Beatrice Enea s-a născut în 1964 la București și avea deja drumul pavat cu talent, ambiție și dedicație. A pășit pentru prima dată într-o sală de balet la vârsta de 4 ani. Pasionată de arta mișcării, de frumusețea și grația balerinelor, decide să îmbrățișeze baletul de performanță, absolvind Liceul de Artă ,,George Enescu”, din București, actualul Liceu de Coregrafie “Floria Capsali”, la clasa dnei Marilis Karda.
Beatrice Enea – Scurtă biografie
În anul 1982, Beatrice Enea este angajată în ansamblul de balet al Operei Naționale din București. Datorită pasiunii, talentului și muncii asidue, a fost remarcată și distribuită în roluri importante, devenind solistă, și mai târziu, asistent coregraf.
Beatrice Enea a avut o carieră impresionată pe scena Operei Naționale București. Din repertoriul său, fac parte variații și roluri solistice din balete celebre precum: Giselle, Lacul Lebedelor, Coppelia, Bolero, Don Quijote, Spărgătorul de nuci, Visul unei nopți de vară, Cocoșatul de la Notre-Dame, Frumoasa din pădurea adormită.
Deține o vastă experienţă pedagogică de peste 20 de ani în predarea dansului clasic, fiind o profesoară devotată artei academice.
Beatrice Enea:”Concurența era foarte mare”
Cum ați descoperit baletul? Care erau criteriile de selecție și eliminare în Liceul de Coregrafie și cum se desfășura totul în timpul generației dvs.?
Beatrice Enea: Am descoperit baletul datorită mamei mele, pasionată de această artă. La vârsta de 4 ani, am fost înscrisă la un curs de balet la Centrul Cultural Nicolae Bălcescu din strada 11 Iunie. Ca într-o poveste, după mulți ani, urma să revin în acel loc, ca profesor de balet.
Primii flexibili ai dnei Beatrice Enea
La vârsta de 10 ani, am fost înscrisă și am devenit elevă a Liceului de Coregrafie, îmi aduc aminte că la examen s-au prezentat foarte mulți elevi, deci concurența era foarte mare.
Clădirea Liceului de Coregrafie arăta minunat, asemenea unui castel. Geamurile mari și colorate îi sporeau frumusețea și înfățișarea artistică.
Exemenul la balet era diferit de oricare altul. Elevul se prezenta pentru a i se aprecia posibilitățile cu care l-a înzestrat natura, în așa fel încât să corespundă cerințelor unui viitor dansator.
Aprecierea aptitudinilor se făcea întâi prin observarea aspectului general: înălțime, proporția corpului, frumusețea fizică. Apoi, o profesoară încerca posibilitatea deschiderii, a coup de pied-ului. Ultima probă a fost un mers pe muzică ca să se constate și simțul ritmic.
La începutul trimestrului, profesoara mea de balet de care îmi aduc aminte cu mult drag, dna Magdalena Bălan, cu multă blândețe, ne-a explicat ce aveam de făcut la dansul clasic. Exerciții la sol și la perete pentru deschidere, menținerea ținutei drepte și obținerea mișcării degajate a capului. În programul de specialitate mai aveam ritmică și inițiere muzicală.
Un eveniment așteptat cu emoție erau orele deschise. Cu acest prilej, se putea observa ce progrese am făcut.
“Munca permanentă și dusă cu pasiune, face adesea minuni în această profesie”
Am avut privilegiul în ultimii ani de liceu, să studiez cu profesori de excepție Marilis Karda, Raul Erceanu – duet clasic, Anca Drăgoescu – dans de caracter. Spectacolul de final a fost regizat de maestrul Ion Tugearu. Eu am dansat pas de deux Diana și Acteon.
Stimată doamnă, ați prins poate cea mai frumoasă perioadă în care ați dansat pe scena Operei Naționale București. În ce an ați intrat la Operă? Cum erau condițiile, colegii, producțiile, coregrafii?
Beatrice Enea si Gheorghe Matei “Don Quijote”
Beatrice Enea: La Operă am fost angajată în anul 1982. Condițiile de lucru de atunci nu erau dintre cele mai bune, însă exista altceva, un colectiv unit, respect și bun simț.
Imi aduc aminte că în Sala de pictură a Operei se organizau petreceri de Revelion sau erau sărbătoriți ce care își încheiau activitatea. Se pleca frumos și onorabil după o viață depusă în slujba artei.
Beatrice Enea: “Am avut șansa să lucrez cu minunații maeștrii coregrafi ai acelei perioade, personalități care emanau distincție artistică. Aveau imaginație creatoare de mare valoare și originalitate, dublată de rafinament intelectual”
Maestrul Oleg Danovski, Vasile Marcu, Tilde Urseanu, Alexa Mezincescu, Doina Andronache, Mihaela Atanasiu.
Citește și: Interviu – Doina Andronache: “Făceam totul cu pasiune”
Beatrice Enea – Pas de Quatre
Eu cred că în balet, tot talentul dublat de o muncă fantastică se poate consuma în spațiul creator a cel mult 10 ani. Firește că există și excepții. Atunci dai totul dacă ești pregătit să o faci. Aici intervin pedagogii, maeștrii de balet care te învață cum să te exprimi. Îți oferă chei cu care poți deschide porțile cunoașterii.
Voi rămâne toată viața recunoscătoare celor care mi-au îndrumat pașii pe scena Operei: Ira Stencovșkaia, Raul Erceanu, Alexa Mezincescu, Mihai Babușka, Petruța Almosnino, Rose Marie Both.
Câte spectacole aveați lunar în cadrul Operei Naționale București? Ne puteți enumera câteva titluriale acelor vremuri?
Beatrice Enea: Repetoriul din acele vremuri era bogat. Pot enumera chiar 22 de titluri ale stagiunii ’82-’83. Frumoasa din pădurea adormită, Seară Vieneză, Seară Vivaldi -Wagner – Prokofiev, Lacul Lebedelor, Coppelia, Don Quijote, Seară românească de balet, Giselle, Romeo și Julieta, Prinț și Cerșetor, Crăiasa Zăpezii, Petrică și Lupul, Spărgătorul de nuci, Seherezada, Tricornul, Chipoiniana, Bolero, Carmen, Precauțiuni inutile, Miorița, Cocoșatul de la Notre Dame, La piață, Demoazela Măriuța. În plus, spectacole de divertisment din Opere precum Carmen, Tannhausser, Aida, Liliacul, Evgheni Onegin.
Consider o datorie și o bucurie contribuția viitoarelor generații la bogăția spirituală a baletului românesc
Ce părere aveți despre lumea baletului de astăzi? Mai putem oare compara profesionalismul, respectul, nivelul cu care generațiile mai vechi au făcut artă?
Beatrice Enea: Indiscutabil, nu se compară și îmi pare rău să spun asta. Chiar dacă sunt crescuți în era internetului, unii dintre tineri au deficiențe de comunicare, etică și profesionalism. Sper din toată inima ca cei din generația viitoare să contribuie la bogăția spirituală a baletului românesc. O consider o datorie și o bucurie.
Ați lucrat o perioadă ca profesor de balet. Când și cum ați descoperit această latură?
Beatrice Enea: După un accident nefericit la coloana vertebrală suferit la 33 de ani, am început să mă gândesc și la această latură. Nu toți balerinii pot deveni coregrafi, cum de asemnea, nu pot deveni pedagogi.
Citește și: Diferența dintre un balerin și un profesor de dans clasic
“Este minunat să transmiți copiilor bucuria de a dansa și să le arăți cât de frumoasă este această artă. Că odată gustată picătura din magia dansului, nu mai ai leac. Nodul în gât de la început, este uitat odată cu euforia finalului plin de aplauze”
Un sfat pentru elevii și balerinii de astăzi
Beatrice Enea: Să nu uite că dansul este o artă a comunicării prin gestul perfecțiunii, că pentru a ajunge să creezi acea trecătoare iluzie de sublim, e nevoie de o muncă infernală. Să nu uite că Terpsihora – zeița dansului, nu primește ființe nehotărâte, nedemne de înalta și sacra lor misiune. Să nu uite că lecția de balet începută în anul I, nu are punct terminus. Dansatorul este dator față de el însuși să fie veșnic ucenic, să învețe mereu, să ia de la capăt de sute și sute de ori, aceeași lecție fundamentală.
