În acest articol voi face referire la mai multe tipuri de lacune pe care le întâlnim la balerinii profesioniști sau la dansatorii amatori, ce apoi după absolvirea facultății de coregrafie ajung dansatori profesioniști, însă au mari lipsuri technice.
Voi începe cu dansatorii amatori, deoarece este un subiect destul de delicat și foarte rar discutat în lumea dansului. Aceștia după absolvirea facultății de coregrafie, pot ajunge profesori de dans contemporan sau chiar dans clasic, chiar dacă nu au studiat aproape deloc aceste două discipline. Nu poți preda dans clasic dacă nu ai studiat și aprofundat această materie ani buni de zile, iar dans contemporan nu poți preda dacă nu ai studiat dans clasic și nu ai măcar noțiunile de bază stabile.
Citește și
Importanța studiilor în balet. Părerile unor artiști balerini, profesori și coregrafi.
7 mari coregrafi în istoria baletului mondial, 7 povești de viață de citit
Nu poți preda dans clasic dacă nu ai studiat această materie, iar dans contemporan nu poți preda dacă nu ai studiat dans clasic
Cele două discipline se completează una pe cealaltă, așadar să nu uităm că făra existența dansului clasic nu putea exista dansul contemporan. De multe ori uităm acest aspect și creăm așa numite stiluri de dans contemporan mutante, care din punct de vedere tehnic și estetic nu au nicio legătură cu acesta.
Printre marii coregrafii de dans contemporan îi putem enumera pe Jiri Kylian, Nacho Duato, Martha Graham, Merce Cunningham, William Forsythe etc, iar din punct de vedere ale metodelor de predare ale dansului contemporam, putem face referire la metoda Graham si Cunningham.
Așadar chiar dacă ești dansator amator ce vrea sa urmeze cursurile superioare de dans din cadrul unei facultăți de coregrafie, este absolut necesar să deții un minim bagaj de cunoștiințe ale dansului clasic și apoi ale metodelor de dans contemporan menționate mai sus.
A interpreta o variație nu inseamnă doar însumarea anumitor pași studiați la clasă și apoi redați într-un calup musical
În ceea ce privește lacunele balerinilor profesioniști, mai ales ale viitorilor balerini, pot spune că țin foarte mult de partea teoretică, respectiv înclinația acestora pe care o au asupra studiului istoriei artei și a dansului. A interpreta o variație nu inseamnă doar însumarea anumitor pași studiați la clasă și apoi redați într-un calup musical orchestrat fără niciun fel de bază artistică. Această bază artistică provine din studiul materiilor menționate mai sus.
Nu poți dansa Giselle sau Lacul Lebedelor, dacă nu ai citit libretele acestor balete și istoria lor. Aportul adus de compozitor, motivul creării acestora, gândirea și percepția coregrafului asupra lor etc.
Când Marius Petipa a create coregrafiile marilor balete, acesta ținea foarte mult de o anumită estetică și manieră ce în ziua a fost mutilată, în anumite cazuri într-un mod absolut sinistru, de anumiți profesori, maeștrii de balet sau coregrafi, uitând că absolut toate coregrafiile capodoperelor (La Sylphide, Giselle, Don Quixote, Les Sylphides etc) au fost create cu o anumită estetică, având baza în principiile enumerate de Noverre în scrisorile lui.
Am observat că nici aceste scrisori ale lui Noverre, nu mai sunt de interes pentru tinerii balerini, tratându-le cu total dezinteres, desi acestea ar trebui să reprezinte pentru balerini biblia dansului clasic. Să nu uităm ca Noverre a reformat dansul și a ajutat la evoluția lui până în prezent.
Dacă elevii liceelor de coregrafie nu ar mai ingora partea teoretică a dansului clasic, care contrar altora, este foarte importantă, ar putea evolua mult mai mult profesional și conștientiza că baletul nu este o joacă, nu te poți juca cu propria profesie și nu poți glumi cu propriul corp.
În încheiere fac un apel la profesorii de dans clasic ale căror elevi urmează o academie profesională de balet să tragă un semnal de alarmă asupra acestei probleme și să nu uităm, balerinii nu ar trebui să fie sportivi, aceștia ar trebui să fie artiști și exemplu pentru societate.
