Una dintre cele mai iubite poveşti de dragoste din toate timpurile, Romeo şi Julieta a cunoscut nenumărate transpuneri în alte limbaje: operă, balet, film, animaţie etc. Practic, toate marile teatre şi Opere din lume au avut sau au încă Romeo şi Julieta în repertoriu, în viziuni mai tradiţionale sau mai moderne.
Scrisă în 1594, tragedia shakespeariană a fost tradusă mai întâi în balet, în secolul XVIII. Primele versiuni coregrafice consemnate de istorie au fost cele datorate lui Eusebio Luzzi la Teatro La Fenice din Veneţia, în 1785 şi lui Vincenzo Galeotti, la Royal Danish Ballet din Copenhaga, în 1811. În mod excepţional, nu una, ci mai multe au rămas de referinţă.
Romeo şi Julieta îşi cântă dragostea
Shakespeare s-a dovedit a fi o inspiraţie nesfârşită pentru compozitori. Berlioz a scris Simfonia dramatică pentru cor Roméo et Juliette în 1839, apoi au văzut lumina rampei aproape două duzini de transpuneri lirice, dintre care opera veristă Giulietta e Romeo de Ricardo Zandonai, în 1922.
În 1867, opera în 5 acte de Charles Gounod Roméo et Juliette, după libretul lui Jules Barbier şi Michel Carré, a avut premiera la Paris. Memorabilă pentru seria de patru duete pentru personajele principale şi aria-vals Je veux vivre pentru soprană, a avut un succes imediat, comparabil cu Faust.
Libretul urmărit de Gounod respecta în bună măsură originalul shakespearian, renunţând la unele personaje secundare şi dezvoltând altele. Diferenţa majoră este trezirea Julietei la timp cât să aibă un duet cu Romeo înainte ca amândoi să moară, cerând iertare lui Dumnezeu pentru sinuciderea lor necreştinească. Lucrarea este montată frecvent şi în prezent iar ideea unui ultim duet de dragoste al celor doi este reluată şi în unele versiuni coregrafice contemporane.
După ce compusese două variante în 1880 şi schiţase o operă, proiect care a rămas nerealizat, P.I. Ceaikovski a dat naştere în 1886 unei lucrări pentru orchestră în stilul unei uverturi-fantezie, Romeo şi Julieta, TH 42, în fapt un poem simfonic în formă de sonată, cu introducere şi epilog.
Prokofiev, „tatăl” celor doi îndrăgostiţi în muzica de balet
Varianta componistică cea mai cunoscută actualmente este cea semnată de Serghei Prokofiev, Op.64, începută în 1935, apoi revizuită consistent pentru premiera sovietică din 1940. Din partitură, Prokofiev a extras trei suite pentru orchestră şi una pentru pian.
Premiera dansată a avut loc la Brno, în Cehoslovacia, în 1938, în coregrafia lui Ivo Váňa Psota. La producţia într-un singur act, cu muzica din două suite, lui Prokofiev nu i s-a permis să fie prezent.
Shakespeare, „modelat” de ideologia sovietică
În URSS, baletul a avut premiera în 1940 la Teatrul Kirov din Leningrad, în coregrafia lui Rostislav Zaharov. Urmărind libretul scris de Adrian Piotrovsky şi Serghei Radlov, a fost compus respectând preceptele drambalet (dramatizări promovate pentru a înlocui lucrările fără subiect, considerate gratuite).
Ulterior, baletul a fost amplificat de Leonid Lavrovsky şi a devenit un succes imens, datorită atât partiturii cât şi interpretării Julietei de către Galina Ulanova. Cea mai pregnantă secvenţă muzicală a rămas Dansul Curtenilor/Cavalerilor din primul act.
Galina Ulanova si Iuri Jdanov
Deşi Prokofiev se împotrivise, Lavrovski a intervenit substanţial în partitură. Ca şi în cazul Lacului lebedelor, finalul trebuia să fie optimist iar mesajul unul pozitiv, în care dragostea învingea orice obstacol. Producţia a primit Premiul Stalin iar înregistrarea realizată de Mosfilm cu Galina Ulanova şi Iuri Jdanov a câştigat unul dintre primele premii Palme d’Or la Festivalul de Film de la Cannes, în 1955.
Versiunea lui Iuri Grigorovici din 1979 de la Teatrul Bolşoi din Moscova se consideră că a oferit scene mai bune de ansamblu decât solistice, simplificând mult detaliile scenografice în favoarea coregrafiei. A fost reluată în 2010 şi este o constantă în repertoriul Teatrului Bolşoi până în ziua de azi.
Romeo şi Julieta cuceresc Europa dansând
Montările europene fiind prea multe pentru a fi menţionate şi întrecând cadrul restrâns al acestui articol, mă rezum doar la a enumera câteva dintre cele mai celebre:
Frederick Ashton (Royal Danish Ballet, 1955); John Cranko (Stuttgart Ballet, 1958); John Neumeier (Frankfurt Ballett, 1971); László Seregi (Opera Naţională Maghiară, 1985); Krzysztof Pastor (Scottish Ballet din Glasgow, 2008); Cathy Marston (Julia und Romeo, Bern Ballet, 2009).
Deşi Margot Fonteyn trecuse demult de vârsta de pensionare, Kenneth MacMillan a tras un loz câştigător distribuind-o alături de Rudolf Nureyev în 1965, la Royal Ballet din Londra. Rudolf Nureyev a creat în 1977 propria sa versiune pentru actualul English National Ballet, interpretând rolul lui Romeo alături de Eva Evdokimova.
Spectatorii din Bucureşti au avut ocazia să urmărească viziunea clasică a Berthei Yampolsky, cu Israel Ballet din Tel Aviv, în 2008.
Varianta coregrafică a lui Lavrovsky se pare că s-a înrădăcinat: în 2016 Patrice Bart a produs o adaptare a acesteia la Teatrul Naţional Croat din Zagreb cu prim-solista româncă Miruna Miciu în rolul Julietei.
Romeo şi Julieta văzuţi de coregrafii de peste mări şi ţări
Câteva dintre montările americane şi australiene: Michael Smuin (San Francisco Ballet, 1977); Harold Collins (Queensland Ballet, Brisbane, 1982); Helgi Tomasson (San Francisco Ballet, 1994); Peter Martins (Romeo + Juliet, New York City Ballet, 2007); Mark Morris (versiune cu final fericit, Joffrey Ballet, 2008); Alexey Ratmansky (producţie neconvenţională şi spectaculoasă, National Ballet of Canada, Toronto, 2011); Graeme Murphy (variantă opulentă vizual, Australian Ballet, Melbourne, 2011)*.
O poveste nu doar nemuritoare, ci mereu întinerită
Păstrând de multe ori partitura lui Prokofiev, unii coregrafi au adus drama în contemporaneitate, prelucrând libretul şi adăugându-i valenţe noi. Astfel, Tom Schilling a oferit o concepţie originală, în 1972 la Komische Oper din Berlin, pe care bucureştenii au avut ocazia să o vadă în turneul companiei, în 1975.
Viziunea lui Angelin Preljocaj pusă în scenă la Opera din Lyon în 1990 i-a lansat puternic cariera, aducând o privire contemporaneizată, cu accente sociale, asupra poveştii renascentiste.
Coregrafia Jean-Christophe Maillot
În 1996, Roméo et Juliette a lui Jean-Christophe Maillot pentru Les Ballets de Monte-Carlo a fost o reinterpretare clasic-contemporană, într-un mod cinematic, în care Padre Lorenzo căpăta un rol primordial.
Romeo şi Julieta, contemporanii noştri
Deşi retrasă după doar un an din cauza unor presupuse probleme de copyright, varianta în haine moderne din 2003 a moldoveanului Radu Poclitaru (împreună cu regizorul englez Declan Donnellan) de la Teatrul Bolşoi a fost apreciată superlativ atât de public cât şi de critică.
După ce a avut premiera în 2005 la Teatrul Naţional Sloven din Maribor, Radio and Juliet a coregrafului român Edward Clug (actualul director al companiei de balet), pe muzica formaţiei Radiohead, a fost inclus şi în repertoriul ONB în 2010, fiind programat şi în actuala stagiune.
Folosind ca suport Simfonia dramatică Roméo et Juliette de Hector Berlioz, Sascha Waltz a oferit un nou punct de vedere asupra dramei, la Opera Bastille din Paris, în 2007. Tot pe muzica lui Berlioz, Thierry Malandain a prezentat la Bucureşti în 2011 spectacolul de dans contemporan Roméo et Juliette, cu Ballet Biarritz din Franţa.
Coregrafia Horatiu Chereches
Cristian Spuck a distribuit în 2012 atât balerini de la Zürich Ballet cât şi de la Junior Ballet într-o montare complexă, modernizată.
Vechi revizitator al repertoriului clasic, Mats Ek a tradus în stilul lui inconfundabil binecunoscuta tragedie, de astădată pe un colaj din muzica lui P.I.Ceaikovski. Intitulat Julia & Romeo, spectacolul a avut premiera cu Royal Swedish Ballet din Stockholm în 2013.
Romeo şi Julieta în producţii româneşti, de ieri şi de azi
Prima transpunere coregrafică autohtonă, foarte detaliată şi cu o distribuţie amplă, i-a aparţinut lui Vasile Marcu la Opera Română din Bucureşti în 1960 (cu Irinel Liciu în rolul Julietei). Au urmat cea a Mihaelei Atanasiu la Opera din Iaşi, în 1971, a lui Iuri Papko la ONB în 1989, adaptarea lui Gheorghe Stanciu după MacMillan la ONR Iaşi, în 1997 şi cea a lui Ioan Tugearu, din nou la ONB, în 2001.
În spiritul baletului clasic sau neoclasic au creat de asemenea Valentina Turcu la Teatrul Naţional din Maribor, în 2012 – producţie reluată în primăvara acestui an la ONR Cluj-Napoca; Eugen Gîrneţ la Teatrul de Operă şi Balet „Maria Bieşu” din Chişinău, în 2008; Pavel Rotaru la Teatrul de Balet Sibiu, în 2013; Horaţiu Cherecheş la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, în 2014**; Renato Zanella la ONB, în 2017 – montare reprogramată către finalul actualei stagiuni. Rupând „tradiţia Prokofiev”, Marcello Algeri a semnat Romeo şi Julieta. Rock story, la Teatrul de Balet Sibiu, în 2022.
* Vezi „Romeo şi Julieta, Aussie style“, Vivia Săndulescu, revista Cultura nr. 369, 12.04.2012.
**Vezi „Romeo şi Julieta, o premieră de succes a baletului constănţean”, Vivia Săndulescu, revista Cultura nr. 493, 13.11.2014.
