Transpunerea operelor lirice în balet, o tentaţie irezistibilă pentru coregrafii din lumea întreagă

Unele opere sau operete au cunoscut în timp şi (cel puţin) o variantă dansată. Am ales câteva exemple de asemenea prelucrări, prezentând cronologic unele date documentare. Pentru al treilea episod: La traviata – doar spectacolele integrale, căci pas de deux-urile şi dansurile de ansamblu sunt nenumărate.

by Vivia Sandulescu
Share the NEWS & spread the JOY!

Azi putem doar să speculăm asupra motivelor care au determinat transpunerea într-un alt limbaj artistic a unei lucrări lirice consacrate: fie libretul era foarte ofertant şi trezea posibilităţi de translare într-un vocabular cu care coregraful era mai obişnuit să gândească în mod creator; fie coregraful îşi dorea să extragă esenţa poveştii într-o variantă prescurtată; fie reţinea libretul dar folosea cu totul altă muzică; fie, nu în ultimul rând, povestea părea să se preteze unui amestec artistic şi mai complex decât o operă cu inserturi de balet.

Citește și 

Când îi mănâncă în talpă pe coregrafi să transpună pe limba lor operele cântate…

Când îi mănâncă în talpă pe coregrafi să transpună pe limba lor operele lirice

 

Balete inspirate din cărţi sau din operele lirice cu acelaşi titlu

Majoritatea baletelor narative pornesc de la lucrări scrise – romane, nuvele sau povestiri. Este şi cazul unora dintre transpunerile coregrafice de mai jos, care nu folosesc partitura lui Giuseppe Verdi (1853), deşi aceasta era deja demult faimoasă în lumea operei.

Margot Fonteyn si Rudolf Nureyev

1963. Cea mai veche este poate şi cea mai dansată încă la ora actuală. Sir Frederick Ashton s-a inspirat pentru Marguerite and Armand din Dama cu camelii de Alexandre Dumas – fiul (1848) şi alte adaptări ale acesteia, printre care însă şi opera lui Giuseppe Verdi. Baletul, care durează doar o jumătate de oră, a fost montat special pentru Margot Fonteyn şi Rudolf Nureyev la Royal Ballet „Covent Garden”, unde a fost reluat cu o distribuţie nouă abia în 2000, pentru Sylvie Guillem.

Dansat pe lucrarea pentru pian La lugubre gondola (neîntâmplător, căci aceasta povestea moartea lui Richard Wagner la Veneţia) şi Sonata pentru pian în Si bemol minor a lui Franz Liszt, spectacolul a folosit orchestraţia lui Humphrey Searle până în 1968 iar ulterior aranjamentul lui Gordon Jacob.

Într-un decor de o simplitate extremă, sugerând o „colivie aurită”, tragica poveste a celor doi amanţi se încheie cu unul dintre cele mai mişcătoare pas de deux-uri ale lui Ashton, la finalul căruia Marguerite moare în braţele lui Armand.

Vezi aici:

Citește și 

Infernul din spatele scenei! O poveste tristă despre abuzuri, despre fața nevăzută și urâtă a baletului, și un îndemn la curaj

Top 15 cele mai importante reviste internaționale dedicate baletului! Vezi care sunt, și urmărește-le în spațiul virtual! 

De la un balet-rezumat la o reconsiderare de anvergură

Lucia Lacarra si Marlon Dino

1978. Dama cu camelii în coregrafia lui John Neumeier a avut premiera în Germania, la Stuttgart, unde a fost creat pentru Marcia Haydée. La polul opus faţă de Ashton, ca dimensiuni şi amploare a desfăşurării, baletul în trei acte durează aproape trei ore. Este o adaptare directă a romanului lui Dumas şi nu se „înrudeşte” cu Verdi, întrucât foloseşte un colaj din muzica, atât de potrivit romantică, a lui Frédéric Chopin.

Libretul nu urmăreşte îndeaproape romanul, ci pedalează ciclic pe similitudini între Marguerite şi Manon Lescaut (tinerii se întâlnesc de altfel la un spectacol cu Manon Lescaut) iar la final Marguerite moare singură, înainte ca Armand să poată ajunge la ea. Istoria lor devine un teatru în teatru şi prin includerea lojilor de la avanscenă în decor, ceea ce le oferă un punct de vedere exterior sau retrospectiv lui Armand sau tatălui său.

La Teatrul Bolşoi din Moscova baletul a cunoscut o producţie nouă în 2014, cu o senzaţională Svetlana Zaharova în rolul Damei. Must see!

Vezi aici:

Citește și

YAGP Paris 2021! 3 premii pentru 3 balerine La Sylphide și Outstanding Teacher pentru maestra Lorelei Bari

DWC Romanian Qualifier 2021: 60 de burse de studiu acordate tinerilor dansatori. Interviu cu Lorelei Bari, director artistic

 

La traviata, o provocare pentru coregrafii din toate colţurile lumii

1990. Tot trei acte are şi lucrarea coregrafei sud-africane Veronica Paeper, creată iniţial la Capetown şi reluată în 2017 la Joburg Ballet din Johanesburg, de astădată chiar pe muzica lui Verdi reorchestrată. La Traviata – The Ballet s-a bucurat de succes şi a reintrat în repertoriu în stagiunea actuală, după pandemie, incluzând în distribuţie şi prim-solişti de culoare.

Vezi aici:

1994. Dama cu camelii este una dintre cele mai cunoscute lucrări ale coregrafului american Val Caniparoli, creată, ca şi în cazul lui Neumeier, pe un colaj din Frederic Chopin, dar şi lieduri. Montată iniţial pentru Florida Ballet, a fost preluată apoi de mai multe companii de pe continent şi din Europa, printre care Boston Ballet, în 2004 şi Finnish National Opera and Ballet în 2017.

Vezi aici:

2009. Iñaki Urlezaga, fost prim-balerin argentinian, cu o carieră strălucitoare în SUA, la Royal Ballet şi la Het Nationale Ballet din Amsterdam, şi-a creat propria sa companie, Ballet Concierto, în 2000 şi a fost timp de câţiva ani directorul Baletului Naţional din Argentina. A pus în scenă La traviata la Teatrul Coliseo din Buenos Aires, pe când activitatea sa de coregraf căpăta treptat o pondere superioară celei de interpret.

Montarea este una tradiţională, relativ fastuoasă, urmărind aproape literal atât libretul cât şi genul spectacolelor de operă, dar într-o orchestraţie verdiană din care lipsesc vocile. Un spectacol surprinzător de bun pentru un coregraf dintr-o zonă prea puţin cunoscută în Europa, susţinut de dansatori cu o neaşteptată expresivitate dramatică şi uşurinţă în execuţie.

Vezi aici:

2020. Cea mai recentă „adaptare coregrafică” a operei La traviata este poate cea a Ballet Manilla din Indonezia, semnată de directorul artistic al companiei, Lisa Macuja-Elizalde, ca parte a unui double bill. Aici partitura lui Verdi este păstrată cu tot cu voci iar nivelul general al producţiei este unul modest, dar meritoriu pentru un colţ al lumii în care ideea de dans clasic are în general cu totul alte conotaţii.

Vezi aici:

La traviata, la fel de ofertantă pentru coregrafii din spaţiul slav

2015. Pe internet găsim o filmare a baletului La traviata cu Grand Ballet Classique de Moscou (?). Coregrafi: Natalia Kasatkina şi Vladimir Vasiliev, Verdi reorchestrat. Deşi ştim că cel din urmă şi-a exploatat cu folos talentul de coregraf după ce cariera sa de interpret a încetinit odată cu vârsta, spectacolul în două acte e o decepţie – coregrafia e modestă, libretul nu aduce o viziune personală ci accente revuistice iar dansatorii lasă impresia unei companii de turneu formate ad-hoc din absolvenţii mai puţin performanţi ai Academiei de Balet a Teatrului Bolşoi.

Vezi aici:

2018. Krunislav Simič a creat pentru Teatrul Naţional Sârb din Novi Sad baletul în două acte Dama cu camelii, pe un aranjament al muzicii lui Verdi cu note originale, semnat de dirijorul Aleksandar Kojič, care fusese inspirat de orchestraţia lui John Lanchberry pentru varianta coregrafică a Văduvei vesele de Franz Lehar. Libretul, regândit într-un mod mai modern, mai puţin melodramatic, deapănă povestea în flash-back, începând cu amintirile şi remuşcările lui Alfredo, în timp ce lucrurile Margueritei sunt scoase la vânzare.

Vezi aici:

Dama cu camelii în viziuni sau montări româneşti

Bianca Fota si David Trzensiemich

În 1994, Ioan Tugearu a pus în scenă Dama cu camelii pe muzica lui Roman Vlad la Opera Naţională Română Iaşi (împreună cu Pescăruşul după Cehov, cu Mona Moldovanu în rolul Margueritei).

La Bucureşti am avut ocazia să vedem versiunea lui Sir Frederic Ashton pentru o scurtă vreme, în 2015 (într-un coupé cu Simfonia clasică de S.Prokofiev şi Petite Mort în coregrafia lui Jiří Kylián), având ca interpreţi principali pe Bianca Fota/Marina Minoiu alături de David Trzensiemiech/Xander Parish, invitat de la Teatrul Mariinsky, iar la premieră pe Alina Cojocaru, secondată de Robert Enache.

În 2017, Livia Tulbure-Gună a oferit o perspectivă coregrafică inedită la Opera Naţională Română Cluj-Napoca sub titlul Doar M… de la Marguerite, pe muzica lui Călin Ionce (solişti Andreea Jura şi Dan Haja).

Vezi aici:

 


Share the NEWS & spread the JOY!

Related Posts

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate