Gabriel Roman, fost solist al Operei Române din Bucureşti: „Nu cred că aş putea trăi fără balet”

by Zahariuc Robert

Bucureştean get-beget, Gabriel Roman a avut o trecere aproape meteorică pe scena Operei din capitală, optând după doar trei ani pentru „ţări mai calde” şi pentru pedagogia dansului clasic. În acest răstimp a interpretat totuşi o serie de roluri care îl anunţau ca pe un balerin de succes, în Spărgătorul de nuci, Giselle, Anotimpurile, Îmblânzirea Scorpiei, Lacul lebedelor, Romeo şi Julieta, La Fille mal gardée, Mozartiana.

A renunțat la toate aceste potențiale oportunități, și a ales să trăiască și să muncească în Italia! Aici a găsit și oamenii și mediul propice pentru noi experiențe profesionale, iar astăzi se dezvăluie cititorilor Ballet Magazine într-un interviu exlusiv.

Citește și 

Balet Românesc: Doina Andronache: “Făceam totul cu pasiune”

Maestrul Florin Mateescu: O viață dedicată Operei!

Pentru Gabriel Roman povestea începe în 1991, după o experiență de un an la Teatrul de Balet Clasic și Contemporan Fantasio

Pentru iubitorii de balet ai anilor ’90, ai fost unul dintre cei mai cunoscuți balerini, solist al Operei Române din Bucureşti. Cum începe povestea ta?

Este exagerat să spui că eram unul dintre cei mai cunoscuţi balerini din acea perioadă, eram doar un tânăr solist al Operei Române din Bucureşti din noua generație. Am fost solist și prim-balerin în unele spectacole.

Povestea mea începe în 1991, după o experiență de un an la Teatrul de Balet Clasic și Contemporan Fantasio, condus de maestrul Oleg Danovscki. În septembrie al acelui an m-am întors foarte determinat la Bucureşti, am dat concurs și am fost angajat ca balerin în ansamblu. Munceam foarte mult, rămâneam în teatru efectiv toată ziua, pentru că obiectivul meu era să devin solist într-un an sau maxim doi.

Am fost extrem de norocos să lucrez cu mari profesioniști, care m-au susținut și m-au ajutat să înțeleg această artă în profunzime. Îi mulţumesc în primul rând maestrului Ștefan Bănică, care a contribuit decisiv la transformarea mea profesională. Sunt recunoscător de asemenea doamnelor Doina Andronache, Alexa Mezincescu, Rose-Marie Bot, maeştrilor Ioan Tugearu, Gheorghe Angheluş, Gheorghe Cotovelea. Fiecare în felul său şi-a pus amprenta pe formarea mea ca balerin, iar eu eram dornic să învăț cât mai mult, cât se putea de mult. Niciodată nu m-am plâns că sunt epuizat – ştii, când faci ceea ce îți place nu simți decât satisfacții!

După doi ani ca balerin de ansamblu, timp în care am fost distribuit şi în numeroase roluri prim-solistice, am susținut concursul pentru solist și am fost numit în această funcție în septembrie 1993. Când am debutat în Lacul lebedelor în coregrafia maestrului Oleg Danovski în rolul Bufonului, eram încă balerin de ansamblu, la fel și în Spărgătorul de nuci, Anotimpurile, Precauţiuni inutile, După-amiaza unui faun ş.a.

Îmi amintesc și acum debutul ca Bufon. În perioada aceea era lipsă de prim-solişti la Operă care ar fi putut interpreta rolul Prinţului Siegfried, se aștepta debutul lui Alin Gheorghiu, care a dansat foarte bine. Atunci a venit de la Constanța prietenul meu Călin Hanţiu, care nu ştia că voi debuta în acea seară. Aveam niște emoții de nedescris, parcă nu se mai deschidea cortina odată. După variațiile din primul act, când m-am apropiat de Călin îmi tremurau genunchii. El s-a așezat alături pe un scaun și m-a întrebat de ce tremur. Din spate i-a răspuns domnul Nicolae Deneş: „Debutează și are emoții”. Călin îmi spune: „Stai liniștit, ai dansat foarte bine, altfel nu te aplauda nimeni”. Îmi venea să râd dar nu puteam… Din acel moment a început o perioadă extrem de frumoasă, făceam ceea ce îmi dorisem cu ardoare, eram solist, mi se atribuiau roluri noi, căpătam tot mai multă experiență.

 

Gabriel Roman a absolvit Liceul de Artă „George Enescu” în 1989, secţia Coregrafie

Ai absolvit Liceul de Coregrafie din Bucureşti. Ce amintiri ai despre profesorii care te-au format, despre colegi şi prieteni?

Da, am absolvit Liceul de Artă „George Enescu” în 1989, secţia Coregrafie. Au fost ani frumoşi, într-o perioadă foarte dificilă. Atunci poate nu o apreciam atât de mult, dar acum realizez că a fost superb, am avut profesori extraordinari, pe care la vremea respectivă îi consideram prea severi, dar de fapt ne vroiau binele, iar acum le mulțumesc. Îmi amintesc cu drag de doamna Irşai, profa de limba română – care pe noi băieţii (rămăsesem doar 4) ne punea mereu în primul rând, ca să fie sigură că suntem atenți, de doamna Cruceanu de biologie – nu pot uita, intram mereu la ora dumneaei cu frică. Acum zâmbesc, dar atunci aveam o frică teribilă!

La dans clasic, deși schimbam anual profesorul, am avut profesori foarte buni, iar dintr-a VIII-a clasa noastră de băieţi a fost preluată de doamna Mândrescu. Din acel moment am înțeles ce înseamnă cu adevărat baletul. După care, în clasa a IX-a am avut un prof cu care nu am avut un an prea strălucit şi atunci noi, băieţii, am decis să mergem la domnul Constantin Marinescu, pe care efectiv l-am implorat să ne devină profesor pentru următorul an. Aşa am reușit să-l avem pentru ultimii ani de liceu pe marele maestru Constantin Marinescu. Au fost ani duri, dar frumoşi, am crescut mult în plan profesional, am învățat multe coregrafii, care mi-au rămas în memorie și acum.

Despre colegi, ce să-ți spun? Eram ca o familie mai numeroasă, stăteam împreună de dimineața pănă seara, ne mai supăram, dar ne trecea repede. Eram doar 4 băieţi, foarte apropiați în viața de zi cu zi, dar în sala de balet era o competiție aprigă între noi, care se sfârșea însă odată cu terminarea orei de balet. Acest lucru este foarte important pentru elevii de astăzi – mă refer la evoluția profesională. Îmi amintesc cu drag și nostalgie de toţi profesorii și de colegii mei, mă pot considera norocos, am avut un raport frumos cu toți, chiar țineau la mine!

 

Gabriel Roman: experienţa mea la Teatrul Fantasio s-a terminat după un an de zile, aşa că m-am întors la Bucureşti, la Operă

După absolvirea Liceului a urmat…

După ce am terminat liceul, visul meu era să plec din România. Aşa că am dat audiţie la Teatrul de Balet Clasic şi Contemporan Fantasio din Constanţa, unde am fost angajat după terminarea stagiului militar. Au fost câteva luni bune de armată, pe care nu le voi uita niciodată. Generaţia noastră a prins Revoluţia fiind militari în termen la Râmnicu Sărat – greu şi trist, dar nu vreau să intru în amănunte.

Apoi, cum am spus mai sus, am plecat la Fantasio după o întâlnire neaşteptată, într-o bună dimineaţă, cu doamna Gabriela şi maestrul Oleg Danovski, la iesirea artiştilor din Opera Română. Dar experienţa mea la Teatrul Fantasio s-a terminat după un an de zile, aşa că m-am întors la Bucureşti, la Operă, ca angajat.

Ce te-a determinat să pleci din România exact când ai devenit cunoscut și distribuit în atât de multe spectacole de balet?

Nu ştiu cum să-ţi explic, eram într-un moment foarte bun atunci, profesional şi personal, dar îmi lipsea ceva, voiam să plec să cunosc altă lume, alte ţări. Nu mai ascultam pe nimeni, deşi ştiam că am de pierdut şi, chiar dacă mă aşteptau roluri mari pe care trebuia să le fac, am decis totuşi să plec. Dar nu îmi pare rău, pentru că Dumnezeu m-a ajutat şi am făcut tot ce mi-am dorit. Am şi dansat şi am început să predau la copii şi adulţi această superbă artă.

 

Gabriel Roman a ales Italia. Aici a avut elevi care l-au iubit și directori de şcoli care au crezut în el şi l-au lăsat să-și facă meseria

La Bella Italia. Ai găsit o Italie caldă, frumoasă, prietenoasă. Aici ţi-ai pus bazele familiei, ţi-ai făcut prieteni, ai prins rădăcini, cum se spune. Dacă ar fi posibil, ai da timpul înapoi cu 26 de ani? Dacă da, ce ai schimba?

Da, am ales Italia. Chiar dacă am avut norocul să văd o mulţime de alte ţări, Italia m-a fascinat mereu ca artă, ca istorie, ca monumente, mi-au plăcut clima și oamenii.

Am cunoscut oameni buni, am avut şi am elevi care m-au iubit, m-au respectat şi ascultat, directori de şcoli care au crezut în mine şi m-au lăsat să-mi fac meseria aşa cum am crezut eu că este bine.

Dacă aş da timpul înapoi cu 26 ani? Ce bine ar fi să fiu cu 26 de ani mai tânăr, dar nu şi profesional! Sunt foarte mulţumit de ceea ce am reuşit să fac; când văd că elevii mei dansează în companii sau în programe televizate sunt foarte mulţumit şi mândru.

Sunt multe lucruri care ar trebui schimbate, mai ales în perioada pe care o trăim de un an şi jumătate. Lumea dansului a fost uitată nu de acum ci de foarte multă vreme, dar odată cu pandemia a fost pur şi simplu abandonată, de fapt toată arta în general. Din păcate eu nu pot schimba nimic, sunt alţii care ar trebui să schimbe şi să ia atitudine în favoarea artei.

 

 

Ştiu că încă te antrenezi, că intri în spectacolele pe care le regizezi alături de elevii tăi ca să dai o mână de ajutor. Încă execuţi double tour şi alte sărituri spectaculoase. A fost vreun moment în viaţa ta când ai vrut să divorțezi de balet?

Sigur că mă antrenez zilnic, cât mai pot, deşi încep să resimt vârsta… Am o alimentație foarte echilibrată, riguroasă, mă simt bine așa. Dacă mi-am dorit un „divorț”? Categoric nu, niciodată, nici măcar acum, când sunt în derivă din motive lesne de înțeles. Nu cred că aş putea trăi fără balet. Am avut o perioadă anul trecut, la început de pandemie, când refuzam să mai văd spectacole de balet sau să ascult muzică clasică, dar nu m-am gândit să las baletul niciodată, repet, nici măcar în ziua de azi, când situația este critică.

Când nu este în sala de balet, ce face Gabriel Roman în timpul lui liber și ce hobby-uri are?

Sincer, am foarte puțin timp liber. Îmi place să ascult muzică, mă ajută mult pentru coregrafii muzica clasică mixată electronic, am făcut extrem de multe coregrafii pe acest gen.

Ce proiecte profesionale ai pentru perioada când se va termina pandemia? 

Proiecte aveam nenumărate, acum mă simt oarecum în bătaia vântului, ca să zic așa. Eu sunt prin natura mea o persoană extrem de pozitivă și organizată, îmi plăcea să știu cu mult timp înainte care erau proiectele mele profesionale. Traversez o perioadă în care văd multă nesiguranță şi încerc să mă adaptez, dar este foarte greu. Aşa că proiectele mele mai au ceva de așteptat, important este să avem sănătate fizică și psihică.

Care sunt lucrurile pe care nu-ţi place să le faci ?

În plan profesional nu-mi place să mi se impună ce trebuie să fac (mă refer la montarea unui spectacol sau balet), fiindcă decizia trebuie să-mi aparțină, dar am avut mereu undă liberă, chiar și în calitate de coregraf. În plan personal, să nu râzi… nu-mi place să mă trezesc devreme. Asta este!

Un mesaj pentru cititorii revistei Ballet Magazine?

Cititorilor dumneavoastră în primul rând le mulțumesc că vă citesc. Mesajul meu este de speranţă într-o recuperare a sectorului culturii și al artei, a baletului cu precădere, fiindcă nimic nu se poate compara cu aplauzele la scenă deschisă, cu adrelina dinaintea spectacolului. De aici pleacă speranţa mea, nu numai pentru cei care lucrăm în domeniu, cât mai ales pentru tinerii care au în suflet baletul.

Related Posts

Leave a Comment

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate