Rodica Murgu: „Ȋmpreună cu partenerul meu Ilie Filip facem o echipă bună și la școală și în viață”

by Catalin Caracas

Născută ȋn 1941 la Caransebeş, judeţul Caraş Severin, Rodica Murgu a ȋnceput studiul la Liceul de Coregrafie din Timişoara, apoi a urmat Liceul de fete „Carmen Silva” din Timişoara, pe care l-a absolvit în 1957. Mai târziu va urma cursurile speciale de perfecţionare coregrafică ale Centrului de Perfecţionare a Cadrelor din Cultură, Bucureşti (1980-1983).

A fost angajată în 1957 a Operei Române din Timişoara. Prim-solistă, maestră de balet şi coregrafă, şi-a ȋnscris ȋn repertoriu o largă paletă de roluri prime, ȋntr-o perioadă de mare ȋnflorire a Operei de pe Bega. Dintre spectacolele ȋn care a evoluat se cuvin menţionate: Fântâna din Bahcisarai de B.Asafiev (Maria); Macul roşu de R.Glier (Tai Hoa); Romeo şi Julieta de S.Prokofiev (Julieta); În calea trăsnetului de K.Karaev (Fanny); Frumoasa din pădurea adormită de P.I.Ceaikovski (Aurora); Lacul lebedelor de P.I.Ceaikovski (Odette-Odile); Copellia de L.Delibes (Swanilda); Giselle de A.Ch.Adam (Giselle); Primăvara de C.Trăilescu (Doina); Iancu Jianu de M.Chiriac (Sultana); Spărgătorul de nuci de P.I.Ceaikovski (Clara); Valsuri vieneze de J.Strauss; Şeherazada de N.Rimsky-Korsakov (Fetna); Legenda dragostei de A Melikov (Şirin); Chopiniana, suită de Fr.Chopin; Mioriţa de Carmen Petra Basacopol (Mioriṭa); Carmen de Bizet-Scedrin (Carmen); Luceafărul de ziuă de Tudor Jarda (Cătălina); Ia-ṭi, mireasă, ziua bună de Nicolae Boboc (Mireasa); Dance, Dance, Dance, colaj muzical (Dansul zilei şi al amintirii); Dacia Felix de Bujor Hoinic (Minvana); Carmina burana de C.Orff, precum şi divertismente din opere: Aida de G. Verdi; Silvia de I.Kalman; Văduva veselă de Fr.Lehar; Noaptea Walpurgiei din Faust de Ch.Gounod (Elena).

“La un an, tata a spus „Asta se face balerină”. Și m-am făcut.”

Rodica Murgu a semnat regia şi coregrafia spectacolului de balet Magazinul de păpuşi de Josef Bayer, a participat la numeroase turnee ȋn străinătate şi a primit premii importante. A fost laureată a Concursului Internaţional de Balet de la Viena, ȋn 1959; ȋn 1982 i-a fost conferit Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a, iar în 2002 Ordinul Naţional Serviciu Credincios în grad de Cavaler.

Familia mea era din neam de preoţi de la Zăgujeni. Tatăl meu a fost un excepţional medic la Teregova, locul său natal. Mama a urmat Conservatorul, a fost eleva lui Petre Ştefănescu Goangă şi a devenit solistă a Operei Române din Timişoara. Discuṭia în familie era de când aveam un an, când tata m-a ridicat de un picior și m-a ținut sus. Mi-a spus: „Stai dreaptă!”. Am stat. Apoi, a spus din nou: „Asta se face balerină”. Și m-am făcut.

De aici începe povestea Rodicăi Murgu, poveste de legendă a baletului românesc, care a încântat generații de iubitori ai acestui gen, unind grația cu diafanul și apropiindu-se de vis cu naturalețea cu care Dumnezeu seamănă stelele pe cer.

In Carmina Burana, cu Carol Roderick

„…Aşa se face că am deschis ochii și am crescut prin sălile Conservatorului timişorean, ca mai apoi să-mi petrec toată copilăria în Operă.

Cam pe la șase ani, ca mulţi copii de familie bună, luam lecţii particulare cu maestra de balet a Operei Mercedes Pavelici, iar la 10 ani am intrat la Liceul de Coregrafie din Timişoara, în clasa a IV-a. Fericirea a avut picioare scurte, căci când am ajuns în clasa a VI-a Liceul de Coregrafie din Timişoara a fost desfiinṭat. Ca să continui, ar fi trebuit să plec la Liceul de Coregrafie din Bucureşti, dar părinții nu m-au lăsat, fiind singurul lor copil. Tata a vrut să mă fac farmacistă, să merg cu el la Teregova. Dar eu niciodată nu m-am gândit la altceva decât să devin balerină. Eram fascinată de lumea în care mi-am petrecut copilăria, prin sălile de repetiṭii din Operă. Am rămas la Timişoara şi am urmat Liceul de fete „Carmen Sylva”, pe care l-am absolvit în 1957.

Trixy Checais şi promisiunea că va deveni prim-balerină

Obsesia mea pentru balet a făcut-o pe mama să vorbească cu maestrul Trixy Checais de la Operă, ca să iau lecții de balet în particular. Mi-a zis că dacă Maestrul spune că voi ieși prim-balerină voi continua; altfel, pentru ansamblul de balet, nu. Iar Maestrul a spus că va face din mine o prim-balerină.

Ȋn primăvara anului 1957, Opera Română din Timişoara scotea la concurs câteva posturi şi, la numai 16 ani, am devenit balerină în ansamblu. După această primă izbândă a ȋnceput o muncă susṭinută, alături de maestrul Checais.

Rodica Murgu si Francisc Valkay in Frumoasa din padurea adormita

Această meserie mi-a fost dată de la bunul Dumnezeu. Trebuie să ai calități fizice pentru ea, iar mie mi le-a dat din naştere, nu a trebuit să mă chinui pentru a le obține: conformaţia fizică, deschiderea etc. Eu am lucrat la tehnică și pentru a avea forță în picioare: ore şi ore, în faṭa oglinzii din sala de balet, ridicându-mă pe demipoante de sute de ori, pentru întărirea gleznelor și a picioarelor…

Pot spune că eram pregătită pentru acest pas, întâlnirea cu baletul, care nu s-a lăsat mult aşteptată. Am debutat mai întâi în divertismente din opere şi operete. Îmi amintesc că rolul care m-a propulsat a fost soloul din opereta Văduva veselă – un Dans apaş, unde jocul meu a ridicat sala în picioare.

„Cunoșteam coregrafia aproape a tuturor rolurilor din spectacol”

A urmat primul meu mare debut, cu rolul Maria din Fântâna din Bahcisarai. L-am pregătit foarte minuṭios alături de Mimi Bardezian, o mare balerină a acelor vremuri. Întodeauna mi-a plăcut să cunosc cât mai multe despre personaj, să-i descifrez toate laturile, pentru ca în final să mă pot identifica cu el. În general nu m-am rezumat doar la rolul meu, cunoșteam şi coregrafia celorlalte roluri și chiar pe cea a băieților.

Îmi aduc aminte că am fost felicitată după spectacol de un cronicar al acelor vremuri „Învingând complexele probleme tehnice ale dansului, ai reuşit să redai trăsăturile lirice ale personajului printr-un joc de linii şi o mimică expresivă.”

„Niciodată să nu ridici un picior, să nu faci o mișcare fără să știi de ce!”

Am studiat fiecare rol după sfatul primului meu maestru, căruia şi azi îi port o vie amintire şi care îmi spunea: „Niciodată să nu ridici un picior, să nu faci o mișcare fără să știi de ce!” A urmat rolul Julietei care, la vârsta de 20 ani a fost un real succes. Am pregătit rolul chiar cu coregrafa spectacolului, doamna Gabriela Taub Darvaș.

YouTube video

 

La Timişoara am avut marea şansă să avem mereu maeștri foarte buni, care au terminat studiile de specialitate la Moscova. Am lucrat cu cinci dintre cei care au studiat în Rusia. Ȋn regimul trecut, asta ȋnsemna să ne putem adapta lucrul la şcoala baletului rus. Baletul românesc era atât de bun încât se spunea că suntem, ca valoare, imediat după aceștia. După experienṭa Julietei a venit şi cea a eroinei principale din Giselle, pe care tot cu maestra Gabriela Taub Darvaș am desăvârşit-o.

Colaborarea cu Oleg Danovski şi „doctoratul ȋn balet”

Mă aproprii cu paşi repezi spre întâlnirea care mi-a marcat existenṭa ca balerină. Sosise momentul în care simṭeam bătaia braţelor, care este semnul unui suspin interior, suita de mişcări ale unei fiinṭe fragile şi sublime, care oscilează între osîndă şi mântuirea prin dragoste veşnică. Era noul univers al rolului Odette-Odile din fermecătorul balet a lui Ceaikovski Lacul lebedelor, care mi-a fost explicat în cele mai mici detalii. Experiența mea cu Oleg Danovski –  căci despre el este vorba – a fost una deosebită. Am învățat foarte multe de la el. După spectacol, mi-a spus că am făcut magistral rolul și că pot spune că mi-am dat „doctoratul în balet” cu această ocazie.

In rolul Odette din Lacul lebedelor

Dar în meseria asta întodeauna înveṭi, şi aici vreau să dau un exemplu care m-a marcat şi mi-a deschis noi orizonturi. Era undeva, la începutul anilor 1970, când am avut ocazia de a lucra cu Vasile Marcu la spectacolul Primăvara al maestrului Cornel Trăilescu. Marcu m-a invitat la Bucureşti, unde am ȋnvăţat coregrafia chiar de la interpreta premierei bucureştene, Magdalena Popa. Am stat câteva zile cu ea în sala de balet şi mi-a arătat pas cu pas variaṭia, dar ochii mei erau fascinaṭi de expresivitatea picioarelor, de cou de pied-ul ei. Am fost fericită că am putut lucra cu ea, iar corepetiṭia a fost asigurată de pianistul Mihael Turlea.

Din colaborarea cu maestrul Marcu am ajuns să discern lucruri noi, de exemplu cum să stau în scenă normal, adevărat, nu ca o balerină. Cum stă capul, gâtul, piciorul etc – un nou raport cerut de acest rol, un alt relief lăuntric, o altă emoṭie. Am trecut de la clasicul pur la un clasic mult mai relaxat, fără închistările primului. Rolul presupunea o ancorare în prezent, era o poveste reală, nu un basm cu prinṭese. Coregrafia era una pe măsură, actuală, contemporană. Trebuia să interpretez ceva real. Şi acum acum îmi amintesc cu nostalgie de acel rol, Doina…

Am învăṭat şi învăţăm continuu – deşi pot părea uneori lucruri minore, este foarte important pentru o meserie interpretativă, în care trebuie să fii pregătit mereu şi în pas cu timpul. Nu pot trece, în toată această perioadă, peste cei care mi-au fost parteneri de scenă, cu care am împărṭit aplauzele şi bucuria dansului: Iuliu Marpozan, Eugen Mărcui, Ion Gârba, Claudiu Lupu, Ion Busuioc, Francisc Valkay, Florin Brânduşe. Am dansat şi cu prim-balerinul rus Nikita Dolguşin, Artist al poporului, un spectcol cu Lacul lebedelor la Timişoara, care s-a bucurat de un mare succes, fiind considerat evenimentul cultural al anului 1977.

Un cuplu de neuitat pentru telespectatori, cu Francisc Valkay

Rodica Murgu si Francisc Valkay

Pe lângă frumoasa perioadă petrecută alături de Francisc Valkay, cu care am dansat foarte mult şi care mi-a fost şi soṭ, am realizat şi imaginea Baletului timişorean prin apariṭiile noastre la Televiziunea naṭională. Ce timpuri! Ne chemau des, atunci când filmam Valkay facea coregrafiile, dansurile erau întodeauna pe poante. Nimic nu era lăsat la voia întamplării. Stăteam pe platourile TVR ore în şir, până când totul ieşea ca la carte. Era un dans liber, doar cu elemente din dansul clasic, plasticitatea corpului era pusă în evidenţă chiar dacă unii paşi erau stilizaṭi. Era o confruntare dintre limitat şi nelimitat. A fost o perioadă de mare efervescenṭă creatoare.

Revenind la Timişoara, trupa de balet de aici avea în perioada aceea la conducere pe Gheorghe Ştefan, unul dintre maeştrii care studiaseră la Moscova şi care avea un bogat bagaj al baletului academic. Colectivul era unul tânăr, ambiṭios şi cu mare potenṭial. Au urmat montări mari, atât din repertoriul românesc cât şi din cel universal: Iancu Jianu, Prinṭ şi cerşetor, Legenda dragostei, Corsarul, Frumoasa din pădurea adormită ş.a.

„N-aş da Sicilia şi Calabria pe America…”

Am avut şi numeroase turnee, cel mai importat a fost cel din SUA și Canada, unde am stat trei luni. Am colindat de la New York, Miami, Seatlle, Detroit, Chicago pănă la Vancouver şi multe alte orașe. Deși am avut propuneri ademenitoare, nu m-a tentat să rămân în SUA. Nu m-am simṭit deloc bine în America și Canada. Am suferit mult acolo, întodeauna am iubit Europa, în special  Italia. Cine nu a văzut Sicilia și Calabria nu a văzut nimic…

Anii treceau şi se simṭea din ce în ce mai mult o lipsă de prim-balerini. Gheorghe Ştefan era şi profesor la Liceul de Coregrafie din Bucureşti. Aveam nevoie de un prinṭ, aşa că maestrul Gheorghe l-a adus pe Ilie Filip, care tocmai terminase Academia de Balet de la Moscova. Un tânăr frumos, prezentabil, bun tehnician. Am lucrat cu el toate rolurile prime din spectacolele noastre, mi-a fost partener iar, în timp, prinṭul de pe scenă a devenit partenerul inimii mele, lângă care trăiesc cele mai frumoase momente. Pot spune că am ȋntâlnit un Prinṭ pentru o viaṭă!

Rodica Murgu si Ilie Filip

Revenind la baletul Operei Naṭionale din Bucureşti, cum aş putea uita acele seri magice cu Lacul lebedelor alături de George Bodnarciuc, Florin Brânduşe, Ilie Filip sau cu Giselle alături de Mihai Babuşka?! Colectivul m-a primit cu căldură şi dragoste, iar publicul acela minunat aplauda frenetic la lăsarea cortinei. Dar toate acestea sunt amintiri, amintiri dragi care sunt păstrate fiecare în sertarele interioare ale sufletului…

După ce m-am retras m-am dedicat pedagogiei, am fost plecată în Italia, unde am predat balet la două școli, în Vibo Valentia și Lamezia Terme. Am iubit întotdeauna copiii, am lucrat și cu copii cu probleme, unul dintre ei era chiar adoptat din România. M-am întors în țară în 1997, deși mai aveam contract în Italia până în anul 2002. Mi se născuse primul nepoțel.

Dragostea pentru copii şi Școala de balet „Rodica Murgu”

Ce fac acum? Am avut norocul să cunosc trei persoane deosebite, care mi-au netezit calea: prima ar fi europarlamentarul Maria Grapini, apoi doamna Doina Popa, de la Fundația Artmedia din Timişoara. Le datorez foarte mult, de când am revenit în ţară. Împreună cu Lucia Nicoară, au înființat o școală de balet. Eu am preluat-o şi s-a numit „Rodica Murgu”.

Rodica Murgu, Magazinul de papusi

Şcoala şi-a început activitatea pe 15 septembrie 1998, la Clubul CFR, iar din 15 septembrie 2004 își desfășoară activitatea la Casa Tineretului. Am mari satisfacții cu ea, împreună cu partenerul meu de 35 de ani, Ilie Filip. Facem o echipă bună și la școală și în viață. An de an organizez la finalul anului şcolar spectacole de balet pe scena Operei. Facem spectacole cu subiect, montăm poveşti, astfel ȋncăt să dăm posibilitatea micilor dansatori să fie si interpreṭi. Am realizat spectacole după povestirile lui Petre Ispirescu, alături de spectacole deja consacrate precum Cenuşăreasa, Visul unei nopti de vară, Călin, file de poveste, Trandafirii roşii ş.a.

Am trecut prin multe de-a lungul vieṭi, am prins războiul, a urmat foametea din anii ’50, cutremurul din ’77, acum această pandemie. Anul acesta ȋmi propusesem să montăm Petrică şi lupul, dar a rămas ȋn stadiul de proiect. Viaṭa merge mai departe şi noi odată cu ea. Sper ca Bunul Dumezeu să ne ocrotească şi să fie bine.”

YouTube video

 

După o carieră lungă şi frumoasă, cu aplauze la scenă deschisă, drumul Rodicăi Murgu continuă, încercând prin cele mai tinere vlăstare ale dansului să ducă mai departe autencitatea, bucuria şi frumuseṭea baletului românesc.

 

Citește și

Mihail Cratofil, fotograf de balet: “Mirajul baletului constă în exprimarea sentimentelor prin mișcare”

Baletul românesc, un strigăt mut din izolare: “Legislaţia care ne priveşte trebuie revizuită”

Related Posts

Leave a Comment

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate