Între mitologic şi modern: „Sylvia”, un balet încă nevăzut pe scenele româneşti

Sylvia sau nimfa Dianei, unul dintre cele mai cunoscute dintre baletele pe care teatrele noastre nu le-au avut niciodată în repertoriu. Un balet clasic tipic în multe privinţe, dar cu trăsături care îl singularizează.

by Vivia Sandulescu
Share the NEWS & spread the JOY!

Urmărim înregistrări video sau citim despre premiere ale unor balete pe care ajungem să le cunoaştem online, fără să le fi văzut vreodată pe viu, pentru că teatrele noastre nu le-au avut niciodată în repertoriu. Uneori, dintr-un balet supravieţuieşte un pas de deux sau o variaţiune, pe care le găsim incluse în programele de concurs sau de gală, desprinse din contextul poveştii.

Şi totuşi, în alte ţări sunt reluate iar şi iar, în concepţii diferite. Dintre acestea putem aminti Sylvia, Flăcările Parisului, Laurencia sau Fiica faraonului. Vă propunem mai jos o scurtă introducere a baletului Sylvia sau nimfa Dianei. 

Citește și

Manuel Legris, într-un interviu special acordat Ballet Magazine! „Toate companiile de balet au propria lor istorie și identitate!”

Fotografia de balet – între artă și indecis. Sfaturi pentru o fotografie reușită! Natascha Mair – Viena, Foto: Paul Daniel Schneider

De la Renaştere la romantismul târziu, un balet cu debuturi timide: Sylvia sau nimfa Dianei

 Silvia sau nimfa Dianei, un balet în două sau trei acte, în coregrafia iniţială a lui Louis Mérante (premier maître de ballet la Opera din Paris), pe muzica lui Léo Delibes, din 1876, este un balet clasic tipic în multe privinţe, dar cu trăsături care îl singularizează. Decor mitologic arcadian, coregrafie plină de imaginaţie şi mai ales o partitură remarcabilă.

Versiunea pusă în scenă la Opera din Viena de Manuel Legris, având în distribuție, între altele, nume precum Natascha Mair — Naiad, Mihail Sosnovschi — Eros sau Dumitru Taran — Faun, poate fi găsită online pe Medici.tv

Libretul îşi are originea în poemul Aminta al lui Torquato Tasso (1573) şi a fost adaptat pentru Opera din Paris de către Jules Barbier şi baronul de Reinach. Primul balet reprezentat pe scena proaspăt construită a Palais Garnier, a trecut aproape neobservat şi era cât pe ce să cadă în uitare, fiind salvat de calitatea muzicii. Aceasta l-a făcut totuşi pe Giorgio Saraco să o reia în 1896 la Teatrul Scala din Milano.

Alina Somova si Xander Parish pe scena Teatrului Mariinsky

Cum la cumpăna secolelor XIX-XX Franţa era foarte aproape de Rusia din punct de vedere cultural, baletul a fost prezentat integral la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg în 1901.

Serghei Diaghilev, care urma să asigure regia, îşi dorea colaborarea cu Alexandre Benois pentru decoruri şi costume şi cu fraţii Serghei şi Nikolai Legat pentru coregrafie, dar neînţelegerile dintre el şi directorul Teatrelor Imperiale au dus la sfârşitul asocierii lor, ceea ce a determinat indirect formarea Baletelor Ruse, în 1909.

Coregrafia a fost încredinţată lui Lev Ivanov (care a scurtat titlul, schimbându-l în Sylvia), dar acesta a murit la scurtă vreme, aşa încât a fost finalizată de către prim-balerinul Pavel Gerdt. La premieră, nimfa Sylvia a fost interpretată de către Olga Preobrajenskaia iar păstorul Aminta de către Serghei Legat. Din distribuţie a făcut parte, ca solistă secundă (Nimfă) şi tânăra Agrippina Vaganova.

Olga Preobrajenskaia in Sylvia, 1901

Nici de astădată baletul nu a avut succes, coregrafia fiind considerată slabă iar libretul cam subţire. În plus, decorurile erau refolosite din producţii mai vechi. Totuşi, Ana Pavlova avea să includă unele fragmente în turneele ulterioare cu propria ei companie în jurul lumii. La un spectacol a asistat şi Frederick Ashton, care a creat propria sa versiune pentru Margot Fonteyn în 1952. Abia de-acum încolo baletul Sylvia avea să devină cu adevărat popular.

Citește și 

Top 10 cele mai bune filme despre balet. Merită să le vedeți pe toate

6 mari compozitori celebri în istoria muzicii de balet

Redescoperit peste decenii, baletul Sylvia cunoaşte diferite montări în întreaga lume

La Opera din Paris au semnat de asemenea versiuni coregrafice Serge Lifar în 1940 şi Violette Verdy în 1979 (reluată la Beijing în 1980). În 1997, John Neumeier a remodelat libretul, oferind o viziune proprie şi o coregrafie neoclasică intitulată Trei poeme coregrafice pe o temă mitică.

În America, Balanchine a creat Sylvia Pas de deux (12 minute) în 1950. Baletul a fost reprezentat pentru prima oară integral în 2004, la San Francisco Ballet, în coregrafia lui Mark Morris, bazată pe cea originală, din 1876.

Tot în 2004, Sylvia a fost reluată la Royal Ballet „Covent Garden”, într-o reconstituire după Frederick Ashton aparţinând lui Christopher Newton, care a montat-o apoi şi la American Ballet Theatre în două acte.

Pe afişul marilor teatre titlul se află şi în ziua de azi: la Mariinsky premiera (după Ashton) a avut loc în 2014. Manuel Legris a pus-o în scenă în tradiţia clasică (după Mérante) în 2018 la Opera de Stat din Viena (unde printre interpreţii secundari îi găsim pe Dumitru Ţăran şi Ioana Avram, foarte apreciaţi de critica de specialitate) şi la Teatrul Scala, în 2019. Tot în 2019, Stanton Welch a montat Sylvia, în coproduţie cu Australian Ballet, la Houston Ballet, apoi la Opera din Sidney.

Sylvia, o poveste romantică, regândită de fiecare coregraf

Vadim Muntagirov in rolul Aminta la Royal Ballet

Deşi clasic prin tehnică şi romantic prin libret, coregrafie şi decoruri, baletul lui Mérante a fost revoluţionar pentru ultimul sfert al sec.XIX, prin aceea că rupea cu imaginea eterică a zânei sau silfidei, făcând loc fecioarei războinice.

Mai târziu, Ashton avea să definească povestea pe scurt astfel: „Un băiat iubeşte o fată, fata e răpită de un tip rău, fata e redată băiatului de către zeu.” Personajele principale sunt Sylvia, nimfa Dianei; păstorul Aminta, îndrăgostit de ea; zeul Eros; păstorul Orion şi zeiţa Diana. Acţiunea se petrece într-o pădure, într-o peşteră de pe o insulă şi în faţa tempului Dianei. Ingredientele îmbină mitologicul cu fantasticul iar finalul este desigur fericit. Întâlnim nimfe şi naiade, viziuni, săgeata lui Eros îşi face efectul asupra Sylviei, care răspunde astfel iubirii păstorului Aminta.

Intriga e simplă şi nu solicită multă interpretare actoricească, de aceea mai toţi coregrafii au modificat libretul. La Neumeier, de exemplu, dispare personajul negativ Orion, zeiţa Diana capătă o pondere mult mai mare, incluzând amintirile ei legate de iubirea pentru păstorul muritor Endymion. Într-o abordare filosofică şi o coregrafie neoclasică încărcată de metafore, Neumeier îmbină într-un mod echilibrat şi cursiv vocabularul clasic şi contemporan, creând o imagistică modernă în spiritul frescelor antice. În viziunea lui, Sylvia şi Aminta ratează momentul, reîntâlnirea lor după câteva decenii e tardivă iar dragostea lor nu mai cunoaşte împlinirea.

Sylvia, un balet „feminist”, care îşi aşteaptă încă promovarea bine-meritată

Ca şi în cazul baletului Coppelia, partitura lui Delibes este considerată modernă şi printr-o seamă de particularităţi, cum ar fi folosirea consistentă a alămurilor şi a suflătorilor, cât şi a pizzicato. Bogată şi variată, plină de melodicitate, ritm, armonie, muzica însoţeşte mereu acţiunea deşi, aşa cum se întâmpla adesea în epocă, Delibes a trebuit să îi aducă modificări urmând cerinţele coregrafului. Ceaikovski era un mare fan al ei şi susţinea că, dacă ar fi ascultat-o ceva mai devreme, nu ar mai fi compus Lacul lebedelor, care îi părea inferior prin comparaţie.

Sylvia in viziunea lui John Neumeier la Hamburg Ballet

Ce explică succesul Sylviei în zilele noastre? Calitatea muzicii, desigur, dar am putea vorbi şi despre feminism: personajul central nu e păstorul Aminta, ca în poemul lui Tasso, ci o fecioară-vânător, surprinsă în momentul delicat al tranziţiei de la adolescentă la femeie, când începe să-şi descopere senzualitatea. Având în vedere acestea, cât şi faptul că celălalt balet de mare succes al lui Delibes, Coppelia, a ţinut afişul Operelor noastre zeci de ani, la ONB revenind de curând, e de mirare că niciun teatru de la noi nu s-a gândit la el. O motivaţie poate fi faptul că nu a existat o versiune rusească de referinţă, ceea ce nu e cazul celorlalte balete menţionate mai sus. Eh, mai e vreme…


Share the NEWS & spread the JOY!

Related Posts

Leave a Comment

Această pagină, în contextul prestării de servicii, foloseşte cookie-uri. Continuând să vizitezi site-ul, ești de acord cu folosirea lor. Pentru mai multe informaţii, inclusiv informaţii despre eliminarea acestora, apasa pe Politica de confidentialitate. Sunt de Acord Politica de confidentialitate