Lari Giorgescu e actor angajat al Teatrului Național din București, dar joacă și în spectacole independente. Joacă mult, iar în unele din rolurile sale se mișcă mult. Unii ar spune că dansează, el spune că își folosește corpul ca să exprime o idee. E și membru fondator în Compania de Dans Gigi Căciuleanu. Întâlnirea cu acest coregraf i-a schimbat viața, l-a disciplinat și l-a învățat să-și folosească în mod conștient corpul.
Lari Giorgescu și Mihaela Moldoveanu, TNB
Într-una din zilele fierbinți ale acestei veri m-am întâlnit cu Lari Giorgescu pe acoperișul TNB, pentru că sălile erau închise. Iată că astăzi, când publicăm acest interviu, sălile de teatru își deschid din nou porțile spectatorilor. O bucurie îndelung așteptată.
Citește și: Ediția de Vară a revistei Ballet Magazine România
Lari Giorgescu: “Eu nu sunt dansator”
I-am propus lui Lari să vorbim despre dans, pentru că îl văzusem dansând alături de Gigi Căciuleanu și voiam să aflu mai multe despre această experiență. Răspunsul lui însă mi-a deturnat total interviul. “Eu nu sunt dansator, mi-a spus. Nu am memoria motrică a unui dansator, nu am școală de balet, nu am atitudine, postură, nu cunosc termenii.”
Cum e atunci cu Gigi Căciuleanu? Așa am aflat că și Gigi Căciuleanu și Miriam Răducanu i-au direcționat energia către această formă de expresie artistică. Păi și ăsta nu e dans? Atunci ce e dansul?
Nu știam dacă să-i accept această modestie de a nu avea niciun merit ca dansator sau să încerc să-l conving că e dansator. Chiar dacă nu e balerin.
Lari Giorgescu: “Noi, oamenii avem o voluptate a mișcării”
Am înțeles până la urmă că pentru el mișcarea pe muzică e un performance, o expresie a unui gând, a unei idei. Că noi toți avem o voluptate a mișcării. Că pe el îl interesează procesul din spatele mișcării și că în acest fel dansul sporește posibilitățile de exprimare.
Că, da, dacă toți avem un dansator interior, atunci da, și el e dansator. Dar doar în sensul ăsta, în care fiecare om dispune de posibilitatea de a-și folosi corpul pentru a exprima ceva.
Dansul este alternativa în acțiune a poeziei
Mi-au trecut prin fața ochilor dansatorii de tango din stradă, pașii de flamenco tradițional, am văzut dervișii învârtindu-se până la extaz, copiii africani unduindu-se pe un ritm numai de ei știut și am înțeles că și ei, ca și Lari, ascultă de o muzică interioară și urmează un dansator nevăzut.
Pentru mine ăsta e dansul, exprimarea prin mișcare a unei poezii, a unei melodii, a unei stări. Care nu clarifică, nu rezolvă, ba dimpotrivă. Deschide porțile imaginației și poate ale sufletului, purtându-ne pe fiecare prin alte părți. Invită nevăzutul, necunoscutul, neexprimatul, să facă parte din dansul unui om. Care pentru o clipă, cu toată ființa lui, auzind o muzică ce numai lui îi susură în ureche, încearcă să dea o formă nevăzutului. Unduindu-se, cu tot corpul lui, care atunci când exprimă sublimul, se pierde ca formă și se contopește cu toată energia lumii.
