Mihai Claudiu Costache a descoperit baletul la Palatul Copiilor din Ploiești alături de profesorul Robert Zahariuc care, observându-i potențialul, l-a îndrumat din clasa a V-a către Liceul de Coregrafie “Floria Capsali” din București. Pe parcursul liceului s-a remarcat prin talent, dedicare totală și ambiție, obținând premiul I la majoritatea Olimpiadelor Naționale de Coregrafie.
A obținut trei burse la școli din SUA (New York şi Washington) şi Germania
La 14 ani a început pregătirea pentru Festivalul internațional de dans Tanzolymp de la Berlin. În urma participării, a obținut burse de studiu la Basel Ballet School, London National Ballet School și la Academia de Balet din Viena. Totodată, a obținut trei burse pentru școli de vară la New York, ȋn Germania și la Washington.
A ales să plece și să-și termine studiile la Balletschule Theater Basel, unde timp de trei ani a avut parte de o bursă integrală (cazare, masă, asigurare de sănătate și bilete de avion pentru a se întoarce acasă în vacanțe).
După absolvire, a colaborat ca balerin cu American Ballet Theatre , Los Angeles Ballet, iar din 2019 face parte din compania Sarasota Ballet din Forida.
„Am făcut performanță și în săli mici de balet”
– Mihai, ești unul dintre balerinii care au ales străinătatea. Puțini pleacă de la o vârstă fragedă din România. De ce ai plecat și cum te-ai acomodat ca elev la Basel, în Elveția?
– Eu sunt o fire foarte sinceră și de aceea vreau să profit de ocazie ca să mă deschid în fața voastră. De ce am plecat din România sau, mai bine spus, de ce mi-am dorit să plec din școală cât mai repede posibil? Nu pentru că nu evoluam. Nu pentru că nu aveam un profesor care să-mi împărtășească din experiența sa sau să mă învețe tehnica dansului clasic. Voiam efectiv să am un spațiu mai mare unde să mă pot desfășura, să dansez fără frica de a lovi un perete sau pianul.
Citește și: “Top 10 cele mai bune școli de dans din S.U.A.”
Să dau un exemplu: după ceva timp de stat la Basel, m-am întors în România într-o vacanță și, bineînțeles, voiam să rămân în formă. Revenind în sălile de balet de la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali”, chiar și Sala mare – nu exagerez cu nimic – mi s-a părut o cutie cu chibrituri ȋn comparaţie cu sălile din Basel.
Da, am făcut performanță și în săli mici de balet, schimbându-mă împreună cu ceilalți colegi ȋn spatele pianului. Aveam doar 10-15 minute de încălzire, în care trebuia să ne și schimbăm înainte de ora de studii. Știu că acum s-au mai schimbat câteva lucruri în școală, dar tot timpul mi-am dorit mai mult.
„Ce crezi, băiete, că afară sunt câini cu covrigi în coadă?”
Avea doamna Mateescu, prima mea profesoara de balet, o vorbă: „Ce crezi, băiete, că afară sunt câini cu covrigi în coadă?” Nu, afară nu sunt câini cu covrigi în coadă, nu este ușor, poate că trebuie sa muncești de două ori mai mult decât unul de-al lor. Ȋn același timp sunt foarte multe avantaje, sistemul lor de învățământ este diferit. Nu pot să spun că am fost un elev de nota 10, că iubeam toate materiile sau că studiam non-stop. Dar chiar dacă nu erai tu concentrat 100%, profesorii aveau un mod de a preda sau de a dezvolta anumite subiecte care îți treazeau interesul.
Erau foarte multe subiecte pe care le folosești efectiv în viața de zi cu zi. Lucram la proiecte despre cum să ai o viață sănătoasă, cum să-ți gestionezi banii. Un alt subiect foarte important despre care învățam era anatomia corpului. Lucram foarte mult în grupuri, cu videoproiectorul, eram foarte implicați în ceea ce studiam.
Pe partea de balet, aveam doi sau trei profesori cu care făceam studii și repetiții săptămânal. Ca să nu mai vorbim de profesorii invitați pentru stagii de o saptămână, două sau chiar trei, care veneau din toată lumea să ne predea diferite tehnici de balet sau dans modern. Când spun din toata lumea, mă refer la Cynthia Harvey (American Ballet Theatre), Stefanie Arndt, care a montat o mică parte din baletul lui William Forsythe In the Middle Somewhat Elevated sau Nanette Glushak (Balanchine).
O şcoală de top ȋţi oferă privilegiul de a studia cu mari personalităţi ale baletului
La vârsta de 16-17 ani, să ai privilegiul de a învăța de la așa personalități ale baletului este wow! Este un plus foarte mare pentru noi, ca viitori balerini, deoarece la 18-19 ani termini școala și trebuie să te angajezi într-o companie.
Odată devenit profesionist, nu foarte multă lume o să mai stea după tine să te învețe sau să te ajute. Așa că, având profesori diferiți deja din școală, viața noastră în companie devine automat mai ușoară, deoarece suntem oarecum obișnuiți cu noi coregrafii și noi tehnici de clasic sau modern.
„Când faci ceea ce-ţi place și mai ales dacă dansezi, nu simţi că e un loc de muncă, chiar dacă eşti epuizat”
-Ce înseamnă pentru tine baletul ca meserie, ce profesori ți-au rămas în suflet și de ce?
– Sincer, de când am ieșit din școală și până astăzi, niciodată nu am simțit că muncesc. Este foarte greu, niciodată nu am să neg asta, să nu mă înțelegeți greșit – sunt zile în care sunt epuizat, dar făcând ceea ce-ți place și mai ales atunci când dansezi, nu se simte ca un loc de muncă!
Poate că aici o să fiu prea sincer, dar cred că asta simţim majoritatea dansatorilor, atunci când avem de învățat o coregrafie nouă sau când maestrul de balet ne corectează și suntem frustrați pentru că nu ne iese chiar așa cum am dori. Am momente când ȋmi spun că nu sunt bun de nimic, fiindcă obișnuiesc să mă compar cu alții mai buni decât mine. Ușor, ușor, chiar dacă încă sunt la începutul carierei mele, căpătând experiență de la an la an, am învățat că fiecare este unic în felul lui. Fiecare are ceva aparte, un coleg face 10 piruete, altul are săritura mai mare, nu putem avea totul mereu.
„Trebuie să știm și când să spunem stop”
Pentru mine fiecare zi este o provocare și cred că fiecare balerin simte asta, doarece lucrăm cu corpul. Încercăm mereu să dăm chiar și mai mult de 100%, dar uneori trebuie să știm și când să spunem stop. Iar dacă noi nu știm când să spunem stop, cu siguranță ne va spune corpul, la fel ca o mașină, ori prin accident, ori rămânând fără benzină.
Ca profesori… nu o s-o pot uita pe prima mea profesoară de dans clasic, doamna Diana Mateescu. Unul și poate cel mai important lucru despre doamna profesor Mateescu este pasiunea pe care o pune în absolut orice face. Seriozitatea, severitatea și energia sa sunt lucruri pe care nu le-am văzut decât la ea.
Citește și: “Interviu cu Alexandru Deneș, Prim-solist al cabaretului Moulin Rouge”
M-a învățat foarte multe privind tehnica baletului clasic și, în general, despre dans. Pe mine m-a inspirat modul ei de a spune lucrurilor pe nume și energia pe care o emană. Există unii oameni pe care pur și simplu nu îi poți uita. Dumneaei este o persoană foarte directă, ori e albă, ori e neagră, adică ori ai executat o variație bine, ori ai făcut-o praf. Nu vă puteți imagina cum mă simțeam când îmi spunea: „Bine, Mihai!”, Polunin era mic copil pe lângă mine!
„Să nu-i uităm pe profesorii care ne-au dat aripi!”
Strictețea și severitatea mi le-a transmis și mie pe parcurs. Sunt foarte sever cu mine ȋnsumi în general, dar mai ales când vine vorba de dans. Ȋmi amintesc cu drag și câteva momente amuzante și vorbe de duh. Spre exemplu, atunci când la ora de studii nu-mi întindeam genunchii sau nu aveam destulă energie, găsea dânsa ceva sa-mi spună: „Costache, trezește-te, că zici că înoți în smoală!” sau „Costache, ești ca un snițel în tigaie, pleosc!”.
Ȋn zilele când mă striga Costache, ceva nu era ȋn regulă. În zilele când mă striga Mihai, însemna ori că variația mi-a ieșit bine, ori ceva bine făcusem eu. Sunt multe lucruri de care îmi amintesc cu drag acum și-mi umplu inima de fericire. Ȋntr-o zi chiar mi-aș dori să stau cu dumneaei la o masă și să povestim despre anii din școală. De fiecare dată când vin în România, mă întâlnesc cu ea şi îi povestesc despre parcursul meu.
Consider că mulți dintre noi ar trebui să o facem și să nu uităm cine ne-a dat aripi. Nu voi ezita niciodată să vorbesc frumos despre doamna Diana Mateescu. Nu cred că-i voi putea mulțumi vreodată îndeajuns pentru tot ce m-a învățat.
Un alt dascăl drag, căruia doresc să-i mulțumesc, este domnul profesor Robert Zahariuc, care m-a îndrumat către performanță, către Liceul de Coregrafie. Fără el, sincer, cred că viitorul meu ar fi fost altfel.
Totodată, le mulțumesc tuturor celor care și-au adus aportul la educația mea, cărămidă cu cărămidă, încă de la început și până acum. Doamnei Director de la Basel Amanda Bennett, doamnei Julie Wherlock, pentru că mi-a oferit bursa de studiu de la Basel; ultimului meu profesor de balet și mentor în același timp, domnul François Petit, pentru toate sfaturile pe care mi le-a oferit pe parcusul ultimului an la Basel.
Sunt un norocos, am întâlnit ȋn timp foarte mulți oameni de la care am avut ce învăța, care mi-au deschis ochii, m-au crescut, m-au educat și m-au ajutat să fiu acolo unde sunt astăzi.
„Ucenic” la American Ballet Theatre Studio Company
-Puțini români ajung la American Ballet Theatre (ABT), una dintre cele mai renumite companii de balet din lume. Cum a fost această experiență pentru tine?
– American Ballet Theatre este într-adevăr una dintre cele mai bune companii din lume. Eu am avut norocul și onoarea de a intra în ABT Studio Company (următorul pas după terminarea școlii). Aveam în majoritatea timpului spectacole separate de cele ale companiei, dar am dansat și cu ABT, de exemplu în spectacolul Spărgătorul de nuci.
ABT este o companie mare, cu peste 100 de dansatori. Sunt foarte stricți când e vorba de muncă, dar în același timp they have fun. Trebuie să recunosc că la început mi-a fost foarte, foarte greu.
Fiind departe de casă și de familie de multă vreme, am zis că New York-ul nu o să fie o mare schimbare pentru mine. Chiar dacă distanța dintre mine și familia mea era mai mare, tot un avion trebuia să iau, nu? Ei bine, nu a fost chiar așa de simplu. Ȋn NY nu o mai aveam pe Amyra Badro (singura colegă româncă, cu care puteam să vorbesc românește în Basel), nu mai eram în școală, acolo unde ne cunoșteam cu toţii.
Ȋmi aduc aminte de prima mea zi în New York: ploua, eu cu trei bagaje imense și doar două mâini, mă chinuiam să ajung de la aeroport la apartamentul unde urma să locuiesc. Eram eu și cu mine însumi, în mijlocul New York-ului. Acum, descurcă-te Mihai!
Am ajuns în Manhattan, la etajul 5, un apartament cum rar am mai vazut, un living imens, o bucătărie imensă. Ȋn apartament (donat de unul dintre sponsorii ABT-ului) mai stăteau înca 4 băieți, dar totul era la superlativ.
„Venise Costache dintr-un sat din comuna Plopu, la New York…”
Nici acum nu-mi vine să cred. Trecând peste asta, mi s-a făcut foame. M-am gândit că trebuie să existe un McDonalds prin preajmă, doar eram în țara fastfood-ului, nu? Ȋntr-un final ajung la un McDonalds să-mi comand de mâncare. Dintr-o dată, văd așa, ușor cu coada ochiului, că se face umbră în partea mea dreaptă. Ȋntorc capul, un mulatru de 2 metri, cu lanțuri de aur la gât, dinți de aur în gură. Scoate dolarii din buzunar și plătește. Ȋn momentul acela am realizat că unul dintre visurile mele s-a îndeplinit. Eram în New York, totul era real ȋn jurul meu, tot ce văzusem prin filme. Da, atunci am realizat că trebuie să muncesc și mai mult.
Am ajuns în sala de studii, în blocul 890 de pe Broadway, acolo unde se nasc talente despre care se vorbește la televizor sau pe internet. Faptul că eram acolo unde Barâşnikov obișnuia să repete mă făcea să dau și mai mult, și mai mult. Așteptările erau mai mari, presiunea și mai mare.
Mi-a fost foarte greu şi fiindcă majoritatea balerinilor se cunoșteau ori din anii precedenți, ori din școală. Dacă nu mă înșel, doar eu și ȋncă o fată eram noii veniți. Bineînțeles că ȋn companie coregrafiile erau deja făcute, cast-uri deja stabilite, așa că eu ce trebuia să fac? Să învăț aproape toate rolurile pentru cazul în care, Doamne ferește, cineva se accidenta sau nu mai putea să danseze – așa intram şi eu în coregrafia respectivă.
„Trebuie să fii mereu pregătit, gata să intri ȋn locul altcuiva”
S-a întâmplat de foarte multe ori să dansez în locul altcuiva, fără să fi fost anunțat din timp. Dar eu trebuia mereu să fiu pregătit, ca să fac o impresie bună noilor mei directori, nu? Nu e chiar ușor să fii mereu gata să intri pe scenă sau să faci parte din a doua distribuție. Dar asta trebuie să facem mereu, asta ne este meseria.
Americanii nu sunt o nație foarte sinceră. Totul este împachetat în foiță de aur, fie că e de bine sau de rău. Niciodată nu o să vezi un american să vina la tine să-ți spună: măi, ești nebun / nu-mi place de tine / ieși afară. Ȋncepe cu „ești foarte frumos dar… nu prea îmi place de tine…”. Din păcate se întâlnește des falsitatea, dar am învățat ȋn felul ăsta că sinceritatea nu câștigă ȋntotdeauna. Câteodată, în anumite situații, e ok să-ți împachetezi cuvintele…chiar și în foiță de aur.
Orașul, mirosul orașului, oamenii, mâncarea, mașinile de pompieri sau salvările extra gălăgioase, claxoanele, agitația, nebunia, totul este diferit în New York. A fost o schimbare foarte mare pentru mine, dar am avut numai de învățat.
ABT m-a învățat foarte multe lucruri în privința baletului clasic. Pot să spun că mi-a schimbat viziunea despre cum să privim oamenii, cum să îi abordăm.
Se spune că dacă reziști trei luni în New York, poţi rezista o viață întreagă în orice alt colț al lumii. Așa cum am povestit, la început mi-a fost greu, dar aș da orice să mă întorc înapoi în NY și să trăiesc viața de acolo.
Căldura infernală din timpul verii, frigul și zăpada mare de pe străzi din timpul iernii, luminițele care se văd noaptea de pe Brooklin Bridge, Central Park-ul imens, sunt câteva lucruri care te fac să iubești acest oraș.
Se spune că dacă reziști trei luni în New York, poţi rezista o viață întreagă în orice alt colț al lumii. Așa cum am povestit, la început mi-a fost greu, dar aș da orice să mă întorc înapoi în NY și să trăiesc viața de acolo.
Izolarea, ȋntre neclarităţi politice şi avantaje locale
-Cum faci față actualei situații când, din cauza riscului răspândirii virusului COVID-19, suntem nevoiți să stăm mai mult în case? Cum reușești să te menții în formă? Care este situația în Florida? Ce se întâmplă acum cu Sarasota Ballet?
– Această situație pe mine mă afectează în primul rând pentru că, dacă vin acasă în România, există riscul de a nu mă putea întoarce. Nu se știe clar ce va fi în viitor și e posibil ca Trump să nu mă mai lase sa mă întorc în America. Pot spune că sunt un caz fericit: ȋn compania Sarasota Ballet s-a anulat continuarea sezonului la jumatatea lunii martie, deşi spectacole aveam până la sfârșitul lui aprilie dar, cu toate astea, directorul nostru a decis să ne plătească până la sfârșitul contractului.
Acum suntem în așteptarea șomajului și stăm acasă. Eu încerc să investesc în mine în perioada asta, să folosesc acest timp pentru mine. Ȋncerc să mă mențin în formă cât pot, fac măcar de 4-5 ori pe săptămână o bară, ținându-mă de ușa de la balcon. Fac exerciții fizice cu greutatea corpului meu, îmi fac timp pentru citit și pentru filme.
Încerc să-mi găsesc activități noi în fiecare zi sau talente ascunse. De exemplu, am descoperit o mini-pasiune de a tunde! Nevoit fiind, a trebuit să mă tund singur şi mi-a ieșit decent. Așa că mi-am zis să mă perfecționez și să fac din asta un job part-time. Când totul va reveni la normal, poate îmi deschid un mic business! Glumesc…
Situația din Florida nu este la fel de critică precum la NY, de exemplu. Eu stau într-un oraș mai mic. Aici nu a fost nevoie de permisiune sau vreo hârtie pentru a ieși din casă, așa cum a fost în România. Printre măsurile luate în primă fază au fost închiderea plajelor, a frizeriilor, a restaurantelor, mall-urilor. Din data de 11 mai ȋnsă, lucurile au intrat ușor în normalitate. Plajele au început să se deschidă, frizeriile la fel. Sper ca lucrurile să fie mai bine de la zi la zi.
Compania Sarasota Ballet din Florida urma să efectueze un turneu la Boston și unul la New York la sfârșitul lunii iulie. Din păcate, ambele s-au anulat.
Citește și: “Balerinii de la Teatrul Bolșoi continuă repetițiile acasă, în vremea pandemiei de coronavirus”
-Ce părere ai despre apariția unei reviste de balet și în România?
– Mi se pare o idee foarte bună. Cred că avem nevoie de o astfel de revistă, pentru a face și mai cunoscută arta baletului. Fiecare mică poveste din spatele scenei și a acestei meserii merită aflată.
– Ȋți dorim succes, răbdare să treci cu bine peste acest moment și să revii din nou pe scenă cu bucurie!
