„Maestrul stilului academic francez” s-a născut în 1934 la Geneva, în Elveţia, a absolvit Şcoala de balet a Operei din Paris, a fost prim-solist al Operei din Paris, apoi profesor de balet al aceleiaşi instituţii. Cavaler al Legiunii de Onoare, Commandeur des Arts et des Lettres, a fost omagiat în 2021 la împlinirea a 70 de ani în slujba dansului şi al baletului Operei din Paris. La cei aproape 90 de ani ai săi, desfăşoară neobosit o activitate ca profesor de balet invitat la companii şi şcoli din întreaga lume.
În 2002 şi 2005 aţi fost invitat la Liceul de Coregrafie „Floria Capsali” şi la Opera Naţională Bucureşti. Cum a fost? Aţi vizionat şi spectacole de balet?
– România este ţara care m-a primit cu inima cea mai deschisă şi mi-a lăsat amintiri extraordinare. Am predat ore de studii la Liceul „Capsali” şi la ONB pe când compania era condusă de Mihai Babuşka, dar nu-mi amintesc să fi văzut spectacole. Am asistat în schimb la numeroase repetiţii, am fost la concerte. De altfel, pe YouTube încă mai figurează un video de 20 minute de la o asemenea oră.
Citește și
Lista Facultăților și a secțiilor de coregrafie din instituțiile de învățământ superior din România
Cele mai bune 5 spectacole de balet din toate timpurile, potrivit Ranker.com
Ce impresie v-au făcut balerinii români?
Toţi cei pe care i-am cunoscut proveneau din şcoala rusă, deci nu erau o surpriză, aveau calităţile şi specificul şcolii ruse. Ştiu că trimiteaţi toate elementele bune la Leningrad, unde lucrau cu profesori renumiţi, precum Alexandr Puşkin. Mihail Barâşnikov era leton, din Riga, dar erau Grigore Vintilă, care a fost mulţi ani maestru de balet la Teatrul Scala, Sergiu Ştefanschi şi alţii.
G.Mayer, intre R.Nureyev si M.Barasnikov
Aţi cunoscut deopotrivă balerini şi coregrafi. După cum se spune că „orice soldat are în raniţă bastonul de mareşal”, credeţi că orice balerin are potenţial de coregraf?
Balerin şi coregraf sunt două lucruri diferite, dar care pot fi complementare: coregraful e creatorul, dansatorul e interpretul. În istoria baletului avem totuşi câteva personalităţi care au fost şi una şi alta – Serge Lifar, de exemplu, a fost la fel de celebru ca balerin şi în calitate de coregraf – dar în majoritatea cazurilor nu a fost aşa, din diferite motive.
Citește și
6 mari compozitori celebri în istoria muzicii de balet
7 curiozități despre balet care merită a fi împărtășite!
În ce împrejurări l-aţi întâlnit pe Oleg Danovski?
Am fost invitat în juriul Concursului Internaţional de Balet de la Shanghai, primul după Revoluţia culturală din China. Rusia era reprezentată de Vladimir Vasiliev, Ungaria de Ivan Nágy, eu eram din partea Franţei. Pentru România era acest domn, în vârstă şi foarte bolnav (de altfel, a şi murit după vreun an şi jumătate), pentru care am avut multă simpatie. Era un om de mare clasă, care cunoştea perfect dansul. Am aflat atunci că era coregraf, fiindcă la noi, în Occident, nu se ştia despre el. Se simţea că avea o cultură vastă, că era un artist adevărat, după profunzimea felului de a se exprima şi de a fi.
Aţi avut ocazia să vizionaţi balete create de el?
Nu, deloc. Şi îmi pare rău, fiindcă mi s-a spus că era apreciat în Germania, unde foşti dansatori ai săi lucrau în companii de balet. Dar figurează în dicţionarul Larousse de la Danse, chiar şi în cea mai recentă ediţie. (Eu nu, din motive politice: când nu e spaţiu suficient, sunt preferaţi coregrafii de dans contemporan cuiva care menţine tradiţia clasică…)
Oleg Danovski susţinea că nivelul unei companii este dat de ansamblul de balet. Sunteţi de aceeaşi părere?
Da, categoric. Calitatea unei companii depinde mai întâi de cea a corpului de balet, pe care se grefează apoi soliştii. Desigur, e nevoie şi de una şi de alta. Baza e însă ansamblul, apoi se desprind soliştii, care pot proveni şi de altundeva, nu neapărat din aceeaşi şcoală. Azi, în majoritatea companiilor din Franţa sunt dansatori din 15-16 ţări diferite, în Germania la fel. În felul acesta specificitatea şcolilor devine mai puţin evidentă. Se remarcă totuşi imediat cineva care provine din şcolile mari – rusă, franceză, engleză. Dar coregrafii circulă, soliştii la fel, are loc un melanj. De exemplu noi, la Opera din Paris, l-am avut pe rusul Nureyev, care era urmaşul lui Petipa, care era de fapt francez din Marsilia…
Citește și
Gală Extraordinară de Balet de Ziua Mondială a Baletului, la Opera Națională București
Mesaj cu ocazia celebrării #worldballetday2021! Laura Blică-Toader, Director Balet,Opera Națională București
Oleg Danovski a început montând numere de revistă, apoi a creat lucrări moderne, clasice, neoclasice, de inspiraţie folclorică etc. Nu mulţi coregrafi se pot mândri cu o asemenea carte de vizită. Noi românii credem că dacă s-ar fi născut în altă ţară, în Franţa sau în Rusia, să spunem, ar fi fost mai cunoscut pe plan internaţional.
Cred că da. Din câte ştiu a avut probleme la Bucureşti şi de aceea s-a concentrat pe Constanţa. Dacă ar fi rămas în Bucureşti, care e totuşi capitala ţării, poate că lucrurile ar fi stat altfel. Este evident că era polivalent, fiindcă a crea în atâtea genuri diferite nu e la îndemâna oricui. Regret că nu am văzut coregrafii făcute el, ca să-mi pot da seama cum era creatorul faţă de omul pe care l-am întâlnit. Ar fi fost pasionant atât pentru cultura mea personală cât şi pentru istoria dansului.
Companiile de balet din mai multe ţări, inclusiv cea a Operei din Paris, au traversat în ultimii ani perioade de cumpănă. Sunteţi optimist în privinţa viitorului baletului în lume?
Perturbările din companiile de balet se întâmplă oriunde, în orice epocă, din cauza unor personalităţi sau probleme politice, au loc cabale etc – nu e ceva nou. Cred că artistul ar trebui să fie optimist prin definiţie. Eu sunt optimist, deşi dansul este arta cea mai fluctuantă, într-o evoluţie constantă, mai ales din a doua jumătate a secolului trecut.
Sunt de aşteptat lucruri noi în dansul clasic şi pe viitor, dar consider că la baza oricărei exprimări artistice stă academismul. Picasso a avut mai întâi o bază academică! Pe o bază academică se poate construi orice. Ştiu că a existat multă vreme un „război” între dansul clasic şi cel modern, război care a dispărut, genurile pot fi complementare. Ţinând cont de moştenirea academică, pe care trebuie s-o păstrăm cu orice preţ, cred că dansul are înainte încă multe zile frumoase. Tradiţia şi transmiterea sunt primordiale.
Citește și
O strategie națională pentru cultură, statutul artistului și proiectul Timișoara Capitală Europeană, trei dintre prioritățile Ministrului Culturii Bogdan Gheorghiu
Stația de metrou Eroilor 2 a fost redenumită “Opera Română”, în cinstea Operei Naționale București care a împlinit anul acesta 100 de ani!
Sunteţi un adept convins al clasicului…
C.Adrian si L.Chapovaloff, in vizita la G.Mayer
Iubesc toate formele de dans, cu trei condiţii: să existe o tehnică, un vocabular şi o estetică. Când unii se tăvălesc pe jos, nu ştiu ce să facă, scot sunete sau ţipă fiindcă le lipseşte gestica sau o tehnică anume, care să le permită să evolueze… Acum suntem într-o perioadă când vedem de toate, dar şi în istoria baletului au fost vremuri mai faste sau mai puţin faste. Trebuie urmărite lucrările care rezistă după câteva decenii sau măcar zece ani, aşa se vede calitatea unei coregrafii şi a unui coregraf. Să fim optimişti, fiindcă în dansul clasic schimbările se văd şi în 20 de ani.
De peste jumătate de secol, cam de după cel de-al Doilea Război Mondial, s-a produs o evoluţie tehnică şi estetică absolut extraordinară, la care am avut şansa să fiu martor. Priviţi pozele balerinilor, dar în special ale balerinelor din anii ’40-’50 – cu unele excepţii, desigur. Ne uităm azi la filme de pe vremea lui Nureyev şi ne mirăm. Dar trebuie să judecăm dansatorii după epoca lor, nu a noastră. Nijinsky, despre care Cocteau spunea că era „un omuleţ cu părul rar, cu musculatura deformată profesional”, avea un corp inacceptabil azi, dar de cum intra în scenă radia frumuseţe – era magia spectacolului. Să continuăm să sperăm şi vom vedea ce va fi.
Deţineţi un record de longevitate profesională, aţi petrecut deja peste şapte decenii în slujba dansului în general şi a Operei din Paris în special. Este baletul un elixir de viaţă lungă?
Datorez longevitatea carierei sănătăţii mele, am avut acest noroc (să bat în lemn!). Dar când porneşti într-o carieră, depinde de tine cum o urmezi. Ai o predestinare, nişte date native, dar depinde ce faci cu ele. Am văzut adesea copii care ar fi dansat mai mult şi mai bine dacă s-ar fi aflat într-un mediu care să le permită să evolueze, să iasă din cochilie. Cred în importanţa pasiunii, a vivacităţii, a devotamentului faţă de dans. Esenţială e pasiunea, dragostea pe care o investeşti în dans.
