Foto: Dejan DominionArt; Facebook: DominionArt photography; Instagram: deyan_dominionart
Miruna Miciu ar putea spune că, la cei 30 de ani împliniți pe 25 ianuarie 2021, a atins deplina maturitate artistică. A făcut primii pași în balet la 5 ani, iar la 12 ani, pe când era în clasa a VII-a, a început cursurile Liceului de coregrafie Floria Capsali din București. La 16 ani, dansa deja în ansamblul de balet al Operei Naționale din București. Imediat după absolvire a fost acceptată în corpul Baletului de la Paris.
Din 2010, este angajată a Teatrului Național din Zagreb, unde a avut o evoluție constantă în 2016 fiind promovată ca prim-solistă, iar trei ani mai târziu ca dansatoare principală. În tot acest timp, a interpretat numeroase roluri printre care Julieta în Romeo și Julieta, în coregrafia lui Patrice Bart, Odette/Odile în Lacul lebedelor și Klara în Spărgătorul de nuci, ambele în coregrafia lui Vladimir Malakhov. În paralel, Miruna lucrează ca profesor la o școală de balet, și în timpul liber este model pentru artiștii fotografi de profil.
Foto: HNK Zagreb
Ballet Magazine: Miruna, în primul rând “La mulți ani!” pentru ziua ta, care a fost pe 25 ianuarie, și felicitări pentru logodna deasemeni recentă. Ce ți-ai dorit de ziua ta din punct de vedere al carierei?
Miruna Miciu: Mulțumesc pentru urări! Dorința mea cea mai mare din punct de vedere al carierei este să fiu sănătoasă și să am în continuare oportunitatea să lucrez, ca și până acum, cu oameni excepționali, de la care să pot învăța mereu lucruri noi.
Ballet Magazine: De aproape un an, pandemia ne-a schimbat viața tuturor. Cum a fost această perioadă pentru tine, cum te-ai adaptat la noile condiții?
Miruna Miciu: Pentru mine, ca și pentru majoritatea artiștilor presupun, a fost un șoc imens, mai ales că ziua în care s-a impus izolarea în Croația. Atunci ar fi trebuit să dansez în ultimul spectacol cu „Lacul lebedelor” din sezonul respectiv, pentru care am lucrat extrem de mult și pe care multă lume, inclusiv eu, îl aștepta cu nerăbdare. În primele zile am decis să mă odihnesc pentru că, sincer, eram extenuată în momentul respectiv.
Urma să reîncep activitatea, cum se putea, de acasă. Însă noi, în Zagreb, pe lângă pandemie, am avut și nenorocul de a fi loviți de un cutremur dezastruos doar la câteva zile de la începutul izolării. Lucru care, sincer, m-a pus complet într-o stare de vegetare, pentru o perioadă destul de lungă. În mai, am reușit să ne întoarcem în teatru pentru începerea studiilor, bineînțeles, cu toate măsurile necesare pentru siguranța dansatorilor. Însă pentru mine, munca în sala de balet este ca un medicament pentru suflet așa că, în momentul în care m-am întors în teatru, am început să mă simt mult mai bine din punct de vedere psihic.
Citește și
Diana Ionescu: În “Frumoasa din pădurea adormită” m-am simțit prințesă!
Marina Minoiu, Royal Danish Ballet: “Sacrificiul este că sunt departe de familie!”
Ballet Magazine: În ciuda acestei situații neobișnuite, la Teatrul Național din Zagreb au avut loc mai multe premiere, ultima dintre ele fiind un spectacol de balet după celebrul roman Mândrie și prejudecată. Cum a fost reîntâlnirea cu publicul?
Miruna Miciu: Deși totul s-a schimbat din momentul în care virusul a ajuns în țară, am avut norocul de a reuși să evităm cât mai mult posibil infectarea. Repetițiile s-au desfășurat în mod normal, a fost foarte plăcut ca măcar în orele petrecute în teatru să ne simțim ca înainte, însă a fost destul de șocant, la început, când am văzut doar jumătate de sală plină, iar spectatorii prezenți aveau fața acoperită. Deși era o imagine tulburătoare, asta nu m-a demoralizat deloc. Sincer, pentru mine nu este nicio diferență dacă în sală sunt peste 1000 de spectatori sau este doar o singură persoană, deoarece dansez pentru plăcerea mea și pentru a le da șansa spectatorilor să simtă ce simt și eu în acel moment.
Ballet Magazine: Primul angajament internațional a fost la Paris. Cum ai ajuns acolo? Povestește-ne puțin despre acea experiență.
Miruna Miciu: Da, baletul parizian a fost prima mea șansă de a lucra în străinătate și a fost una excepțională, pentru că este o companie formată special pentru turnee, așa că am avut șansa să călătoresc extrem de mult, să dansez pe mai multe scene, să interpretez diverse roluri în condiții diferite și să cunosc mulți oameni extrem de frumoși.
Știam de această companie de ceva timp, însă nu am aplicat niciodată din cauză că eram încă în liceu. Când am avut prima șansă, am trimis CV-ul și am avut norocul să fiu acceptată. A fost o perioadă scurtă, de 2 luni, însă foarte intensă și m-am bucurat de fiecare moment petrecut cu acea companie.
Ballet Magazine: De aproape 11 ani, ești membră a Teatrului Național din Zagreb. De ce Croația?
Miruna Miciu: Pe lângă Baletul Parizian, am trimis CV-ul în mai multe locuri. Dintotdeauna mi-am dorit să lucrez în străinătate. Teatrul Național din Zagreb a fost prima companie care mi-a răspuns și m-a invitat la o audiție. După ce am terminat turneul din Franța, am venit la Zagreb pentru probă și am fost imediat acceptată. M-am alăturat companiei câteva luni mai târziu pentru că la momentul respectiv eram încă angajată a Operei Naționale din București.
Când am ajuns la Zagreb, nu plănuiam să stau mai mult de un an, deoarece am vrut să experimentez cât mai multe companii pentru a vedea ce mi se potrivește cel mai bine. Am început să dansez din ce în ce mai mult și nu am avut motive solide pentru a schimba compania. Într-adevăr, au fost momente în care am vrut să plec, dar cumva, de fiecare dată când mă hotăram, se întâmpla ceva important din punct de vedere al carierei, fie accidentări, fie promovări.
Ballet Magazine: Care sunt rolurile tale de suflet? Există vreo coregrafie pe care ai vrea să dansezi dar nu ai avut încă ocazia?
Miruna Miciu: Deși am avut ocazia să lucrez cu nume grele ale baletului și să dansez roluri absolut incredibile pentru care sunt extrem de recunoscătoare, sunt două roluri pe care mi le-am dorit dintotdeauna și nu am avut ocazia să le dansez. Unul este rolul Tatianei din spectacolul Onegin în coregrafia lui John Cranko, iar al doilea este Marguerite Gautier din spectacolul Dama cu camelii, în coregrafia lui John Neumeier, muzica Frederic Chopin, care este unul dintre compozitorii mei preferați.
Ambele roluri sunt foarte complexe și extrem de delicate, totul este absolut perfect echilibrat, costumele, scenografia, muzica, și, mai ales, mintea ambilor coregrafi și a dansatorilor sunt transpuse în pași extrem de bine gândiți și lucrați. Din experiența celor care au avut ocazia să lucreze și să danseze aceste roluri, am putut să văd un imens progres artistic, fizic și moral, atât pe scenă, cât și în viața de zi cu zi.
Pentru mine, acesta este unul dintre motivele principale pentru care fac ceea ce fac. Dintre rolurile pe care am avut ocazia să le dansez, Julieta va rămâne întotdeauna rolul meu de suflet, poate și pentru că a fost primul rol principal dansat. Complexitatea și detaliile acestui personaj te fac să te îndrăgostești instant de el.
Ballet Magazine: Care este, în opinia ta, secretul unei cariere de succes? Ce pași ar trebui să facă o tânără balerină din România care își dorește să danseze în străinătate?
Miruna Miciu: Sincer, nu pot să spun că există pași care trebuie urmați pentru a-ți asigura succesul în carieră, mai ales pentru că totul este extrem de subiectiv iar fiecare balerin are experiențe diferite, șanse diferite și abilități diferite. Un singur lucru pot să spun cu siguranță: fără muncă este imposibil să existe progres pentru a ajunge în top. Iar când spun muncă, nu mă refer doar la munca fizică, ci și la cea psihică, în care te gândești și vizualizezi cum ar trebui să arate și să se simtă mișcarea respectivă, înainte de a o executa. Dacă faci aceleași greșeli de fiecare dată, te extenuezi fizic și nu obții niciun progres.
Un alt lucru care m-a ajutat extrem de mult a fost să mă documentez. De fiecare dată când am dansat un rol nou, m-am informat cât de bine am putut despre spectacolul respectiv, inclusiv în școală, orice aș fi dansat. Am citit cărțile, am căutat cât mai multe videoclipuri cu balerini care au dansat acele roluri, ca să pot să iau de la ei ce mi s-ar fi potrivit și să găsesc cea mai bună soluție pentru mine ca dansator.
Cea mai prețioasă perioadă pentru a-mi atinge potențialul au fost orele petrecute la repetiții, unde am avut ocazia să încerc diferite căi de a executa o mișcare și să mă exprim în cel mai frumos și plăcut mod atunci când sunt pe scenă.
Foto: Petar Glebov – Pixsell; www.vecernji.hr
Ballet Magazine: Știm cu toții că viața de balerină nu este una ușoară. Dieta, antrenamentele, disciplina pe care le presupune o carieră de dansatoare te fac să îți atingi limitele fizice și psihice. Am citit că ai avut la un moment dat o cumpănă, când cariera ta a fost pusă sub semnul întrebării din cauza accidentărilor. Ce s-a întâmplat și cum ai reușit să te recuperezi și să mergi mai departe?
Miruna Miciu: În cariera de balerin, pe lângă efortul fizic intens, trebuie să ai un psihic extrem de puternic, iar, din păcate, în lumea baletului nu se dă mare importanță acestui aspect. Pe lângă faptul că există foarte multe nedreptăți și multe alte lucruri mărunte care, împreună, pot fi extrem de demoralizante, accidentările sunt cei mai mari „monștri” pentru balerini și atleți în general.
Din nefericire, am avut 2 accidentări majore la genunchi. Prima, la 19 ani, chiar înainte să mă alătur Teatrului din Zagreb. Am avut o ruptură de ligament încrucișat, care a necesitat operație și 4 luni de recuperare pentru a reîncepe activitatea. A doua, la 22 de ani, exact aceeași accidentare, ruptură de ligament încrucișat la același genunchi, plus ruptură de menisc și cartilagii distruse. Această accidentare m-a ținut departe de sala de balet pentru aproape 2 ani, iar la finalul recuperării am mai suferit 4 operații.
A fost o perioadă extrem de dificilă pentru că de fiecare dată când încercam să mă întorc, ceva era în neregulă și aveam nevoie de o nouă operație. A trebuit să o iau de la zero de 5 ori în total și să învăț să merg normal de fiecare dată. Ajunsesem chiar să am mari semne de întrebare dacă o să mai dansez vreodată. Am avut o baftă imensă cu niște oameni excepționali care m-au ajutat, de la doctorul chirurg până la diverși fizioterapeuți, care au făcut tot posibilul să mă pot întoarce în sala de balet, deși la un moment dat chiar și ei au ajuns să spună că nu mai am nicio șansă să dansez.
Am avut momente de slăbiciune, când am simțit că nu mai am puterea să o iau de la capăt, însă părinții mei, care au fost întotdeauna cei mai mari suporteri ai carierei mele, mi-au spus să mai încerc o ultimă dată, pentru ca măcar așa să știu că am făcut totul posibilul și nu am nimic de pierdut. Și acea ultimă dată, cu extrem de multă muncă, perseverență și tărie psihică, m-a adus înapoi în sala de balet, apoi pe scenă și așa au venit și primele roluri principale, până în momentul în care am ajuns să fiu promovată în poziția pe care orice balerin își dorește să ajungă. Iar pentru asta voi fi întotdeauna recunoscătoare, pentru toată experiența și, mai ales, pentru oamenii care m-au ajutat și au crezut în mine.
Ballet Magazine: Colaborezi cu studioul DanzArt, unde ai susținut un curs de balet chiar la începutul acestui an. Îți place să predai, să împărtășești din experiența și cunoștințele tale unor tinere talente?
Miruna Miciu: Da, DanzArt este un studio de balet pentru care am foarte mult respect pentru profesionalismul lor și le sunt recunoscătoare deoarece, prin invitația lor, mi-au dat șansa să lucrez la o altă pasiune a mea, predatul. Am petrecut extrem de mult timp în cariera mea gândind fiecare tip de mișcare, prin studiu și din coregrafiile pe care le-am dansat, pentru a găsi logica și motivul pentru care sunt executate într-un anume fel, mai ales prin prisma sănătății. Ador să am oportunitatea să împărtășesc toate aceste cunoștințe la care încă lucrez și să descopăr noi căi de comunicare și de învațare.
Ballet Magazine: În timpul liber, lucrezi ca model. Care sunt cele mai frumoase experiențe pe care le-ai avut în acest domeniu?
Miruna Miciu: Deși am foarte puțin liber, pe lângă pictat, îmi place foarte mult să lucrez și să ajut diverși fotografi fiind modelul lor. Pe lângă fotografiile excepționale de care am parte, îmi place faptul că, de fiecare dată, descopăr și învăț lucruri noi în afara sălii de balet, despre un alt domeniu al artei pentru care am foarte mult respect, fotografia. Cel mai mult mă bucură însă să cunosc oameni noi, să lucrez cu ei și să îi descopăr în cea mai onestă postură, făcând ceea ce iubesc.
Foto: Marko Vucenik; Facebook: Marko Vučenik ; Instagram: marko_vucenik_
Ballet Magazine: În final, aș vrea să știu dacă te gândești să te întorci în România ca dansatoare sau ca profesoară de balet?
Miruna Miciu: Având în vedere că abia am împlinit 30 de ani, ca dansatoare aș fi extrem de onorată să am șansa să dansez în România și, mai ales, la București, în special pentru părinții mei, care nu m-au mai văzut dansând de aproape 10 ani. Să lucrez ca balerină nu cred că mai am ocazia, deoarece puținii ani pe care îi mai am de dansat, aș prefera să îi petrec aici, unde am deja o bază și unde am reușit să contruiesc tot ce am construit. Ca profesoară de balet niciodată nu spun nu, deoarece viața este atât de imprevizibilă încât prefer să păstrez toate ușile deschise.
