Un articol de prof. univ. dr. Sergiu Anghel, Director al departamentului Coregrafie al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică, I.L.Caragiale, București. Președinte al Senatului Universității de Artă Teatrală și Cinematografică, București.
Scena ”performativă” cum este numită recent – nu fără o intenție de a grăbi local acreditarea prematură a unui gen spectacular (performanceul) – activitatea companiilor de dans din România (după un model importat, desigur) ce realimentează un lung istoric al împrumuturilor în Est dinspre Vestul cultural, privit la noi în ”lumina” principiului improbabil al lui Ex Occidente Lux, – este ruptă în două, clivajul stilistic și publicul aderent fiecărei opțiuni situându-se pe poziții radicale, ireconciliabile și agresiv antagonice.
De o parte a baricadei stau stilurile clasic, neoclasic și modern iar de cealaltă parte ”performance”ul
De o parte a baricadei stau stilurile: clasic, neoclasic și modern – ”tributare” logicii ”spectacolului spectaculos”, atitudinii ”afirmative” la nivelul sensurilor vehiculate, fiind considerate ”conservatoare” în raport cu proteica experimentalismelor și sprijinindu-se pe ”marele public” iar de cealaltă parte se situează ”performance”ul, anglicism care – deși se traduce în limba română prin cuvântul ”spectacol” este conotat local mai degrabă ca fenomen non-spectacular, opus deci ”spectacolului spectaculos” fiind bazat pe o logică interogativ-dubitativă și privit ca ”radical” din perspectivă atitudinală, novator ca stilistică și prizat doar de un public de nișă.
Dihonia dintre cele două lumi are la bază un diferend filosofic: atitudinea față de corp. ”Conservatorilor” li se impută gustul ”vetust” pentru ”corpul frumos”, pentru ”dulcegării”, servilismul atitudinii față de public căruia i se satisface doar superficia retinei fără a-i fi transpersate comoditățile, paseismul scenariilor, absența implicării în realitate iar ”performance”-ului i se impută amatorismul, abolirea tehnicilor specifice dansului, pierderea specificului coregrafic, glisarea delicvescentă către nihilism, non-artă, non-spectacol, indistincția genurilor, etc.
În ”performance”, totul este permis, oricine poate produce sau poate să se producă, oricum
Este drept că furia experimentală a deschis recent o adevărată magistrală pe care circulă vehicule spectaculare hibride, colate, combinate, aglutinate, totul debușând în intersecția lipsită de indicatori a ”instalației”, gen de ”performance” unde totul este permis, unde oricine poate produce sau poate să se producă (ba chiar mima actul reproducerii) oricum. La apogeul unei astfel de atitudini ”revoluționare” putem situa ”spectacolul” de inaugurare a CNDB (Centrul Național al Dansului București), instituție clonată după chipul și asemănarea CNDD (Centre National de la Danse) unde cei doi protagoniști au stat nemișcați în fața publicului timp de…30 de minute, unicul decor fiind un bec aprins, varianta continuată a acestuia fiind un spectacol de o oră în care becul a fost stins tot timpul… Bloody Body, a fost un spectacol invitat dinafara cercului predilect al enoriașilor CNDB …
Citește materialul în întregime în Ballet Magazine, ediția iarnă 2020
