Călin Hanţiu, după o carieră de prim-balerin, maestru de balet şi coregraf: „Ca profesor trebuie să poţi dormi liniştit pe pernă”

by Zahariuc Robert

O carieră de excepție, lansată la malul Mării Negre. Pentru un ardelean care şi-a păstrat accentul toată viaţa, pentru maestrul Călin Hanțiu Constanța a fost orașul care l-a făcut cunoscut și totodată punctul de plecare către scenele europene, unde a activat ca prim-balerin şi maestru de balet.

S-a întors la compania de la Pontul Euxin, unde a fost numit Director artistic al Teatrului de Balet „Oleg Danovski” (2000-2004), apoi Director al Companiei de balet a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” (2004-2007) … după ce a profesat timp de 3 ani maestru de balet la Opera din Novi Sad, Serbia şi ca profesor pentru o scurtă perioadă la Institutul Pedagogic de Coregrafie din Belgrad.

A montat coregrafii de succes în străinătate şi acasă, cu precădere miniaturi, dar şi spectacole integrale: Rapsodia albastră, Spărgătorul de nuci, La Fille mal gardée, Scufiţa roşie, Cenuşăreasa… Ca pedagog (licenţiat în Artele spectacolului la Universitatea „Ovidius”) a susţinut cursuri de dans clasic pentru copii pe lângă teatrul constănţean (2010-2015) şi la Danubiu Balet Călăraşi (din 2014), înfiinţat la iniţiativa lui.

Citește și 

Francesca Velicu, English National Ballet: Experiența studiilor la Academia de Stat a Teatrului Balșoi m-a influențat decisiv

Manuel Legris într-un interviu exclusiv pentru Ballet Magazine: „Toate companiile de balet au propria lor istorie și identitate!”

 

Călin Hanțiu, poveste pe scurt: balerin, prim-balerin, maestru de balet şi ulterior director artistic al unui teatru de balet

Totul începe cu „A fost odată…” Cum a început povestea care îl are ca erou principal pe tânărul Călin Hanțiu?

A fost odată un zvăpăiat căruia îi plăcea să danseze acasă, la Căminul Cultural, în grădini de vară, la restaurant, oriunde. Cu cât era mai multă lume, cu atât era mai dezinvolt. O mătuşă care lucra la Liceul de Coregrafie le-a propus alor mei să merg la Cluj. Am reuşit, la o selecţie dintr-o sută de candidaţi din toată ţara. Jucam foarte mult fotbal, aveam genunchii orientaţi cam înăuntru, dar celelalte probe m-au ajutat: aveam ritm, eram slăbuţ etc. Atunci, în ’67, condiţiile erau optime, liceul de specialitate părea un palat…

Cât de lung este drumul pentru a deveni un bun balerin iar mai apoi prim-balerin, maestru de balet şi chiar directorul artistic al unui teatru de balet? Vă întreb pentru că știu că ați traversat într-un timp relativ scurt tot acest minunat și de invidiat parcurs profesional.

Totul a venit de la sine. Talentul m-a percutat în faţă, ca să zic aşa, plus responsabilitatea de a face, de a realiza lucrurile bine. Mi-a trebuit multă ambiţie, dar îmi plăcea, deci nu mi s-a părut o perioadă lungă, simţeam că pot avea o continuitate profesională ierarhică. Atât în ţară cât şi în străinătate eram foarte apreciat.

Au fost două perioade lungi de timp în cariera dumneavoastră când ați decis să lucrați în Occident, în Germania și Italia. Cum v-au influențat destinul artistic aceste experiențe profesionale?

Rampa mea profesională a fost Opera Română din Cluj. Debutasem în roluri solistice – Pas de deux din Giselle, Pas de trois din Lacul lebedelor, Anotimpurile de Vivaldi, un spectacol excepţional al baletului clujean în regia lui Alexandru Schneider, pe care din păcate, nimeni nu a venit de la TVR să-l filmeze.

La compania din Constanţa am venit pregătit în 1979. Eram toţi foarte tineri, ambiţioşi şi dornici să facem turnee. Alături de Oleg Danovski sigur că am progresat, se prindea de mine! Au  urmat debuturi în roluri prime, în baletele Carmen, Spăgătorul de nuci, Frumoasa din pădurea adormită, Giselle, Mandarinul miraculos, Mioriţa, Simfonia a III-a „Enesciana” ş.a.

Aranajamentele de culise m-au făcut după un timp să decid să plec, împreună cu Delia Hanţiu. Am făcut o mişcare foarte inspirată, o adevărată binecuvântare: altă cultură, altă atitudine, altă… altă… altă… de toate. Din punct de vedere profesional a fost excelent, cât şi ca experienţă umană şi pedagogică: Gera, Semper Oper din Dresda, Dessau, Berlinul de Est, Cottbus…

 

Călin Hanțiu: În Italia am lucrat ca pedagog, coregraf şi solist. Am progresat foarte mult în zona pedagogiei alături de compania Rendanno

Dansul clasic este o arta pluridisciplinară, născută în urmă cu câteva sute de ani. În ultimele decenii am văzut reinterpretări moderne ale baletelor romantice şi academice. Ce părere aveţi despre aceste procedee regizorale?

Se pot face astfel de reinterpretări, dar nu oricum, trebuie să ai un simţ al redării pentru public. Nu toate teatrele pot face aşa ceva, e nevoie de tradiţia unui public care să înţeleagă şi să accepte, de o societate deschisă… Vorba lui Danovski:„Ambiţiile sunt o prostie”. Aşa şi este, te vor susţine cei de lângă tine, ceilalţi te vor combate.

Pentru că iubiți și pedagogia baletului, vă propun să discutăm cu și despre profesorul Călin Hanțiu. Până nu demult, baletul începea să fie practicat în școlile vocaționale din clasa a IV-a. În prezent observăm că profesorii din școlile private dar şi din cele de stat au decis să pună bazele baletului la copii de vârste din ce în ce mai mici.  De la ce vârstă consideraţi că este optim să se înceapă studiul baletului?

Pentru hobby de la vârsta de 4 ani, pentru profesionişti ceva mai târziu, dar copiii vor să danseze. De multe ori mă întrebam, oare nu se plictisesc în timp? Aşa că trebuie să găseşti o linie de echilibru pentru cei care vor să facă balet mai devreme. Suntem foarte responsabili de viitorul lor, baletul nu este o joacă. Ca profesor, trebuie să poţi dormi liniştit pe pernă.

 

 

Aveți o metodă preferată de predare? Ma gândesc la metodele consacrate ale şcolilor Vaganova, Bournonville etc.

Cel mai cel stil tot Vaganova rămâne. Am tot respectul pentru Bournonville, dar este copleşitor de greu şi nu cred că-l pot oferi în coregrafie decâ ca studiu scenic. Mi se pare foarte mecanic. Oricum, Bournonville are locul lui binemeritat. Nu trebuie să existe concurenţă, ci doar să fie cunoscut şi apreciat.

În România prezentă avem câteva şcoli vocaționale – licee de coregrafie sau secţii ale unor licee de artă – în câteva mari orașe. Considerați că este suficient numărul lor sau ar trebui suplimentat?

Să ne bucurăm că sunt! Nu contează dacă sunt mai bune sau mai puţin bune, important e că există iar părinţii şi copiii pot alege. Şcolile private au adus în mare parte un beneficiu şcolilor vocaţionale, clar! Sunt şi profesori mai puţin bine pregătiţi, dar aşa se întâmplă totdeauna. Mai rău e când nepriceperea lor se răsfrânge asupra copiilor.

Maestrul Călin Hanțiu: Pentru Ballet Magazine un gând bun, cu bucuria că există. Felicitări!

Ne-ar face o deosebită plăcere să ne amintiţi câte ceva despre oamenii dragi din viața dumneavoastră profesională şi privată.

Profesional, dragii mei clujeni: Adrian Mureşan, Emilian Barteş, Radu Ciucă, Zigmond Francisc, Ioachim Pura, Larisa Şorban, Liana Iancu, Marius Gherghel şi soţia sa, o superbalerină, Constantin Rusu; apoi Inge Berg Peters, Birgit Culberg, Ute Mitreuter, Giuseppe Carbonne, Ludmila Safronova şi bineînţeles Oleg Danovski. Aceşti balerini şi maeştri au avut o importanţă foarte mare în viaţa mea, m-au certificat valoric și le mulţumesc.

Sunteţi de acord cu afirmația „viața = balet”?

Pentru unii aşa e, pentru mine nu. Sunt două lucruri distincte, n-am stat niciodata 8 ore în sala de balet de bunăvoie. Gândirea este o foarte bună metodă de a progresa şi crea.

Un gând pentru cititorii revistei Ballet Magazine?

Pentru Ballet Magazine un gând bun, cu bucuria că există. Felicitări! Nu ştiu cine vă coordoneaza,  dar… fiţi valabili! Baftă!

Related Posts

Leave a Comment

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate