Stația de metrou Eroilor 2 a fost redenumită “Opera Română”, în cinstea Operei Naționale București care a împlinit anul acesta 100 de ani!

Opera Naţională din Bucureşti (ONB) împlineşte anul acesta 100 de ani, Metrorex a redenumit staţia de metrou „Eroilor 2” în „Opera Română”, până la sfârşitul anului.

by Ballet Magazine
Share the NEWS & spread the JOY!

Opera Naţională din Bucureşti transmite că iniţiativa a pornit din ideea ca România să se alinieze marilor capitale europene, unde staţia de metrou poartă numele operei principale din ţara respectivă.

Stația de metrou Eroilor 2 se află chiar lângă Piața Operei, iar cu ocazia acestui eveniment a fost organizată și o conferință de presă la care a luat parte și Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu. Conferința a avut loc începând cu ora 10:45, în fața intrării în actuala stație de metrou „Eroilor 2”, magistrala 5, dinspre Piața Operei, accesul D.

Citește și:

La 100 de ani de la instituționalizare, Opera Națională sărbătorește Ziua Culturii Naționale cu o serie de spectacole ale unor compozitori români

O strategie națională pentru cultură, statutul artistului și proiectul Timișoara Capitală Europeană, trei dintre prioritățile Ministrului Bogdan Gheorghiu

 

Sala Mare a Operei este singura sală de spectacole din Bucureşti care îmbină ambianţa arhitecturală specifică şi posibilităţile tehnice de scenă şi spectacol

Construită între anii 1950-1952 şi inaugurată în 1953, clădirea Operei Naţionale Bucureşti este una dintre cele mai frumoase clădiri din București și chiar din țară, fiind reprezentativă astfel nu doar pentru istoria culturii românești ci și pentru istoria României.

Citește și: Lista instituțiilor culturale naționale 

Clădirea se bucură de o arhitectură somptuoasă, iar Sala Mare a Operei, reprezentativă pentru stilul clădirii Operei, și care este disponibilă spre vizionare în cadrul turului virtual, este singura sală de spectacole din Bucureşti care îmbină ambianţa arhitecturală specifică şi posibilităţile tehnice de scenă şi spectacol de înalt nivel, eleganţa sa fiind unică în capitală.

Sala Mare are o capacitate de 915 locuri şi găzduieşte principalele spectacole de operă şi balet. Foaierul Galben, cu o capacitate de aproximativ 130 persoane, găzduieşte concerte sau recitaluri, dar şi recepţii şi cele două foaiere pentru întâmpinarea publicului folosite şi pentru expoziţii.

Stația de metrou Eroilor 2, cea mai spectaculoasă stație de metrou din București. A fost săpată la o adâncime de 27 m, cât un bloc cu 10 etaje

Prin cupolele mari de sticlă intră lumina naturală la nivelul superior al stației Eroilor 2. Eroilor 2 este cea mai mare şi mai spectaculoasă staţie a metroului din capitala noastră. Are o lungime de 300 de metri, iar adâncimea este impresionantă. Muncitorii au săpat sub caseta de acumulare a Râului Dâmboviţa, la o adâncime de 20 de metri, cam cât un bloc cu 7 etaje.

Pe deasupra ei trec Dâmboviţa şi stația Eroilor1. Pentru că este atât de adâncă, lipseşte scara fixă. În schimb, are cea mai mare scară rulantă din subteranul bucureştean: 34 de metri.

Și finisajele sunt interesante. În interior, spaţiile vor beneficia la nivelul superior de lumină naturală prin cupole mari de sticlă, iar  pe pereţi sunt imprimate poze cu monumentele închinate eroilor României, inclusiv Arcul de Triumf.

Una dintre galeriile pietonale care leagă Eroilor 2 de Eroilor 1 este sub formă de valuri, pe tavan au fost montate mulaje care simbolizează stalactite sau picături de apă, iar stâlpii de protecţie sunt înclinaţi.

Magistrala 5 de metrou are o lungime totală de aproximativ 9,2 km și  zece staţii. Potrivit estimărilor, pe această rută circulă peste 300.000 de călători


Share the NEWS & spread the JOY!

Related Posts

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate