia lui Pavel Rotaru) şi premierele La Fille mal gardée, Trei fresce din Biblie a lui Milko Sparenblek (fost balerin şi asistent al lui Maurice Béjart), Romeo şi Julieta, Peter Pan, Pasărea de foc, Dracul în sat…
O ascensiune rapidă, colaborări memorabile
Au fost ani frumoşi, liniştiţi, în care dansam deja ca invitat în alte teatre şi companii. Vara dansam pe scene în aer liber, unde se aduna mai toată „lumea bună” a baletului. În 1990 am participat la un concurs la Novi Sad, unde una dintre partenerele mele a luat locul I la seniori, şi așa am intrat într-o Gală cu stele tinere internaţionale precum Vladimir Mahalov, Agnès Letestu, José Martinez.
În 1991 situația politică a început să fie tot mai încărcată, în fosta Iugoslavie a început războiul civil, care s-a întins pe câţiva ani şi a dus la destrămarea republicii şi apariția a 6 țări. Am părăsit Splitul cu un autobuz şi am reuşit să ajung la Belgrad, după numeroase controale ale armatei. Am zburat la Bucureşti ca să-mi vizitez familia, dar m-am întors pentru că partenera mea de viaţă – o sârboaică deosebită, tot balerină – mă aştepta acolo.
Am început să mă antrenez la Opera din Belgrad iar după un timp directorul mi-a propus să dansez ca invitat cu prim-balerina lor. Deşi compania era închisă pentru străini, directorul m-a angajat ca prim-solist, iniţial pentru 3 luni. Astăzi situația este diferită, sunt foarte mulți străini, dar eu am fost şi sunt până azi singurul român.
La Belgrad s-a desfăşurat perioada mea cu cele mai înfloritoare realizări pe plan artistic, umbrită de vremuri negre din punct de vedere politico-economic. A fost o perioadă intensă, în care am înșiruit ca mărgăritarele roluri, spectacole și premiere, care mai de care mai provocatoare: Lacul lebedelor, Frumoasa din pădurea adormită, Don Quijote, Învierea, Coppellia, Dama cu camelii, Love divine, Fântâna din Bahcisarai, Romeo şi Julieta (în două montări), La Sylphide, Război și pace, Legenda lui Ohrid, Dr Jekyll and Mr Hyde, Regina Margot, Zorba grecul.
Desire si Aurora, Frumoasa din padurea adormita
Nori negri deasupra scenelor din fosta Iugoslavie
În plină ascensiune artistică a mea, sârbilor le-a fost impus embargo-ul de către Comunitatea Europeană, măsură pe care nici poporul sârb şi nici eu nu am înțeles-o vreodată. În afară de produsele de larg consum, a fost embargo total: artă, cultură, medicină, știință, transport…totul era închis ermetic. Nu aveam voie să participăm la turnee sau festivaluri în străinătate și să ne prezentăm ca fiind Baletul Național din Belgrad. Am dansat totuşi la Beijing în Giselle, dar în program eu eram trecut ca fiind român de la Baletul din București iar partenera mea Milica Biejlic era prezentată ca făcând parte din Baletul Rus de la Moscova. Un timp, împreună cu alte două perechi, am făcut turnee ca trupă, sub numele „Open Road”, cu sediul la Moscova. În acest fel am putut dansa în Argentina, Liban, Grecia sau Rusia. În schimb, la Opera din Belgrad puteau fi invitaţi pedagogi, coregrafi sau balerini străini.
Am petrecut mulți ani ca invitat al teatrelor din Novi Sad și Skopje unde, pe lângă repertoriul clasic am dansat Carmen, Bolero, Balul cadeţilor, Coppelia. Despre cariera mea ar fi mai legitim să vorbească alții, nu eu.
În 2009 am hotărât că era timpul să mă retrag definitiv, întrucât de câţiva ani dansam doar neoclasic. Îmi pare rău că nu am avut ocazia să dansez coregrafiile moderne create de Kylián, Lightfoot sau Sayfert după ce s-a încheiat cariera mea. Din 2004 sunt pedagog al baletului Operei din Belgrad, unde am montat și câteva divertismente din opere.
În 1997 fusese reînnoit Lacul lebedelor al celui mai mare coregraf din fosta Iugoslavie, Dimitrije Paric. Cum partenera mea nu-şi dorea să danseze şi versiunea nouă, directorul mi-a cerut să găsesc o alta. Primul meu gând a zburat către acasă, ştiam că baletul de la București venise la Belgrad ultima dată în anii ’70 cu Romeo și Julieta. La recomandarea Floricăi Stănescu, fosta mea parteneră de la examenul de bacalaureat, pe-atunci solistă a Operei Române, am invitat-o pe prim-balerina Corina Dumitrescu. Pentru public și pentru ansamblul nostru a fost dragoste la prima vedere, astfel că am dansat apoi împreună câțiva ani buni Frumoasa din pădurea adormită și Giselle.
Impreuna cu maestrul Vladimir Vasiliev, dupa premiera cu Don Quijote
În cadrul baletului Operei din Belgrad am avut frecvent invitaţi de seamă, printre care Roberto Bolle (Scala din Milano), Agnès Letestu și José Martinez (Opera din Paris), Andrey Uvarov, Nadejda Graceva, Tatiana Cernobrovkina (de la teatre din Moscova), Maia Mahkateli (Baletul Naţional Olandez) şi, foarte des în ultimii ani, Svetlana Zaharova (Scala din Milano). Între 2007-2009 am fost profesor de dans clasic și repertoriu la Şcoala de balet de stat din Belgrad, dar am ales să mă dedic pedagogiei la baletul Operei din Belgrad, unde lucrez cu soliști tineri, dar și cu ansamblul. În 2007 am fost asistentul maestrului Vladimir Vasiliev la montarea sa cu Don Quijote, care se dansează şi astăzi.
Dansând printre bombe şi urmele lor
Nu pot trece peste faptul că timp de 87 de zile ale anului 1999 am trăit în frică și teroare, în mijlocul bombardamentelor NATO. Bombele cădeau începând cu lăsarea serii. În acele zile dansam în miezul zilei, la ora 15.00, pentru ca toată lumea să poată ajunge acasă în siguranță mai târziu. Odată cu venirea întunericului, sirenele începeau să sune și anunțau un nou bombardament. Datorită așezării Belgradului (între două râuri, Dunărea și Sava), acesta este dominat de poduri. Bombardamentele vizau în special podurile, scopul lor fiind sfărâmarea în bucărți a Orașului Alb. A fost o perioadă cumplită, dar am încercat cu toții să ne comportăm normal.
Pe 24 aprilie a fost bombardată clădirea Radio-Televiziunii naționale iar eu locuiam la circa 100 de metri. Au evacuat imediat zona din cauza fumului și a pericolului clădirii de a fi o nouă țintă. Am petrecut câteva ore bune departe de oraș, în mașină. Într-un moment de luciditate am realizat că a doua zi dansam Love divine pe muzica lui de Falla şi Şeherezada și am plecat din nou spre oraș, unde am fost găzduit împreună cu partenera mea de viață de niște prieteni care locuiau departe de centru. După două zile ne-am întors acasă și am aflat că în urma bombardamentului Televiziunii muriseră 17 angajați. Cred că toate cele întâmplate atunci au dus la reticența generației mele (și a jumătate din populația sârbă) de a adera la NATO și Uniunea Europeană.
Constantin Tesea si Corina Dumitrescu
Din anul 2000 baletul Operei din Belgrad a început să-și deschidă din ce în ce mai des drumurile spre străinătate și a plecat în țări mai apropiate sau mai îndepărtate: Belgia, Olanda, Ungaria, Mexic, Columbia, Brazilia, Italia, Egipt. Nu demult, a fost la Madrid și Moscova.
După o carieră împlinită rămân doar gândurile bune
Eu sunt foarte mulțumit de ce am reușit să realizez, de cariera mea și de faptul că sunt respectat ca artist și nu numai. Am primit toate premiile posibile ale teatrului, ale țării și ale Asociației balerinilor. Ba chiar și dublă-cetățenie, ceea ce e foarte rar la sârbi.
Mulțumesc tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea carierei mele, de la București la Belgrad, cu precădere pedagogilor și coregrafilor care au lucrat cu mine. Mi-aș dori mult ca baletul bucureștean să vină ca invitat la Belgrad și baletul sârb să danseze pe scena bucureșteană…”
