Aproape unanim, creația Lucindei Childs este caracterizată ca fiind minimalistă, deoarece tipul de mișcare din care este compusă coregrafia este restrâns la elemente esențiale: pași, legături de tipul ups, skips, întoarceri scurte, schimbări de direcție, toate executate în perechi sau în grupuri de dansatori, folosind un procedeu de lucru pe care artista îl numește dubbeling. Deși acest tip de mișcare pare simplu la prima vedere, în realitate el implică multă coordonare și un efort fizic susținut, fiind nevoie de rezistență mentală și fizică pentru a executa cu precizie mișcările impuse de coregrafă.
În artă, termenul minimalist desemnează un curent care folosește un limbaj redus la elemente esențiale; în dans, el este utilizat pentru a descrie lucrări coregrafice construite pe baza unor mișcări simple, compuse din câțiva pași, dar care se dezvoltă, dând naștere unor compoziții din ce în ce mai complicate.
Citește și
Creațiile minimaliste au drept caracteristică esențială claritatea structurii compoziției coregrafice. Lucrările coregrafice ale artiștilor influentați de curentul minimalist sunt ușor de identificat, deosebindu-se între ele prin tipul de mișcări folosite – firești, pedestre – și geometria simplificată.
În anii 1970, Childs a pășit de la arta conceptuală la minimalism, construindu-și coregrafiile din pattern-uri (tipare/modele) repetitive și permutări, folosind pași de dans simpli, dar recognoscibili, pentru a crea un fel de coregrafie celulară, cumulativă, un fel de balet preistoric, așa cum l-a denumit criticul Arlene Croce[2].
VEZI întreg articolul AICI, în revista de specialitate editată de UNACOR
