Costache Mihai Claudiu și-a împlinit visul de a dansa în America

by Sena Vladoiu

Costache Mihai Claudiu a reușit să-și împlinească visul de a dansa in America. 

Costache Mihai Claudiu a descoperit baletul la Palatul Copiilor din Ploiești, alături de profesorul Robert Zahariuc care, observând potențialul, l-a îndrumat din clasa a V a, către Liceul de Coregrafie “Floria Capsali”, București.  În parcursul Liceului, se diferențiază prin talent, dedicare totală și ambiție, obținând premiul I la majoritatea Olimpiadelor Naționale de Coregrafie.

 

Costache Mihai Claudiu a obținut 3 burse la școlile din New York, Germania și Washington

La 14, ani începe pregătirea pentru participarea în cadrul festivalului internațional de dans Tanzolymp, din Berlin, Germania. În urma participării, obține burse de studiu la Basel Ballet School, London National Ballet School și la Academia de balet din Viena. Totodată, obține 3 burse pentru școli de vară în New York, Germania și Washington.

A ales să plece și să-și termine studiile la Ballettschule Theater Basel, unde timp de 3 ani, a avut parte de o bursă integrală de studiu (cazare, masă, asigurare de sănătate și bilete de avion pentru a se întoarce acasă, în vacanțe)

A colaborat ca balerin cu American Ballet Theatre, Los Angeles Ballet, iar din 2019, face parte din compania Sarasota Ballet, Forida.

“Am făcut performanță chiar și în sălile mici de balet”

Mihai, ești unul dintre balerinii care a ales străinătatea. Puțini pleacă de la o vârstă fragedă din România. De ce ai plecat și cum te-ai acomodat ca elev la Basel?

Costache Mihai Claudiu: Eu sunt o fire foarte sinceră și de aceea vreau să profit de ocazie să mă deschid în fața voastră. De ce am plecat din România sau mai bine spus, de ce mi-am dorit să plec din școală cât mai repede posibil?  Nu pentru că nu evoluam. Nu pentru că nu aveam un profesor care să-mi împărtășească din experiența sa sau să mă învețe tehnica dansului clasic. Voiam să am efectiv un spațiu mai mare unde să mă pot desfășura! Să dansez fără frica de a lovi un perete… sau pianul.

Citește și: Top 10 cele mai bune școli de dans din S.U.A în 2019-2020

Să dau un exemplu, după ceva timp de stat în Basel, m-am întors în România într-o vacanță și bineînțeles, voiam să rămân în formă. Revenind în salile de balet de la Liceul de coregrafie “Floria Capsali”, chiar și în sala „mare”, nu vă exagerez cu nimic, cutia cu chibrituri mi se pare prea mare comparând și simțind diferența dintre sălile din Basel și sălile de la Floria Capsali.

Da, am făcut performanță chiar și în sălile mici de balet, schimbându-mă împreună cu ceilalți colegi dupa pian. Aveam doar 10 /15 minute de încălzire în care trebuia să ne și schimbăm înainte de ora de studii. Acum știu că s-au mai schimbat câteva lucruri în școală, dar tot timpul mi-am dorit mai mult.

Avea doamna Mateescu (prima mea profesoara de balet) o vorba: „Ce crezi baiete, ca în afară sunt câini cu covrigi în coada?”

Nu, în afară nu sunt câini cu covrigi în coadă, nu este ușor, poate că trebuie sa muncești de două ori mai mult decât unul de-al „lor”. In același timp, sunt foarte multe avantaje, sistemul lor de învățare este diferit. Nu pot să spun că am fost un elev de nota 10, că iubeam toate materiile sau că studiam non-stop.

“Chiar dacă nu erai tu concentrat 100%, profesorii aveau un mod sau dezvoltau anumite subiecte care îți treazeau interesul.” 

Erau foarte multe subiecte pe care efectiv le folosești în viața de zi cu zi. Lucram la foarte multe proiecte despre cum să ai o viață sănătoasă, cum să-ți gestionezi banii. Un alt subiect foarte important despre care învățam -ANATOMIA CORPULUI . Lucram foarte mult în grupuri cu video proiectorul, eram foarte implicați în ceea ce studiam.

Pe partea de balet, aveam doi sau trei profesori de balet cu care făceam studii și repetiții săptămânal. Să nu mai vorbim de profesorii invitați pentru stagii de o saptămână – două sau poate trei, care veneau din toată lumea să ne predea diferite tehnici de balet sau dans modern.

Când spun din toata lumea, mă refer la Cynthia Harvey (American Ballet Theatre), Stefanie Arndt a venit și a montat o mică parte din baletul lui William Forsythe „Somewhat elevated”,  sau Nanette Glushak (Balanchine).

“La vârsta de 16-17 ani să ai privilegiul de a învăța de la așa personalități ale baletului, este wow. Este un plus foarte mare pentru noi ca viitori balerini, deoarece  la 18-19 ani, termini școala și trebuie să te angajezi într-o companie.” 

Când intri ca profesionist într-o companie, nu foarte multă lume o sa mai stea după tine să te învețe sau să te ajute. Așa că, având diferiți profesori deja din școală, viața noastră în companie devine automat mai ușoară, deoarece suntem oarecum obișnuiți cu noi coregrafii și noi tehnici de clasic sau modern.

               

“Sunt zile în care sunt epuizat, dar făcând ceea ce-ți place și mai ales, dansând, pentru mine nu se simte ca un loc de muncă”

Ce înseamnă pentru tine baletul ca meserie și ce profesori ți-au rămas în suflet și de ce?

Costache Mihai Claudiu: Sincer, de când am ieșit din școală și până astăzi, niciodată nu am simțit că muncesc. Este foarte greu, niciodată nu am sa neg asta, să nu mă înțelegeți greșit, sunt zile în care sunt epuizat, dar făcând ceea ce-ți place și mai ales, dansând, pentru mine nu se simte ca un loc de muncă.

Poate că aici o să fiu prea sincer, dar cred că asta simt majoritatea dansatorilor atunci când avem de învățat o coregrafie nouă. Sau atunci când un maestru de balet ne corectează și suntem poate uneori frustrați pentru că nu ne iese chiar așa cum ne-am dori noi.

Am momente când spun că nu sunt bun de nimic, obișnuiam să mă compar cu alții mai buni decât mine. Ușor, ușor chiar dacă încă sunt la începutul carierei mele, de la an la an, căpătând experiență, am învățat că fiecare este unic în felul lui. Fiecare are ceva aparte, un coleg face 10 piruete, altul are săritura mare, nu putem avea totul mereu.

Costache Mihai Claudiu: “Pentru mine fiecare zi este o provocare și cred că fiecare balerin simte asta doarece lucrăm cu corpul. Încercăm mereu să dăm chiar și mai mult de 100%, dar uneori trebuie să știm și când să spunem stop”

Și dacă noi nu știm când să spunem stop, cu siguranță ne va spune corpul, la fel ca o mașină, ori prin accident, ori prin a rămâne fără benzină.

Ca profesori… nu o să pot uita de primul meu profesor de dans clasic – doamna Diana Mateescu.  Unul și poate cel mai important lucru despre doamna profesor  Mateescu este pasiunea pe care o pune în absolut orice lucru pe care îl face. Seriozitatea, severitatea și energia pe care o are, nu am vazut-o decât la ea.

Citește și “Interviu cu Alexandru Deneș, Prim-solist al cabaretului Moulin Rouge”

Este un om care pe mine m-a învățat și mi-a spus direct foarte multe privind tehnica baletului clasic și în general, despre dans.  Analizându-i comportamentul, modul de a spune lucrurilor pe nume și energia pe care o emană, pe mine m-a inspirat foarte mult. Uneori există anumiți oameni pe care pur și simplu, nu îi poți uita. Dânsa este o persoană foarte directă, ori e albă, ori e neagră. Adica ori ai executat o variație bine, ori ai făcut-o praf!

“Nu vă puteți imagina cum mă simțeam când îmi spunea: „Bine, Mihai!” (Polunin era mic copil pe langa mine).”

Nu a uitat-o pe profesoara care “i-a dat aripi”

Această strictețe și severitate mi-a transmis-o și mie pe parcurs. Sunt foarte sever cu mine în general, dar mai ales cand vine vorba de dans. Imi amintesc cu drag și câteva momente amuzante și vorbe de duh.

Spre exemplu, atunci când eram la ora de studii și nu-mi întindeam genunchii sau poate nu aveam foarte multă energie în ziua respectivă, găsea dânsa ceva sa-mi spună:

„Costache, trezește-te că zici că înoți în smoala”  „Costache, ești exact ca un snițel în tigaie, plosc”.

In zilele când mă striga Costache, ceva nu era chiar bine. În zilele când mă striga Mihai, însemna ori că variația mi-a ieșit bine, ori ceva bine am făcut eu. Sunt multe lucruri de care îmi amintesc cu drag acum și-mi umplu inima de fericire. Intr-o zi chiar mi-aș dori să stau cu dânsa la o masă și să povestim despre anii din școală. De fiecare dată când vin cand vin în România, mă întâlnesc cu dânsa să îi povestesc despre parcursul meu. Consider că mulți dintre noi ar trebui să o facem și să nu uitam cine ne-a dat aripi. 

Nu voi ezita niciodată să vorbesc frumos despre dna Diana Mateescu. Nu cred că-i voi putea mulțumi vreodată îndeajuns, pentru tot ce m-a învățat. Un alt profesor drag căruia doresc să-i mulțumesc, este dl. profesor Zahariuc Robert care m-a îndurmat către performanță, la Liceul de Coregrafie. Fără el, sincer, cred că viitorul meu poate ar fi fost altfel.

Totodată, le mulțumesc tuturor celor care și-au adus aportul la educația mea, cărămidă cu cărămidă, încă de la început și până acum. Dna Director de la Basel, Amanda Bennett, dna Julie Wherlock pentru că mi-a oferit bursa de studiu de la Basel. Ultimului meu profesor de balet și mentor în același timp, dl Francois Petit, pentru toate sfaturile pe care mi le-a oferit pe parcusul ultimului an din Basel.

Sunt un norocos, am întâlnit foarte mulți oameni pe parcursul anilor de la care am avut ce învăța, mi-au deschis ochii, m-au crescut, m-au educat și m-au ajutat să fiu unde sunt astăzi!

Puțini români ajung la American Ballet Theatre (ABT), una dintre cele mai renumite companii de balet din lume. Cum a fost această experiență pentru tine?  

Vis american împlinit

Costache Mihai Claudiu: American Ballet Theatre este într-adevăr una dintre cele mai bune companii din lume. Eu am avut norocul și onoarea de a intra în ABT Studio Company (următorul pas dupa terminarea școlii). Noi aveam în majoritatea timpului spectacole separate decat cele ale companiei, dar am dansat și cu ABT. Un exemplu ar fi spectacolul Spărgătorul de nuci.

ABT este o companie foarte mare, cu foarte mulți dansatori, peste 100 de dansatori în companie. Sunt foarte stricți când vine vorba de muncă, dar în același timp they have fun. Trebuie să recunosc că la început mi-a fost foarte, foarte greu.

Fiind departe de casă și de familie de foarte multă vreme, am zis că New York-ul nu o să fie o mare schimbare pentru mine. Chiar dacă distanța între mine și familia mea era mai mare, tot un avion trebuia să iau, nu?
Ei bine, nu a fost chiar așa de simplu. In NY nu o mai aveam pe Amyra (singura colegă româncă, cu care puteam să vorbesc românește în Basel), nu mai eram în școală – acolo unde toți ne cunoșteam unii pe alții.

 

“Eram eu și cu mine însumi, în mijlocul New York-ului. Acum, descurcă-te Mihai!”.

Imi aduc aminte prima mea zi în New York, ploua, eu cu trei bagaje imense și doar două mâini. Mă chinuiam să ajung de la aeroport la apartamentul unde urma să locuiesc.

Am ajuns în Manhattan, la etajul 5, un apartament cum rar am mai vazut, un living imens, o bucătărie imensa. In cameră cu mine mai stăteau înca 4 baieți, dar totul era la superlativ (apartamentul era donat de unul dintre sponsorii ABT-ului)

Venise Costache dintr-un sat din Comuna Plopu, la New York. Nici acum nu-mi vine să cred.

Trecând peste asta, mi s-a făcut foame. M-am gândit că trebuie să existe un Mc Donalds prin preajmă, doar sunt în țara fastfood-ului, nu? Intr-un final ajung la un Mc Donalds să-mi comand de mâncare. Dintr-o dată, văd așa ușor cu coada ochiului, că se face umbra în partea mea dreaptă. Intorc capul, un mulatru de 2 metri, lanțuri de aur la gât, dinți de aur în gură. Scoate dolarii din buzunar și plătește.

 In momentul acela, am realizat că unul dintre visurile mele s-a îndeplinit. Eram în New York, totul era real. Tot ce văzusem în jurul meu, văzusem doar prin filme. Da, atunci am realizat că trebuie să muncesc și mai mult.

Vis american împlinit: Ajuns în sala de studii, în blocul 890 Broadway, acolo unde se nasc numai talente despe care se vorbește la televizor sau pe internet, acolo unde Baryshnikov obișnuia să repete, mă făcea să dau și mai mult, și mai mult. Așteptările erau și mai mari, presiunea și mai mare.

Mi-a fost foarte greu, majoritatea se cunoșteau ori din anii precedenți, ori din școală. Dacă nu mă înșel, doar eu și inca o fată, eram noii veniți. Bineînțeles că ei aveau deja coregrafiile făcute, cast-uri deja făcute, așa că eu ce trebuia să fac? Să învâț aproape toate rolurile în cazul în care Doamne ferește, cineva se accidenta sau nu putea să danseze. Așa puteam și eu intra în coregrafia respectivă.

S-a întâmplat de foarte multe ori să dansez în locul altcuiva, nefiind anunțat din timp. Dar eu trebuia mereu să fiu pregătit. Trebuia să fac o impresie bună noilor mei directori, nu? Nu e chiar ușor să fi mereu gata de a intra pe scenă sau parte din a doua distrbuție. Dar asta trebuie să facem mereu, asta ne este meseria.

Americanii nu sunt o nație foarte sinceră. Totul este împachetat mereu în foiță de aur, chiar dacă e de bine sau de rău. Niciodată nu o să vezi un american că o să vina la tine să-ți spună: ești nebun / nu-mi place de tine / ieși afară. Totul începe cu, „ești foarte frumos dar… nu prea îmi place de tine”.

Din păcate se întâlnește des falsitatea, dar nu pot să spun că nu ai și ce învăța din acest lucru. Am învățat că nu mereu sinceritatea câștigă. Câteodată, în anumite situații, e ok să-ți împachetezi cuvintele…chiar și în foiță de aur.

Orașul, mirosul orașului, oamenii, mâncarea, mașinile de pompieri sau salvările extra gălăgioase, claxoanele, agitația, nebunia, totul este diferit în New York. A fost o schimbare foarte mare pentru mine, dar am avut numai de învățat.

ABT m-a învățat foarte multe lucruri în privința baletului clasic. Pot să spun că mi-a schimbat puțin viziunea despre cum să vedem oamenii, dar și cum să îi abordăm.

“Se spune că dacă reziști 3 luni în New York, poti rezista o viață întreagă în orice alt colț al lumii. Așa cum am povestit, la început mi-a fost greu dar aș da orice să mă întorc înapoi în NY și să trăiesc viața de acolo.”

Căldura infernală din timpul verii, frigul și zăpada mare de pe străzi din timpul iernii, luminițele care se văd noaptea de pe Brooklin Bridge, Central Park-ul imens, sunt câteva lucruri care te fac să iubești acest oraș.

 

 

Este un cumul de sentimente. ABT + NY = Vis îndeplinit.

 

 

Cum faci față actualei situații, când din cauza riscului răspândirii virusului COVID-19, suntem nevoiți să stăm mai mult în case? Cum reușești să te menții în formă? Care este situația în Florida? Ce se întâmplă acum cu Sarasota Ballet?  

Costache Mihai Claudiu: Această situație pe mine mă afectează în primul rând la modul că dacă vin acasă în România, există riscul de a nu mă putea întoarce. Nu se știe clar ce va fi în viitor și e posibil ca Trump să nu mă mai lase sa mă întorc în America.

Pot spune că sunt un caz fericit. În compania Sarasota Ballet, s-a anulat continuarea sezonului la jumatatea lunii Martie. Spectacole aveam până la sfârșitul lunii Aprilie.

 

“Cu toate astea, directorul nostru a decis să ne plătească până la sfârșitul contractului!”

Acum suntem în așteptarea șomajului și stăm acasă. Eu încerc să investesc în mine în perioada asta, să folosesc acest timp pentru mine.

Incerc să mă mențin în formă atât cât pot, fac măcar de 4-5 ori pe săptămână o bară, ținându-mă de ușa de la balcon. Fac exerciții fizice cu greutatea corpului meu, îmi fac timp pentru a citi, dar și pentru filme.

Încerc să-mi găsesc activitati noi în fiecare zi sau talente ascunse. De exemplu, am descoperit mini-pasiunea de a tunde. Nevoit fiind, a trebuit să mă tund singur, mi-a ieșit decent. Așa că mi-am zis să mă perfecționez și să fac din asta un job part-time. Când totul va reveni la normal, poate îmi deschid un mic business! Glumesc!!

Costache Mihai Claudiu: “Situația în Florida nu este la fel de critică precum NY, de exemplu. Eu stau într-un oraș mai mic. Aici nu a fost nevoie de permisiune sau vreo hârtie de a ieși din casă, așa cum a fost în România.”

Printre măsurile luate în primă fază, au fost închiderea plajelor, a frizeriilor, a restaurantelor, mall-urilor. Din data de 11 Mai, lucurile au intrat ușor în normalitate. Plajele au început să se deschidă, frizeriile la fel. Sper ca lucrurile să fie mai bine de la zi la zi.

Compania Sarasota Ballet din Florida, urma să efectueze un turneu în Boston și unul la New York la sfârșitul lunii Iulie. Din păcate, ambele turnee s-au anulat.

Citește și: Balerinii de la Teatrul Balshoi continuă repetițiile acasă

Ce părere ai despre apariția unei reviste de balet și în România?

Costache Mihai Claudiu: Mi se pare o idee foarte bună. Cred că avem nevoie de o astfel de revistă, pentru a face și mai cunoscută arta baletului. Fiecare mică poveste din spatele scenei și a acestei meserii, merită aflată.

Iți dorim succes, răbdare să treci cu bine peste acest moment..și să revii din nou pe scenă cu bucurie!

Related Posts

Leave a Comment

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate