Foto: Nicu Cherciu, Opera Națională Română Cluj-Napoca
Potrivit comunicatului Ministerului Culturiii, vestea bună este că de la 1 iunie 2021, operatorii culturali vor avea un cadru legal unitar pentru a-și putea desfășura activitatea. Condițiile în care spectacolele se vor putea desfășura, atât în interior cât și în spații exterioare, diferă semnificativ de la un tip de scenariu la altul!
Astfel, aflate încă la stadiul de “propunere”, măsurile Ministerului Culturii sunt suficient de cuprinzătoare pentru a acoperi cât mai multe posibile situații! În același timp însă, pentru fiecare dintre cele două scenarii aplicabile fiecăreia dintre variantele de derulare din punct de vedere al spațiului, cadrul legal este suficient de complex pentru a ridica și numeroase semne de întrebare.
Citește și
Lovită de pandemie, Opera Națională București se pregătește de revenirea la o oarecare normalitate
Se poate trăi fără cultură? Care este rolul pe care-l vom da culturii în societatea românescă!
Ansamblul de măsuri, construit pe baza legislației și a recomandărilor autorităților publice din România, va fi analizat de către Ministerul Sănătății și de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU). Setul de măsuri a fost elaborat în urma discuțiilor din cadrul grupului de lucru pentru reluarea activității cu public a sectoarelor cultural-creative, grup inițiat de către Ministerul Culturii cu sprijinul prim-ministrului Florin Cîțu.
Din acest grup au făcut parte asociații și patronate din sectorul cultural-creativ, prin diferiți reprezentanți mandatați în acest sens, dar și specialiști din cadrul Ministerului Sănătății și Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, ministere care și-au manifestat dorința de a lucra împreună pentru a găsi soluții, inclusiv pentru segmentul HoReCa. Expertiza medicală a fost asigurată de către dr. Victor Costache și dr. Cristian Oancea, reprezentanți ai prim-ministrului.
Potrivit documentului în lucru, evenimente cu public vor avea loc respectând 2 tipuri de scenarii atât pentru activităţile desfășurate la exterior, cât şi în interior. Iar organizatorul este cel care trebuie sa aleagă între acestea.
Ministerul transmite în același timp către public invitația de a veni cu propuneri și completări, iar Ballet Magazine Romania va prelua mesajele dumneavoastră pentru a le transmite mai departe!
#IMPLICĂ-TE! Transmite observațiile, comentariile, propunerile și completările tale la acest proiect de act normativ, și Ballet Magazine Romania le va centraliza și le va transmite mai departe!
#IMPLICĂ-TE! Nu lăsa pe alții să decidă fără a-ți spune punctul de vedere! Ballet Magazine Romania va face ca vocea ta să fie auzită!
#IMPLICĂ-TE și scrie-ne pe adresa: balletmagazineromania@gmail.com
Reguli pentru reluarea activităților cultural-creative în spații închise, pe baza legislației și a recomandărilor autorităților publice din România.
Conform documentului de lucru, prin spații închise se înțelege atât spațiul convențional în care se pot desfășura spectacole, concerte, proiecții de film, conferințe etc., cât și spațiul neconvențional, cum ar fi hale industriale, săli de sport, holul sau spațiul larg al unei clădiri, cafenele, restaurant etc.
Persoanele care coordonează fiecare producție sunt responsabile de verificarea modalității de implementare a acestor recomandări, în vederea reducerii impactului riscului de infecție cu SAR-CoV-2, respectând măsurile sanitare generale aplicabile în funcție de specificul activității. Asumarea riscurilor ce revin în urma participării la un eveniment se face de către toți participanții: spectator, artist, furnizor de servicii, lucrător și organizator.
Prin activități culturale se înțelege, fără a se limita la: teatru, dans, concert, film, stand-up comedy sau expoziție, expoziție temporară, târg, workshop, conferință cu caracter cultural sau creativ.
Reguli pentru reluarea activităților cultural-creative în spații închise. Scenariul 1
Organizarea și desfășurarea activităților cultural-creative în spații închise este permisă folosind capacitatea maximă a spațiului respectiv și în condițiile unei rate a incidenței cumulate mai mici de 7,5/1000 de locuitori în localitățile în care se află acestea, dacă toate persoanele care participă la eveniment se încadrează în una dintre situațiile de mai jos:
1 Vaccinare.
Accesul persoanelor se va face în baza Adeverinței de vaccinare, care va atesta încheierea procesului de vaccinare, la 10 zile de la realizarea rapelului. Adeverința se va prezenta împreună cu un act de identitate;
2 Test RT-PCR – SARS-CoV-2 realizat cu maximum 48 de ore înaintea începerii evenimentului;
testare cu un test destinat diagnosticării rapide a virusului SARS-CoV-2.
Accesul în sală se va face doar în baza unui test cu un rezultat negativ, ce va fi realizat în ziua evenimentului;
3 Au trecut prin boală și pot face dovada prezenței anticorpilor printr-un document medical, care nu va fi mai vechi de 90 de zile.
Reguli pentru reluarea activităților cultural-creative în spații închise. Scenariul 2
- a) Organizarea și desfășurarea activităților cultural-creative în spații închise este permisă fără a depăși 2/3 din capacitatea spațiului, dar nu mai mult de 500 de spectatori și în condițiile unei rate a incidenței cumulate mai mici de 3/1000 de locuitori, în localitățile în care se află acestea. Accesul publicului la acest tip de eveniment nu este restricționat de nicio dovadă medicală.
- b) Organizarea și desfășurarea activităților cultural-creative în spații închise este permisă fără a depăși 1/2 din capacitatea spațiului, dar nu mai mult de 300 de spectatori și în condițiile unei rate a incidenței cumulate mai mici de 5/1000 de locuitori, în localitățile în care se află acestea. Accesul publicului la acest tip de eveniment nu este restricționat de nicio dovadă medicală.
- c) Organizarea și desfășurarea activităților cultural-creative în spații închise este permisă fără a depăși 1/3 din capacitatea spațiului, dar nu mai mult de 200 de spectatori și în condițiile unei rate a incidenței cumulate mai mici de 7,5/1000 de locuitori, în localitățile în care se află acestea. Accesul publicului la acest tip de eveniment nu este restricționat de nicio dovadă medicală.
Măsuri și reguli pentru evenimentele/ acțiunile culturale organizate în aer liber
Persoanele care coordonează fiecare eveniment (ex. organizator, director tehnic etc.) ce urmează a avea loc în aer liber sunt responsabile de verificarea modalității de implementare a acestor recomandări, în vederea reducerii impactului riscului de infecție cu SAR-CoV-2 la locul de muncă. Asumarea riscurilor ce revin în urma participării la un eveniment se face de către toți participanții: spectator, artist, furnizor de servicii, lucrător și organizator.
Prin evenimente sau acțiuni culturale se înțelege, fără a se limita la: teatru, dans, concert, proiecție cinematografică, stand-up comedy sau târg, expoziție, expoziție temporară, workshop, conferință cu caracter cultural-creativ.
În funcție de situația epidemiologică generală, de particularitățile regionale și locale, operatorii culturali vor pune în aplicare unul dintre următoarele scenarii:
Măsuri și reguli pentru evenimentele/ acțiunile culturale organizate în aer liber. Scenariul 1
Organizarea și desfășurarea activităților cultural-creative în aer liber este permisă indiferent de numărul de participanți și de condițiile ratei de incidență cumulate în localitățile în care se află acestea, dacă toate persoanele care participă la eveniment se încadrează în una dintre situațiile de mai jos:
- Vaccinare. Accesul persoanelor se va face în baza Adeverinței de vaccinare, care va atesta încheierea procesului de vaccinare, la 10 zile de la realizarea rapelului. Adeverința se va prezenta împreună cu un act de identitate;
- Test RT-PCR – SARS-CoV-2 realizat cu maximum 48 de ore înaintea începerii evenimentului;
- Testare cu un test destinat diagnosticării rapide a virusului SARS-CoV-2. Accesul în sală se va face doar în baza unui test cu un rezultat negativ, ce va fi realizat în ziua evenimentului.
- Au trecut prin boală și pot face dovada prezenței anticorpilor printr-un document medical, care nu va fi mai vechi de 90 de zile.
În cazul în care o acțiune culturală se organizează în Scenariul 1, următoarele măsuri suplimentare sunt aplicabile în completarea măsurilor generale de siguranță sanitară pentru sectorul cultural – creativ:
- Publicul poate participa la eveniment în picioare. Se vor aloca minim 4 mp pentru fiecare persoană;
- Participanții sunt obligați în continuare să poarte mască pe toată durata evenimentului;
- Sala/spațiul poate fi folosit la capacitate maximă, ocupând toate locurile sau în cazul în care participanții vor sta în picioare, se va aloca minim 4 mp pentru fiecare persoană;
- Consumul de băuturi și alimente se va realiza doar în spațiile special amenajate și doar cu respectarea normelor ordinului comun – Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerul Sănătății.
Măsuri și reguli pentru evenimentele/ acțiunile culturale organizate în aer liber. Scenariul 2
- a) Organizarea și desfășurarea activităților cultural-creative în aer liber este permisă fără a depăși numărul de 500 de spectatori și în condițiile unei rate a incidenței cumulate mai mici de 3/1000 de locuitori, în localitățile în care se află acestea.
- b) Organizarea și desfășurarea activităților cultural-creative în aer liber este permisă fără a depăși numărul de 300 de spectatori și în condițiile unei rate a incidenței cumulate mai mici de 7,5/1000 de locuitori, dar mai mare de 3/1000 de locuitori, în localitățile în care se află acestea.
Accesul publicului la acest tip de eveniment nu este restricționat de nicio dovadă medicală.
În cazul în care o acțiune culturală se organizează în Scenariul 2, următoarele măsuri suplimentare sunt aplicabile în completarea măsurilor generale de siguranță sanitară pentru sectorul cultural – creativ:
- spațiul va fi organizat cu locuri de șezut (scaune, bănci, pufuri etc.). Publicul nu poate urmări un spectacol/ concert în picioare;
- personalul va verifica respectarea distanţării în timpul spectacolului;
- referitor la distribuția locurilor (atât online cât și la casele de marcat): se va aloca un scaun liber pe lateral între fiecare spectator. În cazul în care organizatorii amenajează spațiul cu locuri de șezut (scaune, bănci, pufuri etc.), se va aloca 1 m între fiecare spectator. Prin excepţie de la aceste reguli, grupurile de până la 2 persoane și membrii aceleiași familii pot sta împreună;
- în ceea ce privește rândurile: ținând cont de structura de teatru / amfiteatru verticalizată, spectatorii nu stau față în față, ci unii în spatele celorlalți, înlăturând astfel riscul contaminarii directe prin proximitate;
- delimitarea clară a spațiului în care se va desfășura evenimentul;
- consumul de băuturi și alimente se va realiza doar în spațiile special amenajate.