Pilates, una dintre cele mai cunoscute şi folosite tehnici de modelare şi întreţinere corporală a fost inventată de culturistul de origine germană, Joseph Pilates, născut în 1883. Foarte pe scurt, pilates-ul este un antrenament modern pentru modelarea armonioasă, care elimină foarte multe dintre acele riscuri asociate altor tipuri de pregătire fizică, pentru persoane cu diferite probleme ale coloanei sau musculaturii. Pe larg însă beneficiile aduse de această formă de pregătire fizică sunt majore și foarte multe ca număr!
Și asta face din pilates nu o modă ci o necesitate evidentă pentru practicanții unor profesii sau hobby-uri solicitante pentru organismul uman, între care se numără practicanții dansului în general, și a dansului clasic (baletului) în mod special.
Vorbim așadar, în principiu, de un antrenament static de tonifiere a musculaturii, având exerciții foarte ușor adaptabile pentru începători, nivel intermediar și pentru cei avansați.
Citește și
Cele mai bune 5 spectacole de balet din toate timpurile, potrivit Ranker.com
Top 10 cele mai bune filme despre balet. Merită să le vedeți pe toate
Top 15 cele mai cunoscute reviste dedicate baletului, din Australia până în Europa
Câteva detalii despre cine poate practica pilates și care sunt beneficiile acestui tip de pregătire
Prin urmare pilates-ul poate aduce o serie de beneficii celor care-l practică, precum creșterea capacității pulmonare, creșterea mobilității și chiar modelarea musculatorii. Dar este adesea folosit cu foarte mare succes și la corectarea anumitor posturi defectuoase și cu rezultate maxime, și la corectarea efectelor unor accidente, utilizându-se practice exerciții asemănătoare celor folosite în kinetoterapie.
Revenind la inventatorul acestui tip de antrenament, Joseph Pilates, el a denumit tehnica sa „Contrology” deoarece, prin aceste exerciții, mintea preia control asupra corpului, considerând-se că sănătatea psihică și fizică sunt în interdependență.
Această perspectivă, respectiv interdependența dintre fizic și psihic, este dealtfel și motivul principal pentru care pilates-ul este atât de potrivit și utilizat de balerini. Puține alte meserii pe această lume au o corelație între cele două planuri, atât de puternică precum baletul!
Atenție însă! Oricine poate practica acest tip de activitate ca o clasă de fitness (aerobic) indiferent de nivelul de pregătire fizică.
Este pilates-ul preferat de balerine? Categoric da! Haideți să vedem și de ce
Ei bine, pilates-ul lucrează foarte bine mușchii stabilizatori, tonifiază musculatura în profunzime, îmbunătățește flexibilitatea articulațiilor, crește capacitatea pulmonară, stimulează oxigenarea creierului și pe cale de consecință conduce la creșterea puterii de concentrare.
De ce este potrivit însă în mod special pentru balerine? Ei bine, este evident că antrenamentele în studiourile de dans sunt esențiale pentru cine face din dans o carieră. Dar balerinele au nevoie de întărirea de ansamblu a întregii structuri fizice într-o cât mai deplină rezonanță cu întărirea concomitentă a structurii psihice. Iar această caracteristică a pilates-ului este una esențială pentru balerine. Mai ales că prin natura meseriei, și deci a eforturilor specifice acesteia, între beneficiile specifice pentru balerini și balerine se numără corectarea posturii, dispariția durerilor lombare, eliminarea tensiunilor musculare și emoționale acumulate și nu în ultimul rând creșterea capacității de coordonare și a elasticității musculaturii.
Un aspect esențial însă pentru fizicul unei balerine, este acela că pilatesul, spre deosebire de alte forme de sport, stimulează creșterea grațioasă a mușchilor în plan longitudinal.
#BallerinasLovePilates! O campanie Pilates Zen Studio dedicată susținerii dezvoltării armonioase a micuțelor balerine în devenire
Pilates Zen Studio se află în avangarda celor care susțin prin urmare ideea dezvoltării armonioase a micuțelor balerine în devenire! Prin hashtagul #BallerinasLovePilates Pilates Zen Studio aduce în prim-plan o campanie începută în urmă cu cinci ani prin care oferă tinerelor balerine în devenire, cu vârsta minimă de 10 ani, de a se antrena în condiții de top, punându-le la dispoziție un pachet promoțional de pregătire de specialitate, cu prețuri speciale. Și totul într-un circuit închis, într-o atmosferă de deplină intimitate (clienta fiind singură în studio când se realizează ședința) care te face astfel să te simți cu adevărat “Zen” – așa cum spune și numele studioului.
Cu o prezență constantă în piață în ciuda dificultăților și provocărilor aduse de pandemie, sau poate chiar în ciuda acestora, Pilates Zen Studio se poate mândri că multe balerine celebre, de diferite vârste, i-au trecut și-i trec pragul.
Astfel, spre exemplu, Marina Minoiu, balerină la Teatrul Regal din Copenhaga – Royal Danish Ballet, nu ratează niciodată studioul când se întoarce în vacanță în România pentru un extra antrenament care să-i aducă mult-doritul echilibru între minte, corp și suflet … și o relaxare bine meritată. Dar pragul studioului a fost trecut și de alte balerine consacrate, precum Francesca Velicu – first artist al corpului English National Ballet, sau Alice Minoiu și Akane Ichii.
Pilates Zen Studio este însă alături și de cele mai multe dintre tinerele balerine talentate ce vin puternic din urmă generație după generație. Pilates Zen Studio a fost așadar martorul ascensiunii și succesului unora dintre numele care vor spune foarte probabil multe în baletul românesc de peste ani! Și dacă ar fi sa dăm doar câteva nume, putem aminti: Carla Isache, Alecsia Lăzărescu, Măriuca Iordache, Oana Didario, Rianna Darla, Ioana Nicolescu, Arianna Obreascu, Bianca Mihai, Adda Roșu, Rebeca Zamfir, Erika Doboș … sau Daria Kimm, ale cărei antrenamente sunt adesea sursă de inspirație pentru alte fete.
Citește și
Interviu cu Ioana Daria Kimm, elevă la Liceul de Coregrafie “Floria Capsali”
Alecsia Maria Lăzărescu – O steluță promițătoare!
Pilates Zen Studio oferă tinerelor balerine din România cele mai bune condiții pentru perfecționare, îmbunătățirea performanței, atingerea obiectivelor și prelungirea carierei
Marc Cassidy, Senior Artist The Australian Ballet, care deține un studio de pilates în Melboroune, spune că pentru dansatorii care petrec cea mai mare parte a timpului în studio, baletul este job-ul lor și, ca orice alt job solicitant, pune la muncă tot corpul. Astfel, tind să se creeze unele dezechilibre. (Din experiența lui, Cassidy spune că a văzut dansatori de balet cu asimetrii). Pilates arată el, le dă spațiul de care au nevoie în afara studioului să se corecteze, să se recreeze și să se reconecteze cu ei înșiși.
Noi ne oprim aici în a mai dezvălui din “secretele” acestei forme de pregătire pentru balerine! Dar, vă propunem să NU ezitați să accesați site-ul WWW.PILATESZENSTUDIO.RO! Avem convingerea că veți găsi acolo mult mai multe detalii și informații interesante pentru a afla de ce tot mai multe balerine aleg Pilates Zen Studio.
Și în încheiere vă propunem mesajul transmis lumii de una dintre cele mai renumite dansatoare ale lumii, Juliet Burnett, care spune: „Pilates is the perfect compliment to my dancing”, invitându-vă să treceți pragul Pilates Zen Studio pentru desăvârșirea antrenamentelor într-un loc în care armonia și starea de bine (fizică și psihică) se împletesc perfect cu motivația!