Baletul este prin excelenţă o artă a tinereţii şi a frumuseţii fizice, urmărite conform unor canoane estetice tot mai rafinate, cultivată cu un consistent efort muscular şi nu numai. Se consideră că majoritatea carierelor balerinilor profesionişti încetinesc sau chiar încetează ȋn jurul vârstei de 40 de ani. Dar au existat şi excepţii notabile, în rândul balerinilor de top, dintre care unii au continuat să apară pe scenă până târziu, în toamna vieţii, părând să contrazică legile biologiei şi fizicii. Ne vom opri în cele ce urmează asupra câtorva dintre aceştia.
Margot Fonteyn (1919-1991)
Margot şi Rudolf: partenerul potrivit la momentul potrivit
Cariera ei a însumat nu mai puţin de 45 de ani, începând din adolescenţă. La 42 de ani, a luat un nou avânt odată cu ȋntâlnirea cu Rudolf Nureyev, care era cu 19 ani mai tânăr. A realizat rolul Julietei la premieră în coregrafia lui MacMillan pe când avea 46 de ani. La peste 50 de ani, interpreta încă roluri precum Aurora (Frumoasa din pădurea adormită, Fr.Ashton), Nikyia (Baiadera, Petipa-Nureyev), Julieta (Romeo şi Julieta, MacMillan), Marguerite (Marguerite and Armand, Fr.Ashton), cât şi Pas de deux din Corsarul (Petipa).
La 53 de ani s-a retras parţial, continuând să interpreteze roluri de mai mică dificultate sau să danseze în balete mai scurte. A cochetat o vreme cu dansul modern. S-a retras oficial la 60 de ani şi şi-a petrecut ultima parte a vieţii departe de scenă, ȋn Panama, unde îşi ȋngrijea soţul paralizat, al cărui tratament costa o avere. Ultima sa apariţie a fost în 1988 când, la 69 de ani, a dansat Baroque Pas de trois ȋmpreună cu Rudolf Nureyev şi Carla Fracci la Mantua, în Italia.
Alicia Alonso (1920-2019)
Aproape oarbă de la 19 ani, se ghida după lumini iar partenerul trebuia să fie exact acolo unde ea se aştepta să-l găsească. A debutat la 12 ani într-un rol solistic din Frumoasa din pădurea adormită. S-a căsătorit cu Fernando Alonso la 16 ani iar la 18 ani a născut-o pe fiica lor Laura. Ȋn pofida celor trei operaţii la ochi suferite, nu şi-a mai recăpătat vederea periferică.
Cuba avea trei articole principale de export: trabucurile, zahărul şi Alicia Alonso
Personalitate autoritară şi controversată, a fost un susţinător frecvent al lui Fidel Castro şi a determinat indirect fuga din ţară a mai multor dansatori pe care îi considera drept potenţiali concurenţi. A fondat Baletul Naţional Cubanez şi Academia de Balet de la Havana. A făcut turnee atât în Occident cât şi în ţările din blocul socialist, într-o perioadă de mari restricţii politice. Ca şi coregraf, a montat o serie de versiuni proprii ale marelor balete clasice şi romantice. Elevii ei au devenit solişti de marcă în mari companii de balet din lume, şcoala cubaneză fiind renumită în special prin performanţa în zona turaţiilor.
Declarată prima ballerina assoluta[1] – ca şi Fonteyn, Pliseţkaia şi Ferri – la 63 de ani încă dansa rolul Giselle, la 64 Pas de quatre şi a continuat să danseze după 70 de ani, deşi vârsta îşi spunea cuvântul.
Maia Pliseţkaia (1925-2015)
A debutat pe scenă la 11 ani, cu variaţia Zânei Firimiturilor din Frumoasa din pădurea adormită. A fost angajată la Teatrul Bolşoi imediat după absolvire, direct ca solistă, ceea ce se întâmpla rarisim. Ȋntr-o carieră de peste şase decenii, a fost Odette/Odile în Lacul lebedelor de nu mai puţin de 800 de ori.
„Regina Bolşoiului” a fost şi un pedagog de excepţie
S-a pensionat la 65 de ani, dar a continuat să danseze ocazional. La împlinirea a 70 de ani a fost ovaţionată în Moartea lebedei la City Center din New York în cadrul unui spectacol omagial. Maurice Béjart i-a dedicat o lucrare intitulată Ave Maya, pe care Pliseţkaia a interpretat-o şi cu ocazia împlinirii a 80 de ani. Cu timpul, totuşi, „Regina Bolşoiului” şi-a schimbat priorităţile, înclinând mai mult către pedagogie, influenţând astfel o întreagă generaţie de balerini.
Citește și: Familii de balerini de top din istoria baletului: Plisețky-Messerer
Afirma că nu-i plăcuse să repete şi că aceasta o ajutase să-şi păstreze energia până târziu, fiindcă „nu-şi omora picioarele inutil”, ȋn schimb nu marca niciodată ci lucra ȋn plin.
„Oamenii sunt ca trandafirii, unii se ofilesc repede, alţii rezistă până târziu”.
Carla Fracci (n. 1936)
A devenit prim-solistă a Teatrului Scala din Milano la 22 de ani, după ce absolvise Școala de Balet a acestuia. A avut un repertoriu vast şi a excelat în baletele romantice. Ca şi în cazul lui Fonteyn, parteneriatul cu un balerin mult mai tânăr (Gheorghe Iancu, n. 1956) a dat un nou avânt carierei sale după 40 de ani. A interpretat rolul Quitri din Don Quijote abia la 46 de ani. Împreună cu Rudolf Nureyev l-a dansat apoi şi de şase ori într-o săptămână.
Parteneriatul cu Gheorghe Iancu, un restart al carierei
La 61 de ani încă dansa cu Gheorghe Iancu, la 62 cu Roberto Bolle (care avea 24), la 63 cu Massimo Muru (care avea 27). Ȋn 2007 continua să apară pe scena Operei din Roma, deşi în roluri mai cuminţi sau create special pentru ea. În anul 2014 recidiva ȋn opera-balet Orfeu şi Euridice la Lecce…
Ȋn paralel, a condus câteva companii de balet importante: cea a Teatrului San Carlo din Napoli, a Arenei din Verona sau a Operei din Roma, până în 2010.
Mihail Barâşnikov (n. 1948)
Considerat a fi unul dintre cei mai mari balerini din istorie, este totodată coregraf, actor de teatru şi de film, fotograf de dans. Letonul şcolit la Leningrad şi ajuns rapid vedetă a Teatrului Kirov (Mariinsky) „a ales libertatea” ȋn 1974, dansând mai întâi în Canada, apoi în SUA, ca prim-solist al American Ballet Theatre, mai apoi director al companiei, şi la New York City Ballet.
Balerin, actor de teatru şi film, coregraf, promotor al creaţiei artistice pluridisciplinare, om de afaceri…
Deşi un clasician fabulos, a fost pasionat de timpuriu de dansul contemporan. Ȋntre 1990-2002 a fost directorul artistic al White Oak Dance Peoject, o companie de turneu fondată ȋmpreună cu coregraful de contemporan Mark Morris, iniţial pentru a crea lucrări originale pentru dansatorii mai vârstnici. Ȋn 2005 a lansat Baryshnikov Arts Centre la New York, un spaţiu de creaţie pluridisciplinar pentru artişti din toată lumea. Ultimii ani i-a dedicat unor serii de proiecte de teatru experimental.
Ȋn ciuda unor probleme serioase cu genunchii, a continuat să danseze chiar şi după 60 de ani. S-a orientat tot mai mult către teatrul de avangardă, susţinând roluri în care primează mişcarea.
Citește și: Top 5 din 70 de balerini care au marcat lumea dansului, potrivit publicației Ranker.com
Alessandra Ferri (n.1963)
Este poate un caz unic în analele baletului. Cea mai tânără prim-balerină a Royal Opera „Covent Garden”, numită la 19 ani, este actualmente şi cea mai în vârstă, la 57. A studiat la Școala Teatrului Scala din Milano şi la Royal Ballet School.
Dragostea de dans, un echivalent pentru împlinirea familială
A fost angajată la Royal Opera „Covent Garden”, American Ballet Theatre şi Scala. S-a retras la 44 de ani pentru a se ocupa de familie, dar după ce aceasta s-a destrămat a revenit la prima dragoste, în 2013.
Ȋn cea de-a doua perioadă a carierei sale abordează roluri mai puţin tehnice dar de mare expresivitate: Woolf Works (Wayne McGregor), Chéri (Martha Graham), Marguerite and Armand (Fr.Ashton), The Raven (Luca Veggetti). Iar timpul nu pare să fi trecut peste calităţile ei fizice excepţionale şi nu dă semne că ar vrea să se oprească prea curând…
[1] https://en.wikipedia.org/wiki/Prima_ballerina_assoluta
