Într-un timp de pandemie informațională, de propagare calculată a știrilor false sub masca celor mai nobile acțiuni, într-un timp de „aburire digitală“ a minții prin îndreptarea atenției asupra derizoriului sau catastroficului, într-un timp în care preluăm și propagăm semiconștient știrile sau informațiile care ni s-au sugerat/inoculat cândva, sau copiem ad literam ideile altora, din comoditate probabil, iată, îmi propun aici câteva #GândurilePropriiDespreDans.
#gândurilepropriidespredans – Simona Noja-Nebyla. A ajunge să îți întâlnești propriile gânduri este un act temerar
Deci, dacă dăm un hashtag #gândurilepropriidespredans și luăm cu noi firul Ariadnei, putem începe călătoria înspre noi înșine… A ajunge să îți întâlnești propriile gânduri este un act temerar, uneori dureros, alteori distractiv, revelatoriu cu siguranță…Dacă însă reușești să intri dincolo de laboratorul gândurilor, în clarobscurul prin care vine energia primară necesară formării lor, actul tău temerar începe să semene cu o aventură ușor halucinantă.
Și totuși…. Conștientul îl străbați încă pe lumină, la limită cu subconștientul începe să se întunece și când devii complet inconștient… ei bine, bunul simt, într-o instanță, te oprește să spui ce ți se întâmplă, când de fapt, nici tu nu știi… Știința însă, trece peste acest impediment și ne spune că acolo, în întunericul tău biologic inaccesibil cunoașterii conștiente, corpul tău lucrează, adică ființează, manifestandu-se concret, real, în formele sale cele mai primare.
Te afli în zona instinctelor, a reflexelor înnăscute, care te ajută să intri în reacție cu mediul înconjurător și cu propriile cerințe lăuntrice, imperios necesare menținerii vieții.
Citește și : “Teatrul de Balet Sibiu, printre primele opțiuni ale unui dansator profesionist” un articol de Ovidiu Dragoman, Directorul Teatrului de Balet Sibiu
Ajuns aici, cititorul rândurilor de față poate părea derutat. Parcă era vorba de gândurile despre dans, nu-i așa? Nu cumva m-am abătut într-o altă direcție? Ca să-l liniștim, îl asigur că nu m-am abătut cătuși de puțin de la firul Ariadnei, pe care mi l-am propus să-l urmărim. Pentru că în zona instinctuală invocată aici își are sorgintea și instinctul mișcării, simț decisiv pentru continua devenire a omului ca ființă locomotorie și rațional-gânditoare.
SIMONA NOJA-NEBYLA, pe scurt!
Născută în Huedin, este absolventă a Liceului de Artă – secția coregrafie ca sefă de promotie (1986), a Facultății de filologie, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj- Napoca (1994) și doctorand la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj- Napoca din 2018.
Este fondatoarea Fundației culturale „Simona Noja“ Cluj-Napoca, România și, alături de soțul ei Boris Nebyla, fondatoare a Concursului international de balet „European Ballet Grand Prix“ Viena, Austria.
Timp de nouă ani, din 2010 până în 2019 a fost Director al Academiei de balet a Operei de Stat din Viena, și din 2015 organizează Festivalul european al școlilor de balet “Grand Assemblé“ Cluj – Napoca, Romania
#gândurilepropriidespredans. Mișcarea a produs structuri biopshihice pre-cognitive, purtătoare de potențial cognitiv nepus încă în act
Nimic din ce Este nu poate deveni Alceva decât prin mișcare. Și cum mereu și mereu în ființarea corpului uman Ceva a devenit Altceva și înainte de apariția cuvântului, se înțelege că mișcarea a produs structuri biopshihice pre-cognitive, purtătoare de potențial cognitiv nepus încă în act, potențial capabil însă să conducă instinctul comportamental prin experiență repetată la un tipar relativ stabil.
Psihologul elvețian C.G.Jung numește în cercetările sale această experiență acumulată de umanitate în timp, o expresie a inconștientului colectiv și înțelege prin ea o imagine primară intrată în obișnuință, un „arhetip“ cu dat, o deprindere biopsihică de natură să stimuleze apariția de simboluri.
Citește și: “Deconstrucţia spectacolului coregrafic”, un articol de Sergiu Anghel, Director al departamentului Coregrafie al UNATC
Pe când la austriacul Sigmund Freud subconștientul este refulare, un loc al ostracizării înnăbușirilor netrăite, el devine la românul Lucian Blaga (prin „teoria abisală“) o lume apriorică, de sine stătătoare, cu „ale sale dintru ale sale“, un subconștient care își creează o viziune proprie despre spatiu și timp.
Dar mișcarea ca atribut și condiție a existentului în spatiu și timp are o diversitate greu, dar nu imposibil de aproximat. Ori eu, căutând „rădăcinile“ gândului despre dans trebuie să înțeleg ce fel de mișcare este mișcarea-dans și cum ajunge ea din subconștient în conștient, iar de aici în fapte concrete, create de corpul meu în armonie cu gândul și sentimentele trăite de mine.
Simona Noja-Nebyla: Ce fel de mișcare este mișcarea-dans și cum ajunge ea din subconștient în conștient, iar de aici în fapte concrete?
Să ne imaginam pe moment că trăim în spațio-temporalitatea ancestrală a omenirii și suntem atrași în mișcare-dans inoculată în simțurile noastre de mentalul colectiv al grupării din care facem parte. Nu suntem călăuziți de cuvinte, poate doar de interjecții onomatopeice, dar suntem „răsunați“ de imagini prefigurative lăuntrice în timp, eventual de sunete pe care le percepem ca inedite și familiare, pentru că vin dintr-o obișnuință sedimentată în inconștientul individual și colectiv. (Goethe spunea că nu poate răsuna decât ceea ce odată a sunat).
Citește și: “Despre tehnică și interpretare, despre balerini și despre publicul lor”, un articol de Alin Gheorghiu, Coordonator al compartimentului Balet, Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”
Și în această stare de vibrație arhaică ni se deschid orizonturi și câmpuri în care reîntâlnim fărâme uitate din noi, care continuă să danseze și să se bucure. Ele ne invită la dans și în acest dans colectiv, ne întâlnim familia ancestrală, unii cu fețe prietenoase, alții mai puțin, dar toți captivați de călătoria magică.
În această izbucnire de simțuri călăuzită instinctual, cognitivul este mai puțin implicat. Nu se înțelege încă în suficientă măsură pe sine. Aplică legi care aici nu au valabilitate. Se află pe terra incognita. Acceptă cu greu că este depășit și predă ștafeta imaginației. Acolo totul este posibil. Creativitatea se simte atrasă de mister și prin mișcări dansante, înaintează în întuneric și începe să „simtă“ forme, să „audă“ culori, să „miroase“ sunete, să „vădă“ emoție, să „guste“ bucurie.
Intrăm în alt univers. Devenim poate metaforă? (sugestia lui Nietzsche). Simțim ritmul sferelor. Ba chiar deslușim melodii. Sau poate doar dansăm? Totul este atât de poetic… Totul începe să aibă sens…Trăim. Cognitivul, în procesualitatea lui declanșată de cerințele imperative ale ființării ființei începe să se simță acasă, datorită emotiilor care îi „electrifică“ sinapsele lui salvatoare, luminându-l.
Simona Noja-Nebyla: Un dansator mai întâi dansează și mai apoi vorbește
#GândurilePropriiDespreDans ale unui dansator sunt și vor fi mereu legate de mișcare, fiindcă el percepe realitatea dinamic și estetic – din fericire. El mai întâi dansează și mai apoi vorbește, asemeni simbolului arhaic. Dacă după dans cuvântul mai este necesar…Uneori da, uneori nu. Uneori este o mană cerească a nu vorbi.
Dansatorii sunt din acest punct de vedere binecuvântați. (Mai puțin desigur politicienii.) Dansul, stimulând gândirea, are forța de a hotărî în ce direcție să o ia gândul. Dansatorul deține o propriopercepție aparte, își cunoaște spațiul și ritmul interior și îl sincronizează armonios cu spațiul și ritmul exterior astfel încât el știe întotdeauna unde și de ce se află într-un loc anume.
El dansează la fel de bine și după propria melodie și după muzica sferelor. Cunoaștere întrupată. Pentru că dansul este o mostră de (Embodied Cognition), de participare specifică la conștiința umanității din epoca arhaică până la era digitală. Și iată cum, în slow-motion, #GândurilePropriiDespreDans îmi sunt ademenite cu candoare și sfială de emoții (re)trezite din timpuri ancestrale, in care corpul, spiritul și sufletul își trăiau armonios unitatea…
Viena, 17.04.2020
Vezi aici și Ediția de Primăvară, 2020 a revistei Ballet Magazine
