Nali Dobrin, elevă a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”

by Sena Vladoiu
Nali Dobrin

Nali Dobrin a descoperit prima oară baletul la vârsta de 4 ani și jumătate la Casa de Balet, iar momentan este elevă în clasa a-VI-a, la Liceul de Coregrafie “Floria Capsali”, București.

Deși este la început de drum – în anul II de balet, este o fetiță pasionată, muncitoare, dedicată și a reușit să obțină rezultate frumoase în cadrul unor concursuri printre care:

Locul I YAGP Barcelona 2019-2020, finalistă YAGP New York 2020, Locul I dans clasic și Locul II dans contemporan UBC 2020, Locul I dans clasic și contemporan, școlarizare de o săptămână la Zurich Dance Academy, o săptămână la CIBD Annarella Sanchez și de 2 săptămâni la BallettSchule Theater Basel DWC 2021.

Locul II dans clasic, o săptămână la Zurich Dance Academy și o săptămână Berlin State Ballet School la Domenico Modugno International Competition, 2021,  Locul I la balet și dans contemporan -Tanzolymp Berlin 2021, bursă de 1 an la Balletschule Theater Basel, bursă la școala de vară 2021 la Royal Ballet School, bursă de o săptămână la Munich Ballet and Art.

Citește și: Maya Ciobotă, elevă a Liceului de Coregrafie „Octavian Stroia”, Cluj-Napoca 

 

Nali, cum ai descoperit baletul și ce înseamnă pentru tine?  

Nali Dobrin: De când mă știu, dansez. Am început acasă singură, iar după aceea am urmat ca și hobby, cursuri la Casa de Balet. La vârsta de nouă ani, am început să particip la concursuri și mi-am dat seama că îmi doresc să dansez toată viața si să devin balerină.

 

    

 

– Ce a însemnat pentru tine baletul în mediul online?

Nali Dobrin: Consider că în mediul online mi-am aprofundat studiile de balet, având mai mult timp liber. Totodată, am avut ocazia să lucrez la diferite workshop-uri cu profesori renumiți, cum ar fi Misha Tchoupakov sau Duncan Copper.

 

 

 

Citește și: Baletul de acasă. Cum i-a afectat pandemia de Covid-19 pe dansatori. Misha Tchoupakov: „Suntem împreună în aceeași situație și știu că vom fi învingători!” 

 

Am avut privilegiul de a lucra pe platforma Zoom, clase de balet cu unele dintre cele mai bune balerine ale momentului Iana Salenko și Marianela Nunez. Dar și cu solistul de la Royal Ballet, Cesar Corrales.

 

– Ce alte pasiuni mai ai în afara dansului?   

Nali Dobrin: În timpul liber îmi place să pregătesc deserturi, iubesc natura și animalele .

 

    Nali Dobrin  

Foto: Darian Volkova

Svetlana Zakharova, Maria Khoreva si Marianela Nunez, sunt modelele de urmat pentru Nali.

– Ce modele profesionale te ghidează și de ce?  

Nali Dobrin: Admir perfecțiunea Svetlanei Zakharova. Tehnica și superbele picioare ale Mariei Khoreva, iubesc grația și emoția pe care o transmite Marianela Nunez atunci când dansează.

 

– Ne amintim că ai concurat anul trecut la primul proiect Ballerinas in Red! Ce părere ai despre apariția revistei Ballet Magazine Romania?  

Nali Dobrin: Cred că Ballet Magazine este o revistă dedicată atât iubitorilor de balet cat și celor implicați în această minunată artă. Chiar aveam nevoie și în România de această inițiativă. Succes  în continuare!

 

 

 

Related Posts

Leave a Comment

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate