Auzim peste tot de așa numitele „tehnici” de balet. Ce sunt acestea? Ei bine, prin tehnică, publicul larg se referă de fapt, adesea, la metodă. Astfel, spre exemplu, dansul clasic academic nu are decât o tehnică de predare, însă are foarte multe metode de educare, respectiv de „prelucrare” a acesteia.
Una dintre cele mai celebre metode și școli de dans clasic este Vaganova. Aceasta a fost conceput de A. Y. Vaganova în anul 1921, odată cu înființarea Școlii Coregrafice de la Sankt Petersburg.
Vaganova a vrut să creeze această tehnică deoarece cunoștea lacunele din compania de balet a Teatrului Imperial Rus în ceea ce privea pregătirea și educarea balerinilor. Fusese eleva marei prim-balerine Evghenia Sokolova (care studiase la rândul ei cu Ekaterina Vazem, Christian Johansson, Lev Ivanov, Enrico Checcetti, Nikolai Legat și Pavel Gerdt – fondatori ai dansului clasic în Rusia) iar după absolvirea școlii a fost luată, ocrotită și pusă în valoare de Marius Petipa.
Metoda de predare Vaganova
Astfel, sistemul de predare Vaganova nu este altceva decât o sinteză bine aleasă și formată, de-a lungul a 10 ani, a metodelor de balet ale lui Checcetti, Johansson și Legat.
Folosind metoda Vaganova s-au format balerini celebri precum: Rudolf Nureyev, Mikhail Baryshnikov, Galina Ulanova, Maya Plisetskaya, Natalia Dudinskaya, Ninel Kurgapkina, Alla Sizova. Reformatoarea metodei Vaganova a fost Natalia Dudinskaya, care a adus metoda la cerințele baletului din ziua de astăzi.
Mai jos, o să încercăm o scurtă trecere în revistă a școlii de balet franceze după anul 1984, sub conducerea lui Claude Bessy.
Claude Bessy a fost prim-balerină a Operei din Paris, o étoile și un geniu al pedagogiei. După retragerea de pe scena Operei, a devenit profesoară la Școala de Balet a Operei din Paris, mai târziu ajungând directoare a acestei instituții; a reformat toată metodologia și concepția dansului clasic academic.
A realizat acest lucru împreună cu profesori precum Christiane Vaussard, Serge Golovine, Gilbert Meyer și Jacqueline Moreau. Fiecare profesor se concentra pe o anumită arie a dansului clasic sau mai bine zis pe o anumită specializare.
Școala de balet franceză
Christiane Vaussard era maestra virtuozității și a acurateții mișcării. Studiile acesteia erau foarte rapide, fiecare exercițiu se repeta de la 2 până la 4 ori, majoritatea erau executate pe épaulement pentru a crea dansatorului ușurința și „relaxarea” mișcării.
Serge Golovine era profesor de tehnica masculină de dans clasic, să îi zicem metoda „neorusă”, deoarece în orele sale de studii se regăsea termenul de grand allegro. Acesta reușise cu succes să îmbine metoda rusă de dans clasic cu noua ei evoluție. În afară de grand allegro, el avea și exerciții speciale, din păcate multe uitate, de descompunere a turației.
Vezi mai multe despre nașterea și formarea școlii de balet franceze, aici: Ludovic al XIV-lea, primul dansator de balet
Gilbert Meyer, celebrul profesor de batteries, a fost un geniu al săriturilor mici simple și cu batteries; el a fost cel care a descompus săriturile cu batteries și care a creat exerciții speciale pentru buna execuție și dezvoltarea acestora, nu neapărat prin săritură. A pus foarte mare accent pe en dehors și pe celebrul travail du bas de jambe.
Jacqueline Moreau a fost profesoara care dezvolta susținerea en dehors și eleganța mișcării, ceea ce în baletul clasic este foarte important, mai ales în tehnica feminină.
Claude Bessy, părintele tuturor copiilor talentați
Claude Bessy nu era doar profesoara, ci era părintele și sprijinul tuturor copiilor talentați (nu numai din Școala Operei). Preda technica de sărituri, petit allegro și grand allegro; ca și Gilber Meyer, avea o anumită metodă matematică de descompunere a săriturilor, ceea ce se vede la balerine precum Aureélie Dupont, Marie-Agnes Gillot, Marie-Claude Pietragalla, foste étoiles ale Operei din Paris.
Claude Bessy a fost ajutată în reformarea sistemului dansului clasic de către Yvette Chauvirée, un nume răsunător, o balerină de o tehnică, eleganţă și stil ieșite din comun, ceea ce au și făcut-o să devină l’étoile supremă a Operei din Paris.
Vezi interviu: Claude bessy : parcours d’une danseuse étoile
Fiecare elev avea parte de un sistem special, adică dacă ajungea să fie foarte bun la grand allegro și la petit allegro dar nu își putea stăpâni corpul, era mutat de la Serge Golovine la Gilbert Meyer, până când putea executa ambele specializări aproape la fel de bine.
Prin urmare, pentru că nu putem trece prin toate metodele dansului clasic, deoarece sunt extrem de multe, putem trage totuși o concluzie: fiecare metodă are o serie de caracteristici esențiale, care pot fi preluate și transpuse în propria metodă. A fi un profesor bun nu înseamnă neapărat doar a preda foarte bine exercițiile din cărți, ci mai ales a prelua, adapta și transmite tot ce este mai bun de la alți profesori.
