Krista Sandu, artistă, profesoară, coregraf: „Dansul este pentru mine o cauză și un efect al faptului că sunt!”

by Mihaela Moldoveanu

Dansul e terapie! Învățăm acest lucru de la Krista Sandu:”Dansează, exprimă-ți toate emoțiile, activează-ți toate simțurile! Deși sunt convinsă că la final starea fizică și psihică va fi mai bună, chiar dacă nu va fi așa, măcar vei dormi ca un bebeluș!”.

Ce îndemn și ce promisiune! Cine nu și-ar dori să doarmă ca un bebeluș din nou?! Eu una aș vrea. Și m-aș bucura ca mai mulți adulți să învețe să danseze, să-și lase corpul să se exprime prin dans. Visez și eu ca părinții și copiii să poată dansa împreună. Ce apropiere, ce cunoaștere, ce intimitate s-ar crea între ei.

Krista Sandu – artistă, dansatoare, profesoară și visătoare

Încă nu am văzut-o pe Krista Sandu dansând pe scenă, doar în înregistrările de pe internet. Care te ajută să-ți faci o idee despre un om. La fel ca și interviurile. Și uneori, prin răspunsuri, unii oameni sunt ei înșiși, fără ascunzișuri. Și ce bucurie când cineva ți se arată cu sinceritate.

Fără teamă. Krista Sandu, artistă, dansatoare, profesoară, visătoare. Visează o lume în care oamenii sunt mai mult. Și fără să știe, prin cuvintele ei, ne inspiră pe toți să visăm o astfel de lume. Fie și pentru câteva minute, cât durează lectura acestui interviu. 

 

Krista Sandu: ”Cea mai frumoasă parte a izolării e reîntoarcerea la tine”

– Anul acesta ați sărbătorit Ziua Internațională a Dansului pe facebook, cu prietenii și elevii. Cum a fost această experiență?

Celebrarea efectivă nu a fost pe Facebook ci acasă, în fața laptopului și a telefonului. Am considerat corect să aleg haine de gală sau de „duminică”, cum ar spune bunica și am înregistrat câteva ore de improvizație în căutarea sensului, jucându-mă cu idei precum: sărbătoare, pasiune, frumusețe, trăire, emoție, Terpsihore, dans. Apoi l-am dăruit prietenilor pe Facebook pentru a sărbători împreună.

A fost neașteptat de frumoasă această experiență. În primul rând pentru că a fost ceva nou. Am fost împreună și totuși separați. Am sărbătorit dansând cu mine apoi dansând cu elevii mei. A fost o zi spectaculoasă care s-a încheiat cu un pahar de vin și filmul documentar despre viața și cariera coregrafului Ohad Naharin. De fapt. a fost o zi spectacol, aș putea spune, și m-am bucurat din plin de implicarea mea în acest frumos spectacol.

Citește și “Top 10 cele mai bune filme despre balet. Merită să le vedeți pe toate”

– Cum ați sărbătorit anul trecut această zi?

Tind să cred că sărbătoresc această zi a dansului de fiecare dată când sunt în sala de dans, în teatru, la o repetiție sau la o simplă improvizație imaginată în sufrageria mea călduroasă. Anul trecut, îmi aduc aminte că am început dansând împreună cu sora mea geamănă, apoi a urmat o sedință foto în natură alături de chitarele tatalui meu, sub direcțiunile clare ale mamei mele și ale viitorului meu soț. Suntem o familie cu idei multe, păreri multe, viziuni multe, cu tendința de implicare totală în orice moment cu iz artistic.

– Într-o listă imaginară a izolării, ce ați trece la plusuri? Dar la minusuri?

Cea mai frumoasă parte a izolarii este reîntoarcerea la tine. Artistul, pentru a crea, trebuie să fie în permanentă conexiune cu mediul înconjurător, să se adapteze și să vorbească prin el despre frământările și trăirile celorlalți. Însă fără o cunoaștere a sinelui, consider că manifestarea și creația artistică este imposibilă oricât de pronunțată este relația cu ceilalți. Asta mi-a dăruit mie personal izolarea.

Am realizat că în fuga pe care o trăiam zi de zi, câteodată am uitat de mine. Acum, deși activitățile mele sunt în mare parte aceleași, am câștigat mult timp pe care îl pierdeam în trafic, pe care l-am folosit pentru mine, cu mine. Un alt plus ar fi că ne forțează să păstrăm vie capacitatea de adaptare. Astfel, am început cursurile online cu elevii mei din prima săptămână, iar până în momentul respectiv mărturisesc că nu am folosit niciodată camera web încorporată laptopului.

Citește și “Profesori de dans clasic în vremea pandemiei. Cum ne adaptăm”

De asemenea trebuie să menționez bucuria spectacolelor sau filmelor de teatru și dans care și-au deschis porțile în mediul virtual. Arta a devenit astfel accesibilă și celor care în mod normal ajung chiar și la ora 21:00 acasă și cu părere de rău ratează mare parte din spectacole.

Unul din principalele minusuri ale izolarii este distanța față de familie și prieteni, cu alte cuvinte îmbrățișarea și zâmbetele privite fără ecrane intermediare. Am o relație specială cu parinții și cu sora mea, și chiar dacă timpul nu ne permitea nici înainte să stăm împreună prea mult timp, aveam totuși un ritual de a ne întâlni obligatoriu măcar la două săptămâni la masă pentru a discuta, a râde cu poftă dar mai ales pentru a petrece timp prețios împreună.

Un alt minus este, cel puțin în domeniul meu, lupta cu spațiul, această limitare spațială ne poate inspira în creații minimaliste și organice, însă în dans spațiul este un element extrem de important, care oferă corpului libertate în mișcare și gândului modalități noi de explorare.

“M-am bucurat de faptul că arta s-a mutat online”

– Cum a fost relația cu internetul acum?

În izolare, dansăm cu noi, cu gândurile, cu visele noastre. Internetul a fost o modalitate de informare și de comunicare încă din perioada adolescenței. Însă în această izolare s-a amplificat comunicarea prin video call, atât în legătură cu familia și cu prietenii cât și în cea cu colegii și elevii.

Citește și “Balerinii de la Teatrul Bolşoi continuă repetițiile acasă, în vremea pandemiei de coronavirus. Video inedit”

Am descoperit aplicații și programe noi, am reușit chiar să învăț baza unor programe de montaj video. M-am bucurat de asemenea mult mai mult de faptul că arta s-a mutat online, vizionând tot ce am putut în materie de filme/ piese de teatru cu tematica dans.

– Ce fac elevii dumneavoastră? Cum a fost experiența cursurilor online?

Râd cu ei în legătură cu faptul că abdomenele lor nu vor fi niciodată mai bine lucrate decât acum. Limitați fiind de lipsa spațiului, am ocazia să lucrez forța musculară, tehnica de dans contemporan și detalii pe care de multe ori în sala de dans nu avem timp să le studiem în amănunt.

Am bucuria să spun cu mândrie că am elevi care simt că evoluează în această perioadă având timpul necesar să analizeze mai profund temele de la curs, să improvizeze în intimitatea lor, să lucreze cu ei însiși, să citească și să se documenteze. Da, ne vedem la cursurile online zilnic.

Am zile în care stau în fața calculatorului cu ei până la 6 ore, apoi dedic timp documentării și căutării materialelor necesare astfel încât ei să aibă material coregrafic de vizionat în permanență. Ne luptam toti, separați și totuși împreună. Nu e ideal dar ne-am adaptat, dansăm cu noi, cu obiectele din jurul nostru, cu gândurile, cu visele, avem tematici speciale în această perioadă. Izolarea aduce în discuție un alt tip de profunzime, entuziasm și dor, care zic eu ne propulsează spre a merge înainte „no matter what”.

 

Două surori gemene și moștenirea sângelui artistic de la părinți

– Pe dumneavoastră ce v-a determinat să alegeți dansul? Când și cum s-a întâmplat, vă amintiți momentul?

Nu m-am gândit niciodată la asta. Când am citit întrebarea dumneavoastră a apărut o imagine cu mine într-un scaun cam mare pentru dimensiunea corpului meu la Opera Națională București, undeva prin clasa a III-a, urmărind spectacolul Lacul Lebedelor. A fost o fuziune de senzații și sentimente. Astazi, raportându-ma la acea imagine cred că a fost prima dată când timpul s-a oprit în loc, am intrat în poveste, eram acaparată total, simțeam ce nu știam că pot simți vreodată privind balerinele-lebede, simțeam emoție.

Parcursul nostru, al meu și al surorii mele gemene, a fost la început o inițiere în arta muzicii și a dansului, părinții noștri venind din aceste domenii (tatăl – muzician-chitarist, în prezent lutier de chitare electrice, mama – coregraf). Asadar până în clasa a VIII-a pianul și baletul au fost parte din viața mea.

Apoi liceul a început cu matematică-informatică la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București. A fost o experiență incredibilă mai ales datorită colegilor și profesorilor, oameni cu totul și cu totul deosebiți. Apoi, în clasa a XI-a, au început să apară gandurile și întrebarea clasică “la ce facultate vrei să intri?”

 

Copilăria, meseria de poștaș și transmiterea mesajelor de dragoste

Nu am renunțat nici o clipă la dans, continuasem sub formă de hobby street-dance-ul, corpul meu căpăta curaj și forță, descoperind încet încet dansul contemporan de care m-am și îndrăgostit. Acela a fost momentul!

În câteva luni urma să mă întorc la Liceul de Coregrafie “Floria Capsali” și ulterior să mă bucur de cei 5 ani extraordinari petrecuți în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, finalizând programele de licență și masterat în domeniul artă teatrală – secția artă coregrafică.

Vezi și “Lista scolilor de balet de stat” 

A fost așadar fluturașul din stomacul îndrăgostitului, factorul declanșator, a fost energia universului care nu m-a lăsat să renunț, sângele artistic moștenit – poate, și bineînțeles susținerea absolută a surorii și a tatălui meu…

A fost nevoie de o rătăcire constructivă pentru a mă regăsi, am plecat hotărâtă la 14 ani, doar ca să mă pot întoarce la ceea ce iubesc. Și asta am stabilit atunci, la 17 ani, într-o zi care părea sa fie o zi oarecare și de fapt era cea care a decis traseul meu și m-a condus la „eu”, cea de astăzi.

– Dacă nu ați fi ales dansul, ce altceva v-ar fi plăcut să faceți?

Cand eram mică voiam “să mă fac poștaș”, să fiu eu cea care transmite mesajele de dragoste dintre îndrăgostiți, apoi am înțeles că mesagerul nu transmite doar mesaje de dragoste și am renunțat la idee.

Dacă ar trebui să aleg altceva decât ceea ce fac astazi probabil ar trebui să fiu alt om. Tot ceea ce sunt astazi este o sumă a evenimentelor, a experiențelor, a ADN-ului, a deciziilor, a greșelilor, a trăirilor mele. Și totuși poate în altă viață am fost cântăreață sau actriță sau avocat sau câine (iubesc câinii).

– În această călătorie imaginară, să poposim și la teatru.  Care este rolul coregrafiei într-o piesă de teatru? Ce înseamnă de fapt mișcarea scenică?

Totul este mișcare. Este o relație de interdependență între teatru și dans. Să joci teatru fără să te miști cred că este imposibil, mi-l imaginez ca un dans executat de un robot. Este nevoie de suflet, de tresăriri, de mimică, de gesturi, de suflu și de viață. Așa cum muzica, lumina și scenografia participă la construcția spectacolului de teatru, la fel și arta coregrafică are bucățica ei, îl întregește.

Nu orice spectacol de teatru necesită un moment coregrafic complex, depinde de viziunea regizorului, însă mișcarea scenică este nelipsită. Aceasta are rolul de a crea climatul natural și expresiv pentru a contura temperamente, personaje, firul narativ sau mesajele. În funcție de viziunea regizorului sau a creatorului, mișcarea scenică și coregrafia au rolul de a îmbogăți actul artistic.

Actorii seamănă cu copiii. Au curajul să se joace, să caute, să descopere

– Când a apărut această atracție către teatru? Și ce anume v-a atras?

Am descoperit teatrul destul de târziu, în primul an la facultate, prin numeroasele colaborări cu colegii de la secția arta actorului, păpuși și regie de teatru. M-a atras și m-a fascinat ceea ce pot construi oamenii împreună. Cred că tocmai diversitatea este fascinantă în teatru, domenii diferite, oameni diferiți, personaje diferite, totul participă la crearea actului artistic capabil să transforme, să bucure, să modifice și să readucă la viață sentimentele privitorului.

În anul II de facultate m-am îndrăgostit pentru a doua oară. De această dată de actorul care îmi este partener de viață până în ziua de astăzi. Colaborările pe care le-am avut și le avem îmi întăresc ideea că artiștii pot crea împreună idei impresionante.

– Ca profesor, ce credeți că e absolut necesar să învețe copiii?

Să simtă. Asta încerc cel mai mult să lucrez cu ei, să simtă și să înțeleagă mișcarea corpului. Să se joace cu propriile emoții, să fie liberi în a le exprima folosindu-se de tehnica studiată pe parcursul anilor. Totul în jurul nostru este mișcare dar dansul nu poate fi doar o înșiruire de mișcări și atât.

Este o artă care transmite, care se naște din creația coregrafului, mișcarea interpreților și sclipirea din ochii privitorilor, este asadar o conlucrare a ideii, a corpului și a simțurilor, în acest aspect stă complexitatea artei coregrafice.

Asta încerc să le inspir elevilor mei, să le descopere pe toate, să înțeleagă și să simtă ceea ce fac pe scenă. În acest domeniu pregătirea este atât fizică cât și intelectuală, îmi încurajez deasemenea elevii să citească, considerând că imaginația, creativitatea dar și înțelegerea profundă vine din cunoaștere.

– E mai greu lucrul cu actorii decât cu copiii?

Este întotdeauna o plăcere și o onoare să lucrez cu actorii. Dintr-un anumit punct de vedere găsesc o mare asemănare între lucrul cu aceștia și lucrul cu copiii. Atât actorii cât și copiii au curajul să se joace, să încerce, să caute, să provoace, să descopere și să cunoască. Curajul lor mă inspiră.

Actorii au experiență în a privi lucrurile și ideile în profunzimea lor, iar copiii cu cât sunt mai mici cu atât au mai multă libertate de exprimare prin dans. Copiilor însă le este greu să înțeleagă conceptele din spatele mișcării. Sunt diferențe majore de abordare însă este absolut firesc să fie așa.

Am avut onoarea sa lucrez cu artiști extraordinari din lumea teatrului și iubesc enorm să fiu parte în creația teatrală și în același timp iubesc să lucrez cu copiii și sper ca implicarea mea în formarea lor ca viitori artiști să fie considerabilă.

„Sunt în cap, nu reușesc să fiu în corp”. Dansul e terapie!

– Țineți și cursuri de teatru dans. Ce vârste au cei care vin la aceste cursuri?

Am ținut cursuri și ateliere de teatru-dans la diferite teatre și școli particulare. Vârsta minimă de înscriere era de 8 ani. Se pot face nenumărate jocuri și ateliere încă de la vârste mai fragede, însă atunci am gândit modulele pentru copii mai mari.

Vezi și “Lista școlilor private de balet”

– Foarte mulți copii vin la cursurile de dans, de balet, de actorie. Dar adulții? Sunt și pentru ei aceste cursuri? Sunt interesați să descopere o nouă exprimare sau sunt mai reticenți?

Categoric sunt mai reticenți. O să auzim în lumea dansului expresia „sunt în cap, nu reușesc să fiu în corp”. Aș putea spune că și dansatorii au zile mai puțin fericite în care corpul lor le este străin, gândesc prea mult și nu reușesc să se conecteze la propriul corp.

Trăim într-o lume a agitației, a haosului și a manifestării poate mai mult interioare și mai puțin prin inter-relaționare. Ne blocăm în propriile gânduri și nu le găsim rezolvare pentru că pierdem conexiuni, ne rătăcim intr-un fel. Sunt adulți care rămân blocați și se adaptează acestor senzații, dar am întâlnit deasemenea adulți cu o nevoie acută de a ieși din propriul confort, de a cunoaște noi modalități de exprimare, care investesc în ei și au bucuria să descopere și să exploreze căi necunoscute.

Dansul este terapie! Dansează, exprimă-ți toate emoțiile, activează-ți toate simțurile! Deși sunt convinsă că la final starea fizică și psihică va fi mai bună, chiar dacă nu va fi așa, măcar vei dormi “ca un bebeluș”.

– Vă definiți ca artist, dansator, profesor, visător. Ce visați? Care e cel mai mare vis legat de dans?

Cred în bine, în pozitiv, în energia care ne leagă și ne dezleagă, cred că putem mai mult, separat și împreună, suntem mai mult și trebuie să căutăm mai mult. Visez la o lume în care oamenii sunt mai profunzi, mai buni, mai liberi, o lume în care oamenii sunt mai mult.

În ceea ce privește lumea dansului, visez ca atitudinea față de artă în general să se schimbe, îmi doresc ca din ce în ce mai mulți tineri să descopere câtă bucurie și pasiune stă în creația artistică și cât de importantă este arta pentru consumatorii ei pentru a nu se pierde, pentru a nu se îndepărta de sentimente și mai ales pentru a descoperi și redescoperi la infinit emoția.

Visez de asemenea la o mai bună susținere a creațiilor coregrafice, îmi doresc scenă, oameni frumoși alături, creatori de frumos care să mă inspire și o companie de dans în care să explorăm și să reușim împreună.

Krista Sandu „Nu a fost deloc ușor să ajung să fac ceea ce îmi doresc!”

– Sunteți unul dintre oamenii fericiți care fac ceea ce își doresc. Ce le-ați spune celor care se tem sau nu au suficient curaj să-și trăiască visul?

Nu a fost deloc ușor să ajung să fac ceea ce îmi doresc, știm cu toții că viața de artist poate avea multe piedici și greutăți, însă important este să nu renunți niciodată.

Le-aș spune celor care se tem, că teama este o emoție care blochează creativitatea și starea de bine, prin urmare primul pas este să îndrăznești și să visezi.

Celor care nu au găsit încă curajul necesar, le-aș spune că performanța într-un anumit domeniu presupune talent, muncă si pasiune – toate împreună. Prin urmare descoperă-ți talentul, fructifică-ți pasiunea și tratează efortul depus pentru a înainta cu mult curaj, seriozitate și curiozitate.

Cred cu tărie că pasiunea este cea mai mare sursă de inspirație, ambiție și creativitate în absolut orice domeniu, nu doar în cel artistic.

– A dansa sau a fi. Ce înseamnă aceste cuvinte pentru dumneavoastră?

Sunt dans și mișcare, și dansul este pentru mine o cauză și un efect al faptului că sunt.

Related Posts

Leave a Comment

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate