Cu o activitate artistică de peste 50 de ani în cadrul Operei Naționale București, Florin Mateescu, este unul dintre cei mai iubiți și respectați maeștri din lumea baletului românesc. Un exemplu al profesionalismului și dragostei pentru arta baletului.
Născut în 1945, descoperă baletul la vârsta de 9 ani prin intermediul surorii sale, la studioul de balet al celebrei balerine Elena Penescu Liciu – prima Odette la premiera spectacolului Lacul Lebedelor în România, anilor 30.
Observând calități remarcabile în elevul Florin Mateescu, Elena Penescu Liciu îi sfătuiește pe părinți să-l lase să facă o meserie în domeniul baletului îndrumându-i către Liceul de Coregrafie București.
Florin Mateescu intră prin examen de admitere și absolvă ca șef de promoție Liceul de Coregrafie din București. În anul 1964, este repartizat la Opera Națională București, pe vremea aceea numită Teatrul de Operă și Balet. În ultimul an de liceu, debutează în spectacolul Șeherezada, în regia și coregrafia lui Vasile Marcu.
Dansează până în 1989, iar apoi preia studiile și repetițiile ca maestru în cadrul instituției.
– Dle Florin Mateescu, cum au fost anii peterecuți în Liceul de Coregrafie? Cum avea loc selecția elevilor și ce mentori ați avut pe parcursul anilor de studiu?
Florin Mateescu: Am început să studiez dansul clasic la studioul dnei. Elena Penescu Liciu la vârsta de 9 ani. Mai apoi, la îndemnul ei, am dat examen de admitere la Liceul de Coregrafie – București, în anul 1959.
Prin anul 1957, se înființase la Liceul de Coregrafie – București, asa numitul an experimental, care începea de la clasa a-VIII-a, adică primul an de liceu la acea vreme.
Imi aduc aminte că eram foarte mulți, cei care am candidat pentru un loc de admitere în clasa a-VIII-a în acel an (cam 300 elevi). Selecția era foarte riguroasă și am fost admiși 16, 14 băieți și 2 fete. Cei rămași din clasa existentă, 3 fete și 1 baiat, au fost incluși într-o o clasă formată nouă, cu 20 elevi. Nu a contat faptul că am studiat dansul clasic în privat, așa era regula, fiind nevoit să o iau de la început, și bine a fost!
Pe parcursul anilor de studiu, au mai sosit în clasa, încă 4 elevi și din 24 elevi câți eram, începând din clasa a-XI-a, am rămas numai 11 elevi, care am absolvit liceul.
In decursul anilor de studiu am avut parte de profesori extraordinari, oameni dăruiți profesiei, cu o pregătire excepțională și cu un dăruit simț pedagogic.
Am avut ca profesori pe Nicolae Iacobescu – dans clasic, Gelu Matei – dans de caracter, Tamara Capp și Ion Grama – dans romanesc, Tilde Urseanu – duet, repertoriu și istoria dansului, Petre Corpade – duet și Marcu Vasile – dans clasic, în anul de absolvență.
Toți, fără excepție, erau extrem de exigenți și foarte bine pregătiți, lucru, care cred eu, și-a pus amprenta pe tot viitorul nostru profesional.
Imi aduc aminte ca maestrul Nicolae Iacobescu, pe care l-am avut profesor în primii ani de școală, în momentul în care ne arăta cum trebuie să executăm anumite mișcări de tehnică a dansului clasic, chema la orele noastre câte un balerin de la Operă. De regulă soliști, care ne arătau ce trebuie să facem pentru a excuta și învăța corect acele mișcări. La alta clasă, era profesor Gh. Cotovelea (prim balerin), așa că vă dași seama ce fericiți eram când puteam privi la desfășurarea unei lecții.
Florin Mateescu: Noi, ca elevi, ne-am respectat și iubit profesorii de dans care, pentru noi, reprezentau mult mai mult decât profesori, ne ofereau sfaturi, care ne-au ajutat în viata și carieră, povestindu-ne cum se lucra și se dansa în perioada când ei se aflau pe scenă.
“Lacul Lebedelor”
– Între anii 1964-1989 ați dansat în cadrul Teatrului de Operă și Balet București, actual Opera Națională București. Ați prins poate una dintre cele mai frumoase dar și dificile perioade ale baletului românesc. Cu ce nume mari de balerini, coregrafi ați împărțit scena și culisele? Cum erau artiștii și spectacolele acelor vremuri?
Florin Mateescu: După absolvirea liceului, în anul 1964, am primit repartiție guvernamentală la Teatrul de Opera și Balet din București. Începând cu data de 1 septembrie, visul meu de a face parte din corpul de balet al Operei, a devenit realitate.
Când am intrat în Teatru, corpul de balet era format din 120 de persoane, ansamblu și soliști. Programul începea la ora 9.30 cu orele de studiu ale dansului clasic în 3 săli, 2 clase de fete și una de băieți, iar de la ora 10.30 încă o clasă a soliștilor. Dacă nu era spectacol seara, programul continua cu repetiții pana la ora 14.30 și seara de la ora 19.00 la 22.00.
Spectacolele de balet erau cam 11 – 12 pe lună , plus înca 3 – 4 cu divertismente mari de balet – Faust, Aida, Lakme, Orfeu, Boris Godunov, Oneghin, Oedip. Am avut niște colegi minunați care m-au adoptat și ajutat la învățarea repertoriului așa că, numai după o stagiune, pot spune că am reușit să învăț majoritatea baletelor care erau în repertoriu.
La acea vreme, directorul baletului era maestrul Gelu Matei, care-mi fusese și profesor în școală, un maestru de un talent și o fantezie rar întâlnite, prea puțin folosit pentru cât ar fi putut creea. El a creat lucrarea – Baletele nopții, Concertino de Dinu Lipatti. Această lucrare, noi, balerinii, am repetat-o pentru a vedea lumina rampei și după trecerea lui in neființă. Spectacolul era în genul baletului Vivaldi, creat de Alexa Mezincescu, o minunată lucrare coregrafică.
Teatrul avea și alți maeștrii coregrafi angajați ca – Marcu Vasile, Tilde Urseanu, Oleg Danovski, Oprea Petrescu, care, pe parcursul unui an, realizau fiecare câte o montare coregrafică.
Primul spectacol în care am intrat a fost Șeherazada, în coregrafia maestrului Marcu Vasile. Imi aduc aminte că eram elev în ultimul an al liceului, cand maestrul ne-a chemat, pe mine și pe Dorel Ciocanaru, să dansăm în spectacol.
Nu vă puteți imagina cât de emoționați eram! Ajungeam cu vreo oră și jumătate înainte la repetiție și ne venea să sărim în sus de fericire, mai ales că, în dansul în care am fost distribuiți, mai făceau parte, printre alții, Sergiu Stefanski și Vintila Grigore, fiecare făcând, mai tarziu, cariere impresionante.
Ca balerin angajat al Operei, am avut privilegiul să dansez în spectacolele acestor mari coregrafi. Să particip la toata munca de pregătire a spectacolelor. Să mă aflu în preajma unor giganți ai baletului românesc, să-i văd lucrând, să le ascult sfaturile, poveștile și să-i văd dansând – Irinel Liciu, Valentina Massini, Alexa Mezincescu, Ileana Iliescu, Magdalena Popa, Gabriel Popescu, Gheorghe Cotovelea, Eugen Marcui, Sergiu Stefanski, Dan Moise – balerini care faceau parte din generația mai veche. Apoi Marinel Ștefănescu, Pavel Rotaru, Cristina Teodorescu, Carmen Langa, Geta Vretos, Roxana Cursaru, Gheorghe Iancu, Cristian Crăciun, George Bodnarciuc, Marin Boeru, George Angheluș, Ioan și Mihai Tugearu.
Florin Mateescu: Până în anul 1989 se făceau câte 2 montări mari de balet pe stagiune, așa că repertoriul era foarte bogat și variat. Se făceau foarte multe turnee în străinatate, lucru care era benefic pentru companie, care se bucura de o apreciere internațională formidabilă între anii 1961 – 1984, având o cotă foarte înaltă în ceea ce privea valoarea corpului de balet și a soliștilor.
“Carmen” 1974
Numeroasele premii internaționale, la concursuri și festivaluri, au demonstrat valoarea artiștilor români ca – Magdalena Popa, Steaua de Argint la Paris, 1965, Marinel Ștefanescu, Medalia de Aur, împreună cu Mikhail Baryshnikov, la Varna, 1966. Apoi, multe alte premii internaționale obținute de Sergiu Ștefanschi, Leni Dacian, Ileana Iliescu, Marin Boeru și mulți alții.
In acea perioadă, veneau în turnee în Romania și multe alte companii de balet, recunoscute mondial. Bolshoi Theater, Opera din Paris, Australian Ballet, Opera din Havana, cu Alicia Alonso și multe alte nume sonore ale baletului mondial. Astfel i-am putut urmări îndeaproape, la orele de studiu, pe Vasiliev, Maximova, Panov, Baryshnikov, Claire Mott, Cyril Atanasoff, Beaunfousse, Atillio Labis și mulți alții, care m-au fermecat și uluit cu performanțele tehnice de care erau capabili.
Spectacolele erau multe, variate și deosebite, necesitând un mare volum de lucru. Câteva spectacole ieșiseră din tiparele obișnuite, ca – Studio 68, coregrafia Oleg Danovski, Poarte sărutului și Coloana infinitului, coregrafia Vasile Marcu, Vivaldi și La fille mal gardee, coregrafia Alexa Mezincescu, Studio de balet, coregrafia Pavel Rotaru, Femeia îndărătnică, coregrafia Ion Tugearu, Seara spaniolă, coregrafia Doina Andronache. Dar și multe alte titluri care au adus faima și succese importante Operei.
Citește și: Balet Românesc: Doina Andronache: “Făceam totul cu pasiune”
Cred că după evenimentele din 1989, s-a încercat și reușit, în parte, să se minimalizeze rolul și poziția pe care a avut-o Doina Andronache în acea vreme la Operă. Lucru pe care-l consider nedrept din toate punctele de vedere. La fel, nu poate fi negat aportul adus de Ioan Tugearu la dezvoltarea baletului românesc prin multitudinea creațiilor sale, atât în București, în țară și străinătate.
– Trecerea de la balerin la maestru în cadrul unei instituții, este adeseori naturală. Dar nu toți balerinii sunt făcuți pentru a fi și pedagogi. Dvs în schimb, ați avut acest simț pedagogic, dăruirea, dragostea și ușurința de a trece la măiestrie. Când și cum v-ați descoperit această latură?
Florin Mateescu: In cariera mea de balerin la Operă, am avut ocazia să studiez cu maeștrii teatrului și apoi cu Grigore Vintilă. Ulterior, a ocupat, timp de mulți ani, funcția de asistent, maestru coregraf și profesor de studii al companiei de balet Teatro alla Scala din Milano. Apoi și cu un maestru de balet rus – Umrihin, venind la noi de la Teatrul Mariinsky din Leningrad, actualmente Sankt Petersburg. Acesta a lucrat la Opera Română, aproape 2 ani. Și-a pus amprenta asupra multora dintre noi care, mai târziu, am avut șansa să lucrăm ca pedagogi, asistenți – maestru coregraf sau chiar coregrafi.
Latura aceasta a măiestriei cred ca a început a se dezvolta în mine cam prin anii 1980. Atunci, colegul meu, Ioan Alexandru Aldi, care avea ore de studii la Liceul de Coregrafie București, m-a rugat să-l înlocuiesc, de 2 ori pe săptămână. Acea muncă, nouă pentru mine, mi-a placut. M-a făcut să înțeleg că pe viitor pot aborda și aceasta latură a dansului.
In vara anului 1982, Marinel Ștefănescu, care avea o companie de balet foarte cunoscută în Italia, la vremea aceea și nu numai, mi-a facut un contract de asistent-maestru coregraf la compania sa. Aveam obligația de a repeta baletul Coppelia, în coregrafia lui, pregătind compania pentru turneul de vară din Sicilia.
La Operă, prima persoană, care a avut încredere că pot performa pe această linie, a fost Doina Andronache. Într-o zi, m-a pus să repet în locul ei dansurile de ansamblu din actul I al baletului Lacul Lebedelor. Am crezut că nu este adevărat, dar era! Mai târziu, am fost asistentul de balet al Mihaelei Atanasiu la repetițiile de ansamblu ale baletelor Peer Gynt și Visul unei nopți de vară. Al Doinei Andronache, – Seara spaniolă și Simfonia fantastică . În același timp, am început să repet și alte lucrări ale repertoriului curent.
A urmat o perioada în care am plecat din Operă, in Italia. Întâi la o școală de balet din Catania și mai târziu, din nou, la compania lui Marinel Ștefănescu.
In anul 1993 am revenit în țară, iar din luna septembrie 1993 am reînceput lucrul la Opera Română, condusă la acea vreme de dna. Eugenia Moldovan. Corpul de balet era condus de fosta prim balerină, Ileana Iliescu, care a fost dăruită trup și suflet acestuia. A condus cu mare dragoste și profesionalism (venea prima, pleca ultima, asista la repetiții și la toate spectacolele companiei). A organizat numeroase premiere și turnee în străinătate. Sunt convins că acei ani au fost cei mai frumoși ai carierei mele de maestru de balet. Cu recunoașterea internațională a Baletului Operei Naționale București (cel mai bun spectacol cu Lacul Lebedelor în anul 1995, la Luxemburg care, în acel an, a fost Capitala Culturală a Europei.
In acea perioadă, cred că talentul deosebit al dnei. Alexa Mezincescu a ieșit și mai mult la iveală prin montările pe care le-a făcut. Spărgatorul de nuci, Frumoasa din pădurea adormită, Seară Stravinsky, Carmina Burana și altele, dovedind că a fost cea mai prolifică și talentată coregrafa dupa marii noștri înaintași.
Alexa Mezincescu și Florin Mateescu “Coppelia”
Foto: Mihail Cratofil
Un alt spectacol de referință a fost Baiadera, creat și montat de maestrul ucrainian, Valery Kovtun, cu care, de asemeni, am colaborat ca asistent-maestru de balet.
La un moment dat nu am fost de acord cu anumite hotărâri ale directorului general, Răsvan Cernat. În luna decembrie 1998, mi-am dat demisia.
Dupa o lună, am primit o propunere de a lucra la o școală de balet în Italia, căreia i-am dat curs, pentru 3 ani. Dupa acești 3 ani, am revenit la ONB, unde am reluat lucrul la baletele din repertoriu. Totodată și ca asistent coregraf al lui Mihai Babușka, la baletul Cenușăreasa.
Tot în acea perioadă, am dat curs solicitării Liceului de Coregrafie – București, de a prelua clasa de absolvență – băieți, promoția 2002 – 2003. Clasa era alcătuita din 4 absolvenți și încă unul, care mai avea 2 ani până la absolvire. Au fost niște elevi minunați, având o putere de muncă și o dorință de a învăța, rar întâlnite. M-am bucurat foarte mult de reușitele lor în ani, căci toți au ajuns soliști sau chiar primi balerini.
După niște ani, mi s-a oferit șansa de a lucra ca asistent-maestru de balet la Opera din Novi Sad – Serbia. Pentru 2 ani, nu consecutivi, am condus repetițiile ansamblului de balet al teatrului și am ținut orele de studiu.
In anul 2009, la solicitarea Simonei Somacescu, pe atunci directorul Baletului ONB, am revenit la Operă. Am avut parte de niște experiențe extraordinare, datorită capacității Simonei de a reuși să contracteze lucrări, la care noi nici nu visam că vom reuși vreodată – Balanchine, Forsythe, Kylian. Aceste lucrări coregrafice au reușit să pună în valoare Baletul Operei. Au dat un impuls balerinilor și i-a motivat, datorită exigențelor tehnice la care erau supuși.
Personal cred că, acea perioadă în care Simona Șomăcescu a fost la conducere, baletul a făcut un important salt calitativ. După înlocuirea Simonei Șomăcescu de la conducerea baletului, a urmat Alin Gheorghiu. Apoi J. Kobborg (cu care eu nu am fost pe aceeași lungime de undă și nu mi-am mai prelungit contractul). Apoi Gigel Ungureanu și Renato Zanella. Ultimul a încercat să aducă ceva nou în baletul nostru și cred că a reușit. Mărturie sunt lucrările coregrafice reușite pe care le-a făcut.
In anul 2018, am hotărat să mă retrag deoarece am crezut că este mereu nevoie de întinerire și de un suflu nou.
Florin Mateescu, Maria Lozanova-Buzincu, Dumitru Buzincu
– După o carieră pe scenă de 25 de ani și încă peste 25 ca maestru, ne puteți spune ce a însemnat baletul în viața dvs. ? Daca ați avea șansa să vă mai nașteți odată, ați parcurge același drum?
Florin Mateescu: Lucrând 52 de ani în Opera Română, pe care am considerat-o casa mea (când lucram în străinatate, visam destul de des, noaptea, sălile de balet, cabinele Operei și simțeam mirosul scenei), nu cred că dacă ar fi să mă mai nasc odată, aș face altă profesie.
