Așa cum ȋl ȋntâlnim azi ȋn gale și concursuri, Carnaval la Veneția este un pas de deux de recital ȋn coregrafia lui Marius Petipa, montat de acesta ȋn 1848 la Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg și reluat ȋn 1868, când a fost inserat ȋn baletul Satanella. Petipa relua subiectul abordat de Joseph Mazilier sub titlul Le Diable amoureux, ȋn baletul creat la Opera din Paris ȋn 1840 pe muzică de Franҫois Benoist și Henri Reber.
Azi nu mai contează cine sunt protagoniștii ci virtuozitatea lor tehnică, singura referință la Carnaval rămânând masca Biondettei și care cade ȋncă din adagio – dacă cumva e purtată la ȋnceput.
Citește și “Despre tehnică și interpretare, despre balerini și despre publicul lor”
Petipa a preferat ȋnsă partitura lui Cesare Pugni, inspirată dintr-o lucrare mai veche a virtuozului violonist și compozitor Niccolo Paganini, Il Carnevale di Venezia. De altfel, pas de deux-ul circulă astăzi sub ambele titluri, fiind singurul fragment care a supraviețuit din baletul Satanella.
Citește și “Zâna păpușilor, o zână a micilor balerine”
Libretul era extras din romanul Le Diable amoureux al lui Jacques Cazotte, publicat ȋn 1772, având ca subtitlu „Nuvelă spaniolă”, considerat ulterior de critici drept precursor al povestirilor fantastice.
Le Diable amoureux
Incitat de niște prieteni, tânărul Don Alvaro ȋl invocă pe Satan. Acesta ȋi apare mai ȋntâi sub ȋnfățișarea unei cămile hidoase, apoi a unui câine și ȋn sfârșit sub cea a unui tânăr fermecător. Biondetto ȋși oferă serviciile ca paj și este acceptat.
Într-o seară târzie, Alvaro ȋși dă seama că pajul său este fată, dar continuă să-l țină pe lângă el. Biondetta declară că ȋl iubește și că și-a pierdut statutul de diavol din această cauză. Îl copleșește cu drăgălășenii, ȋncercând să-l seducă, dar Alvaro ȋi rezistă și ȋncepe o legătură cu o altă femeie, Olympia. Olympia descoperă că Biondetto e femeie și vrea să se despartă de Alvaro. Alvaro nu e de acord, iar Olympia, geloasă, ȋncearcă să o ȋnjunghie pe Biondetta.
Îngrijind-o pe Biondetta, Alvaro se ȋndrăgostește de ea. Dar principiile inculcate de mama sa ȋl obligă să i-o prezinte ei mai ȋntâi, pentru a-i cere permisiunea de a o lua de soție.
Pe drum, cei doi sunt invitați să participe la o nuntă de țară și, cum mesenii ȋi iau drept soț și soție, se trezesc seara ȋn aceeași cameră, dar Alvaro continuă să respingă avansurile Biondettei, iar aceasta, exasperată de faptul că Belzebuth n-a reușit să-i câștige sufletul, dispare.
Alvaro pornește ȋn căutarea ei și ajunge la castelul mamei sale. Misterul se adâncește atunci când mama ȋi spune că nu există nici ferma și nici nunta la care a participat. Înțeleptul doctor chemat să-l vadă ȋl asigură că a scăpat ca prin miracol de cea mai mare primejdie care ȋl poate paște pe om…
De la poveste la libret
Deși ȋn roman trecerea personajelor prin Veneția are loc ȋn prima parte, pas-de-deux-ul a fost gândit pentru actul III, ca o culminare a spectaculozității coregrafice. Azi nu mai contează cine sunt protagoniștii ci virtuozitatea lor tehnică, singura referință la Carnaval rămânând masca Biondettei și care cade ȋncă din adagio – dacă cumva e purtată la ȋnceput…
O altă versiune, semnată de Filippo Taglioni și prezentată ȋn 1852 la Opera din Berlin, având-o pe Marie Taglioni ȋn rol principal, s-a numit Satanella sau Metamorfoze.
Mult mai târziu, Roland Petit avea să compună un balet-feerie după romanul lui Jacques Cazotte, urmând o idee a lui Jean Anouilh.
Romanul a inspirat de-a lungul secolelor XIX-XX mai multe opere și, indirect, chiar filme (thrillerul The Ninth Gate cu Johnny Depp, ȋn regia lui Roman Polanski, 1999).
