Dansul, dar mai ales Baletul este arta înfrăţită cu muzica. Vechimea lor se pierde în negura vremurilor şi, cu rare excepţii (în practica folclorică — arhaică şi modernă — şi în unele forme de balet contemporan), ele se desfăşoară — şi se percep — simultan. V-ați întrebat care sunt compozitorii celebri în muzica de balet? Facem noi o trecere în revistă!
Există o determinare reciprocă între mişcarea dansantă şi muzică, la baza coregrafiei stând în majoritatea cazurilor, opera componistică. Totodată, este de observat că elaborarea muzicii se face urmărind un libret, o schemă de desfăşurare scenică sau cel puţin dinamica unor idei de spectacol care trebuie să declanşeze discursul sonor, generând apoi, prin inspirația și fantezia coregrafului, evoluţia scenică propriu zisă.
Compozitori celebri în muzica de balet
Vă prezentăm în acest articol, 6 mari compozitori celebri de muzică de balet, personalități care au contribuit prin compozițiile extraordinare și care au fixat bazele operelor coregrafice în istoria muzicii.
Cesare Pugni, Adolphe Charles Adam, Ludwig Minkus, Leo Delibes, Piotr Ilici Ceaikovski și Serghei Prokofiev.
A fost cel mai prolific dintre compozitorii de balet, compunând aproape 100 de partituri originale cunoscute pentru balet și adaptând sau completând multe alte lucrări.
1. Cesare Pugni (31 mai 1802-26 ianuarie 1870), prima simfonie înainte de 10 ani
Cesare Pugni a colaborat cu instituții de renume precum Teatro alla Scala, Opera din Paris, Teatrul Majestății Sale – Londra, Baletul Imperial Sankt Petersburg.Și-a început studiile muzicale la o vârstă foarte fragedă și chiar și-a compus prima simfonie înainte de vârsta de 10 ani.
Când familia Pugni a făcut cunoștință cu cunoscutul compozitor Peter Winter, reacția sa la Simfonia creată de Pugni în vârstă de 7 ani, l-a determinat să-l ia pe băiat sub tutela sa și mai târziu, a aranjat ca el să fie admis în Conservatorul Regal Imperial de Muzică din Milano (cunoscut astăzi drept Conservatorul din Milano).
A fost unul dintre cei mai celebri compozitori de muzică de balet
În timpul său la Conservator, Pugni, unul dintre cei mai celebri compozitori de muzică ce balet, a studiat sub mulți pedagogi importanți ai muzicii. Printre instructorii lui Pugni se număra Bonifazio Asioli – sub care a studiat compoziția și contrapunctul; Alessandro Rolla – cunoscutul instructor al lui Niccolò Paganini, care l-a învățat vioara; și Carlo Soliva – sub care a studiat teoria muzicală. Mai târziu, în timpul petrecut la Opera din Paris, Pugni a făcut cunoștință cu Benjamin Lumley, directorul Teatrului Majestății sale din Londra. Prin relația cu Lumley, Pugni l-a cunoscut pe renumitul coregraf și maestru de balet, Jules Perrot, cu care a început o fructoasă colaborare. În 1843, Lumley i-a oferit lui Pugni postul de compozitor al muzicii de balet la Teatrul Majestății Sale.
Cesare Pugni a colaborat cu alți mari maeștri și coregrafi ai vremii printre care Paul Taglioni, Arthur Saint-Léon, Marius Petipa.
Printre spectacolele de balet pentru care compune muzică, regăsim titluri importante, unele fiind dansate și astăzi:
Ondine sau La Naïade (1843), La Esmeralda (1844), Catarina sau La Fille du Bandit (1846); The Pharaoh’s Daughter (1862); The Little Humpbacked Horse (1864), Pas de Six din La Vivandière (1844), Pas de Quatre (1845), La Carnival de Venise Pas de deux - cunoscut ca și Satanella Pas de deux (1859), Terpsichore (1861), Diane and Actéon Pas de Deux (1868), muzica suplimentară pentru Le Corsaire (1863 ;1868), Titania (1866)
Citește și: 7 mari coregrafi in istoria baletului
2. Adolphe Charles Adam ( 24 Iulie 1803 – 3 Mai 1856)
Spectacolul de balet, ca gen de teatru muzical, datorează foarte mult compozitorului francez Adolphe Adam, cel care a realizat muzica pentru prima capodoperă romantică durabilă a istoriei baletului – Giselle (1841).
Aparţinând primei perioade a romantismului francez, compozitorul Adolphe Adam, un alt celebru compozitor de muzică de balet, s-a format într-o familie de muzicieni. În copilărie, a preferat mai degrabă să improvizeze muzica pe cont propriu, decât să studieze serios. A intrat la Conservatorul din Paris în 1821, desăvârşindu-şi pregătirea artistică cu celebrul compozitor de operă François-Adrien Boïeldieu.
Adolphe Adam a improvizat muzică și a pus bazele dramei coregrafiei romantice
Începe să se facă cunoscut mai întâi printr-o serie de romanţe şi ariete, debutând în teatrul liric cu o lucrare într-un act, Pierre et Catherine (1829). Înzestrat cu un simţ melodic accesibil, compozitorul Adolphe Adam a scris piese pentru pian, miniaturi vocale şi muzică de teatru. În paralel cu activitatea interpretativă, în calitate de dirijor la Covent Garden din Londra, Adolphe Adam va demonstra că este un creator prolific şi de succes, compunând cu uşurinţă, claritate şi simplitate.
Lui Adolphe Adam îi revine însă şi meritul de a fi unul dintre primii compozitori de spectacole de balet, care, prin calitatea melodică, caracterul dansant al ritmicii şi fiorul emoţional, au pus bazele tradiţiei dramei coregrafice romantice.
Compoziții importante de balet
La chatte blanche (1830), Faust (1833), La fille du Danube (1836), Les Mohicans (1837), L’écumeur des mers (1840), Les Hamadryades (1840), Giselle (1841), La jolie fille de Gand (1842), Le Diable à Quatre (1843), La fille de marbre (1845), Griseldis ou Les cinq sens (1848), Le filleule des fées (1849), Orfa (1852), Le Corsaire (1856)
3. Ludwig Minkus (23 martie 1826 – 7 decembrie 1917)
Ludwig Minkus fost un compozitor evreu-austriac, un virtuoso și un excelent profesor de vioară. La vârsta de patru ani, Ludwig Minkus a început să i-a lecții particulare de vioară și din 1838 până în 1842, a urmat studiile muzicale la Gesellschaft der Musikfreunde din Viena.
Ludwig Minkus și-a făcut debutul public în cadrul unui recital la Viena.
La 18 octombrie 1845, un anunț în ziarul vienez Der Humorist a comentat spectacolele sezonului precedent și a menționat că „…Minkus a cântat cu un stil conservator și o interpretare strălucitoare.”
În curând, tânărul Ludwig Minkus apărea în diverse săli de concert ca solist, fiind declarat de către public și critici, “un copil minunat”.
Viața lui Ludwig Minkus din 1842 până în 1852 este slab documentată. Deși a avut solicitări de a vizita și cânta în Germania, Franța și Anglia. În anul 1852, Ludwig Minkus a acceptat funcția de violonist principal la Vienna Court Opera, dar a demisionat în același an pentru a ocupa un post muzical important în străinătate, angajament care avea să-i schimbe ulterior viața pentru totdeauna.
Ludwig Minkus a colaborat cu cei mai renumiți coregrafi ai vremii
Astfel, În 1853, Ludwig Minkus a emigrat la Sankt Petersburg pentru a ocupa funcția de Dirijor al Orchestrei Sârbe a prințului Nikolai Yusupov, funcție pe care a deținut-o până în anul 1855. Din 1856 până în 1861, Ludwig Minkus a ocupat funcția de violonist principal în orchestra Teatrului Imperial Bolshoi din Moscova și, în curând, a primit funcția duală de dirijor și violonist principal.
În 1861, Minkus a fost numit concert-maestru la Teatrul Bolshoi, iar în 1864, a fost promovat în prestigiosul post de inspector al Orchestrei Teatrului Imperial din Moscova. La acel moment, Ludwig Minkus lucra și ca profesor de vioară la recent înființatul Conservator din Moscova.
A colaborat cu doi dintre cei mai renumiți coregrafi ai vremii Arthur Saint – Leon și Marius Petipa.
A compus și a adaptat muzică pentru spectacolele de balet La Flamme d′amour sau La Salamandre (1863), Le Poisson doré (1867), Le Lys (1869), La Bayadère (1877) Don Quijote (1869 , revizuit în 1871), La Fille des Neiges (1879), Paquita (Pas de trois, Grand pas classique, Mazurka, 1881).
Ludwig Minkus şi-a înscris numele în istoria muzicii prin aportul întregii sale activităţi la dezvoltarea artei coregrafice, compozițiile sale distingându-se prin melodicitate, bogăţie ritmică şi mai ales prin funcţionalitatea scenică.
4. Leo Delibes (21 februarie 1836 – 16 Ianuarie 1891)
Leo Delibes a fost un compozitor francez de operă și balet, primul care a scris muzică aparte pentru balet.
Opera sa simfonică de pionierat a deschis drumul pentru marii compozitori, iar influența lui poate fi urmărită în opera lui Ceaikovski, dar și a altor mari compozitori care au compus muzică pentru balet.
Leo Delibes a studiat la Conservatorul din Paris sub influentul compozitor Adolphe Adam și în anul 1853, a devenit acompaniator la Théâtre-Lyrique. Zece ani mai târziu, în 1863, Leo Delibes a devenit acompaniator la Opéra de la Paris, profesor de compoziție la Conservator în anul 1881 și membru al Institutului francez în 1884.
Incepând din 1855, anul debutului, Leo Delibes a compus un şir de opere mult aplaudate pe scenele lirice ale vremii. Au fost socotite însă mai târziu impersonale şi prea puţin bogate în substanţă.
De-abia după o activitate febrilă de peste un deceniu, el a reuşit să-şi găsească un drum propriu, şi anume în muzica de balet.
Leo Delibes a scris muzică bisericească, dar întregește rândul compozitorilor celebri
După colaborarea de mare succes cu Ludwig Minkus pentru baletul La Source (1866), a fost inspirat în a compune muzica unor spectacole de balet de amploare precum Coppélia (1870), pe baza unei povești a lui E.T.A. Hoffmann și Sylvia (1876), bazat pe o temă mitologică. Aceste două spectacole de balet sunt considerate capodopere ale genului, iar popularitatea lor internaţională este și astăzi, în continuă creștere.
Cu opera „Le Roi l’a dit” (1873) cunoaște succes la Opéra-Comique din Paris, iar în 1881 opera Lakmé (prezentată în premiera tot la Opéra-Comique din Paris) va înregistra un triumf copleșitor.
Leo Delibes a scris și muzică bisericească (lucrase ca organist al bisericii) și câteva cântece pitorești, printre care „Les Filles de Cadiz”, melodii ce sugerează stilul lui Georges Bizet.
5. Piotr Ilici Ceaikovski (7 Mai 1840 – 6 Noiembrie 1893)
Piotr Ilici Ceaikovski a fost unul dintre cei mai mari compozitori ruși ai secolului al XIX-lea, opera sa reprezentând o îmbinare între romantismul occidental și tradiția muzicală rusă.
La vârsta de numai cinci ani a început să studieze pianul, dat fiind că ambii parinți erau iubitori de muzică. Cu toate că avea o înclinație aparte pentru muzică, tânărul Ceaikovski a fost îndrumat de către familia sa către o carieră în magistratură. Așadar, a urmaat cursurile colegiului de jurisprudență și a ocupat un post de secretar la Ministerul Justiției. Munca sa la minister nu-i stârnea niciun interes, motiv pentru care i-a scris surorii sale „au făcut din mine un funcționar, și încă unul prost“.
În 1862, la vârsta de 22 de ani, se hotărăște să devină muzician profesionist, iar în cursul anului urmator își părăsește slujba și începe să studieze muzica cu compozitorul, pianistul și dirijorul Anton Rubinstein.
Între 1866 – 1877 , Piotr Ilici Ceaikovski este numit profesor de teorie muzicală la Conservatorul din Moscova, condus în acea perioadă de compozitorul Nikolai Rubinstein, fratele lui Anton Rubinstein.
În 1868, Ceaikovski intră în relații cu „Grupul celor cinci”. Din acest grup făceau parte cei mai importanți muzicieni ruși ai vremii: Mili Balakirev – conducătorul grupului, Alexandr Borodin, Nikolai Rimski-Korsakov, Modest Musorgski și Cesar Cui și, în mod straniu, tocmai aceste legături sunt cele care îl determină să se îndrepte către Occident.
O mare parte din creațiile lui Ceaikovski sunt inspirate din folclor sau povești populare rusești, încărcate de simbolistică
Profitând de cadrul feeric generat de astfel de povești, compozitorul reușește să compună opere clar delimitate de restul artiștilor vremii și să se impună în lumea muzicală, prin compoziții cu o intensă sensibilitate.
Reputația lui Piotr Ilici Ceaikovski a crescut cu aparițiile în calitate de dirijor invitat în cadrul concertelor susținute în Europa și SUA. În portofoliul creațiilor marelui compozitor, intră simfonii, concerte, opere, dar și muzică de cameră, precum și renumitele sale compoziții destinate teatrelor de balet.
Lacul Lebedelor (1877- coregrafia Julius Reisinger; 1895 – Marius Petipa si Lev Ivanov), Frumoasa din pădurea adormită (1889 – coregrafia Marius Petipa), Spărgătorul de nuci (1892 – coregrafia Marius Petipa) sunt creaţii care au redefinit la nivel internaţional muzica de balet.
Citește și: Cele mai bune 5 spectacole de balet
Sub amprenta muzicală a lui Ceaikovski sunt și cunoscutele balete: Andantino, Anna Karenina, Jewels, Mozartina, Onegin, Serenade, Theme and Variations.
În 1881, Piotr Ilici Ceaikovski este premiat de țarul Alexandru al II-ea, iar în 1888, succesorul său Alexandru al III-lea, pentru care scrisese Marșul Incoronării, îi oferă o generoasă pensie pe viață.
La vârsta de 53 de ani, Piotr Ilici Ceaikovski moare, în scurt timp după prima audiție a Simfoniei a 6-a în Si minor Patetica op.74, fiind victima unei epidemii de holeră care măcina tot orașul Sankt Petersburg.
Ilustrul compozitor a beneficiat de funeralii naționale și continuă să fie prețuit și astăzi, ca un simbol al muzicii simfonice din Rusia.
6. Serghei Prokofiev (23 aprilie 1891 – 5 martie 1953)
Compozitorul, care a trăit parcă de trei ori, face parte din cvartetul extraordinar ce a apărut în Rusia în secolul XX, lăsând o lume întreagă cu gura căscată, alături de Rachmaninov, Shostakovich și Stravinsky. Prokofiev a acoperit în cariera sa o gamă largă de subgenuri muzicale ale stilului clasic: de la miniaturi instrumentale la simfonii și de la concerte de cameră până la coloane sonore de film, înscriindu-se în lista destul de scurtă a marilor compozitori care au apucat nașterea cinematografiei inventând astfel conceptul de coloană sonoră.
Serghei Prokofiev s-a născut într-o suburbie a orașului Donetk, Ucraina, pe data de 23 aprilie 1891. Încă de mic a fost îndrumat de mama sa spre calea muzicii. A luat lecții de pian, însă prima sa dragoste avea să fie opera: după ce aude “Cneazul Igor” de Borodin și “Faust” de Gounod, la Moscova, micuțul Serghei Prokofiev compune și el o astfel de muzică pe care o intitulează “Uriașul”! Avea pe atunci doar nouă ani! Mare parte din opera infantilă marca Prokofiev s-a pierdut, însă bucăți din uvertură au supraviețuit timpului.
Analizând viața marelui compozitor mulți critici de specialitate și biografi sunt tentați să afirme că Serghei Prokofiev a trăit trei încarnări:
- Afirmarea în Rusia (între 1909 – 1918),
- Vagabondajul prin lumea întreagă
- Succesul internațional (între 1918 – 1933) și întoarcerea în țara natală (între 1933 – 1941).
„Nu sunt decât un biet rus, iar bieților ruși le stă bine în biata Rusie!”
Pe scena muzicală din Sankt Petersburg, Serghei Prokofiev și-a câștigat numele de “rebelul muzical”. Toate capriciile i-au fost trecute cu vederea în momentul în care se așeza la pian și își interpreta propriile compoziții. Aventura sa de la Conservator avea să ia sfârșit în 1914. Atunci câștigă prestigioasa competiție “Întrecerea pianelor” cu al său Concert pentru Pian Nr.1 în Re Major.
Mereu în căutare de ceva nou, Prokofiev a descoperit în această perioadă Baletul – de care se îndrăgostește iremediabil. Începe să caute cât mai mult contactul cu această lume reușind în cele din urmă, să obțină un comision din partea lui Serghei Diaghilev și anume, baletul Povestea unui Măscărici / The Tale of the Buffon. Premiera baletului de la Paris i-a adus laude incomensurabile din partea unor oameni cunoscuți pentru exigența lor precum Jean Cocteau, Igor Stravinsky sau Maurice Ravel.
În 1933 Prokofiev decide să se întoarcă în țara sa natală: “Nu sunt decât un biet rus, iar bieților ruși le stă bine în biata Rusie”.
Serghei Prokofiev, un compozitor celebru al epocii sale, a compus muzica pentru opt balete printre care cele mai cunoscute sunt: Chout / The Tale of the Buffon (1915-1921); The Prodigal Son (1928 -1929); Romeo și Julieta (1935); Cenușăreasa (1940-1944), Floarea de Piatră (1948-1953)
Citește și
Interviu cu Anastasia Stashkevich, Prim-balerină a Teatrului Bolshoi
Lista Instituțiilor Culturale Naționale
